Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 13 martie 2019

Mesaj de la cei din interiorul Pământului.


(6 mart.2019; prin Galaxygirl)
Traducere Const. Mihăilescu.


Salutare!
Suntem Civilizația din Pământul Interior și ne face mare bucurie să intrăm în legătură cu voi, civilizația de la suprafață. Într-un anume fel, putem spune că noi ne află și în ființa voastră, ca și în inima Mamei Gaia.
Suntem angrenați în munca de transfomare a planetei noastre comune, și acestei activități îi dedicăm nu numai efortul nostru zilnic dar chiar și pe cel din fiecare oră. Prin activitatea noastră menținem și întărim Lumina, flacăra creștină, Înalta Conștiință Hristică și suntem dornici să ne conectăm cu frații și surorile noastre de la suprafață, care depun o muncă atât de sârguincioasă, pentru scopul nostru comun, acela de a ajuta planeta și civilizația umană să ascensioneze. 
Observăm însă că frații noștri supraterrani sunt din ce în ce mai fragmentați, mai dezbinați, motiv pentru care colectivitatea lor pare să dea semne de oboseală.
Cedem că ar fi nevoie ca voi să militați mai compact pentru a atinge domeniul frecvențelor superioare, acolo unde integritatea, bunătatea, bucuria, abundența, iubirea și lumina sunt stăpâne.
Prin meditații zilnice, puteți accesa aceste domenii. Noul Pământ depinde de voi, de gândirea și acțiunile voastre. Ne referim în primul rând la cei care, într-un fel sau altul, ajung să primească acest mesaj. 
Pentru a ajunge la Noua Gaia nu trebuie să vă deplasați din locul în care vă aflați, căci nu de alt loc este vorba ci de un alt domeniu de virații.
Oricum, cu certitudine că pe Noul Pământ, viețuitoarele de la suprafață se vor întâlni cu cele din interior. Deocamdată, ceea ce ne desparte acum nu este partea fizică a planetei ci diferența de frecvență de vibrație. Dacă ați avea vibrația noastră, pe loc ați putea fi în aici unde ne aflăm noi.
Curând va avea loc o mare transformare. Pentru aceasta va trebuisă fiți bine pregătiți.

Vă îndemnăm să întăriți și să extindeți sfera de influență a luminii creștine - orb - care este păzitorul acestui tărâm, această conștiință regăsindu-se în plasma iubirii pure și a luminii care supraveghează și ordonează totul în domeniul nostru.
Simțiți, vă rugăm, iubirea și lumina din aceste cuvinte. Permiteți citirea și deslușirea codificărilor vindecătoare din celulele voastre obosite, care se transformă, se schimbă și încep să strălucească mai intens cu fiecare zi.

Iubiți frați și surori, vedem că multe schimbări se produc acum la suprafață. O putem face cu ușurință căci dispunem de tehnologia necesară, care va ajunge și la voi nu peste multă vreme. Suntem capabili ca, de aici de unde suntem, să vedem, să măsurăm, să ascultăm, să simțim ceea ce simțiți voi, cei de la suprafață. Pe mulți dinte voi vă simțim epuizați de stres, de așteptare, de prea numeroasele acte de nedreptate.
Permiteți luminii pe care noi suntem capabili s-o emanăm, să curgă spre voi și prin voi pentru împuternicirea Conștiinței și Luminii Hristice.
Marea Mama a vorbit și voi vă aflați deja în mijlocul marii treziri, a marii schimbări. 
Pe măsură ce se apropie marele flesh, vedem că în multe locuri a început deja faza finală a acestui extraordinar proces de înnoire.
Pentru că vă pregătiți pentru această minunată transformare, deja simțiți urgența de a alege iubirea și unitatea. Este dreptul vostru inalienabil să zburați ca energii prin valurile Luminii universale, ale bucuriei și iubirii, devenind mai puțin grei, mai luminoși mai iubitori de lumină. 
Ca practică grenerală, vă sfătuim să respirați cât mai profund, să meditați și să încercați cât mai des să vă desprindeți de preocupările și grijile zilnice, lumești. 
Ocupați-vă mai mult de spiritul și sufletul vostru și doar în limitele absolut necesare de materialitatea voastră. 

Nu peste multă vreme, noi cei din interior ne vom întâlni cu voi, cei de la suprafață.
Acel eveniment va fi în beneficiul celor două civilizații dar și al Mamei Gaia.
Semne ale acestor evenimente există deja, dacă știi cum să privești lucrurile și derularea evenimentelor. Oricum, anticipăm că va fi o mare și plăcută revedere. 
Lungă, prea lungă a fost despărțirea celor două lumi. Atât de lungă încât drumurile noastre au ajuns să nu se mai intersecteze.
Vă mulțumim pentru aportul vostru care va face posibilă regăsirea noastră în familia completă a Pământului.
De pe acum vă spunem, bine ne-am regăsit acasă, dragi prieteni și frați !
Deocamdată, vă spunem la revedere !

https://sananda.website/message-from-the-inner-earth-collective-via-galaxygirl/

3 comentarii:

  1. Nu sunt ”Flacăra creștină” și ”Înalta Conștiință Hristică” formule pleonastice? Sau mai degrabă conștiința lui Crist e anterioară creștinismului instituționalizat și dincolo de acesta. De fapt: ”Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam”...

    RăspundețiȘtergere
  2. Minunat mesaj! O speranta-n plus binevenita si(zic eu) necesara pentru psihicul nostru suprasolicitat.Multumim, fratii nostri de la subsol...

    RăspundețiȘtergere
  3. Interpretarile sunt in functie de puritatea sufletului si intrpretarea de cultura ,inima buna ,pace si iubire .

    RăspundețiȘtergere