Totalul afișărilor de pagină

joi, 15 martie 2018

CE FACE TRUPUL NOSTRU ÎNTR-O SINGURĂ ZI

Trupul uman este cea mai complexă și mai uluitoare „mașinărie” de pe fața pământului. Trăim într-o epocă în care avem senzația că aproape totul a fost descoperit și puține lucruri ne mai miră. Cu toate acestea, propriul nostru trup este încă plin de mistere și nu încetează să ne uimească. Iată doar câteva dintre lucrurile incredibile care se petrec înlăuntrul nostru în fiecare clipă.
Inima noastră pompează aproximativ 7.500 de litri de sânge într-o singură zi. Ca să ajungă la această performanță uluitoare, ea bate de 100.000 de ori zilnic. Cu cei aproape 100.000 de kilometri de vase de sânge din trupul unei persoane adulte, am putea înconjura pământul de două ori și jumătate. Asta, dacă vorbim de un om obișnuit, căci pentru fiecare kilogram în plus de grăsime sau de mușchi, trupul nostru creează 14 kilometri de noi vase de sânge.
Suprafața desfășurată a plămânilor noștri este egală cu cea a unui teren de tenis. În medie, respirăm de 17.000 de ori pe zi, și facem acest act involuntar. Totuși, dacă vrem, ne putem opri respirația temporar. În mod normal, în cursul unei respiraţii, în aparatul respirator pătrunde o jumătate de litru de aer şi se elimină cam aceeaşi cantitate. Ţinând seama că o persoană adultă sănătoasă respiră de 16 ori pe minut, în 24 de ore sunt purtaţi prin plămâni cam 12.000 de litri de aer.
Glandele din gura noastră produc 1,5 litri de salivă pe zi. Dacă acest fapt nu s-ar petrece, gura noastră s-ar usca și ar fi năpădită de bacterii, iar noi n-am mai fi capabili să digerăm hrana, deoarece procesul digestiei începe în gură. De fapt, începe chiar înainte de a lua prima îmbucătură: când vedem și simțim mirosul alimentului, gura noastră produce automat mai multă salivă, pregătind astfel sistemul digestiv să treacă la treabă. Durează 6-8 ore ca hrana să treacă de stomac și 1-2 zile pentru ca procesul digestiei să fie încheiat, prin evacuarea resturilor alimentare. Dacă suntem o persoană normală (nici anorexic, nici gurmand) vom mânca cca 50 de tone de alimente pe durata întregii vieți.
Fiecare om își petrece prima jumătate de oră din viață sub forma unei singure celule. După ce a căpătat un trup perfect dezvoltat, cam 10.000 dintre cele 50 de miliarde de celule care-l alcătuiesc pot sta confortabil pe vârful unui ac. Numai o picătură de sânge conține circa 25 de milioane de celule. Celulele care ne căptușesc stomacul produc în permanență o substanță alcalină, pentru a neutraliza acidul din stomac. Dacă n-ar face asta, stomacul nostru s-ar autodigera, deoarece unii acizi ai lui sunt atât de puternici, încât pot dizolva și o lamă de ras.
Hematiile (globulele roșii ale sângelui) aleargă prin tot trupul și fac un circuit complet în mai puțin de 1 minut, ceea ce înseamnă 1.440 de drumuri zilnic, pentru a aproviziona cu oxigen toate țesuturile și organele noastre și a ne menține energia de care avem nevoie. O hematie trăiește cam 40 de zile, după care este înlocuită cu una tânără, căci ea nu se poate divide singură, deoarece nu are nucleu. Nici nu-i de mirare că hematiile au o viață atât de scurtă! Să faci 60.000 de drumuri prin tot trupul e o treabă extenuantă. În schimb, o leucocită (globulă albă a sângelui) are media de viață de un an, dar dacă trebuie să lupte împotriva microbilor, viața ei se încheie după câteva ore.
Fiecare rinichi al nostru conține 1 milion de filtre minuscule, care lucrează în echipă, filtrând în medie 1,3 litri de sânge pe minut, adică 1,872 de litri pe zi, chiar dacă nu este mai mare decât un pumn. Toată cantitatea de sânge din trup trece prin rinichi de 65 de ori pe zi. Cei doi rinichi ai noștri elimină 1,5 - 2 litri de urină zilnic.
Creierul este cel mai complex și mai fascinant organ al nostru. Avem aproximativ 100 de miliarde de neuroni în creier, cam câte stele sunt în Calea Lactee. La vârsta de 6 ani, creierul nostru are deja 90% din volumul creierului unui adult, iar la 15 ani își încetează creșterea. Impulsurile nervoase călătoresc spre și de la creier cu viteza de 400 km/h, mai repede decât o mașină de curse de Formula 1. Creierul nostru lucrează fără încetare. S-a estimat că în jur de 55.000 de gânduri ne trec prin cap în fiecare zi, ceea ce înseamnă cam 40 de gânduri pe minut! Creierul nostru ia o decizie cu 7 secunde înainte ca noi să devenim conștienți de ea. Creierul și gura lucrează în echipă, pentru ca noi să putem exprima cu voce tare ceea ce gândim. Unii s-au gândit să calculeze și o medie a cuvintelor pe care le rostim într-o zi, și au ajuns la cifra de 5.000. Asta, dacă suntem femei, pentru că studiile în acest sens relevă că bărbații scot pe gură numai 2.000 de cuvinte zilnic, ceea ce înseamnă că ei, dacă n-au ceva relevant de comunicat, preferă să-și conserve energia. Și-acum, țineți-vă tari! Creierul uman rămâne conștient timp de 20 de secunde după ce posesorul lui a fost decapitat. Cine și cum a stabilit asta nu știm, dar informația există.
Ficatul nostru este atât de ocupat pe parcursul unei zile, încât e aproape imposibil să-i numărăm toate activitățile. El fabrică colesterolul, vitamina D și plasma sângelui, identifică nutrienții de care are nevoie trupul și stochează o parte dintre ei, pentru a-i folosi mai târziu. Ficatul filtrează 1,43 litri de sânge pe minut și produce cam un litru de bilă pe zi, pentru desfacerea alimentelor. Practic, ficatul este o uzină care lucrează fără pauză, zi și noapte. Mai mult, acest organ miraculos are capacitatea de a se regenera complet, chiar dacă îndepărtăm 70% din el.
De mii de ori pe zi, trupul nostru are grijă să nu facem cancer. Cancerul apare atunci când unele celule își reprogramează ADN-ul și-și schimbă metabolismul, devenind anaerobe. S-a estimat că, zilnic, câteva zeci de mii de celule o iau razna în felul acesta. Dar trupul este dotat cu inspectori – niște enzime speciale care, ajunse la fața locului, repară aceste celule înainte ca ele să se transforme în colonii.
Pielea este cel mai mare organ al nostru, cu o suprafață totală de circa 2 m². Ea leapădă zilnic peste 1 milion de celule moarte, pe care le înlocuiește automat, pentru ca noi să nu devenim transparenți și expuși la factorii dăunători externi. Iar dacă nu știați, aflați că noi avem pe piele aproape tot atâta păr cât are un cimpanzeu. Din fericire, în cea mai mare parte, acest păr este atât de fin, încât este invizibil. Ca fapt divers – blonzii și blondele au mai mult păr decât bruneții și brunetele.
Părul de pe cap crește cu o jumătate de milimetru pe zi. Un adult obișnuit, care nu și-a pierdut podoaba capilară, are cam 80.000 de fire de păr pe cap. Printr-o simplă înmulțire, rezultă 50 de metri de păr care ne crește zilnic.
Cea mai mare parte a energiei noastre este eliberată prin căldură. Corpul nostru produce într-o zi o cantitate de căldură echivalentă cu 25 de becuri de 100 de wați.
În fiecare noapte, când dormim, ne lungim cu 8 milimetri. Din fericire, în ziua următoare revenim la loc, ceea ce este bine, pentru că altfel ar trebui să ne cumpărăm haine noi la fiecare 6 luni și să înălțăm ușile casei la fiecare doi ani.
Testiculele unui bărbat produc în medie 10 milioane de celule spermatice pe zi. Cele care nu sunt folosite (știm noi la ce) îmbătrânesc repede, fiind dizolvate și eliminate rapid din sistem, deoarece nu conțin nutrienți folositori.
Clipim cam de 28.800 de ori pe zi, fiecare clipit având durata de o zecime de secundă. Acesta este un reflex de protecție, pe care trupul îl folosește pentru a menține ochii curați și umezi, fapt de o importanță crucială, având în vedere că 90% dintre informațiile pe care le procesăm zilnic sunt vizuale și că putem evalua o imagine în doar 0,01 secunde. Uimitor este și faptul că în penumbră vedem mai bine cu vederea periferică, decât la lumină.
Dar cea mai uimitoare capacitate a trupului nostru este aceea de a se regenera. Corpul nostru produce 25 de milioane de celule noi în fiecare secundă. De fapt, aproape fiecare celulă a trupului se regenerează singură, fără vreun ajutor din afara ei. Așa se face că avem un set nou de papile gustative la fiecare 10 zile, unghii noi la fiecare 6-10 luni, oase noi la fiecare 10 ani și o inimă nouă la fiecare 20 de ani.
Acum, știind toate acestea, tot ce este necesar să faceți este să aveți grijă de dumneavoastră! Iubiți-vă trupul, realizați că sunteți o minune a naturii și bucurați-vă că ați venit pe această lume.
yogaesoteric
14 martie 2018



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu