Prin profunda mea prezență EU SUNT, invoc acum Flacăra Violet. Eu cer ca FV să curgă acum prin chakra coroanei mele spre inima mea și să se răspândească în fiecare celulă și particulă a corpului meu fizic, mental, emoțional și spiritual. Cer ca toate gândurile, vorbele și faptele mele întunecate să fie transmutate în lumină, indiferent când le-am creat. Așa să fie! (în sprijinul cititorului)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 15 aprilie 2017

Mike Quinsey - Channeling cu Sinele meu Superior

14 aprilie 2017
Traducere Const. Mihăilescu.

Schimbările preconizate contină să se producă  și, ca urmare a creșterii vibrațiilor, se observă deja că Soarele apare mult mai luminos, cu mai multă lumină albă. Desigur, vibrațiile sunt în creștere rapidă iar atunci când vor atinge un anumit nivel, Ascensiunea va avea loc instantaneu. 
Așa cum am menționat anterior, sufletele care în acel moment nu vor fi gata, se vor muta pe un alt Pământ, pentru a-și continua evoluția de la nivelul la care au reușit să ajungă.
Prin urmare, vibrațiile inferioare încep să fie transmutate, dovada fiind că acest proces apare tot mai frecvent și în regnul animal. 
Mă refer la prietenia bizară care apare între specii diferite, inclusiv între pradă și prădător. Acesta este un fenomen care foarte rar s-a mai întâlnit în trecut; acum, el devine din ce în ce mai obișnuit. Aceasta corespunde și previziunii că „Leul se va împrieteni cu Mielul“.

Este o realitate că vibrația ființelor de pe planetă se află într-un proces de rapidă creștere. Și aici nu ne referim numai la ființele umane. Rasa umană începe să avanseze civilizațional și aceasta va duce la încetarea acțiunilor războinice între oameni, indiferent de motivele de dezacord pe care, deoacamdată, le mai au.
Lumea voastră a obosit să trăiască în beligeranță, nemulțumire și dușmănie, deși, deocamdată asemenea atitutidini și manifestări mai au loc pe planetă. În viitorul apropiat din ce în ce mai mulți lideri politici vor renunța la ambițiile de cucerire, de dominație.
Se înțelege că, pentru aceasta, toți trebuie să vă schimbați mentalitatea războinică, să luați atitudine și să nu vă mai lăsați conviși atât de ușor de pledoariile celor care se află la putere. 
Tot mai mulți dintre voi vă găsiți timp și aveți disponibilitatea și dorința de a trimite gânduri de iubire celor aflați în suferință. Cu cât această atitudine se va generaliza, cu atât mai repede se va instala pacea și bunaînțelegere pe planetă. 

Este cert și măsurabil că vibrațiile au crescut în lumea voastră și că vă apropiați de momentul când veți face saltul în dimensiunea superioară. Diferența de vibrație între grupurile umane ale Luminii și cele ale întunericului se mărește cu fiecare zi, iar realitățile pământești indică o revenire treptată la starea de normalitate, fără haos și fără anarhie.
Dorința unei coexistențe pașnice, bazată pe bunele intenții, pe într-ajutorare se va accentua în viitor.

Voi trebuie să fiți convinși că în stradania voastră de a vă ridica, foarte multe ființe aflate în dimensiuni superioare și în planul divin acționează pentru ca voi să reușiți.
Planurile din care ei acționează sau vă monitorizează rămân deocamdată ascunse vederii, și asta din cauza nivelului vibrațional încă destul de scăzut în care mai există lumea voastră. 
Rasa Aviară Albastră se află, de asemenea, în Sistemul vostru Solar, în număr mare, deși prezența lor este invizibilă observării voastre. Ei supraveghează în liniște progresele pe care le realizați și previn întruziunea nedorită a celor răuintenționați, veniți din afară. În acest fel, ei vă asigură liniștea de care aveți nevoie mai ales acum, în procesul înălțării în care sunteți angajați.
Dacă ați putea vedea ce se întâmplă în spațiul cosmic, ați constata că au loc puternice confruntări, adevărate războaie între forțele Luminii și cele ale întunericului. 
Miza este foarte mare căci forțele întunecate fac tot ceea ce mai pot pentru ca voi să nu vă încheiați cu bine procesul de Ascensionare. 
Multe civilizații benefice din univers își dau concursul pentru ca voi să reușiți. Din acest motiv, noi spunem că este aproape imposibil ca acțiunea voastră să sufere un eșec. 
De altfel, în sferele înalte Ascensiunea voastră este considerată deja o mare victorie
Linia de timp maxim de realizare este anul 2024. Cele mai puternice schimbări în acest sens vor începe în anul 2018. Acest termen ne-a fost anunțat din trei surse diferite, una dintre ele venind pe filieră Pleiadiană.
De fapt, chiar acum sistemul vostru solar se află în Centura Fotonică,care vine dinspre Soarele Central, Alcyone, via Pleiade. 
Plecând de la această situație confirmată, fiecare dintre voi poate trage concluzii asupra a ceea ce urmează să se întâmple. 
Sigur este că sub influența puternică și determinantă a energiilor Centurii Fotonice, multe procese aflate în derulare se vor accelera iar altele noi vor începe cât de curând.

Multe schimbări sunt cuprinse în program și ele sunt pregătite să înceapă. 
Toate sunt benefice pentru lumea voastră, una dintre ele detașându-se de toate celelalte. 
Aceasta va apărea ca neverosimilă, ireală, dar se va manifesta cu adevărat în realitatea voastră viitoare, destul de apropiată.Transpunerea ei în viața omenirii va însemna satisfacerea celor mai dorite și visate modificări; apariția ei în realitatea voastră va fi fulminantă și se va instala atât de repede încât mulți vor fi surprinși. 
Este de așteptat ca și în acest caz reacția întunecaților să se manifeste cu multă îndârjire, căci ei conștientizează că vor fi pierdut nu numai bătălia dar și războiul. Pentru ei, această confruntare va fi de „totul sau nimic”. Oricum însă, pentru ei este mult prea târziu. 
Ceea ce trebuie ca voi să faceți este să aveți încredere și să nu uitați că o minunată familie universală v-a luat sub protecție. 
 
Știm că de îndată ce oamenii vor afla cam despre ce este vorba în viitor, mulți dintre ei vor avea tendința de a se preocupa excesiv de soarta membrilor familiilor lor. 
Dragilor, tot ceea ce i se va întâmpla fiecăruia dintre voi nu va fi un hazard, o întâmplare. În felul său, fiecare este pe cont propriu, în ceea ce privește experiențele prin care a trecut și, ca o consecință, soluțiile de rezolvare favorabilă vor putea diferi. 
Fiecare suflet are planul său propriu pe care urmărește să-l îndeplinească, pentru a putea evolua. Copiii voștri sunt, la fel ca toți ceilalți, suflete vechi venite în anumite familii, „la punct fix”, căci numai așa își vor îndeplini ceea ce și-au propus înainte de această încarnare. Nu odată familii întregi se regăsesc încarnate pentru a duce la bunsfârșit un plan care să avantajeze pe fiecare component.
Uneori, legăturile sunt karmice, existând vechi probleme care așteaptă să fie rezolvate, pentru ca sufletul în cauză să poată progresa spiritual. Un lucru este cert, și voi trebuie să fiți ferm convinși de existența lui implacabilă: fiecare dintre voi se află exact acolo unde este cel mai bine pentru el, căci numai acolo sunt îndeplinite cele mai multe condiții care să-i asigure înălțarea.
Unele suflete se întreabă de ce Dumnezeu nu intervine atunci când un suflet trece prin „furcile caudine” ale vieții sale. Totul are un rost, totul are un scop și îndeplinirea lui este parte din experiența aleasă prin liberul arbitru, chiar dacă, în funcție de nivelul la care se află, entitatea nu știe, la modul conștient, de ce trece prin anumite experiențe, mai fericite sau mai tragice.
Tot astfel, mulți nu pot înțelege de ce Dumnezeu permite războaiele, bolile, sărăcia. Ele au explicație în alegerile pe care și le-a făcut sufletul înainte de a se reîncarna. 

Trebuie înțeles că fiecare este responsabil pentru acțiunile sale și că nimic nu scapă Legii Cauzei și Efectului. Faptele bune ridică vibrațiile în timp ce acțiunile nebenefice scad frecvența de vibrație.
Din păcate, mulți făptuitori de acte reprobabile își spun: „am făcut asta și iată că nimic rău nu mi se întâmplă”. Ce mult se înșeală asemenrea indivizi! Plata și răsplata pentru faptele fiecăruia sunt implacabile, nu pot fi ocolite de nimeni căci, altfel, întreaga creație s-ar nărui. Sigur, efectele pot apărea mai devreme sau mai târziu, dar ele nu vor fi anulate. 
Scopul final este ca, din aproape în aproape, sufletele să evolueze și să acceadă la cele mai înalte dimensiuni, cât mai aproape de Tatăl. Prin experiențele pe care le aleg, sufletele țintesc să atingă măestria desăvârșită. 

Universul vostru este plin de viață și în el se regăsesc milioane de forme diferite, iar ele sunt menite să să coabiteze, să se sprijine reciproc astfel încât să se formeze un sistem habitațional în care fiecare entitate să aibă posibilitatea de a evolua.


Rasele inteligente sunt de multe feluri în univers. De exemplu, rasa Aviarilor Albaștri, deși are înfățișare complet diferită de a voastră, reprezintă tot ființe umane, și încă foarte inteligente și evoluate.
Prin grja celor care vă iubesc, sunteți vizitați în special de ființe de Lumină din dimensiuni superioare, care, pentru a vă vizita, adică pentru a coborî pe Pământ, trebuie să-și reducă frecvența de vibrație până devine compatibilă cu câmpul energetic în care sistemul vostru planetar există.
În funcție de scopul pe care-l urmăresc, aceste ființe de Lumină își materializează un corp fizic care le ajută să relaționeze cu lumea voastră.. 
Această transformare pasageră nu este chiar o problemă dificilă pentru entitățile superioare. 
Corporalizarea se realizează, de obicei, pentru o perioadă destul de limitată de timp.
Cu toate acestea, suflete mari, cum ar fi Iisus, venite cu un scop realizabil în timp de ani, zeci sau sute de ani, se nasc din ființe umane deosebit de curate, precum Maria. 
Deci, în funcție de scop și de durata misiunii, încarnarea poate fi pentru intervale scurte de timp (ore, zile) sau poate dura o viață (de pământean).

Iubiților, trăiți acum momente în care adevărul începe să cuprindă întreaga voastră planetă, ceea ce înseamnă că tot mai des vi se vor revela adevărurile universale privind inclusiv istoria civilizației umane. 

Prea mult timp ați fost împilați, mințiți și oprimați de către cei care n-au venit la voi din iubire ci din dorințe nedumnezeiești de cotropire. Agenda lor nu a coincis niciodată cu aspirațiile voastre legitime.
A venit timpul ca dominația lor să înceteze, iar demnitatea umană să fie recunoscută și onorată. 
Procesul de revenire a civilizației umane în marea familie universală a Luminii este un adevăr pe care nimeni nu-i mai poate opri desfășurarea, dacă nu cumva voi veți alege altfel.
Tot mai multe știri îmbucurătoare apar în mass-media, cu toată opozitia potrivnicilor voștri.

Acest mesaj mi-a fost transmis de Sinele meu Superior prin Poarta energiilor Luminii si Iubirii.
Mike Quinsey.

http://galacticchannelings.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu