Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 31 decembrie 2013

Cometa Ison și Dezvăluirea



 O discuție între Stephen Cook și channelerul Linda Dillon în cadrul emisiunii radio „Lift Your Spirit”, din 21 dec .2013
 (fragmente)
(Traducere Constantin Mihăilescu)


Stephen Cook : Ce gândești în legătura cu Cometa Ison, care se spune că se apropie de Pământ? Cât de relevantă poate fi presupunera unora că „dezvăluirea ” ar putea avea loc de Crăciun, de Ziua Cadourilor sau de Anul Nou?  

Linda
Linda Dillon: Dacă mi-ai fi pus această întrebare luni, ți-aș fi dat un răspuns, dacă m-ai fi întrebat cu câteva zile mai în urmă, ți-aș fi dat un alt răspuns. Ceea ce-și pot confirma este că la ora 4 în această dimineață am intrat în comunicare telepatică cu Fecioara Maria pentru care noțiunea timpului funcționează în alt mod, adică totul se produce în eternul moment de ACUM. Eu mă consider doar ceea ce sunt, adică un canal de comunicare și nu sunt capabilă să fac previziuni.
Ea mi-a dat să înțeleg că ceea ce a făcut cu 2013 ani în urmă, când l-a născut pe Yeshua, ceea ce a însemnat întruchiparea iubirii divine, va face din noi acum, în această perioadă, la o altă scară. 
Nașterea Mântuitorului a fost un fel de preludiu la ceea ce urmează să se întâmple în acești ani. Am înțeles cu claritate că s-a referit la renașterea iubirii pe planeta noastră. Eu fac o legătură cu apariția pe cer, deocamdată la mai mare depărtare, a Cometei Ison, care are anumite conexiuni și sincronicități cu Marea Cruce și cu eclipsele care urmează să se producă. Legătura la care mă refer eu este pur energetică. 
Aceasta ne va afecta? Absolut. Eu mai adaug și influența expoliziilor solare asupra noastră. Este evident pentru toți cei care vor să înțeleagă că este vorba de un marcaj, la fel cum a fost cu descoperirea și sosirea Stelei Albastre....este o schimbare, inclusiv la nivelul câmpului electromagnetic. Acest corp care vine spre noi cu o anumită regularitate înterferează sigur cu energetica planetei noastre, cu atât mai mult cu cât va fi mai aproape de Pământ.  
SC: Știi și tu, unii au spus că este o cometă, alții că e o navă, iar alții spun că este și cometă și navă.  
În ceea ce privește frații și surorile noastre din stele, aceștia fac o legătură directă cu „dezvăluirea”. De fapt, în ce punct ne aflăm? 
LD: Vrei o dată ?
SC : Nu ... ( Râsete )
LD : Glumeam, evident..
SC : Știi bine la ce mă refer..
LD : Desigur,  ... îmi permiți să fac o introducere?
SC : Te rog!.
LD : Mulțumesc! Voi folosi prilejul pentru a vorbi despre unele experiențe pe care le-am avut în acest an care trece. După câte cunoști, multă lume a așteptat și mai așteaptă anticipări despre „dezvăluire”. Probabil că o mulțime dintre ascultătorii și cititorii noștri nu știu decât o foarte mică parte din totalitatea mesajelor și contactelor care au loc între guvernanții noștri și reprezentanții lumilor extraterestre. Ăsta este un paradox, căci o bună parte din mass-media este la curent cu aceste contacte dar, în loc să le popularizeze, ei le țin ascunse, le trec sub tăcere, creând o mare confuzie în lume, deoarece este evident pentru din ce în ce mai multă lume că există ceva care se păstrează în mare și nejustificat secret. Faptele și întâmplările sunt de notorietate. Dacă trec acum strada, intru într-un bar și întreb pe cineva: „ Crezi că există extratereștri?” mulți îmi vor răspunde:„ Da, cum să nu cred. Toți o știm. Chiar eu am văzut de curând o navă care survola cerul”. Altul va spune că a văzut cu ochii lui o navă ET care aterizase, altul va declara că a și vizitat o asemenea navă. Crezi că lumea asta s-a hotărât dintr-o dată să= mintă sau să vadă „cai verzi pe pereți?”

Degeaba, guvernații, oficialitățile noastre o țin pe-a lor: „Nu există așa ceva!” E stupid și jignitor să ne creadă pe toți niște proști!

Revenid acum: după cum cunoști și tu, eu am petrecut o mare parte din timp pe o navă extraterestră a unei civilizații surori, dintre cele care vor fi angajate în „dezvăluire”.  Am afirmat în această discuție dar și cu alte ocazii că anul acesta a fost unul foarte înteresant din punctul de vedere al relațiilor cu civilizațiile extraterestre.
Acum, pentru că nu a fost niciodată o condiție ca ei să aterizeze pe peluza Casei Albe, sau că nu va fi chiar nimeni care să se sperie, Consiliul Intregalactic a fost de acord ca această debarcare să nu aibă loc masiv, cu prea multe flote aeriene, avându-se în vedere dificultatea unora de a accepta această realitate și scopul pașnic al acestei misiuni.

Ceea ce s-a întâmplat în acest an a fost o muncă de creștere a nivelului de încredere a milioanelor, sutelor de milioane de oameni că ceea ce urmează să se producă este o vizită de re-cunoaștere și re-întâlnire cu frații noștri din lumile acestei galaxii și acetui univers.
Vizitatorii noști din stele sunt oameni de știință, ingineri, medici, profesori, vindecători, mulți dintre ei cu multe incursiuni pe planetă dar în stări de materialitate diferite, suficient de eterate pentru ca omul planetei noastre să nu-i poată observa. Alții pot fi văzuți, relaționează cu noi, dar și-au luat fizionomii pământene, ceea ce face imposibilă o recunoaștere a ce și cine sunt ei de fapt. Mai există și categoria celor care au ales să se nască pe Pământ pentru a avea experiențe în această dimensiune și pentru a ajuta umanitatea să progreseze (Nota C.M.: vezi cazul Obama). 
În felul acesta, evenimentul pe care noi l-am numit „dezvăluirea”, va fi o noutate doar pentru noi, pământenii.

În ceea ce mă privește, anul acesta a fost pentru mine o perioadă plină de evenimente. După cum prietenii mei cunosc, o mare parte din timp am trăit și trăiesc pe planeta Neptun, planetă pe care revin regulat în fiecare noapte (n.m., cu corpul astral, evident), excepție făcând intervalele de timp când sunt angrenată în comunicări cu Arhanghelul Mihail. 
Ei bine, cam prin luna martie a acestui an, până aproximativ în luna mai, am primit directiva că voi rămâne pe planetă, pe Pământ, fără a mai avea posibilitatea să călătoresc. Și, trebuie să-ți spun dragă Ștefan, că perioada aceea a fost pentru mine un adevărat iad, foarte grea cu adevărat, pentru că acolo pe unde am umblat m-am săturat, mi-a ajuns până la gât. Am fost practic ”la pământ” și despre aceasta n-am vorbit cu nimeni, nici măcar cu familia mea. 
Apoi, cam pe la sfârșitul lunii mai și până la mijlocul lui iunie, activitatea intensă pentru transformarea în Noul Eu, deși extrem de solicitantă, îți poți imagina, m-a făcut să trăiesc momente foarte interesante. Pe la începutul lunii iunie, cred că era, a fost cu adevărat o încercare foarte grea pentru mine, când am avut o întâlnire cu familia mea la bordul unei nave spațiale.                            
La începutul lunii iunie, am avut de fapt o întâlnire cu familia mea la bordul navei, cu Grener (Nota C.M.: Președintele Consiliului Intergalactic) din Ashira, planeta Neptun care mi-a oferit posibilitatea de a mă întoarce acasă, în acest scop, punându-mi la dispoziție o navă, sau să aleg alternativa de a continua viața pe Pământ. În acel moment nu era vorba doar de a alege o perioadă de câteva săptămâni ci pentru tot restul existenței mele. După ce pe Pământ trecusem prin dificilele încercări, am declarat: „Ia-mă acasă unde îmi pot face munca la fel de bine.”
Mi s-a permis să mai revin, pentru ultima oară pe Pământ, pentru a-mi lua răma bun. Dar, când am ajuns jos, când am început să mă caut, adică să caut și regăsesc acel aspect al meu de Linda Dillon (n.m. trupul fizic), am pornit în jurul Gaiei, ocazie cu care am observat frumusețea care este aici, frumusețe pe care nu o mai poți găsi nicăieri pe alte planete care, deși destul frumoase, la rândul lor, cu calități minunate, nicăieri nu vei avea oportunitățile pe care ți le oferă Pământul pentru a crește în spirit, pentru a evolua. Atunci am înțeles ce posibilități, ce facilități incredibile are un suflet să evoluieze, dacă alege să trăiască pe această planetă. Ca urmare, am decis să rămân pe Pământ pentru a-mi continua misiunea. A fost o decizie foarte greu de luat, să știi.

Pe 17 iulie 2013, am avut o intervenție chirurgicală la încheietura unui braț. Am știut că înainte de a mi se face anestezia generală, va trebui să iau o decizie în legătură cu plecarea sau rămânerea mea pe Pământ. Am intuit perfect că momentul acela era cel mai favorabil pentru a reveni pe nava spațială, unde mă aștepta familia mea. A fost un moment decisiv dar și foarte interesant. Am decis să rămân aici.
Dar să revin la ceea ce s-a întâmplat din iunie până acum. Ei bine, am trăit o adevărată explozie în activitatea mea spirituală și fizică. În întreaga lume mulți oameni au experiențe în dimensiunea 5D, chiar dacă majoritatea nu conștientizează acest lucru. 
Se produc despărțiri în cupluri dar și apar parteneriate în care se manifestă adevărate scene de înaltă iubire. Se formează, de asemenea, tot un fel de parteneriate cu ființe celeste sau cu entități din planuri superioare. După ce Mama Maria a zis : " dorința și bucuria mea este să văd o iubire nebunească între ființele umane”, și bum ! lumea s-a dezlănțuit în manifestări de dragoste, au început să se creeze parteneriate sacre (cupluri) în dragoste. Desigur, nu trebuie uitată dragostea față de tine însuți (n.m.,: a nu se confunda cu narcisizmul). Creatorul a zis: ”să fie lumină!” Și s-a făcut Lumină. Mama Maria spune : „ să fie iubire!” Și va fi iubire.

Să revenim însă la „dezvăluire”, la întâlnirea cu frații noștrii din stele. 
Cel mai interesant lucru văzut de mine și de mulți alții, în această perioadă, au fost mulțimea de nave spațiale, despre care discut și comunic în toate modurile cu martorii dar și cu cei care sunt interesați de subiect. Este adevărat că până acum au fost discuții sau contacte private, fără popularizări.  Aparițiile aproape cotidiene și numeroase ne dau dreptul să transformăm aceste discuții private în adevărate dezbateri publice pentru a forma cât mai repede posibil o opinie general-favorabilă, care, credem noi, va determina guvernanții să se pună în situații jenante, din moment ce vor fi singurii care vor nega evidența.

În această săptămână, într-un channel cu o entitate, cineva a intervenit și a spus:" Am primit  lumina verde, avem undă verde pentru a merge mai departe" 
În plus, în comunicarea cu Mama Divină mi s-a spus că timpul de așteptare s-a epuizat. Asta o știu prea bine și frații noștri din univers. Toți afirmă: „ A sosit timpul!” 
În concluzie: EVENIMENTUL POATE AVEA LOC  ÎN ORICE MOMENT, DE ACUM ÎNCOLO.


SURSA http://counciloflove.com și www.goldenageofgaia.com

(C.M.)

duminică, 29 decembrie 2013

ESTE TIMPUL…



Mesaj de la Consiliul Superior din Orion


(24 dec.2013; channeled by Holly Hawkins Marwood)  

Traducere: Constantin Mihăilescu


Salutări Dragii mei,
Suntem Consiliului Superior din Orion .
A sosit momentul ca fiecare suflet de pe planeta voastră, care rezonează cu noile vibrații, să-și crească puterea personală și cunoașterea și să înceapă cu toată dăruirea să lucreze cu noile energii ale dimensiunilor superioare. 
Unii dintre voi vor spune că această indicație este vagă și nu reprezintă decât vorbe fără acoperire. Mulți veți întreba: ” Dar de unde să știu eu care sunt energiile pozitive, energiile noi, pentru ca eu să le pot alege? Ce, au culori diferite, se găsesc anume undeva, de unde aș putea să mă aprovizionez? 
Dragilor, nu este nicio glumă și noi nu ne permitem să vorbim pentru a ne afla în treabă. Deși energiile noi, ca de altfel și cele vechi, sunt, în genere nevăzute, ele pot fi identificate și pot fi utilizate. Ne folosim, ca de multe ori până acum, de metafore. Să spunem că în timp ce mergeți printr-o zonă acoperită de iarbă și de boscheți, începeți să mirosiți ceva fetid. Imediat veți ști că vă apropiați de un corp intrat în putrefacție. Sau, mergând prin pădure, ajunge la voi un miros de ciuperci. Fără a le fi văzut, simțul olfaciv a luat-o înainte și a depistat ciupercile. Cu aceeași siguranță veți ști că ați dat de vibrațiile benefice ale noilor energii dacă vă plasați într-o zonă în care domnește pacea, bunăvoința, înțelegerea și iubirea. Energiile nevăzute, care sunt în voi și în jurul vostru sunt la fel de reale ca orice altceva și pot fi percepute, dacă dispuneți de acel tip de ”detector” care să vă poată stimula simțurile.

Mulți dintre voi sunt acum capabili să lucreze cu energiile dimensiunii 4D și 5D.  Acum este momentul pentru a începe cu adevărat să trăiți viața pe care o oferă dimensiunile superioare. Trebuie însă să veniți în întâmpinarea acestor energii. Ne referim la faptul că nu este suficient să te postezi în starea de așteptare fără a face nimic. Multe puteți și ar trebui să faceți. Printre acestea enumerăm câteva, deși este sigur că majoritatea dintre voi cunosc despre ce este vorba. Astfel: pentru menținerea la cote maxime a corpului fizic, mental și emoțional, nu este indiferent cu ce vă hrăniți. Inafara faptului că, așa cum se spune la voi, „ești ceea ce gândești”, mai trebuie să adăugăm și că „ești ceea ce mănânci”. 
Nu numai hrana materială contează ci, cel puțin în egală măsură, și hrana spirituală.

Este evident că pentru multe neajunsuri puteți cere socoteală celor care vă conduc: guvernanți, politicieni, biserică, educatori, șefii unor sectoare de activitate etc. Noi spunem însă că cea mai mare responsabilitate revine fiecăruia dintre voi: ce faci pentru a te menține sănătos la minte și la trup, ce alegeri faci, cum și cât contribui la efortul general pentru a avea o societate mai bună, mai civilizată și mai evoluată spiritual?

Bazele noilor realități au fost deja puse; este momentul să începeți să trăiți cu adevărat în aceste realități. Vă ajută substanțial prietenii și frații voștri de pretutindeni, dar nu va fi suficient fără angajarea fermă a fiecărui component al societății umane.
Acesta este momentul împuternicirii individuale, pentru a vă extinde cunoașterea și înțelegerea dincolo de granițele impuse de dimensiunea 3D. Pentru aceasta se impune mai întâi să aveți disponibilitate, apoi dorință și apoi determinarea de a mișca lucrurile din punctul mort în care au ajuns. 

Îmbucurător este faptul că ici și colo au apărut ființe umane care fac lucruri greu de înțeles de către privitori. Asemenea oameni nu sunt extrem de deosebiți față de ceilalți. Pe ei îi caracterizează însă nivelul de credință în posibilitățile lor, și marea putere de concentrare. Vestea bună este că marea majoritate dintre voi pot obține asemenea performanțe, dacă vor lucra cu determinare pentru aceasta. (n.m., Amintiți-vă: ”Dacă veți avea credință cât un bob de muștar, veți putea muta munții”) 
Dragilor, începeți și lucrați cu gândirea pozitivă, încercați să fiți vizionari chiar în acțiunile cotidiene, adică stimulați acea parte din voi care anticipează. 


Oricât de nefericită ar fi o întâmplare, un eveniment, există cu siguranță și ceva bun în el. Axați-vă pe acel sâmbure de bine și nu dați voie gândurilor catastrofice să vă cucerească mintea. Prima și cea mai importantă măsură: NU VĂ PLÂNGEȚI! Nu vă lamentați!

Mai întâi că asta, de obicei, nu vă avantajează, nu vă îmbunătățește situația. Cu nefericirea voastră nu veți reuși decât să-i „contaminați” și pe alții. Veți amplifica astfel câmpul energiilor negative care vor prinde putere și se vor extinde. „Ceea ce se aseamănă se adună” spuneți voi. Așa și este. Conform acestui principiu, câmpul de negativitate creat se va conecta repede la câmpul negativ universal care va trimite efluvii de energie de joasă frecvență în punctul sau zona cu care s-a creat legătura, escaladând starea de rău sub diferitele ei aspecte (deprimare, revoltă, abandon, acte necugetate etc).

Dragilor, nu există în întregul univers problemă pentru care să nu existe una sau mai multe soluții. Dacă gândiți pozitiv, cu certitudinea ieșirii din impas, soluția nu va întârzia să apară. Legile imuabile ale energiilor universale există și lucrează pentru fiecare, dacă se cunoaște modul în care pot fi puse la treabă.

Există diferite metode prin care puteți să produceți anumite efecte. Puteți începe să lucrați cu diferite forme de stimulare energetică cum ar fi: pendule, anse, cărți de tarot, reflexie în oglinzi etc. Unii dintre voi vor spune că asta înseamnă o invitație la practicarea unor tehnici vrăjitorești, unor descântece. Din păcate, în practicarea acestor tehnici există și multă escrocherie, multă minciună, multă înșelătorie și manipulare. Dar asta nu exclude faptul că undeva, în fiecare dintre aceste practici există și un adevăr. În fond, totul se rezumă la a învăța cum că te ”joci ”cu energiile.

Dacă vă hotărâți să abordați o anume tehnică, mai întâi pregătiți terenul, ca să zicem așa.

Adică:

-) găsiți o perioadă în care nu sunteți stresați de nimic,

-) vă puteți permite mai mult timp liber și mai multă singurătate (izolare);

-) este nimerită o perioadă de post sau, oricum, de mai puțină ”îmbuibare”.

-) alegeți un interval orar când există mai puțină forfotă și încercați să vă plasați într-o zonă în care să nu vă dreranjeze nimeni.

-) începeți prin a cere ajutorul unui guru spiritual sau de la Dumnezeu. În acest sens, invocați numele acestuia și exprimați-vă dorința de a primi ajutor pentru realizarea a ceea ce vă propuneți să faceți.

-) enunțați-vă dorința și așteptați orice fel de manifestare care să vină în întâmpinarea cererii voastre.

-) înainte de a încheia, mulțumiți entității căreia v-ați adresat și dăruiți-i ”fructele” acelui exercițiu.

Rare sunt cazurile în care să meargă totul perfect. Insistați și repetați, rezultatele vor apărea cu siguranță.
La toate acestea trebuie adăugată și condiția de a fi o ființă cu gânduri de iubire, de înțelegere, de curățenie morală și de pace.

Este posibil ca asemenea tehnică să nu vă iasă din prima, dar faceți o preocupare din aceasta, adică gândiți-vă la reușita acțiunii și întăriți-vă credință că veți reuși.
Holly

Dragilor, vă aflați în perioada în care oferta de oportunități în plan spiritual este mare. Puteți valorifica " nevăzutul "; energile universului vă stau la dispoziție. Ați fost împuterniciți să le utilizați în tot ceea ce v-ar putea ajuta să evoluați. Tot ceea ce faceți, faceți cu bucurie, cu dorința de a vă ajuta aproapele și de a-L sluji pe Dumnezeu.

În această vastă operă de Ascensiunare, fiecare dintre ființele umane este importantă. Experiența voastră unică va folosi și altor civilizații ale universului .

Bucurați-vă de călătorie și apelați, dacă socotiți necesar, și la ajutorul nostru. Fiți binecuvântați!
Noi suntem Consiliul Superior din Orion.

SURSA: http://www.akashahealingstudio.com

(C.M.)

miercuri, 25 decembrie 2013

De la Sarah, fiica lui Iisus și a Magdalenei.



(24 dec.2013; channeler: Rachel Goodwin)
Traducere Constantin Mihăilescu


Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, primiți, vă rog, urările mele de bine și de bucurie !
Acesta este un moment special al anului, când se sărbătorește nașterea lui Iisus Hristos.


Între această zi și Noul An este o pauză binevenită care trebuie să fie folosită de toată suflarea ca o oportunitate de a se adânci în meditație, contemplație și rugăciune. 
Este minunat să aveți aceste prilejuri pentru a sărbători împreună cu cei dragi, cu famila sau prietenii, bucurându-vă și veselindu-vă pentru tot ceea ce aveți, lăsându-vă conduși pe aripile speranței de mai bine în anul care așteaptă să înceapă.

Dragii mei, vă îndemn ca în această perioadă să găsiți momente când să vă retrageți în profunzimea sufletului vostru și să meditați, încercând să vă izolați de forfota de afară. Încercați să simțiți bogăția energiilor care vă înconjoară; lăsați-vă scăldați în aceste energii ale bucuriei și speranței.

Până în ziua de Crăciun mulți dintre voi simt agitația pregătirilor și aleargă de colo colo pentru a face toate pregătirile  prin care să poată cinsti această minunată zi care amintește de nașterea Mântuitorului.

Momentul acesta special al Crăciunului reprezintă o pauză în care lucrurile și evenimentele par a se mișca mai încet pregătindu-vă pentru schimbarea anului. Revenindu-vă după scurta pauză luată în ziua de Crăciun, încet, încet începeți să intrați în febra întâmpinării Noului An.
Se poate spune cu adevărat că în săptămâna dintre cele două sărbători, îngerii umblă pe Pământ, circulă printre voi și vă îndeamnă să uitați necazurile și să trăiți cu toată ființa voastră bucuria apropiatei înnoiri.  
Inimile voastre revarsă minunate lumini multicolore creând o adevărată feerie pe Pământ. Pentru aceia dintre voi care celebrează Sfânta Familie, acesta este perioada cea mai semnificativă a anului. Flacăra vie a credinței arde mai puternic în fiecare dintre voi cei aflați în credința lui Christos și a Dumnezeului nostru. 
Instinctiv simțiți, mai mult ca în oricare alt moment al anului, nevoia de a împărtăși daruri și iubire. Sunteți mai dornici în această perioadă să vi se readucă aminte povești legate se nașterea și copilăria Fiului lui Dumnezeu. 
Rachel
Misterul care se păstrează în jurul nașterii lui Iisus, capătă în această perioadă mai multă strălucire și fașcinație. Căci ce altceva a fost nașterea și viața Domnului Iisus Hristos! 
Nu puteți să nu vă amintiți de iubirea și suferința Mamei Divine care ca fost aleasă să aducă pe Pământ pe fiul mântuirii omului. O mare binecuvântare a fost dată planetei voastre, atunci când Tatăl Ceresc a hotărât ca Fiul său să devină om.

Anul 2014 bate la ușă. El aduce multe daruri dar și multe încercări pentru ființa umană. 
Dragilor, folosiți cu credință și pricepere perioada aceasta, până în Anul Nou. Prin credință și determinare puteți reîntineri spiritual, pregătindu-vă cât mai bine pentru a vă avânta în evenimentele anului care vine. Gândiți cu speranță și încredere că perioada care vine vă va apropia încă și mai mult de mântuirea sufletelor voastre.
AVEȚI CREDINȚĂ!
Eu sunt Sarah, fiica lui Iisus și a Magdalenei, copil despre a cărei existență mulți au fost învățați să nu creadă. Nu uitați că tatăl meu a fost nu numai ”Fiul MEU Iubit”, adică Fiul lui Dumnezeu, dar și Om.

Primiți binecuvântările mele. Amin.
Notă: Rachel Goodwin este un canal și vindecător, îndrumată de Maestrul Înălțat Sarah, fiica Magdalenei și a lui Iisus. Ea a fost numită ca maestru pentru Era Vărsătorului și are ca zonă de activitate planeta Pământ.
 

SURSA:   http://www.sarayei.com

(C.M.)


CRĂCIUN FERICIT TUTUROR!!

Const. Mihăilescu

marți, 24 decembrie 2013

Conversație cu Federația Luminii



(10 dec.2013: channeler Blossom Goodchlid) 

Traducere Constantin Mihăilescu

Blossom (Bl): Bine v-am găsit! Ce mai faceți? Am multe întrebări în capul meu și aș dori să mă ajutați să le clarific. Se poate? 

Federația Luminii (FL): Totul este în ordine și suntem bucuroși să-ți răspundem la întrebări.

Bl: Perfect. Au ajuns până la mine zvonuri că există mai multe persoane sintonizate (n.m., acordate frecvențial) pe diferite subiecte, cu adevăruri diferite referitoare la procesul de Ascensionare și cu privire la Eveniment (n.m. momentul contactului public cu civilizațiile ET). Nu pun la îndoială buna intenție a celor care difuzează acete știri, uneori contradictorii. Este însă evident că nu toți pot avea dreptate, că nu toți exprimă Adevărul, din diferite motive. De exemplu: cometa ISON este sau nu o navă spațială? Unii așa spun.Tot astfel: Evenimentul, multașteptatul eveniment, va avea loc sau nu? Vrem o explicație și de la voi.

FL: Înțelegem perfect ceea ce ne întrebi. Totuși, n-ar trebui să te surprindă că ceea ce înseamnă pentru unii ADEVĂR nu are aceeași valoare pentru alții. Poți accepta?


Bl: Nu, cu tot respectul! Nu cred în asta.  Pentru că Ison, dacă este o cometă nu poate fi și o navă spațială, de exemplu.  

FL: Ar trebui să accepți ambele versiuni. 


Bl: De ce nu ne-ați explicat asta cu o lună în urmă, când am tratat acest subiect? 

FL: Pentru că am așteptat să vedem care este nivelul de înțelegere al umanității. Vom fi cât se poate de deschiși față de tine, căci nu dorim să ascundem nimic; nu stă în natura noastră să ocolim adevărul. Când o informație lansată este pe drumul înțelegerii corecte, atunci nu considerăm că trebuie să mai insistăm cu clarificările. Când însă apar evidente devieri de la înțelegerea corectă, putem ca, ulterior, să intervenim cu explicații, cu condiția să avem certitudinea că ele vor fi acceptate și înțelese corect. Dacă însă nivelul de ințelegere este departe de a lămuri chestiunea, vom amâna explicațiile pentru timpuri mai favorabile. (La voi se spune: ”Nu da mărgăritare la gâște”).


Bl: Este corect și vă înțeleg poziția. Putem continua discuția despre această cometă/navă, sau ce o fi ea? 

FL: Noi deținem o informație completă asupra acestui corp dar, deocamdată, din motive pe care le veți putea afla, poate nu peste prea mult timp, preferăm să păstrăm tăcerea. 

Bl: Ok, respect poziția voastră (parcă aș avea de ales!); nu mai insist asupra subiectului. Dar, măcar, puteți să ne spuneți dacă este mai mult decât o …cometă?

FL: Da, mult mai mult! 


Bl: Ok, las subiectul acesta pentru un moment în acest punct, pentru a vă respecta dorința. Dar despre ..EVENIMENT…? Unii spun că, de fapt, nu este vorba de un ”eveniment” cu adevărat ci doar despre un salt de conștiință la fiecare individ, adică o schimbare bruscă care va îmbunătății mult modul nostru de gândire și înțelegere.. 

FL: Cu tot respectul pe care-l avem pentru tine, Blossom, și pentru cititorii tăi, nu ne permitem și nici nu dorim să comentăm informațiile primite din alte surse. Noi vă putem vorbi în limita ADEVĂRULUI nostru și a celor care vibrează pe frecvențe compatibile cu noi.


Când ne referim la EVENIMENT, ne gândim că ceea ce va avea loc va putea fi văzut cu ochii, auzit cu urechile și simțit cu inima. Ceea ce se va produce va avea energia cea mai înaltă, de o inspirație divină și deplină, un eveniment cu care nu v-ați mai întâlnit nici în această viață și nici în toate celelalte pe care le-ați mai avut. În ceea ce ne privește, vom fi bucuroși, fericiți și onorați că vom fi contribuit la aducerea lui în realitatea voastră.


Bl: Bine, în definitiv, noi înțelegem că voi ați fi ”inspectorii inspectorilor”, legat de pregătirea și producerea acestui eveniment.

 FL: Mai corect ar fi să spui că noi facem parte dintre autori, căci nu suntem singurii. Oricum, va fi o descătușare de energii, o bucurie imensă și o fraternitate deplină.


Bl: Este ciudat că am sentimentul că, cel puțin în această privință, suntem la unison, suntem în perfectă aliniere. Parcă ceea ce se petrece în mintea mea se extinde și se regăsește și în mintea voastră! Minunat sentiment! În viața mea cotidiană, mă pomenesc câteodată, că trăiesc acele sentimente, acele stări de nemărginit entuziasm, de dorită și multașteptată întâlnire. Doamne, binecuvântează-mă cu acele clipe!! Cu toate acestea, nu rămân permanent cantonată în acele trăiri. Ar trebui? 

 FL: Pentru ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să faci, Blossom, e bine să decidă sentimentele din ființa ta, din inima ta. Plasează-te în starea în care te simți cel mai confortabil. Noi nu suntem aici pentru a vă impune ceva anume, nu avem dreptul să vă spunem ce și cum trebuie să faceți ci doar încercăm să vă expunem din experiența noastră, din sentimentele noastre, prezentându-vă situații prin care am trecut, pentru ca voi să alegeți ceea ce credeți că se potrivește cel mai bine cu aspirațiile voastre. Dispuneți de liberul vostru arbitru și vă urmați propriul destin.


Când EVENIMENTUL va avea loc, fiecare dintre voi se va comporta așa cum îi va dicta inima și sufletul. Există însă o certitudine: nimeni nu va putea să fie indiferent, nimeni nu va putea să-și ascundă sentimentele și credințele, nimeni nu va putea spune că ceea ce vede nu se întâmplă. Totul va fi ”pe față” în deplină onestitate, în deplină corectitudine și cu deplina apropare a sufletului. Noi pariem pe IUBIRE, pe BUCURIE, pe PACE și deplină ARMONIE. Lumina care va străluci atunci pe Pământ și în inimile voastre va fi de puritatea cea mai desăvârșită și nimic nu va putea să o umbrească.


Bl: Vă referiți exclusiv la EVENIMENT? 

FL: Exact. Pentru că va exista o schimbare a luminii mediului determinată de energiile divine care vor curge ca niște fluvii. În istoria voastră mai veche se făc referiri la niște evenimente mărețe, când parcă totul se transformă, totul este mai înălțător, mai curat și mai plin de iubire. Acelea erau momente de extaz și de GRAȚIE DIVINĂ. 


Bl: Au fost? Vă referiți la Biblie? 

FL: Nu în mod necesar, aceasta deoarece nu tot ceea ce găsiți în aceste scrieri corespunde realității. Multe ”povești” se mai găsesc în religiile voastre, unele inventate, mai puține reale, dar totul scris cu interesul de a canaliza lumea într-o anume direcție. Multe au fost rescrise, ocazie cu care s-au făcut ”operații chirurgicale” astfel ca acel document să stea la baza unor doctrine ale unor pături conducătoare și, adesea, asupritoare. Cei interesați le-au numit scriptuiri, ”cuvântul lui Dumnezeu”, Adevăruri imuabile.


Bl: Stați un pic! Am nevoie să recitesc aceste pasaje. Le puteți dezvolta? 

FL: Nu este necesar căci inima ta ȘTIE foarte clar adevărul, definește precis interesul pe care-l au religiile sau guvernele. Toți au încercat și încearcă să se folosească de Dumnezeu pentru a-și umple …cămările și conturile. Asta vrem noi să vă arătăm.  


Bl.: Dar, în privința ritmului în care ne înălțăm, există o individualizare, nu?

Fl: Desigur. Și, cel puțin la nivel de suflet, fiecare este conștient de asta. De altfel esența voatră, sufletul și spiritul vostru cunosc și asistă la toate schimbările care se petrec în ființa căreea-i aparțin. Dar totul este particularizat.


Asta este lesne de înțeles din moment ce în întreg universul nu există două ființe absolut identice. Dar după EVENIMENT, ritmul de creștere al fiecăruia se va accelera. Fiecare dintre voi ocupă locul lui, extrem de precis definit în univers. Oricum, limitările, căci există și așa ceva, sunt impuse de nivelul de la care plecați și de ritmul pe care vi-l impuneți.

Vedeți voi, vi se croiește altă haină, mai nouă, mai strălucitoare dar pe măsura fiecăruia dintre voi. Altfel, dacă ar fi mai strâmtă sau prea largă, nu v-ar putea fi de folos.


Bl: Atunci, cum se face că, ajunși la ”punte”, trebuie să ne ținem de mână și să trecem ”dincolo”, ajutându-i eventual și pe alții s-o treacă?

FL: Pentru că ”dincolo” aveți nevoie unul de altul pentru a clădi ceva trainic și impunător. Știți voi: ”Unde-i unul, nu-i putere, unde-s doi…. ”.  Noul teritoriu vă așteaptă să-l amenajați cât mai frumos, căci, de fapt, voi vă clădiți viitorul, pe care vi-l doriți cât mai frericit.  

Ceea ce faceți voi se referă la pregătirea sufletului nu a …picioarelor. Când vorbim de cât de bine pregătiți veți fi la ”traversare” ne gândim cât de sus va fi nivelul vostru de evoluție pe care-l veți fi atins la acel moment.


Multe surprize vor fi pentru foarte mulți dintre cei care vor ”traversa”, căci adesea nu se vor regăsi pe locul la care s-au gândit că se vor afla. Cu adevărat, va funcționa o scară corectă a valorilor. Unii pe care, până atunci societatea îi așezase în coada listei, vor primi ”diploma” de profesor sau maestru iar unii, care-și făcuseră loc ”cu coatele”, vor încheia plutonul sau vor fi nevoiți să repete cursurile pe care credeau că le-au absolvit.


Mulți dintre voi simt că lumea lor nu este pregătită pentru un asemenea EVENIMENT. Este adevărat că mulți au pierdut timpul cu acumularea și consumarea bunurilor materiale, neglijând sau refuzând să lucreze pentru progresul lor spiritual.

Vă garantăm însă că Mama Pământ este mai mult decât pregătită pentru a trece ”dincolo” (Nota C.M.: reamintesc că Gaia, sufletul planetei, se află deja în 5D).

Ea așteaptă cu emoție și iubire să vadă pe cât mai mulți dintre copiii săi încheind traversarea zonei 4D.

Vor fi, din păcate, destui care nici în cel de al 12-lea ceas nu se vor trezi; nici măcar când ”ceasul divin” va suna. Unii vor sări din pat, vor vedea cum alții deja au trecut iar ei nici măcar nu s-au trezit bine. Unii se vor culca din nou, alții se vor grăbi, dar prea târziu, pentru a-i ajunge pe ceilalți din urmă. O disperare, un cumplit regret îi va cuprinde și amarnic se vor căi.

OAMENI AI PĂMÂNTULUI, TREZIȚI-VĂ ACUM CĂCI NU MAI AVEȚI TIMP DE AȘTEPTAT!! Înlocuiți tristețea cu speranța, necazul cu bucuria, ura cu iubirea!

Nimeni nu va scăpa de această TREZIRE; important va fi prețul pe care vor trebui să-l plătească până când va sosi și momentul lor.

Blossom
Bl: Când se va încheia jocul ”tăblițelor”?

FL: Doar atunci când toți vor fi ajuns ACASĂ. Numai că unii vor ajunge mai devreme, alții mai târziu, deși oportunitățile s-au oferit în același timp tuturor. Unii le-au refuzat, alții le-au luat dar s-au ”culcat pe ele” și doar unii le-au pus imediat în operă.


Dragilor, vă reamintim că noi suntem prietenii și frații voștri și ne-am oferit mereu să vă ajutăm. Voi și noi SUNTEM NUMAI IUBIRE!


Bl.: În ceea ce mă privește, aștept cu nerăbdare și emoție noile cexperiențe pe Noul Pământ unde sper să ajung cât mai curând.

Vă mulțumesc mult pentru această minunată și instructivă conversație.

FL: Multă iubire și multă pace!



SURSA: Website: Blossom Goodchild

 (C.M.)


Uimitoarele profeţii despre România ale yoghinului indian Gupta Swami


(reluare- selecțiuni)
În anul 2004, România a fost vizitată de celebrul yoghin Gupta Swami, care este totodată profesor indian şi doctor în istoria religiilor. El este Ghidul spiritual al multor aspiranţi care se află atât în ţara sa natală, cât şi în alte ţări din lume. Cu toate că este aproape necunoscut publicului român, yoghinul şi totodată profesorul indian Gupta Swami este celebru în afara Indiei, mai ales ca prezicător şi clarvăzător. Multe dintre predicţiile sale s-au adeverit cu o exactitate uluitoare după ce au fost formulate. Gupta Swami a prezis şi, totodată, am putea spune că a anticipat cu o acurateţe extraordinară mai multe evenimente cruciale care între timp s-au petrecut deja la sfârşitul acestui secol, şi de curând a făcut unele preziceri ce urmează să se împlinească la începutul noului mileniu.
 
Printre prezicerile sale care ulterior s-au adeverit amintim: căderea lui Gorbaciov, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, precum şi prăbuşirea şi execuţia capitală a cuplului de despoţi Ceauşescu. Mai ales din această cauză, adeseori, de-a lungul timpului acest faimos yoghin indian a fost contactat de mulţi preşedinţi de state şi guverne. La ora actuală se ştie că până şi Elena Ceauşescu a apelat la yoghinul Gupta Swami în anul 1983, însă a fost teribil de deranjată de prezicerile acestuia, în mod evident nefaste pentru conducătorii de atunci ai României. Tocmai de aceea,  soţia dictatorului Ceauşescu l-a silit pe Gupta Swami să părăsească urgent România.

Atunci când s-a aflat în vizită în Bucovina, faimosul yoghin Gupta Swami a făcut o serie de profeţii cutremurătoare. Acestea sunt în concordanţă deplină cu profeţiile unui alt indian şi anume, Sundar Singh, profeţii care circulă în România încă din perioada comunistă anterioară regimului Ceauşescu. În cazul în care aceste profeţii recente ale lui Gupta Swami se vor adeveri, ele anunţă, totodată, la unison cu profeţiile indianului Sundar Singh, transformarea profundă la faţă atât a României, cât şi a întregii planete.

Iată ce a mărturisit cu această ocazie, în anul 2004, indianul Gupta Swami:
„Atunci când am vizitat prima oară România, aproape toţi românii cu care m-am întâlnit sau care au intrat în legătură cu mine nu s-au interesat decât de propriul lor viitor. Una dintre aceste persoane a fost şi Elena Ceauşescu, dar, dat fiind faptul că ea nu a fost deloc încântată de evenimentele dramatice pe care i le-am prezis, s-a grăbit să mă numească şarlatan şi apoi, peste doar câteva zile, am fost invitat să părăsesc imediat România. Toate acestea s-au petrecut în anul 1983. Pot să adaug că un înalt personaj din guvernul României, care a participat în calitate de revoluţionar la procesul soţilor Ceauşescu (Gupta Swami a refuzat să precizeze numele acestuia), mi-a mărturisit cu o oarecare uimire că printre şuşotelile Elenei Ceauşescu atunci când se afla cu Nicolae Ceauşescu la binecunoscutul lor proces, a auzit de două ori, cât se poate de clar, că a fost amintit numele meu.”
 
În viitorul apropiat, românii din această ţară vor ajunge să trăiască chiar mai rău decât pe vremea dictatorului Ceauşescu „Am să vă spun ce se va petrece în viitor în această ţară şi, totodată, am să vă spun ce va pătimi poporul acestei ţări. După ce actuala guvernare (preşedintele Băsescu) va câştiga din nou alegerile, cam în a doua jumătate a acelui mandat se va declanşa o altă revoluţie în România, iar acea revoluţie va fi cu totul diferită de revoluţia care a avut loc în anul 1989. Trebuie să ştiţi că, înainte să se declanşeze acea nouă revoluţie în România, guvernarea va fi extrem de brutală şi se va prezenta aproape ca o dictatură, cu toate că acea guvernare va continua să se numească, de ochii lumii, democraţie. Înainte de dezlănţuirea acelei revoluţii, românii o vor duce chiar extrem de rău. Viaţa lor va fi mai grea şi mai chinuită decât a fost pe vremea dictatorului Ceauşescu. În acele vremuri, înainte să se declanşeze acea revoluţie în România, legile vor fi din ce în ce mai multe, constrângătoare şi deosebit de aspre. Cei ce se vor afla la conducerea ţării se vor manifesta adeseori într-un mod violent, inuman şi chiar necruţător. Criza socială ce va apare atunci în România se va adânci din ce în ce mai mult, iar masele de români care i-au ales pe reprezentaţii lor vor înţelege, într-un târziu, că prin înlăturarea dictatorului Ceauşescu au adus la conducere alţi dictatori ce sunt mai cruzi, mai răi şi mai lacomi decât a fost dictatorul Ceauşescu. La un moment dat, masele de români îşi vor da seama că după revoluţia ce a avut loc în anul 1989, totul a mers de la rău la extraordinar de rău.”
 
Averile obţinute prin furt şi înşelăciune ale celor care s-au îmbogăţit după anul 1989 vor fi pierdute, după cum şi merită aceşti tâlhari, şi se vor risipi „În timpul acestei noi revoluţii care va izbucni în viitorul apropiat în România, zeci de mii de români vor muri sub pretextul înfăptuirii dreptăţii care era aşteptată de atâţia ani. În timpul acelei revoluţii ce va izbucni în România va începe apoi o adevărată «vânătoare de vrăjitoare» împotriva vechilor comunişti, cât şi a tuturor acelora pe care voi, cei din această ţară, îi numiţi foştii securişti. În timpul acelei revoluţii, România se va scălda pur şi simplu într-o mare baie de sânge ce va fi pe alocuri asemănătoare cu ceea ce se petrece în filmele despre personajul Dracula pe care le-aţi vizionat (ecranizările romanului scriitorului Bram Stoker). Luaţi aminte că atunci, în timpul acelei noi revoluţii, vor muri atât mulţi oameni ce au fost vinovaţi, cât şi mulţi oameni nevinovaţi. Pentru o anumită perioadă de timp, atunci când acea revoluţie se va dezlănţui, autoritatea de stat din România va dispărea aproape în totalitate. Opinia publică internaţională va fi profund şocată de ceea ce se va petrece atunci în această ţară, dar datorită faptului că va fi preocupată de propriile ei probleme şi de dificultăţile pe care le va face să apară cel de-Al Treilea Război Mondial, va rămâne în expectativă şi nu va interveni în această ţară. Atât datorită lipsurilor, cât şi datorită bolilor care se vor declanşa şi a crimelor care se vor comite în timpul acestei noi revoluţii, toate acestea combinându-se şi cu cel de-Al Treilea Război Mondial, populaţia României se va reduce considerabil, aproape la jumătate. Averile obţinute prin furt şi înşelăciune ale celor care s-au îmbogăţit după anul 1989 vor fi pierdute, după cum şi merită aceşti tâlhari, şi se vor risipi. O parte din aceste averi vor ajunge până la urmă în mâinile rebelilor şi ale revoluţionarilor ce vor scăpa de sub orice autoritate statală. Din acest haos însângerat, România va ieşi până la urmă mult purificată.”
 
Militarii români îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii glorioase atunci când vor apăra România
„Vă mărturisesc că ceea ce mi-a purtat paşii spre pământul binecuvântat al Bucovinei este în special faptul că am avut unele viziuni în conformitate cu care, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici se va înălţa, în întâmpinarea destinului său, cea mai puternică personalitate politică a României pe care o va cunoaşte, poate, mileniul care a început. Tocmai datorită acestor viziuni referitoare la viitor pe care le-am avut, am venit să mă familiarizez cu aceste locuri sfinte de unde îşi va porni activitatea acest mare Mântuitor al omenirii viitoare... şi trebuie să recunosc că această personalitate grandioasă va avea o mulţime de calităţi excepţionale. Acum sunt sigur de toate acestea după ce am vizitat ceea ce aş putea numi „stâlpii spiritualităţi româneşti“, concretizaţi în incomparabilele şi genialele opere de artă care sunt mânăstirile Moldovei. Aşa cum vă spuneam, de pe teritoriul Bucovinei se va ridica un om bun, înţelept şi credincios întru Dumnezeu care va fi tare ca o stâncă. El va conduce acest popor cu o mână de fier, dar, totodată, va fi un om bun, înţelept şi drept. Până la acea dată când se va afirma ca un mare conducător charismatic, el nu va fi de nimeni cunoscut. Acest mare conducător va opri prăbuşirea naţiunii române şi tot el, prin activitatea sa plină de înţelepciune, o va înălţa în fruntea statelor de pe glob. Sub conducerea sa, România va ajunge, la scurt timp după aceea, la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi va atinge cea mai mare înflorire economică. În acele vremuri, militarii români vor fi aduşi în ţară de pe fronturile unde luptau anapoda, fără niciun ţel, şi îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii împotriva celor care vor ataca această ţară, iar faptele lor de arme vor fi la fel de glorioase ca şi acelea ale înaintaşilor lor. Trebuie să ştiţi că toate acestea vor fi posibile deoarece ei vor avea un ţel nobil, o cauză dreaptă şi un conducător bun şi înţelept, care va fi capabil să-i călăuzească. În secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa spirituală, politică, socială şi economică a acestei planete.”
 
România va deveni pilonul noii orânduiri internaţionale pe această planetă
„Raportul de forţe se va transforma radical în lume la încheierea ultimului război mondial. Ţările ce vor fi puternic spiritualizate vor dobândi apoi supremaţia mondială. Trebuie să ştiţi că ţările noastre, India şi România, vor deveni în acele vremuri pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională ce va apare atunci. Grecia, Japonia, Franţa şi Rusia (ce va fi aproape în totalitate spălată de ateism şi comunism printr-o mişcare socială ce va fi chiar mai brutală decât cea românească) vor deveni nişte sui generis coloane de susţinere a dezvoltării mondiale, dezvoltare ce va fi bazată mai mult ca niciodată pe spiritualitate, pe cultură, pe religie, pe bună înţelegere, pe iubire şi pe artă, iar nu pe regulile reci ale unor economii mercantile, egoiste şi lipsite de suflet. Anumite structuri statale lipsite de suflet vor dispărea din istorie şi printre acestea amintim SUA, Uniunea Europeană şi NATO. Toate acestea se vor prăbuşi şi vor dispărea. SUA se va prăbuşi deoarece are picioare de lut şi fiindcă structurile sociale în această ţară au fost consolidate pe minciună şi pe felurite premise false. Slăbiciunea SUA va fi demonstrată adeseori în cursul celui de-Al Treilea Război Mondial, în urma căruia hegemonia SUA va dispărea.”
 SURSA: yogaesoteric
 (pentru conf. C.M.)