Autor Gosia de la Agenția Cosmică,
Publicat 24 aprilie 2022
Traducere Const. Mihăilescu
Gosia și Robert: Mesaj cu privire la presupusele fotografii ale modelelor porno, lucru care s-a repetat încă de pe vremea lui Billy Meier, ca încercări de discreditare.
Am mai spus-o, dar vom repeta: nu am fost niciodată înșelați ori duși de nas de către extratereștrii taygetani cu care comunicăm de prin 2018. Nu-i putem acuza de niciun fel de intenție de nesinceritate, de încercare de a ne manipula. Răuvoitorilor le este ușor să construiască scenarii pe web dacă dispun de tehnologia necesară. Fotomontaje, implementări, modificări de tot felul cu scopul de a discredita, inventarea unor scenarii care să le credibilizeze au loc desigur. Nu este nimic nou cu aceste încercări; s-a mai făcut și în cazul lui Billy Meier și alții. Celor care dețin tehnologii avansate, primite din afara Pământului, le este incredibil de ușor, asemenea acțiuni sau loc în mod constant și am avertizat deja despre această problemă cu ani în urmă.
Am comentat de multe ori arătând că problema fotografiilor este foarte delicată și că cei care dețin controlul ar face orice pentru a defăima taygetanii Am făcut referire chiar și la posibilitatea de a se utiliza clone, interferențe și implanturi, inventări de identități false etc...de care sunt în stare cei care doresc să otrăvească bunele noastre relații cu taygetanii.
Este vorba de acel complex de acțiuni îndreptate împotriva noastă și a comunicării cu taygetanii, cu intenția de a ne denigra și ridiculiza munca destul de grea pe care o depunem în aceste comunicări atât de utile, credem noi, societății umane de pe Pământ. În spatele acestor acțiuni distructive s-a aflat mereu același grup, dedicat, indiferent de mijloace, contaminării, otrăvirii bunelor relații dintre echipa noastră și grupul de taygetani care ne ajută să înțelegem corect ceea ce se întâmplă în univers.
Pentru cei cu mintea întreagă este clar că ar fi absurd, nejustificat și neproductiv ca o rasă extraterestră aflată la 440 de ani lumină să vină pe Pământ pentru a ne furniza niște poze cu modele porno. Nu ne vom lăsa înșelați și suntem siguri că acestea sunt încercări de intoxicare.
După cum a spus și Yazhi aseară, aceste încercări de discreditare vor fi tratate de noi ca venind din partea unor ființe rău-intenționate.
Pe toți ascultătorii, cititorii și vizitatorii videoclipurilor noastre îi invităm ca mai întâi să evalueze calitatea și genul informațiilor care ni se transmit de către prietenii taygetani, să observe complexitatea și noutatea (pentru noi) acestor informații, pe care ei ni le furnizează de ani de zile. Asta contează. În același timp veți înțelege cam cine este interesat să anihileze aceste legături cu o sursă onestă de informații care contribuie direct la „trezirea ” umanității.
Nu există nicio înșelătorie și nu a existat niciodată. În viitor asemenea informații vor fi primite de un număr din ce în ce mai mare de oameni ai Pământului și tocmai aceasta îi determină pe întunecați să apeleze la toate mijloacele de care dispun pentru a ne ține în întuneric, în necunoașterea proprie dimensiunii 3D. Suntem conștienți că unele informații se asimilează mai greu de către unii dintre noi, dar acesta ar trebui să fie încă un motiv care să-i determine să insiste încă și mai mult, dacă vor să iasă din marasmul vibrațiilor joase, atât de dorite de întunecați.
După cum spunem și cu alte ocazii, au existat și există din ce în ce mai multe componente 5D care încep să apară în realitatea 3D, iar aceste componente sunt depistate (prin văz, auz, pipăit, miros și raționalitate) doar de ființele „trezite” care își ridică tot mai mult vibrația, apropiindu-se pas cu pas de realitățile 5D.
Este
ușor să cădem în judecăți și concluzii greșite, mai ales
atunci când acestea sunt sprijinite de resentimente personale.
(Apropo, ne pare rău că încercările de contact cu ființe ET ale
unora dintre dv. nu au avut succes ! Să știți însă că deținem
multe mărturii în care alți oameni au stabilit asemenea contacte.
Și, spre marea noastră bucurie, numărul acestora este din ce în
ce mai mare). Este adevărat și faptul că majoritatea dintre cei
care au stabilit asemenea contacte nu se afișează în public, nu le
fac cunoscute, în primul rând pentru faptul că le este teamă să
nu fie ridiculizați (de cei care încă se complac în starea
adormire)
În ceea ce ne privește, vom continua să
împărtășim cu dv. informațiile incredibile oferite necondiționat
de prietenii noștri swaruunieni și taygetani, rugându-vă să vă
mențineți trează vigilența, căci mulți sunt cei care nu agreează
aceste informați, tocmai pentru că ele contribuie la apropierea
momentului în care întreaga omenire va fi complet „trează” și
conștientă că trăiește în dimensiunea 5D. Noi, voi și
prietenii noștri din Pleiade vom merge neabătut înainte.
https://swaruu.org/transcripts/divulgacion-taygeteana-y-viejos-trucos-de-desacreditacion-de-lo-que-va-contra-de-la-matrix
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu