Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 25 martie 2022

Y 262 - Să fie Chivotul Legământului cauza războiului din Ucraina?- Discuție cu extraterestra Sophia Swaruu (Yazhi)


Autor Gosia de la Agenția Cosmică
Publicat 15 martie 2022
Traducere Const. Mihăilescu


Yazhi : Ei spun că războiul ucrainean se datorează faptului că Putin vrea să ia un chiuvot al legământului care se află sub Ucraina, și că acesta ar fi adevăratul motiv al războiului. Se pare că există ceva adevăr în asta.

După cum am explicat deja, există trei chiuvoți și se cunoaște și unde se află ei. Unul ar fi păstrat în depozitele Pentagonului, unul pe stația rusă Vostok iar al treilea, aici, pe această navă. Rolul lor este același: să protejeze biologicul de pe Pământ dar să fie, în același timp, o armă. Și alte rase ar fi putut construi dispozitive similare. Nu exclud nici posibilitatea ca totul să fie o minciună ori un cod care face trimitere la locul unde există tehnologia cea mai avansată, pe care rușii ar dori s-o captureze. De asemenea, e posibil ca toate acestea să facă trimitere la DUMB-uri (nota C.M.: echipamente și rețele subterane care pot emite în rețeaua generală a planetei, creată în antichitate prin construirea lanțului de piramide existente pe globul pământesc).
După cum spuneam și în alte comunicări, motivul războiului conține un element puternic extraterestru din cauza locației sale, pentru că, așa cum am mai spus, subteranele Ucrainei sunt pline de baze vechi și noi și de DUMB-uri. Ceea ce nu știu eu este dacă asta înseamnă, de fapt, chiuvotul. Spun asta deoarece, prin „chiuvot” se pot înțelege multe lucruri, mai ales dacă se ține cont de interpretarea diferită a acestui cuvânt în diversele limbi care-l folosesc. Personal, consider că acel „chiuvot” ar fi un cuvânt care înglobează conceptul „ jefuirea unui MUTUL (!) antic”.
Întrebarea ar fi: de ce nu au pus rușii mâna pe el pe vremea existenței URSS, când Ucraina le aparținea? Cine știe, poate că l-au adus în Ucraina ulterior !? Ori, au aflat de el mai recent ! Pentru mine toate acestea au o explicație și motivație extraterestră. Cam la fel cum s-a întâmplat în Irak.
Robert : Toți chiuvoții au același conținut ?
Yazhi : Sigur că nu. Cu toate acestea, privind lucrurile dintr-un context mai larg, cei care văd această posibilitate (existența unui chiuvot care ar motiva războiul), împing în față narațiunea că războaiele au motivații specifice cu iz extraterestru și nu ar fi vorba despre rezolvarea unor diferende pământene, așa cum a susținut și Tina (Athena). Așa că, pentru mine, parcă toată tragedia asta neprevăzută, pare a fi o distragere a atenției și preocupării lumii voastre de la ceva mai important pentru cineva. Cumva, pare a fi integrat și sloganul „Ei vin să ne salveze”. Cam pe această structură de dezinformare s-ar merge. Aș vrea să dau niște explicații mai plauzibile, în care să aduc speranță, dar tot ce se întâmplă este total atipic față de ceea ce cunosc eu. (Alex Collier a explicat în anii '90 că Andromedanii și Federația nu vor interveni în conflicte din motive de karma și pentru că nu ar face decât să creeze și mai multe probleme Pământului. Singura modalitate de ieșire din această situație se află în mâna oamenilor pământeni care trebuie să învețe să-și rezolve singuri problemele, altfel, așa cum s-a dovedit până acum, vor repeta aceste scenarii mereu și mereu, din cauza neimplicării și părerii că nu ar fi treaba lor ci a unor ipotetici salvatori.

Revenind la chiuvot, da, ar fi posibil și foarte, foarte probabil ca el să fie cauza, dar eu cred că în spatele războiului stă altceva. Tot ce se întâmplă nu are o singură explicație. Oamenilor le place să audă asta pentru că îi liniștește, pe măsură ce ei își continuă viața, controlorii resetează totul. Nu asta vrea Cabala?

Știu că ceea ce le spunem oamenilor este adevărul brutal dar enervant, pe care numai oamenii cu resurse mentale ample îl pot recunoaște.

https://swaruu.org/transcripts/ark-of-the-covenant-behind-the-war-in-ukraine-short-chat-with-sophia-swaruu-yazhi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu