Capitolul 9 - Extratereștrii din alte lumi.
Traducere Const. Mihăilescu
Nava spațială a extratereștrilor
Pe 25 februarie 1997 am luat contact telepatic cu Centrul de comunicații cu privire la navele lor spațiale.
Adrian: Spune-mi cum arată interiorul navei tale spațiale.
Centrul de comunicații: Pentru ființa umană care ar avea chef să viziteze un asemenea interior, ar trebui să se aștepte vadă o imensă rețea de conducte, care merg în toate direcțiile și un spațiu foarte îngust pentru manevre sau plimbări. Oricum, un spațiu compact și aglomerat.
Adrian: Care este nivelul de gravitație din nava spațială?
Centrul de comunicații: în întreaga navă spațială există gravitație artificială standard de 0,8G, cu excepția zonelor unde sunt forme de viață care necesită un nivel diferit de gravitație.
Pe 1 martie, în timpul unui tratament la clinica Chayei, am verificat aceste informații primite de la Centrul de comunicații cu echipa medicală.
Adrian: Care este nivelul gravitației la bordul navei tale spațiale?
X3: Este o gravitație produsă artificial, similară cu cea a atracției gravitaționale de pe Pământ. Nu știu valoarea exactă, dar este foarte asemănătoare. Tehnicienii navelor spațiale se ocupă de aceasta. Unele zone din nava spațială au un nivel diferit de gravitație. Există zone de cercetare și zone rezidențiale. Noi menține gravitația, la o valoare care să nu permită plutirea obiectelor prin spațiu.
La bord sunt aproximativ 102 tehnicieni care se ocupă cu astfel de lucruri.
Adrian: Greutatea ta e similară cu cea a oamenilor? Cât cântărește Maya, de exemplu?
X3: Aproximativ 80 de kilograme.
Adrian: Da, comparabilă cu a unui om; doar că e într-o altă dimensiune.
X3: Exact.
Adrian: Cum arată interiorul navei tale spațiale?
X3: Există o mulțime de holuri interconectate prin care trec conducte tablouri de conectare și un fel de burdufuri, ca la acordeoanele voastre. Acest aranjament menține sterilitatea și are o culoare deschis și plăcută. Problema este că spațiile de operare sunt foarte mici.
Pe 2 martie 1997 am luat contact cu Centrul de comunicații pentru clarificări suplimentare.
Adrian: Sunt Adrian și cer contact cu Centrul de comunicații ET, mă recepționează cineva?
Centrul de comunicații: Da, Adrian, te-am citit. De de ai nevoie?
Adrian: De câteva informații. Aș vrea în general informații despre nava dvs. spațială, dacă este posibil.
Centrul de comunicații: Așteptați, vă vom transfera la Centrul de Control.
Centrul de control: Da, Adrian, te ascultăm.
Adrian: Este adevărat că nava voastră spațială menține artificial un nivel de gravitație de 0,8 G?
Centrul de control: Da, este corect. În majoritatea zonelor navei spațiale, nivelul gravitațional este similar cu cel de pe Pământ; 0,8 G este valoare aproximativă.
Adrian: Mențineți nivelul gravitațional prin forță centrifugă, constantă sau secvențială (în trepte) ?
Centrul de control: Nu, aceasta ar fi o metodă complicată inutil. Există câmpuri permanente de spațiu pentru asta; dar informația excede cunoștințele tale. Acceptă că noi suntem capabili să producem, cu acest sistem, gravitație la cerere. În întreaga navă spațială există o gravitația artificială și face parte din sistemul de activare a ambarcațiunii. Fiecare obiect sau particulă aflată în vecinătatea navei spațiale (la o anumită vecinătate) ori în interiorul ei este afectată de această gravitație.
Adrian: Deci vorbim despre un efect care acoperă o zonă largă.
Centrul de control: În general vorbind, da, dar noi putem insulariza camere sau zone unde să creăm o altă valoare a gravitației, în conformitate cu nevoile de moment.
Adrian: Valorile gravitaționale rămân constante în timpul deplasării?
Centrul de control: Da, întotdeauna. Altfel obiectele ar zbura în interiorul navei, cu consecințe imprevizibile. Deci, în interiorul și în proximitatea imediată a navei se menține o anumită gravitație.
Adrian: Deci, mențineți o gravitație constantă?
Centrul de control: Da, trebuie.
Adrian: Ce forma geometrică are o navă spațială? Este o sferă, are multe nivele sau o formă aerodinamică? Ai permisiunea să-mi descrii ca aspect nava spațială ?
Centrul de control: Un moment, vă rog. Verificăm ... Da, am permisiunea. Nava spațială este sferică - dar nu o sferă perfectă, ci se apropie de o sferă. Are multe deschideri, turnulețe și părți proeminente, dar forma generală se poate considera a fi rotundă. Cu toate acestea, există diferite tipuri de nave spațiale, de diferite dimensiuni și forme ciudate. Iată o imagine.
Adrian: Văd niște ferestre. Este imensă și are mai multe niveluri. Interiorul seamănă cu cel al unei clădiri cu mai multe etaje?
Centrul de control: Da. Există diferite nivele.
Adrian: Câte niveluri interioare există în nava spațială?
Centrul de control: un total de 12 niveluri, dar pentru uz general 10 niveluri sunt utilizate. Celelalte două mărginesc nava și sunt destul de înguste. Deci, pentru exactitate, să considerăm că are 10 niveluri.
Adrian: Această navă spațială aterizează vreodată pe un teren solid?
Centrul de control: Un moment, vă rog, verificăm ... Există nave spațiale care nu sunt concepute pentru a atinge planetele și nu aterizează niciodată. Nava noastră spațială este de genul acesta dar e capabilă să facă o aterizare pe un teren solid. Nu știu exact, dar computerul mă informează că ar putea - însă nava la care fac referire n-a făcut de foarte mult timp o aterizare. În general, o navă spațială-mamă staționează la o anumită distanță de planetă iar toate celelalte nave mai mici andochează pe ea. Navele spațiale mai mici sunt utilizate pentru transportul (de personal și de echipamente) dintre bază și planeta respectivă.
Adrian: Deci, nava ta spațială conține un fel de hangar pentru andocarea navelor mai mici.
Centrul de control: Da. Există multe puncte de andocare din exterior, dar nu există niciun hangar interior. Nu este o navă de transport marfă. La voi există nave doar pentru transportul mărfurilor și navelor mai mici. Nava noastră este de cercetare iar navele mici fac un fel de curierat și transport de urgență. În general, noi călătorim în flote de nave spațiale și avem nevoie de aprovizionare, logistică, comunicații și multe alte lucruri bazându-ne pe o anumită organizare.
Adrian: Înțeleg. Diferitele funcțiuni se regăsesc în întreaga flotă.
Centrul de control: Exact. Nu vorbim despre o singură navă spațială.
Adrian: Ce alte lucruri interesante îmi mai puteți spune despre navele voastre spațiale care ar pute interesa cititorii mei?
Centrul de control: Nu prea știm de unde să începem. Pentru noi, totul foarte banal, dar pentru voi, probabil sunt noutăți. Interiorul navei poate fi comparat cumva cu cel al unui port-avion avansat, unde ordinea, curățenia și sterilizarea primează. Oricum, dacă ar vi să vizitezi o asemenea navă, probabil că ulterior ai avea insomnii.
Adrian: Da, probabil ! Între etaje aveți ascensoare?
Centrul de control: Un moment, vă rog. Poți să le numești lifturi, dar ele nu sunt exact la fel cu ale voastre.. În spațiu nu este nevoie lifturi; avem ceea ce s-ar putea numi „unități de deplasare” între niveluri atunci când este vorba de un echipament greu care trebuie mutat. În general, ne mișcăm pe jos sau folosim vagoane (cușete) speciale pentru că majoritatea echipamentul este compact și mic, astfel încât să poată fi ușor purtat.
Adrian: Bine, mulțumesc mult pentru moment.
Centrul de control: Sunteți binevenit oricând. La revedere, Adrian. Ne-a bucurat conversația cu tine. Shalom .
(va continua)
https://adriandvir.tripod.com/X3chp9.pdf
OZN și galaxia noastră este un OZN energetic și quantum etc ...
RăspundețiȘtergere