Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 17 octombrie 2021

Foarte Important! Înformații despre Covid și vaccin

 miercuri, 13 octombrie 2021


 Ministerul Sănătății din Singapore: Singapore a devenit prima țară din lume care a efectuat autopsia (post-mortem) a unui corp COVID-19. După o investigație amănunțită, s-a descoperit că Covid-19 nu există ca virus, ci mai degrabă ca bacterie, care a fost expusă la radiații și care cauzează moartea umană prin coagulare în sânge. S-a constatat că boala Covid-19 provoacă cheaguri de sânge, ceea ce duce la coagularea sângelui în țesuturi și organe, făcând dificilă respirația bolnavului, deoarece creierul, inima și plămânii nu mai pot primi oxigen suficient, ceea ce provoacă o moarte rapidă.

Pentru a găsi cauza deficitului de energie respiratorie, medicii din Singapore nu au respectat protocolul OMS și au efectuat o autopsie la cadavre cu COVID-19. 
După ce medicii au deschis și au examinat cu atenție brațele, picioarele și alte părți ale corpului defuncților, au observat că vasele de sânge erau dilatate și înfundate cu cheaguri de sânge, ceea ce a împiedicat fluxul sanguin și a redus cantitatea de oxigen din corp, cauzând moartea. 
După ce a aflat despre această cercetare, Ministerul Sănătății din Singapore a schimbat imediat protocolul de tratament Covid-19 și a dat aspirină pacienților săi pozitivi covid. S-au administrat 100 mg aspirină și Imromac. Drept urmare, pacienții au început rapid să-și refacă sănătatea, putându-de externa peste 14.000 de pacienți într-o singură zi din spitale.
Medicii din Singapore au ajuns la concluzia că, în sine, boala e o adevărată farsă la nivel global. 
Nu este altceva decât o coagulare intravasculară (cheaguri de sânge) care poate fi remediată prin administrare de tablete antibiotice, antiinflamatoare și anticoagulante (aspirină)”. Boala poate fi ușor vindecată. 
Oamenii de știință corecți din Singapore afirmă că  ventilatoarele și unitățile de terapie intensivă (ATI) nu au fost niciodată necesare, la cest tip de îmbolnăvire. În acest scop noile protocoale de tratament au fost deja introduse în Singapore. De remarcat că în China se știa deja acest lucru, dar nu a publicat nimic în legătură cu asta.
Împărtășiți aceste informații familiei, vecinilor, cunoscuților, prietenilor și colegilor, astfel încât lumea să cunoască  adevărul că COVID-19 nu este un virus, ci o bacterie care a fost expusă în prealabil unor radiații (5G). 
După cum știți deja, epidemia a izbucnit în China, în toamna lui 2019, după ce Wuhan a pus în funcțiune rețelele 5G
Persoanele cu imunitate foarte scăzută ar trebui să fie atente. Aceste radiații (a rețelelor de transmisie 5G) provoacă, printre altele, inflamații și hipoxie. Cei afectați trebuie să ia Asprină -100mg și Apronik sau Paracetamol 650mg.

Guvernul handicapat al României este unul criminal. Când ajungi la spital, e deja prea târziu. 
Medicii care mai au moralitate și conștiință ar fi trebuit să iasă public, să prezinte mai multe protocoale de tratament, din primele faze ale bolii, deoarece există în prezent tratamente eficiente (hidroxiclorochină, ivermectină, anticoagulante, etc.) care ar trebui găsite în farmacii, pentru ca oricine să se trateze din primele faze ale bolii.

Oficialitățile de la noi lasă oamenii fără tratament în prima săptămână pentru ca apoi să-i trateze, cică, la spital și să strige că numai fac față inducând în populație disperare !! După eliminarea pandemiei toți responsabilii și factorii de decizie, care au luat măsuri împotriva oamenilor ar trebui acuzați și judecați de genocid. 


Sursa: https://www.rumormillnews.com/cgi-bin/forum.cgi?read=180419

Acum iată o explicație clară a Dr. Sucharit Bhakdi despre ce este și cum acționează covidul și, de asemenea, ce ravagii face vaccinul în corp. O explicație mai clară ca aici, nu știu dacă găsiți:

"Imunizarea pentru coronavirus este SUFICIENTĂ și pentru celelalte eventuale tulpini!"

"Imunitatea de turmă a fost deja atinsă"

"Este de datoria doctorilor și a autorităților să nu dea curs vaccinării."

"Dumnezeu să te ajute, pentru că acum, nu numai limfocitele killer te vor ataca. Anticorpii, complementele și leucocitele vor trece la atac, considerând că celulele tale, care au produs spike, sunt bacterii agresoare. Astfel, vor încerca să distrugă celulele pereților tăi vasculari."

"Previziunile sunt oribile, groaznice și terifiante încât eu nu vreau să știu răspunsul. [...]  
Îmi doresc ca tu, cititorule, să iei decizia corectă de a nu te vaccina cu nicio doză. Acceptând, îți vei pune singur viața în pericol.[...] 
Trebuie să oprim totul acum."

https://burebista2012.blogspot.com/2021/10/noi-informatii-despre-covid-si-vaccin.html?spref=fb&fbclid=IwAR1ZdYBnl2vH6Mu8Rac-1cXBr0BbU_xx5g

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu