Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 25 august 2021

„Dacă faceți vaccinul împotriva covid copiilor, comiteți o crimă!”, avertizează savantul virusolog Sucharit Bhakdi într-o filmare virală

 Prof. univ. dr. med. Sucharit Bhakdi este specialist în microbiologie și epidemiologie a infecțiilor. Un savant născut în Statele Unite, într-o familie de savanți.


A condus Institutul de Microbiologie și Igienă Medicală de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz timp de 22 de ani și a lucrat în îngrijirea, cercetarea și îndrumarea a zeci de mii de pacienți. A publicat peste 300 de lucrări în domeniile imunologiei, bacteriologiei, virologiei și bolilor cardiovasculare. Pe lângă numeroase premii, i s-a acordat Ordinul de Merit al statului Renania-Palatinat.

A făcut mai multe avertismente publice către OMS și guvernele lumii; poate cel mai grav este cel rostit recent, într-o filmare devenită virală, pe care o distribuim aici, tradusă în limba română. Sunt cuvinte grele, spuse din toată inima de savant, pentru toți părinții lumii.

Apelul profesorului se alătură celui făcut de laureatul Nobel în Medicină, Luc Montagnier, care a afirmat că Vaccinarea este o eroare uriașă… Creează noi tulpini și provoacă decese.

Până la urmă, nu credem că este așa de greu de ales între spusele a doi savanți de talie mondială și oricine altcineva. Filmarea-avertisment durează mai puțin de două minute. Urmăriți-o mai jos și nu ezitați să o transmiteți mai departe cui considerați. Poate salva multe vieți; viețile copiilor României.

http://yogaesoteric.net/wp-content/uploads/2021/03/YE_gradient7.png

https://yogaesoteric.net/daca-faceti-vaccinul-impotriva-covid-copiilor-comiteti-o-crima-avertizeaza-savantul-virusolog-sucharit-bhakdi-in

Un comentariu:

  1. Pai asta face Oculta de mii si mii de ani incoace:crime la adresa Umanitatii!!!Si se vede ca nu se gaseste nimeni ca sa-i opreasca...

    RăspundețiȘtergere