23 octombrie 2020 de Derek Knauss
Traducere Const. Mihăilescu
Întunericul crează și conduce nebunia.
Informațiile furnizate în acest articol, deși extrem de detaliate, vor provoca, probabil, confuzie și nedumerire dar și controverse. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător deoarece Adevărul și originile noastre au fost întotdeauna ascunse oamenilor.
Faceți un pas înapoi și priviți la miile de sisteme de credință spirituale și spin-off-uri care există în lumea noastră.
De ce este așa? Pentru că cineva a avut mereu interesul ca umanitatea să nu-și cunoască adevăratele origini, să nu ștuie de unde a venit și în ce scop. Pentru inițiatori, această situație a fost favorabilă căci, în necunoaștere, ființa este temătoare, stresată, îngrijorată și gata să se lase manevrată. Pot exista multe concepte și interpretări, dar, în cele din urmă, există doar un singur Adevăr.
Această serie de articole pune la dispoziția cititorului alternative la ceea ce până acum credeam că este adevărat.
Adevărurile și gândurile noastre ne creează realitățile particulare (personale) și colective. Dacă înțelegerea noastră despre ceea ce este adevărat se bazează pe falsuri, contradicții, istorie rescrisă și confuzie, este de înțeles de ce percepțiile reflectă o lume aparent răsturnată.
Prin urmare, vă sugerăm să vă luați timp de citit și digerat conținutul acestui articol. Celor care, după o lecturare parțială, simt că au pierdut firul, că nu mai înțeleg ce citesc, le recomandăm să se oprească, să renunțe deocamdată căci, în acest moment, ființa lor nu rezonează cu conținutul acestui articol. Îl vor relua atunci când vor fi pregătiți.
Astfel de informații nu sunt pentru toată lumea și nici nu trebuie să fie. Cei cărora li se „blochează” înțelegerea vor trebui să mai aștepte până când, treptat, pas cu pas, vor acumula atâta cunoaștere câtă e necesară pentru a putea continua și încheia lecturarea.
În orice caz, sperăm că asta nu-i va descuraja ci, dimpotrivă, îi va face să caute cu mai multă determinare justa înțelegere.
Împărtășirea și discuțiile despre aceste informații sunt extrem de importante cu cât se merge mai departe în această călătorie colectivă.
În ultimul nostru articol, „Conexiunea spirituală a lui Q”, am privit și am explorat fenomene și manifestări aproape de neconceput ale lui Satana. Trăim într-o lume în care Satana și ritualurile asociate cultului său par a fi un fel de roman.
Am fost pregătiți să nu privim „ într-acolo” și, deși trecutul nostru are o mulțime de dovezi pentru a expune realitatea lui Satana, mulți oameni refuză să vadă adevărul urât care se conturează ca un elefant în camera conștiinței noastre. Și totuși, așa cum am văzut anterior, Satana și devoțiunea satanistă sunt antiteza vieții, a compasiunii, a bunătății și a iubirii. Am văzut, de asemenea, că astăzi se manifestă o recrudescență puternică a satanismului.
Toate acestea ne conduc la întrebarea inevitabilă, pe care am subliniat-o pe parcursul întregii serii de articole: ce îi determină pe acești devoți și magi satanici să dezvolte asemenea practici ? Și, cine sunt ei?
Acești indivizi sunt conduși de credința că Satana le dă putere. Ei se închină domnului întunecat iar această supunere dăinuie de milenii. Mintea este mult mai puternică decât suntem lăsați să înțelegem, datorită controlului cunoștințelor pe care le-am acumulat programat..
Sistemul lor de control este foarte bine organizat și se practică de mii de ani. Așa cum arată grafica structurii de control, există multe niveluri. Toate rotițele angrenajului sunt „unse” cu banii, pe care ei îi controlează prin băncile lor centrale - aceasta incluzând imprimarea și crearea magică de bani, așa cum se întâmplă acum cu criptomonedele.
Armata și propaganda țin oamenii aliniați în formație, indiferent prin ce mijloace: mass-media, corporații, industria medicamentelor, vedete pop, partide politice, biserică sau educație școlară.
Când și-au dat seama că religia era un mod foarte indicat pentru a controla oamenii, ei și-au extins influența și asupra religiei. Acest fapt este ilustrat parțial și prin înființarea gărzii Vaticanului, constituită numai din elvețieni. De ce? Pentru că asta face trimitere la reprezentarea băncilor elvețiene ca apărătoare și protectoare ale Vaticanului.
Prin cele trei ancore cheie (bani, armată și religie) se ține sub control lumea, la cele mai înalte niveluri neadmițându-se ca membrii familiei restrânse să se „impurifice”; în felul acesta se păstrează puritatea de ADN și de sânge în toată descendența întunecaților.
Totul se face și se urmărește în deplină liniște și ocultare. Aceste elite au emis sloganul: „Tăcerea este de aur”. A încălca acest cod al tăcerii înseamnă a crea posibilitatea ca viața unuia sau altuia dintre membrii grupului restrâns să fie pusă în pericol .
Pentru a avea acces în grupul restrâns, trebuie să fii dispus să-ți sacrifici moralitatea - „Scopul scuză mijloacele”- un alt slogan care le aparține. A lua calea unei vieți ușoare oferită de ei, inclusiv a unor câștiguri imposibil de realizat de către oricare dintre membrii restului societății, înseamnă a-ți perverti (sacrifica) sufletul și spiritul.
Pentru ei, manifestarea poate avea loc numai în lumea materială. O lume a materiei dense. Prin contrast, ei detestă lumea înaltelor vibrații. Când vorbesc despre îngerii căzuți, ei se referă la căderea de la densitatea mai ușoară (frecvențe mai înalte) într-o matrice de densitate mai grea, care oferă experiențe ce nu se regăsesc în tărâmurile superioare, unde guvernează Legile Universului, Codul Galactic și Legile lui Dumnezeu. În consecință, ei conduc lumea (lumile) prin legi fără aplicabilitate generală în univers. Magna Carta și legile draconice, în care avocații fideli Coroanei și Vaticanului (fostul sediu al Babilonului) sunt legați prin jurământ să-și „predea” bunurile stăpânilor lor, pentru a putea fi acceptați să facă parte din familie.
Așadar, să intrăm în filiația unora dintre acești conducători ai liniei genealogice care susțin că au dreptul să conducă lumea. Ce este asta și cine o clamează?
Pentru început, trebuie să recunoaștem că informațiile valoroase, oricât de vechi sau neverosimile ar părea, există în textele, miturile și poveștile lumii antice, originare. Există multe povești primare în întreaga lume.
Dintr-o perspectivă mistică, trăim într-o creație infinită, deci există posibilități infinite în univers, dar mai puține probabilități în această experiență. Pur și simplu nu există o aplicație unică pentru toate poveștile despre origini comune ci o mulțime de variante, fiecare cu pretenția de a fi cea originală.
Începem prin a ne concentra asupra poveștilor predominante care au apărut la începuturile civilizaților Europei de Est, cea Romană, apoi cea din Anglia și Marea Britanie, America și care încearcă să treacă prin Asia și să se întoarcă înapoi la Ierusalim, unde practicanții satanici intenționează să fixeze scaunul lui Satana.
Se susține (de către întunecați) că odată ce Sinagoga lui Satana ar fi stabilită pe Pământ și cel de al treilea templu edificat, atunci, conform scenariului dorit de sataniști, Armaghedonul ar putea începe.
Dacă Satana l-ar învinge pe Hristos ar urma 1000 de ani de pace în care însă întreaga umanitate („impură” dar majoritară) ar fi înrobită. Conform profeției sataniștilor, acea perioadă va fi una de pace și prosperitate pentru ei și un adevărat iad pentru noi. Acest plan a fost îndelung elaborat și, după spusele lor, timpul crucial ar fi aproape.
Satana și adepții săi sunt siguri de izbândă căci se bazează pe faptul că dispun de tehnologia necesară și de toate mijloacele care le-ar asigura victoria în confruntarea cu Forțele Luminii. Haosul, care a început în lume, face parte din programul lor de acțiune, afirmă ei.
Pe de altă parte, Războinicii Luminii (Civilizația lui Dumnezeu; n.m) susțin că întunecații sunt disperați, iar sfârșitul războiului este aproape și se va încheia cu înfrângerea Forțelor Întunericului. Haosul care se manifestă din ce în ce mai pregnant în lume, dar și în mediul înconjurător, s-ar datora acțiunilor haotice și disperate ale întunecaților care știu că vor trebui să părăsească planeta. Această precipitare și disperare îi face însă mai periculoși decât de obicei, întunecații fiind pregătiți ca, în ultimă instanță, să coboare cu navele lor pe Pământ pentru a captura (răpi) cât mai mulți oameni (n.m.; cu suflet) care, prin constrângere, să producă pentru ei energia negativă de care întunecații au o nevoie disperată (nota C.M.: această energie reprezintă atât hrana întunecaților cât și materia primă din care își pot construi - în 4D, zona inferioară- mijloace de călătorie și echipament militar).
Știu, pentru cei netreziți și neavizați, aceste afirmații, deși adevărate, sună nebunesc și de domeniul SF.
(va continua)
https://prepareforchange.net/2020/10/23/planned-chaos-part-9-darkness-drives-the-madness/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=planned-chaos-part-9-darkness-drives-the-madness
Mulţumesc, mulţumesc mult. Stiu de mulţi ani toate astea, dar îmi place cum le popularizaţi şi urmăresc şi unele noutăţi la Dvs. Incerc , dacă nu vă supără să preiau unele informaţii. E necesară mare perseverenţă şi răbdare pentru a mai deschide ochi şi...minţi.
RăspundețiȘtergere* U R G E N T *
RăspundețiȘtergereRoberto Petrella, medic italian denunță următoarea constatare la nivel mondial
Covid 19 este un program de exterminare în masă pentru populația lumii,
Emoționat de ceea ce urmează să spună și cu o voce răgușită și ruptă, medicul italian Roberto Petrella a înregistrat un videoclip de 8 minute, care este un apel de trezire pentru poporul italian și, de asemenea, pentru întreaga lume. Acest curajos și exemplar doctor confirmă doar ceea ce mulți dintre noi am văzut de luni de zile, că un genocid global este pe drum.
Acesta este un videoclip de extremă urgență, începe el spunând.
Covid 19 este un program global de reducere a populației, se estimează că odată cu vaccinul pe care vor să-l impună, cel puțin 80% din populație va muri
Ceea ce intenționează să injecteze este cel mai teribil dintre toate vaccinurile cunoscute
Nu faceți niciun test, nu sunt teste fiabile. Rezultatele testelor de virus sunt false, deoarece sunt efectuate în prezența infecțiilor fungice și bacteriene. Respingerea testelor este singura modalitate de respingere a vaccinului
Am spus-o și o repet: niciun test nu este capabil să detecteze SARS-COV-2. Acordați o atenție deosebită deoarece vor începe să testeze copiii și de acolo se va răspândi în întreaga societate, vor începe să facă teste masive copiilor din școli, odată ce copilul lor va fi testat, vor începe să testeze întreaga familie și pentru toate contactele strânse, ideea este că oamenii sănătoși apar oficial ca bolnavi
Vă reamintesc că nu suntem bolnavi, suntem purtători sănătoși care au viruși, asta nu înseamnă că suntem bolnavi, chiar dacă dați un test pozitiv de două sau trei ori, asta nu înseamnă că sunteți bolnavi.
O să vă facă să credeți că toți cei care testează pozitiv sunt bolnavi, dar asta nu este deloc adevărat
Vă rog să nu cădeți în capcana pe care vor să vă pună
Odată vaccinați, vom fi cu toții slăbiți și vom întâlni o moarte sigură. Spune-le oamenilor să nu se testeze
Acest videoclip este astfel încât să nu spuneți că nu ați fost avertizați.
Comportamentul politicienilor este complet descurajant
Majoritatea persoanelor vaccinate vor înceta să mai existe pentru societate
China face deja teste reale în mai multe orașe, Spania și Argentina sunt țările pilot pentru țările latine în ceea ce privește vaccinarea în masă
Voi prefera moartea, dar nu vaccinarea
https://enelamordelavida.blogspot.com/2020/08/roberto-pretrella-medico-italiano-covid.html?m=1
Draga familie. dragi prieteni
Vă trimit aceste informații care mi se par a fi o alertă importantă de luat în considerare