Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 8 mai 2020

Incendiile «sălbatice» au făcut de fapt parte din Agenda Globalistă? (I)


Până la începutul lui martie 2020 un fenomen foarte straniu de declanșare a unor incendii devastatoare a afectat timp de aproape trei ani un șir întreg de țări de pe tot cuprinsul globului. 
Printre cele mai afectate zone au fost Australia, California (aflată pe coasta de vest a Statelor Unite), Spania, Grecia, Portugalia, Franța, Italia, Suedia, Finlanda, Norvegia, Turcia, Rusia și Chile. 
Explicația oficialităților a mers în principal pe ideea că ne confruntăm cu multiple dezechilibre la nivel planetar ce derivă din așa-numita „încălzire globală”.
Acum, după ce perioada incendiilor pare că, în sfârșit, s-a mai oprit, putem trage anumite concluzii și să remarcăm interesante corelații cu evenimentele din noua etapă, cea a așa-numitei „pandemii” de Covid-19.

Să observăm mai întâi faptul că teoria „încălzirii globale” a fost pusă la îndoială cu argumente greu de combătut, de numeroși oameni de știință și sociologi (vezi de exemplu aici). Cu toate acestea, prin prelungirile lor politice și mediatice, „elitele” mondiale marșează în continuare pe ideea de „protecție a mediului”, care ar fi grav afectat de activitatea industrială a civilizației umane. 
Totuși, având în vedere că predicțiile alarmiste ale unor „experți” ca Al Gore nu s-au adeverit, mai nou, „elitele” au trecut la o abordare mult mai vagă, susținând că de fapt are loc o... „schimbare climatică”. Evident, noua sintagmă este aproape lipsită de sens întrucât clima oricum se modifică mereu în cicluri temporale mari. Mai degrabă, preocuparea pentru așa-zisa „protejare a mediului” pare să ascundă intenția celor care conduc lumea din umbră de a crea o nouă pârghie de control global a statelor, de impunere a unor noi taxe exorbitante și de împingere a societății către o Guvernare Mondială.
Desigur, constatarea anumitor fenomene de încălzire planetară ce au loc în prezent ține de domeniul evidenței, dar, așa cum menționam, astfel de perioade se succed periodic în istoria Pământului, în mod natural. Partea cu „schepsis” este că depinde cum interpretăm această încălzire. Pentru că a afirma că ea ar surveni din vina oamenilor, trădează o exagerare menită să obțină un profit uriaș prin înșelăciune. Este ca și cum ai pretinde în fața unei comunități de oameni mai simpli că deții o cunoaștere și o putere specială asupra fenomenelor naturii și atunci când apare, să zicem, o eclipsă de Soare le promiți că vei rezolva problema, dar numai dacă vei fi plătit consistent pentru efortul tău „nobil” de a oferi o soluție salvatoare.
Întrebări fără răspuns din partea autorităților
Așadar, se pare că, într-adevăr, multe păduri au ars pentru că au fost foarte uscate și s-au aprins de la un fulger, de la o scânteie accidentală sau chiar din cauza unor descreierați care au dat intenționat foc în anumite zone.
Există însă o largă gamă de fapte și situații care denotă că incendiile „sălbatice” au avut și cauze mult mai ciudate decât atât. Astfel, cum ne putem explica, de exemplu, acele cazuri în care nenumărate automobile din California s-au topit și s-au scurs literalmente din cauza căldurii, în mai multe locuri, dar copaci uscați de lângă ele nu au ars? 
Sau cazuri de clădiri parcă rase din temelie (de foc?), în timp ce, în imediata apropiere, de jur împrejur, alte case asemănătoare, copaci sau alei/drumuri au rămas neatinse? (vezi foto: case complet rase, copaci alături).


De obicei, în cazul caselor care ard chiar ore în șir, mai rămân ziduri în picioare... Cum e posibil că la casele distruse s-a topit până și sticla ferestrelor, dar copacii de la câțiva metri distanță au rămas neafectați? Cum este posibil că ziduri, piese mari de faianță sau caroserii de automobile au suferit o rapidă combustie cvasi-totală, s-au topit și s-au transformat în pulbere, iar lângă ele au rămas nealterate tufișuri, copaci sau obiecte din plastic?...
Mass-media a repetat într-una că au loc incendii sălbatice ale unor păduri, dar iată că, de multe ori, tocmai pădurile nu au ars, fiind în schimb distruse locuințe, mașini, diverse alte construcții.
Există o enorm de bogată documentație de imagini și filmări care exemplifică toate acestea... O astfel de sursă puteți consulta aici.
Cum explicăm faptul că în multe situații zeci de incendii din zone diferite au izbucnit aproape simultan, iar între ele totul a rămas neatins?
De ce în unele cazuri zona distrusă are pe distanțe mari un contur perfect rectiliniu, ca și cum ar fi fost trasat cu rigla? Sau cu un laser... (vezi aici).
De ce pe o autostradă din California, din mai multe șiruri de automobile, focul le cuprinde brusc doar pe unele dintre ele?

Cum explicăm fenomenul unor animale arse care au rămas ca și paralizate, iar lângă acel cadavru vegetația a rămas neatinsă de foc?
Cum e posibil că în unele locuri unii copaci au ars din interior către exterior, iar cei de lângă ei au rămas neafectați de niciun foc?
Să ne oprim deocamdată cu întrebările și să dăm singurul răspuns logic care transpare cu claritate: toate aceste situații demonstrează cu prisosință utilizarea unor arme cu energie dirijată (Directed Energy Weapons – DEW), adică direcționarea precisă a unor frecvențe electromagnetice foarte ridicate, un fel de tunuri cu microunde sau cu unde scalare.
Un video elocvent pentru descrierea celor prezentate până aici este următorul:

Așa cum era și firesc, nenumăratele reportaje de genul acesta, filmate de martori oculari, au creat un val uriaș de șoc și indignare în rândul a milioane de oameni din toată lumea. Reacția autorităților? O armată de „experți” s-a grăbit să explice că imagini precum cele de mai sus nu sunt decât fake news (informații false) și teoria conspirației. Și au repetat din nou și din nou, ca să ne intre bine în cap, că tragedia incendiilor provine în principal din cauza încălzirii globale...
Pregătire pentru orașele viitorului?
Să mergem mai departe cu analiza și să facem acum o altă constatare interesantă. 

În California și Australia, două dintre cele mai afectate zone, apare o coincidență frapantă între harta celor mai puternice incendii și harta unor proiecte de construire a unor linii ferate pentru trenuri ultra-moderne de mare viteză. Aceste trenuri sunt menite să lege între ele un nou tip de orașe, aflate și ele în faza de proiect. Este vorba despre așa-numitele „orașe inteligente” (smart cities), bazate pe implementarea masivă a unor tehnologii avansate de monitorizare a populației. Termenul de „inteligență” din această sintagmă se referă la utilizarea tehnologiilor electronice de ultimă generație, într-un mod asemănător cu acela în care telefoanele super-computerizate au fost denumite „smart-phone”-uri (telefoane deștepte, inteligente).
Iată acum asocierea hărții incendiilor (stânga) cu cea a proiectelor de linii pentru trenurile de mare viteză (dreapta) din California:

Un proiect similar este vizat și în Australia și, ce să vezi: și acolo au avut loc sute de incendii, tot pe traseul dorit de proiectanții orașelor inteligente!


Să mai observăm o situație bizară. Potrivit știrilor difuzate în noiembrie 2019, chiar în zona unde au avut loc cele mai mari incendii din Australia, și anume pe Coasta de Sud (New South Wales Coast – NSW), bugetul pentru departamentul de „Pompieri și Salvare” a fost redus chiar în perioada „fierbinte” cu 12,9 milioane dolari! În același timp fondurile alocate serviciilor de pompieri rurale, gestionate de voluntari, au fost reduse și ele cu 26,7 milioane dolari. Ca urmare, în perioada incendiilor, pompierii au fost nevoiți să care apă din fântâni. Cum poate fi explicată această politică de-a dreptul criminală a autorităților, care au tăiat finanțarea pentru o problemă care „ardea” la propriu și pentru care oficialii făceau mare tapaj în mediile publice? Cine nu dorea de fapt ca acele incendii să fie stinse? Și de ce?
Mai mult decât atât, miilor de rezidenți din respectivele zone li s-a spus să nu mai aștepte ajutor de la serviciile de pompieri și au fost sfătuiți să evacueze cât mai rapid teritoriul.

În ceea ce privește originea incendiilor de pe Coasta de Sud, presa din Australia și din întreaga lume occidentală a mai bătut monedă pe un subiect. Anume că focurile ar fi pornit de la trei băieți de 12 ani care ar fi aprins intenționat numeroase tufișuri uscate, iar flăcările s-ar fi împrăștiat cu repeziciune. Să ținem cont că la începutul lui decembrie 2019 au ars peste 11.500 de hectare de pădure din comitatele australiene Moonbi, Berkeley, Balgownie, Turramurra, Katoomba, Morisset și chiar din Parcul Național Regal de lângă Loftus. Ziarul britanic Daily Mail, de exemplu, titra în data de 2 decembrie 2019, că „Trei băieți în vârstă de 12 ani au fost prinși aprinzând în mod deliberat focuri pe coasta de sud a NSW”. Totuși, vorbim despre incendii de pe mii de kilometri pătrați. Să înțelegem că ar fi fost găsiți, chipurile, vinovații principali pentru uriașele incendii de pe Coasta de Sud?! Disproporția dintre amploarea incendiilor și sabotarea departamentului de pompieri, pe de o parte și de cealaltă parte focurile pe care se afirmă că le-ar fi făcut câțiva băieți în niște tufișuri... este cam mare. Dumneavoastră puteți să credeți această poveste?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu