22
feb. 2019; de Dave
Mosher
Traducere Const. Mihăilescu.
Spațiul „alocat” planetei noastre se încheie aproximativ la 100 de kilometri deasupra suprafeței Pământului, însă alimentarea cu aer a sistemului nostru planetar se face din spații mai îndepărtate decât această distanță.
După cele mai recente abservații și calcule, oamenii de știință au concluzionat că atmosfera Pământului se extinde de fapt până la cca 400.000 de mile (643.7376km) în spațiul adânc - adică mult mai mult decat se credea anterior.
Aceasta înseamnă că "Luna zboară prin atmosfera Pământului", a spus unul dintre cercetători.
Distanțele dintre planeta Pământ, Lună și spațiul adânc tocmai s-au modificat.
Conform unei noi analize a datelor înregistrate de o navă spațială, cu mai mult de 20 de ani în urmă, marginile exterioare ale atmosferei planetei noastre sunt mult peste ceea ce de obicei ne imaginăm.
De fapt, aprovizionarea Pământului și a atmosferei sale cu hidrogen - cea mai ușoară moleculă din componența aerului terestru - se poate aprecia ca aflându-se la aproape 400.000 de kilometri.
Ținând cont că Luna orbitează Pământul la distanțe medii de de 238.856 mile depărtare. (384.401 km), Luna zboară prin atmosfera Pământului, a declarat într-un comunicat de presă al Agenției Spațiale Europene (ESA) Igor Baliukin, fizician la Institutul de Cercetări Spațiale din Moscova. "Nu eram conștienți de acest lucru până când nu s-au făcut observații acum două decenii de nave spațiale SOHO".
Cunoscut sub numele de Observatorul solar și heliospheric, SOHO este operat în comun de către NASA și Agenția Spațială Europeană.
O echipă internațională de cercetători, printre care Baliukin, a publicat cercetările sale în revista JGR Space Physics.
De ce atmosfera Pământului se extinde mai departe decât s-a crezut anterior ?)
Limita
recunoscută la nivel internațional de spațiu este numită linia
Karman și este o graniță care există la 100 de kilometri deasupra
suprafeței Pământului. Dar contrar opiniei populare, atmosfera
Pământului nu are limite clare sau oficiale.
Pământul gravitational îmbrățișează cele mai multe dintre cele mai dense gaze aproape de suprafața sa, incluzând oxigenul, azotul, dioxidul de carbon și vaporii de apă. Între timp, hidrogenul și alte gaze foarte ușoare se deplasează adânc în spațiu.
Planeta noastră are un câmp magnetic care, din fericire, protejează atmosfera - fără ea, un flux nesfârșit de particule de la soare, numit vântul solar, ar putea sufla toate aceste gaze în spațiu. (Dinamul magnetic al lui Marte, prin contrast, s-a oprit cu miliarde de ani în urmă, ducând la o pierdere catastrofală a alimentării cu aer.)
Oamenii de știință știau că fluxurile trecătoare de hidrogen se deplasează destul de mult în spațiu pentru a fuziona cu vântul solar. Dar granițele acelui nor de hidrogen - numit geocorona - nu au fost niciodată pe deplin clare.
Geocorona este invizibilă pentru ochii oamenilor. Hidrogenul absoarbe și re-emite lumina soarelui în lumina ultravioletă, deși astronauții de pe Apollo 16 au putut să fotografieze un noros hidrogen al Pământului cu un film sensibil la lumina ultravioletă, în timpul misiunii pe luna în 1972.
SOHO, care funcționează de aproximativ 23 de ani, poartă un instrument de înregistrare a luminii ultraviolete numit SWAN (prescurtare de la "Solar Wind ANisotropies"). A fost conceput pentru a studia particulele soarelui, care pot avea ramificații uriașe pe Pământ, cum ar fi stormsthat solare, care poate perturba sateliții și anihila rețele electrice.
Cu toate acestea, prin reanalizarea cu atenție a observațiilor vechi de două decenii de la SWAN, o echipă internațională de oameni de știință a redus datele pentru a studia hidrogenul din jurul Pământului.
Pământul gravitational îmbrățișează cele mai multe dintre cele mai dense gaze aproape de suprafața sa, incluzând oxigenul, azotul, dioxidul de carbon și vaporii de apă. Între timp, hidrogenul și alte gaze foarte ușoare se deplasează adânc în spațiu.
Planeta noastră are un câmp magnetic care, din fericire, protejează atmosfera - fără ea, un flux nesfârșit de particule de la soare, numit vântul solar, ar putea sufla toate aceste gaze în spațiu. (Dinamul magnetic al lui Marte, prin contrast, s-a oprit cu miliarde de ani în urmă, ducând la o pierdere catastrofală a alimentării cu aer.)
Oamenii de știință știau că fluxurile trecătoare de hidrogen se deplasează destul de mult în spațiu pentru a fuziona cu vântul solar. Dar granițele acelui nor de hidrogen - numit geocorona - nu au fost niciodată pe deplin clare.
Geocorona este invizibilă pentru ochii oamenilor. Hidrogenul absoarbe și re-emite lumina soarelui în lumina ultravioletă, deși astronauții de pe Apollo 16 au putut să fotografieze un noros hidrogen al Pământului cu un film sensibil la lumina ultravioletă, în timpul misiunii pe luna în 1972.
SOHO, care funcționează de aproximativ 23 de ani, poartă un instrument de înregistrare a luminii ultraviolete numit SWAN (prescurtare de la "Solar Wind ANisotropies"). A fost conceput pentru a studia particulele soarelui, care pot avea ramificații uriașe pe Pământ, cum ar fi stormsthat solare, care poate perturba sateliții și anihila rețele electrice.
Cu toate acestea, prin reanalizarea cu atenție a observațiilor vechi de două decenii de la SWAN, o echipă internațională de oameni de știință a redus datele pentru a studia hidrogenul din jurul Pământului.
Din
acea analiză, au aflat că partea laterală a Pământului care se
confruntă cu soarele are un strat de hidrogen care se întinde mult
dincolo de orbita lunii. În spatele Pământului, pe partea sa
întunecată, presiunea din vântul solar împinge atmosfera
ultraperiferică a planetei într-o coadă bulbică care se extinde
în jurul a 391.000 mile (630.000 km) în spațiu adânc.
"Astronautii
de pe suprafata lunară nu stiau ca erau intr-adevar incorporate in
periferia geocoronului", a spus Jean-Loup Bertaux, geofizician
si coautor al noului studiu.
Cercetătorii au remarcat că densitatea norului de hidrogen este atât de scăzută încât acolo se poate considera vid. Dar descoperirea ar putea avea, totuși, ramificații semnificative pentru noile observatoare care studiază universul în lungimi de undă normale invizibile ale luminii.
"Telescoapele spatiale care observă cerul in lungimi de unda ultraviolete, pentru a studia compozitia chimica a stelelor si galaxiilor, ar trebui sa ia in considerare acest lucru", a spus Jean-Loup in comunicat.
https://www.businessinsider.com/earth-atmosphere-extends-beyond-moon-hydrogen-gas-cloud-2019-2?r=US&IR=T
Cercetătorii au remarcat că densitatea norului de hidrogen este atât de scăzută încât acolo se poate considera vid. Dar descoperirea ar putea avea, totuși, ramificații semnificative pentru noile observatoare care studiază universul în lungimi de undă normale invizibile ale luminii.
"Telescoapele spatiale care observă cerul in lungimi de unda ultraviolete, pentru a studia compozitia chimica a stelelor si galaxiilor, ar trebui sa ia in considerare acest lucru", a spus Jean-Loup in comunicat.
https://www.businessinsider.com/earth-atmosphere-extends-beyond-moon-hydrogen-gas-cloud-2019-2?r=US&IR=T
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu