Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 16 decembrie 2018

MATEI – 13 dec. 2018 (I)


Channeler Suzanne Ward;
Traducere Const. Mihăilescu.

Timp"; Lumina lunii decembrie; ce este iubirea; prezentare generală a istoriei Pământului.

Matei
Cu salutări prietenești din partea tuturor sufletelor aflate pe această stație spațială. Eu sunt Matei. 
Un gând comun circulă acum prin mintea pământenilor: "Nu pot să cred că anul este aproape de sfârșit!" Cei mai mulți oameni simt că timpul se accelerează. 
Explicația este că vibrațiile se accelerează deoarece Pământul se mișcă progresiv în zone cu energii mai ușoare. 
Majoritatea oamenilor simt că o schimbare iminentă se apropie, este pe cale a se produce. O schimbare plutește în aer și aceasta nu-i doar o părere. 
Noul an care stă să înceapă va revela noi și profunde adevăruri care au stat ascunse sub colbul uitării omenești de-a lungul vremurilor. 
Lumea voastră va face pași importanți spre instaurarea unei păci durabile. O lume a păcii și concordiei a început deja să se întrezărească. 
Către ea vă îndreptați cu pași fermi, chiar dacă la mulți doar la nivelul subconștientului. În acea lume care vă așteaptă, ura și dușmăniile, foametea și bolile, războaiele, intriga și dezbinarea vor fi necunoscute iar cooperarea și înțelegerea vor fi caracteristicile de bază ale lumii Noului Pământ. Întreaga avuție a planetei va aparține în modul cel mai echitabil tuturor. 
Pentru ca acest deziderat să devină realitate, va trebui ca mai întâi nivelul conștinței să crească suficient. Toate astea sunt în Program.

În această perioadă de sfârșit de an, planeta voastră strălucește constant, fără fluctuații. Este vremea când neînțelegerile lasă loc iertării și armoniei. 
Sărbătoarea sfintelor zile tradiționale aduce bucurie și iertare; lumea este mai deschisă, mai luminoasă și mai tolerantă. Festivități cu iz local sau de mai mare generalitate au loc în mai toate așezămintele omenești. 
E vremea cântecului și a muzicii, a colindelor și urărilor de bine. 
O speranță de mai bine circulă acum pretutindeni în lumea voastră. Persoanele îndurerate își găsesc acum mai repede alinarea din partea celor care încearcă să-i ajute într-un fel și să le ușureze suferința. 
Spiritul sărbătorilor de sfârșit de an pare a se manifesta mai pregnant decât în perioadele precedente. Sentimente precum: iertarea, recunoștința, compasiunea, empatia, sinceritatea, bucuria și iubirea se întâlnesc în mai toate inimile, în această perioadă. 
Toate acestea ridică nivelul vibrațiilor pe planetă care, din afară, se vede ca un glob sclipitor de lumini multicolore.
Și este bine așa căci doar IUBIREA este însăși viața. 
Când, cu ani în urmă, i-am spus mamei mele aceasta, mi-a cerut detalii despre ce este cu adevărat iubirea și cum funcționează. Iată ce i-am spus:
În termeni simpli, iubirea este împărtășirea lui Dumnezeu cu El însuși cu toate creaturile Sale. 
Iubirea este forța de vindecare a universului. 
Iubirea este în interiorul sufletului și are nevoie doar de autorizarea voastră de a o primi și de a o da și altora. Sentimentul de iubire este inegalabil și neprețuit. Dragostea nu are limite și ei nu i se poate opune nimeni, cu adevărat.
Iubirea se exprimă în multe moduri, și niciuna nu cere recompense, nu cere ceva în schimb. Ea știe doar să se dăruiască. Bunătatea, compasiunea, corectitudinea, iertarea, ajutorul necondiționat, onestitatea, grija, sacrificiul, toate sunt forme ale iubirii, toate sunt "ingredientele" acestui minunat sentiment, acestei minunate energii care știe să se apere singură și totdeauna să învingă.
Cunoașteți, desigur, că fiecare dintre voi, împreună cu întreaga creație sunteți fructul iubirii, gândirii și voinței Creatorului și că ceea ce ține strâns această creație este numai IUBIREA.
Știind că Pământul este o entitate simțitoare, conștientă și plină de viață, trebuie iubit și respectat ca atare, împreună cu tot ceea ce crește și există pe el. Orice zeitate este așa deoarece a fost plămădită din iubire. Acolo unde nu este IUBIRE, nimic nu este.
Altfel spus, viața însăși este o formă a IUBIRII, căci altfel nu ar exista.
Dragilor, simțiți în voi bucuria și răspundeți cu iubire atunci când cineva vă întâmpină cu iubire. Însă și atunci când aceasta nu se întâmplă, apărați-vă cu „arma” iubirii. În tot ceea ce faceți trebuie să puneți la bază iubirea, dragostea. Faceți fapta bună fără a vă aștepta la recompensă, la răsplată. Culmea este că această atitudine, acest crez, este cel mai sigur și de nesecat izvor de împlinire.
Iubirea este pacea inimii și a minții, este liniștea și împăcarea apusului dar și bucuria răsăritului de soare, este cântecul ciocârliei ridicată în văzduh, este zâmbetul și gânguritul pruncului ținut în brațele protectoare ale mamei. 
Iubirea este simplitatea și curățenia aduse la formele lor primordiale.
În oricare dintre aceste cazuri, și în multe altele, pe care le puteți manifesta instinctiv, vă exprimați dragostea pentru Dumnezeu.
Sunt multe moduri în care iubirea poate fi exprimată dar în toate cazurile ea este capabilă să transforme viața, să modifice conștiințe.
Pentru sufletul drag care a scris mamei, și care afirmă că sărbătorile îi adâncesc tristețea, gândindu-se la oamenii care suferă, îi spunem că vibrațiile joase ale tristeții nu-i ajută pe cei la care se referă. Îl rugăm să-și schimbe gândurile care-i adâncesc acea stare și să dea curs acelor amintiri care-l fac să zâmbească, să fie fericit. Poate privi o fotografie a cuiva drag care-l face fericit, poate să-și amintească și să rememoreze momente fericite din viață, care i-au adus buna dispoziție, gingășia și devotanentul manifestate de un animal, o poiezie plină de umor sănătos etc. Puteți face fapte de caritate care cu siguranță vă vor face plăcere.
Legea universală a atracției lucrează în toate cazurile, important este să i se creeze canalele prin care ea să poată să acționeze. 
Suzanne
Intrebare: "Cum apreciezi energiile care vin acum de la soare și se manifestă în spațiul nostru planetar ?”
Răspuns: Sunt energii care vin nu numai de la soare dar și din marele univers și care urmăresc accelerarea procesului de ascensionare și creșterea conștiinței umane. Cu siguranță sunt energii benefice care pot și ar trebui acceptate și asimilate. Aceste energii ridică nivelul vibrațiilor de pe planetă și din ființa locuitorilor săi; ca urmare a impactului pe care-l au, se va produce o schimbare de atitudine în gândirea și comportamentul ființelor umane pământene și se va reface echilibrul energetic atât de deteriorat din cauza nefericitelor alegeri ale omului, de-a lungul multor milenii. 
Schimbarea polarității este demarată și procesul va continua atâta cât va fi necesar. 
Când echilibrul va fi restabilit, viața va căpăta noi conotații, și se va merge pe alte paradigme.
(va continua)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu