Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 13 noiembrie 2018

Mesaj de la Creatori.


4 nov. 2018, via Daniel Scranton.
Traducere Const. Mihailescu.

Totul în viața voastră servește unui scop. (Creatorii)
Iubiților, tot ceea ce ați experimentat până acum și experimentați servește unui scop, are un rost, o logică; nimic nu se petrece întâmplător; hazardul nu există. Nu există momente pierdute, niciun eveniment nu este de aruncat la coș, sau menit să vă arunce pe voi în aer.
Nu trebuie să știți sau să vă amintiți de tot ce înseamnă ori s-a întâmplat în univers. Nu este rău să aveți această cunoaștere dar nu este o condiție pentru ca voi să evoluați. Destinul universului nu este traba ta, căci, oricum, se va ajunge acolo conf. Programului Divin.
Totuși, la întocmirea acestui Program s-a ținut cont de nevoia voastră de a evolua. Pe de altă parte, programul vostru particular se subjugă Programului Divin, corelându-se cu acesta, în funcție de alegerile pe care fiecare dintre voi le face.  
Călătoria de care aveți nevoie, pentru a fi persoana pe care o doriți, se derulează în conformitate cu alegerile voastre pe care numai voi, prin voință și intenționare proprie, le puteți modifica. 
Treaba fiecăruia dintre voi este să selecteze acele experiențe care sunt în interesul lui cel mai înalt. Încercarea permanentă și încâncenată de a înțelege tot ce viața vă pune în față, adică vă aduce în realitatea voastră cotidiană, poate deveni la un moment dat o cauză a încetinirii în evoluție.
Este mult mai important pentru dezvoltarea voastră, pentru experimentul vostru, efortul de auto-cunoaștere; în rest, lăsați totul să curgă așa cum este iar voi luați din acel prezent, acea realitate, numai ceea ce vă servește. Veți găsi multe lucruri, multe evenimente din a căror prezență să obțineți un beneficiu spiritual pentru ființa voastră. Grija voastră este ca, în aceste selecții pe care le faceți, să nu afectați defavorabil evoluția sau interesul spiritual al celor din jurul vostru, al societății în care trăiți.

Relaxați-vă și fiți siguri că drumul pe care vă aflați este cel pe care l-ați stabilit înainte de a veni în această viață. Poate nu totdeauna veți înțelege de ce ați făcut o alegere sau alta, atunci când v-ați elaborat programul cu care ați venit. Amintiți-vă însă că nivelul judecății voastre în această dimensiune este oricum mai scăzut decât cel pe care-l aveați atunci când nu erați încă în planul fizic, 3D. Aceasta înseamnă că este aproape sigur că nu aveți acum puterea de înțelegere pe care o aveați atunci. De aceea, sfatul nostru ar fi să „mergeți pe mâna voastră, pe înțelegerea de atunci”.
Nu vă obosiți analizând mereu de ce ați deviat în dreapta ori în stânga căii pe care mergeați. Aveți încredere în deciziile voastre și credeți în justețea acelor decizii. Mai târziu veți afla și explicația. (Dar, încă o dată, noi ne referim la decizii și acțiuni care nu lezează înteresele legitime ale celorlalți.)
Concentrați-vă asupra modalităților și soluțiilor pe care să le adoptați pentru ca acea experiență să fie cât mai completă și mai fructuoasă.
Decât să te întrebi: "De ce această bucată de țesătură este din mătase?", mai bine ridic-o, simte-i catifelarea, bucură-te de ea și folosește-o la ceea ce ți se pare mai potrivit. Despre asta este vorba.
Viața este un joc, un joc foarte serios, iar voi trebuie să vă bucurați de el, să-i deslușiți pe cât se poate regulile și să credeți că veți deveni un maestru în desfășurarea lui. Nu vă pironiți ca să vă întrebați „ce caut eu aici ?”; jucați!

https://danielscranton.com

3 comentarii:

  1. Cine sunt acești creatori, cei numiți în Biblie Elohim? Un pic de devoalare, va rugam, că altfel, cu tot respectul, riscați să vă mențineți într-o falsă zonă de mister care, păstrând proporțiile poate fi similară cu manipularea de tip ”savanții spun”, ”cercetătorii ne asigură”, ”specialiștii atrag atenția”. Să fie limpede, nu suspectăm neapărat informația propriu-zisă, cât o anumită deontologie profesională legată de breasla mass media. Sau nu vă considerați ca făcând parte din așa-numitele mijloace de informare în masă?
    PS Poate cu alt prilej i-ați descris/ prezentat pe creatori, caz în care prezint scuze. Însă poate nu ar strica, din când în când, ca anumite informații să fie, pe scurt, reluate...

    RăspundețiȘtergere
  2. Din articolele publicate până acum pe acest blog, ați putut afla răspusul, printre altele, și la această întrebare. Citiți de ex. articolul din 25 mai 2018, unde am introdus o notă lămuritoare despre Creatorii universului nostru - Nebadonul. Sincer, nu am timpul necesar pentru a relua anumite date pentru cititorii mai nou veniți în contact cu ceea ce se publică pe acest blog, sau pentru cei care au nevoie să li se reamintească ceea ce eventual au uitat. Nu, categoric nu fac parte din mass-media fie și pentru faptul că, în general, această breaslă răspunde unor comenzi de la cei care o plătesc pentru a fi selectivă, părtinitoare și formatoare de opinie. C.M.

    RăspundețiȘtergere
  3. A, da, e vorba de Cartea Urantia! Aceea e o sursa, sa-mi fie iertat, relativă, discutabilă și nu singura. Acolo e prezentată o variantă, o ”nișă” a unui model de cosmogonie, care nu ar trebui absolutizat. Alți presupuși creatori ai noștri sunt cei veniți din Pleiade cu proiecție în mitul Mesopotamian, de unde ”ramura” istorică de sorginte biblică, ș.a.m.d. Apoi, mai multe grupări religios-spirituale, care nu e cazul să fie numite, au propria lor variantă de ”geneză” a omului pe Pământ. Informațiile trebuie însă preluate cu discernământ, iar răspunsul e STRICT INDIVIDUAL, în condițiile în care, poate paradoxal, nu toți cei întrupați pe Terra au aceiași creatori, (doar după Atlantida s-a produs o anume unificare la nivel de proiect evolutiv), noi, atât la nivel de ființă cât și ca manifestare 3D având origini-sursă diferite. Însă indiferent de unde provenim, de ”glasul sângelui” (citește vectori de definire cauzală), am fost și suntem aici-acum cu un scop sau o rezultantă comună, cu efecte importante în plan galactic. Pe această planetă-școală (firește, nu e singura) se află în plină desfășurare un proces evolutiv complex, un ferment Tată-Mamă cu consecințe deosebite - am fost de acord cu toții, cândva-undeva în Înalt să implementăm acest proiect, deci e o greșeală a spune despre Creatorii mei că sunt mai... creatori decât Creatorii tăi!
    P.S. Îți place sau nu, C.M., prin însăși definiția ei, de ”mass media”, faci parte din fenomen, pentru că este vorba de mijloace de informare in masă, în care intră, inerent, și cele nou apărute ce funcționează pe internet, alături de cele clasice. Ca unii au stăpâni și alții zic că nu, e o altă discuție!
    P.P.S. Însumi fac parte din fenomen, deci știu exact ce promulg...

    RăspundețiȘtergere