Părintele Arsenie Boca: „Neamurile au un DESTIN ASCUNS în Dumnezeu

„Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când își urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când și-l trădează, să se gătească de pedeapsă. Dumnezeu nu cade! Noi cădem, nu Iisus! Dar căzand noi din creștinism, ni se 

pare că a căzut creștinismul. Ni se pare că a căzut altcineva, nu noi!”

Februarie 1985, Gara Sinaia. Un bătrân înalt, cu ochelari în lentile fumurii și barba albă, ușor adus de spate, părând a aștepta pe cineva. În juru-i, câteva măicuțe. Peron, g ară mică, cu suflu de munte, voce de stâncă - grai de sirenă a trenurilor care vin și care pleacă. Trenuri ale gării. Și Trenuri ale Vieții. Lângă ei, o tânără familie căr eia nici prin gând nu îi tr ecea pe cine a vea alături. Fruntea bătrânului Monah se ridică, cerând mânuța care prinde a se întinde timid, mână de copil de 3 ani ce se uita uimit la ramele ochelarilor ce tăinuiau ochii bătrânului, până când acesta își lăsă ochelarii în jos. Acea clipă irepetabilă pe scara vieții s-a împlinit atunci. O maică le șoptește tinerilor părinți, luându-i deoparte, numele Părintelui călugăr, „să rețină ei pentru mai târziu, să spună fetiței când va crește”. Copilul, însă, a rămas cu pri virea Părintelui încrustată acolo unde nici mirarea, nici T impul însuși nu își cere jertfă de uitare- în inimă .

A fost întrebată deseori: „ Ce culoare aveau ochii Părintelui?”

Dar copilul nu a reținut Culoare, ci Lumină; trăirea copilului de atunci, tr adusă prin înțeleg erea adultului de peste ani. A vea să afle mai târ ziu, când pășis e în adolescență, că acolo, în gara mică dar mustind de istorie a Sinaiei, îl întâlnise pe Părintele Arsenie Boca.

„Dumnezeu nu poate fi dovedit cu mintea nici că există , nici că nu există”

Să scrii despre Părint ele Arsenie Boca, e ca și cum ai trudi să cunoști miezul inimii unui Munte, doar urcându-l. Nu e de ajuns doar să urci Muntele. Trebuie să-l simti, abia mai apoi începe înțelegerea. Dacă privim viața Părintelui limitându-ne la balanța analitică a minții, cu inima adumbrită la buzunarul cugetului, ne vom „îmbogăți” cunoștințele doar cu o nouă epistolă despre un Părinte monah oarecare, călător în secolul ce tocmai a trecut.

Dar dacă lăsăm inima să simtă și să înțele agă taina lucrării Părintelui, lucrare cu unică Rădăcină de cr edință ortodoxă străbună, vom pătrunde c ele de nepătruns doar cu r ațiunea: muntele Cărării Împărăției pe care Părintele Arsenie Boca a lăsat-o testament timpului ar e inima de izvor. Izvor de munte rece și grăitor a Trezire.

Spunea curât Părintele Arsenie: „Dumnezeu nu poate fi dovedit cu mintea nici că există, nici că nu există. O bucată de fier rece, bună și ea la ceva nu-ți poate dovedi existența focului, până ce ea însăși nu e roșie ca focul. Cam așa e și cu mintea omului, cât privește puterea, dar și neputința ei. Când făptura omului va fi străbătută de credința în Dumnezeu, adică de o siguranță interioară mai puternică decât valoarea mărturiilor sau tăgăduirilor rațiunii, făptura sa va fi lumină și minune între oameni.”

Gorunul lui Zian

Născut pe 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, județul Hunedoara, Părintele a urmat Liceul Avram Iancu din Brad, fiind șeful de promoție al generației sale. Un ceas purtător de adânc simbolism, atât în plan spiritual, cât și istoric, va fi cel de la finalul celor 4 ani de liceu când, în urma ceremoniei, alături de pr ofesori și elevi, Z ian Boca planta Gorunul lui Z ian, unit în legământ de credință și muc enicie cu Gorunul lui H orea, și el în apr opierea Țebei.

În 1 933, tânărul Zian absolvea Institutul Teologic din Sibiu, dar aplecarea sa spre pictură și desen îl determină pe Mitropolitul Nicolae Bălan să îl îndrume spre urmarea cursurilor la Academia de Art e Frumoase, în București. „Desenând și pictând, mi s-a descoperit că omul nu e doar carne, sânge , oase, ci există și Altceva. Inspirația nu ține de materie, de rațiune”, avea să povestească mai târ ziu. Iar harismele s ale în pictură, mistică și trăirea simbolurilor hristice au rămas ampr entate în ic oanele realizate și mai ales în pictura Bisericii Sfântul Nicolae, de la Drăgănescu. La București a participat și la cur surile de M istică creștină, ale Profesorului Nichifor Crainic.

„M-am înhămat la carul unui ideal greu: transformarea omului în Om”

A urmat o perioadă de trei luni în care Părintele Arsenie se retrage în Athos, spre aprofundarea vieții monahale, De la Muntele Athos, Părintele Arsenie și Părintele Serafim Popescu au adus manuscrise ale Filocaliei pe care Părintele Dumitru Stăniloae le-a tradus și publicat, ajutat de Părintele Arsenie Boca, pe care l-a numit ctitor al Filocaliei românești. Primele 4 v olume ale F ilocaliei poartă macheta c operților realizată de Părinte. La Mănăstirea Brâncoveanu a creat o puternică mișcare filocalică împr eună cu c edincioșii din ținuturile făgărățene, care s-a extins apoi în toată țara, cum observa Nichifor Crainic, martir, mărturisitor și mare om de cultură pentru care Părintele a avut mereu o admirație deosebită.

La această miș are participa inclusiv studențime a universitară. Părintele a reușit să atragă și sprijinul tărănimii românești, care, deși trecea prin marea criză a anilor ‘46, de sărăcie si tulburare social-politică, în urma valorificării cerealelor din propriile culturi, au adunat un număr necesar de abonamente astfel încât primele volume din Filocalie să poată fi tipărite cu ajutorul oamenilor simpli, români ai Satului.

Acesta est e un moment istoric pentru cultur a românească, când o ameni din popor, alături de studenți au făcut cauză comună cu nume mari ale culturii, pentru promovarea valorilor de credință, de neam, pentru dăinuirea lor. Remarca Părintele Dumitru Stăniloae: „Programul Părintelui Arsenie? Prin eea ce a făcut din sine, Părintele este el însuși o vie restaurare a celui mai autentic duh orthodox.”

Pe 3 mai 1940, Părintele este tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, fiind primul și singurul călugăr la Mănăstirea Brîncoveanu. „M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: transformarea omului în Om, fiul mai mic al lui Dumnezeu și fr ate al Fiului Său mai mare. Însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieți.” au rămas încrust ate în timp cuvintele Părintelui.

Spre deosebire de Om, Dumnezeu aude și glasul celui care tace.

Numele călugăresc de Arsenie a fost ales pentru semnificația sa, model duhovnicesc fiind Avva Arsenie, care urmase taina tăcerii, spre desăvârșirea int erioară. Pentru scurte perioade, 1939- 1940, poposește la Chișinău, unde deprinde ehnica metaloplastiei în pictură. Iunie 1 940, perioada în care România cedează Basarabia Uniunii Sovietice, îl găsește pe Părint e în Chișinau. A rămas de atunci o relatare cum că Părintele urmărea de pe peronul gării pe românii basarabeni care, mâhniți, încercau să ocupe ultimele locuri în trenuri. Povestea Părintele că deodată a apărut lângă el un băr bat c are purt a pe chip o adâncă suf erintă, pri vind la ac ei o ameni. Părintele a dorit să-și împartă păinea cu el, considerându-l unul dintre cei care urmau să urce în trenuri. Când s-a întors cu pâinea în mână, omul dispăruse.Părint ele a rămas cu adâncă mir are după ac eastă întâmplare și l-a numit pe acel bărbat apărut de nicăieri și dispărut nu s e știe unde „ Omul Durerilor”, trimițând simbolic la Chipul lui Iisus Hristos. Astf el, prin lucrarea de adâncime în faptă și rugăciune, părint ele Ar senie a r evelat lumii că, spr e deo sebire de Om, Dumnezeu aude și glasul celui care tace.

„Aveam 13 ani și m-am gândit să mă fac călugăr”

Anul 1942 este pecetluit de o întâlnire minunată între Părintele Arsenie Boca și viitorul Părinte al Bucuriei de la Mănăstirea Brâncoveanu, Arhimandritul Teofil Părăian, pe atunci tânărul Ioan, în vârsta de 13 ani. De la Părintele Teofil Părăian ne-a rămas o mărturisire completă despre personalitatea și harul Părintelui Arsenie Boca:

„Aveam 13 ani și m-am gândit să mă fac călugăr. Am auzit că la Sâmbăta era o mănăstire restaurată de Mitropolitul Nicolae Bălan, cu un Părinte de o viață deosebită, era vorba de Părintele Arsenie Boca. Nu am putut rămâne la Mănăstire atunci, nu aveam vârsta și nici pregătirea. Dar Părintele Arsenie a vorbit cu mine ca cu un om mare, m-a învățat Rugăciunea inimii, rugăciunea pe care a răspândit-o Sf.Grigorie de Palama, cea cu care se mântuiesc călugării. Și am plec at. Au tr ecut anii, cu Părint ele Arsenie nu m-am mai întâlnit timp de 23 de ani. În 1965 m-am reîntâlnit cu Părintele la București, lucra la Ateliere de pictură ale Patriarhiei. Și știti ce mi-a spus atunci? Că teologie nu fac numai credincioșii, ci și păgânii pot face teologie. Că sunt atâția care fac teologie și nu sunt teologi. Deci, cine este teolog? În Filocalie, teolog este cine se roagă. Părintele mi-a spus să caut, să am cunoștința pe care ți-o dă Dumnezeu, nu pe care o găsești tu, căutându-l pe Dumnezeu!

Părintele B oca a f ost un om excepțional, un dar de la Dumnezeu, cu o înzestrare nativă. A fost un om c are s-a r ealizat și printr - o largă cultură, adâncă, nu a avut numai cultură teologică, ci și una laică, a urmat cur suri de pictură și de medicină. A avut o perspectivă aparte.

Cei c are nu au înz estrarea și cultura Părint elui Ar senie nu pot fi apr opiați de P arintele. El a avut un stil anume, al lui, de lucru, de gândir e și de îndrumar e pe c are nu l-au a vut c eilalți c are s-au format în șabloane. A fost de o altă structură, de altă agoniseală spirituală. Părintele a fost deosebit de toți ceilalți Părinți îndrumători de viață spirituală. Dar a fost îngrădit în posibilitatile lui de propovăduire. Nu i s-a mai permis să se manifeste în libertatea cu care, dacă s-ar fi manifestat, ar fi putut realiza mult mai mult”.

https://evz.ro/arsenie-boca-paralizant.html