Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 12 septembrie 2018

Oamenii de știință sunt pe punctul de a explora o lume ascunsă, prinsă în gheață de 120.000 de ani

Ziarul britanic Daily Mail a anunțat în data de 3 septembrie 2018 că un uriaș ghețar care s-a desprins din masa continentală a Antarcticii a expus pentru prima dată după 120.000 de ani o vastă suprafață de apă ce poate fi acum cercetată de către savanți.
Ghețarul care s-a desprins are suprafața de aproximativ 5.800 kilometri pătrați, cam de patru ori cât mărimea Londrei. Imensa masă de gheață a fost denumită A-68 și are cam 10% din mărimea recifului Larsen C, din care s-a rupt în urma unor procese de topire. A-68 are o masă estimată la un trilion de tone și plutește acum în derivă, spre nord, prin apele Oceanului Sudic. Blocul măsoară 30 de metri peste nivelul apei, dar și 160 de metri în adâncime.
Partea foarte interesantă este legată în special de deschiderea pe care A-68 a creat-o. Suprafața rămasă liberă nu a fost expusă la aer și la lumina soarelui de cel puțin 120.000 de ani, motiv pentru care zona are un uriaș potențial științific, întrucât poate oferi informații deosebit de valoroase despre trecutul foarte îndepărtat al planetei. Tocmai de aceea, o echipă de oameni de știință condusă de British Antarctic Survey (BAS) a lansat recent o expediție cu scopul de a explora acest ecosistem marin misterios. Conducătoarea expediției, biologul marin Katrin Linse, a declarat pentru The Independent că „Nu știm nimic despre această zonă, a fost acoperită de un strat de gheață de câteva sute de metri grosime. Este important să ajungem acolo rapid, înainte ca mediul să se schimbe pe măsură ce lumina soarelui intră în apă și noile specii încep să o colonizeze”.
Expediția s-a îndreptat către Insulele Falkland, de unde oamenii de știință respectivi, care reprezintă nouă instituții de cercetare separate, s-au îmbarcat pe vasul de cercetare RRS James Clark Ross. Cu ajutorul navigării prin satelit ei au urmărit să ajungă în această lume neexplorată în cel mai scurt timp. Rezultatele cercetării lor sunt așteptate cu un foarte mare interes.

yogaesoteric
10 septembrie 2018


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu