Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 1 aprilie 2018

*(144)- RO - SESIUNE INVESTIGATIVĂ ASUPRA VACCINURILOR (I)

(Africa, SUA, Canada și Rudolf Steiner)
Hipnoză condusă de Lucio Carsi, mediumul Ilenia, în data de 1 dec.2017.



Lucio Carsi: Bună ziua tuturor. În cadrul echipei Grifasi, am hotărât să facem o investigare la nivel ezoteric asupra vaccinurilor, utilizâmnd regresia hipnotică. Vom merge să vedem care sunt energiile, motivațile și cauzele acestui fenomen al vaccinurilor și, probabil , nu doar asta.
Ilenia, ești gata pentru regresie?
Ilenia: Da, sunt pregătită să începem.
(Se face intrarea în regresie prin metoda inducției folosită la fiecare sesiune)
Lu: Te vei conecta acum la universul vaccinurilor la nivel mondial, în special însă asupra fenomenului în Italia.
Il: Văd un laborator unde sunt niște medici înbrăcați în halate albe care merg înainte și înapoi cu niște tăvi pe care se află diferite eprubete. Ei circulă dintr-un loc în altul prin niște încăperi. Apoi, îmi vine în minte Africa, nu știu dacă este o legătură, dar mi-a venit în minte cuvântul „Africa”.
Lu: Bine, să ne oprim la acest laborator, unde se află? 
Il.: Pe Pământ.
Lu: Unde, mai precis?
Il.: Îmi vine „Perugia, Italia”
Lu.: Se află într-o clădire, la un anumit etaj sau sub nivelul străzii?
Il.: Văd o clădire care are etaje dar și nivele sub cota zero a străzii.
Lu. Toate aceste nivele fac parte din același edificiu, aceeași clădire?
Il.: După mine, da și nu. Văd încăperi situate la anumite etaje dar și unele care par a fi înlănțuite în alte locuri unde se efectuiază aceleași experimente.
Lu.: Cu specific diferit?
Il.: Da, dar conectate între ele.
Lu.: Aceste laboratoare, această activitate, la ce organizație sunt conectate? Pentru cine lucrează?
Il.: Pentru armată.
Lu.: Deci pentru stat?
Il.: Armată, servicii secrete.
Lu.: Mai sunt și alte laboratoare de acest gen în Italia?
Il.: Le număr...sunt cinci, cel puțin cinci, risipite în toată Italia, de la Nord la Sud.
Lu.: Cel mai important, care este?
Il.: Două în Nord, una în centru și alte trei în Sicilia. Le repet: două în Nord, unul în Perugia, unul mai aproape de Roma și unul în Sicilia.
Lu.: Cele din Nord unde se află, mai precis?
Il.: Piemonte (mai aproape de Val D'Aosta) și Lombardia.
Lu.: Către Milano?
Il.: Nu chiar în Milano, în împrejurimi.
Lu.: Cel din Sicilia, unde se află?
Il.: Catania.
Lu.: Cel mai important este cel din Perugia?
Il.: Da pentru că se află într-o zonă importantă ca structură teritorială.
Lu.: Să zicem ca logistică.
Il.: Nu numai ca logistică dar și ca energie a pământului.
Lu.: Ce are pământul Perugiei în plus, diferit de restul zonelor?
Il.: E o structură particulară a pământului în acea zonă. Conductoare de informații fizice și non-fizice care vin pe sub pământ. Sunt niște tunele strâmte, dar și unele care ar putea fi create acolo la nivel energetic cu ușurință, din cauza acestor caracteristici energetice.
Lu.: Hai să vedem unele dintre aceste canale fizice de sub Perugia și care, probabil, ajung la acele laboratoare. Unde duce principalul tunel de sub Perugia?
Il.: Îmi vine SUA. Dar cred că acela (care ajunge în SUA) nu este fizic; fizice sunt altele care se răspândesc și duc în diverse locuri din Italia.
Lu.: Și leagă cele cinci laboratoare despre care ai vorbit?
Il.: Da.
Lu.: Și, de ce să mergi prin aceste tuneluri când poți lua mașina și circula pe străzile de la suprafață, de la un laborator la altul?
Il.: În subteran se deplasează cu un vehicul asemănător celui feroviar cunoscut. Însă este foarte rapid și folosește o tehnologie particulară.
Lu.: Magnetică? Pneumatică?
Il.: Da și nu. Deși nu este o tehnologie de vîrf, ea nu este cunoscută și nici aplicată pentru uz general; oricum, asigură o mare viteză de deplasare.
Lu.: De unde vine această tehnologie?
Il.: Din experimentele făcute în timpul și între cele două războaie mondiale.
Lu.: Dacă eu amintesc de Tesla, primești ceva, ca informație?
Il: Da. Au fost folosite o scurtă perioadă, după aceea, nu. El a făcut aceste cercetări și experimente până la un punct, după care a refuzat. Din această cauză a fost exclus.
Lu.: Tesla era uman 100%?
Il: Mie îmi vine că nu. Un procent de 20% era non-uman. Acele 20% erau din Pleiade.
Lu.: Unde se află acum Tesla, în Pleiade?
Il: Nu. După mine e deja pe Pământ.
Lu.: Va reapărea în prim-planul scenei mondiale?
Il.: În realitate, Tesla este în mai toate tehnologiile înalte pe care le utilizăm noi. Ele au la bază descoperirile lui. Ceea ce a apărut ulterior nu au fost „descoperiri” ci scoateri la lumină a ceea ce exista ca urmare acelor cercetări.
Lu.: Bine. Să ne întoarcem la tuneluri, căci nu vreau să te epuizezi pe subiecte pe care nu ni le-am programat. Deci, tunelul către SUA nu este în dimensiunea 3D. În care dimensiune este cel despre care vorbim?
Il.: Se deschide un portal de energie în care intră ființe umane și, după foarte scurt timp, apar dincolo. E un transfer de energie modificată.
Lu.: Tehnologia quantică?
Il.: Da.
Lu.: Prin aceste tuneluri sunt transportate rezultatele de laborator ori diferite obiecte?
Il.: Da, dar și persoane.
Lu.: Unde în America, este „capul de linie” al acestui portal ?
Il: New York
Lu.: Bine. Acum să vedem de ce ți-a apărut în minte cuvâtul „Africa”.
Il.: Pentru că și acolo văd că se fac experimente..
Lu.: Ce vezi?
Il.: Văd persoane de culoare care fac cercetări și experimentează. În Ghana, Congo și Somalia.
Merg prin sate/triburi, se dau prietene și doritoare să ajute dar, de fapt, sunt medici care fac cercetări „la fața locului”. Fac totul pentru a căpăta încrederea localnicilor, care încep să vină la acești străini, în care au încredere, să-i trateze de diferite afecțiuni și primesc și medicația prescrisă. În felul acesta poate fi studiat efectul produs asupra lor de „medicamentele” care li se administrează.
Lu.: Toate aceste experimente când au început?
Il: În perioada 1950-1060.
Lu.: Ce țară este „capul” acestor cercetări? Italia?
Il.: Nu, SUA.
Lu.: În Somalia care este fostă colonie a Italiei, cine este „capul” acestor cercetări?
Il.: Tot SUA. SUA și Marea Britanie.
Lu.: Aceste cercetări din Africa sunt conduse de americani iar italienii și alții sunt doar executanți?
 Il.: Da, sunt foarte mulți executanți din terțe țări. Țările cu o mai mare implicare, în afară de SUA, sunt
Franța, Marea Britanie, Germania..
Lu.: Și Italia?
Il.: Da, dar are un rol secundar, mai mult de executantă, care se răsfrânge asupra noastră, prin intermediul guvernului italian.
Lu.: Bine. Mai rămânem puțin tot în Africa, mergi în timp și vezi ce se întâmplă în anii 70 cu acest proiect. Apropo, proiectul din Africa are un nume?
Il.: Da, HT3.
Lu.: Cam ce ar însemna asta, ce semnificație are?
Il.: Nu-mi vine nimic.
Lu.: Mergi în anii '70 în Ghana, Somalia și Congo și vezi care au fost efectele acestui proiect HT3.
Il.: Au fost create boli ca să se vadă comportammentul corpului uman dar și reacția oamenilor.
Lu.: Poți să-mi dai exemple de boli create de acești cercetători, pentru ca apoi să li se vadă efectele?
Il.: SIDA și un fel de malarie.
Lu.: Cum au fost răspândite aceste boli create, prin contaminarea hranei, a apei?
Il.: Eu văd seringi și cum oamenii sunt injectați. Pacienții credeau că li se fac injecții pentru a-i face bine, când, de fapt, li se injecta chiar boala. Aveau încredere în acești medici străini, veniți să-i „ajute”. După o perioada, cei cărora li se făcuseră injecții se îmbolnăveau de boala cu care oamenii fuseseră înfestați. Nu era ceva care să apară imediat, boala apărea după un anumit timp și nimeni nu făcea vreo legătură cu conținutul injecției „salvatoare” care i se administrase cândva.
Lu.: Aceste tratamente erau explicate populației ca fiind vitamine, tonice sau vaccinuri?
Il.: În anii '70, nu. Atunci erau numite doar ca „substanțe care fac bine” dar acum sunt se folosesc substanțe care intră în rezonanță cu undele electromagnetice.
Lu.: Acum, să mergem în anii '80, apoi '90. Cum se dezvoltă programul HT3 în special în acele țări africane?
Il.: Văd că li se iau probe de sânge pe care se fac experimente cu scopul de a menține agresivitatea acelor boli și a le extinde aria de propagare, intenția fiind să poată afecta toate populațiile de pe glob..
Lu.: La care boli te referi?
Il.: Eu văd că în SUA aceste boli sunt răspândite prin apă și prin mâncarea din școli. Boli exantematice (infecțioase, epidemice, foarte grave)
Lu.: Sunt boli pe care nu le cunoaștem?
Il.: Nu, sunt și dintre cele cunoscute, cum ar fi rubeola și orionul, apoi diverse alergii la hrană, creșterea intoleranței la glutine.
Lu.: Asta se întâmpla în anii '80-'90 ?
Il.: E ceva ce nu se poate preciza exact, dar, cu timpul, au devenit mai sofisticate.
Lu.: În zilele noastre, acest proiect mai este în aplicare în Africa?
Il.: Da, dar nu cu aceeași intensitate. Acum preocuparea lor este să extindă aceste boli și în restul lumii.
Lu.: În care dintre alte țări se lucrează mai intens pentru transmiterea acestor boli prin programul HT3?
Il.: Văd că în toată lumea dar în țările din est se desfășoară mai reținut. Acolo sunt cercetători care își urmăresc scopurile proprii, să zicem, la nivel personal. Este o altă cultură, care ține mai mult cont de latura umană a ființei.
Lu.: Când spui țări din Est la care anume te referi?
Il.: Rusia, Ukraina...tot ce este..
Lu.: Și România?
Il.: Pe România o văd înclinată mai mult spre valorile occidentale.
Lu.: Cum se numește astăzi acest proiect inițial botezat HT3?
Il.: VERIFAX, îmi vine.
Lu.: E un acronim sau o îmbinare de denumiri?
Il.: E un cuvânt în sine. Semnificația ascunde aplicarea acestui proiect la nivel mondial.
Lu.: Care este țara cea mai importantă în proiectul VERIFAX?
Il.: „Canada”, îmi vine.
Lu.: De ce nu SUA, așa cum suntem oboșnuiți, țara care a inițiat acest proiect?
Il.: Pentru că eu văd că a fost mutat în Canada (acest proiect)
Lu.: Președintele Tump sprijină sau respinge acest proiect?
Il.: El nu știe nimic, execută și basta. Nu știe cu adevărat despre ce este vorba.
Lu.: Pentru că a venit vorba de Canada, vreau să amintesc că în trecut a existat o companie farmaceutică foarte agresivă care se ocupa cu vaccinurile. Era în Quebec, ex-colonie franceză, unde predomină zonele freatice. Se spune că acolo s-au făcut niște experimente.
Il.: Montreal. Are o semnificație ezoterică: Munte Real. Ezoteric a fost aleasă acea zonă pentru că are o semnificație particulară, ca și Italia, de altfel.
Lu.: Care era obiectivul și care a fost rezultatul?
Il.: Ca și cum aceste puncte geografice s-ar conecta ezoteric formând anumite figuri, configurații. Proiectul avea nevoie de o structură ezoterică.
Lu.: Care sunt aceste puncte în afară de Montreal?
Il.: Franța, sudul Italiei și Egiptul. Oricum, formează un patrat.
Lu.: În Montreal, ce urmărea acest proiect?
Il: Acele substanțe ajung în corpul nostru prin intermediul hranei și apei.
Aceste substanțe ajunse în corpul nostru pot intra în rezonanță cu anumite surse „antene” , primind comenzi de activare sau dezactivare, cu scopul de a controla emoțiile umanilor, atunci când este nevoie. Controlând emoțiile, poți induce anumite stări patologice, de îmbolnăvire, în masă, dacă se hotărăște așa.
Lu.: Care emoții?
Il.: Tristețea, pe care o poate amplifica. Apoi: apatia, plictiseala, abandonul, renunțarea la a mai lupta, sentimentul că este inutil să lupți pentru idealuri corecte, sentimentul că nu poți reuși, că ești un învins, că nu poți lupta cu o lume întreagă, croită altfel decât ai vrea tu.
Lu.: Să ne întoarcem la experimentul vaccinării în masă în Quebec, care a avut loc cu câțiva ani în urmă. Care au fost rezultatele?
Il.: Încă se mai colectează date. Se pare că deja se conturează concluzia că experimentul a fost reușit pentru inițiatori, căci lumea încă are încredere în ceea ce i se spune și i se recomandă, fără a conștieniza realitatea. Și asta le convine e minune. Încă se lucrează pentru a obține datele definitive.
Lu.: Rezultatele sunt bune pentru ei din punct de vedere medical sau în ceea ce privește comportamentul oamenilor? Au văzut că lumea s-a supus și nu a obiectat, nu s-a revoltat pentru aceste măsuri de vaccinare în masă?
Il: E un control și la nivel alimentar. Apoi, după ce te vaccinezi, din cauza efectului vaccinului asupra ta (nu asupra bolii), începi să ai încredere că este bine să faci ca ei, devenind încă și mai dependent. E un cerc vicios din care nu mai ai scăpare.
La nivel fizic, efectul acestor vaccinări este o slăbire generală a rezistenței corpului mai ales la copiii care se nasc în această perioadă; ei nu se vor mai putea dezvolta armonios și nu vor mai fi sănătoși niciodată.
(va urma)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu