Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 14 februarie 2018

Fizicienii de la Universitatea Cambridge au descoperit o nouă stare a materiei. Se deschid noi posibilități ale științei

Fizicienii au descoperit o altă stare a materiei într-un conglomerat bidimensional. Aceasta a fost denumită „lichidul spin cuantic”, ea fiind prezisă în urmă cu 40 de ani, însă a rămas neobservată, potrivit Tech Times.
Acum, cercetătorii au găsit în sfârșit dovada existenței acesteia. Ei consideră că descoperirea va ajuta la îmbunătățirea puterii de calcul a computerelor cuantice. Această nouă stare a materiei face parte din categoria electronilor scindați sau a fragmentelor numite „fermionii Majorana” sau doar „fermioni”.
Fizicienii de la Universitatea Cambridge au descoperit aceste fragmente de electroni în timp ce studiau comportamentul particulelor din interiorul unui material bidimensional similar grafenului. Observațiile cercetătorilor legate de noua descoperire corespund cu modelele teoretice ale lichidului spinului cuantic.
Această nouă formă a materiei oferă explicații cu privire la neregularitățile constatate în materialele magnetice.
Electronii din interiorul unui material magnetic se comportă precum niște magneți de mici dimensiuni. Ei se aliniază spre nordul magnetic și sunt plasați în aceeași direcție, atunci când materialul este răcit, creând linii de câmp distincte.
Cercetătorii s-au întrebat cum arată particulele de electroni în această nouă formă a materiei. Rezultatele au arătat că în materialele magnetice care conțin lichidul spin cuantic, electronii nu se aliniază. S-a considerat că lichidele misterioase ale spinului cuantic au fost ascunse în materiale magnetice specifice. Ele nu au fost observate în natură, dar recenta descoperire oferă primele dovezi ale existenței acestora.
Este un pas important pentru înțelegerea noastră asupra materiei cuantice.
Este interesant să avem o altă stare cuantică, pe care nu am mai văzut-o până acum. Ea ne arată noi posibilități ale științei, care se vor deschide
”, a declarat Dmitri Kovrizhin, fizician la Laboratorul Cavendish al Universității Cambridge. Lucrarea de cercetare privind noua descoperire a fost publicată în revista Nature Materials.
yogaesoteric 
13 februarie 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu