Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 14 decembrie 2017

Emoțiile sunt manifestări energetice ale sistemului vostru nervos.

De la Ghizii Angelici
(23 nov. 2017; channeler Taryn Crimi)
Traducere Const. Mihăilescu

Astăzi dorim să ne concentrăm atenția asupra subiectului emoțiilor voastre. Am numit emoțiile ca fiind manifersatări energetice ale sistemului nervos și vrem să detaliem această afirmație, pentru ca voi să o puteți folosi mai eficient.
Fiecare dintre noi este format din energie; de fapt, noi toți suntem nimic altceva decât energie, într-o anumită formă. Pulsăm sau rezonăm pe o anumită frecvență această plasare ne determină și ne impune comportamentul. Fiecare dintre voi emite continuu, atât timp cât trăiește, unde vibraționale de energie. 
Știm că majoritatea dintre voi sunteți familiarizați cu conceptul "Legii Atracției", care ne spune că putem experimenta numai tipurile de energie care rezonează cu noi. Dar, de unde știi ce scapi, ce evenimente trec pe lângă tine, fără ca tu să ai habar și, deci, fără să te implici?
Indicatorul principal care vă spune ce "canal" vibrațional accesați, altfel spus, în ce realitate te plasezi, este dat de nivelul emoțional. Acest nivel, care și el este un nivel energetic, determină gradul de implicare a ființei într-un anumit tip de eveniment.
Vedeți, dacă de exemplu, îți apropii mâna de o flacără, poți persista în această acțiune până la o limită impusă de durere dar și de voința de a suporta. Senzația de durere este percepută cu ajutorul sistemului nervos care detectează pericolul, transmite informația la creier și acesta dă comenzi în consecință. Cât de promt vei îndepărta mâna de flacără este în funcție de intensitatea durerii dar și de nivelul volitiv. În marea majoritate a cazurilor este suficientă detectarea pericolului, prin senzația de durere, pentru ca subiectul să renunțe. Veți îndepărta rapid mâna. Nu vă veți mențiene mâna în flacără, continuând să discutați cu asistența.
Totuși, în funcție de scopul acțiunii și de voința de a rezista, subiecții pot alege durata expunerii la agresivitatea flacării. Atunci, cum se explică atitudinea aberantă a unor indivizi care, în mod premeditat, șe așează în calea pericolului provocându-și chiar moartea corpului fizic?  Ne referim la faptul că relativ mulți oameni își provoacă acest rău, uneori cu consecințe imposibil de reparat, ei cunoscând că vor muri.
Ce explică aceste acțiuni care pun în pericol viața lor sau a altora (nota C.M.: atentatele sinucigașe, de ex.)?
Cultivarea și exacerbarea emoțiilor negative, care să sfideze durerea, anxietatea, tristețea și logica pozitivă este modalitatea prin care individul poate fi educat să accepte modificarea limitelor suportabilității sale, care pot atinge granița sacrificiului de sine. Vorbim aici de ceea ce se numeste manipulare, cu forma sa agravantă, îndoctrinarea.

Emoțiile voastre au fost create pentru ca voi să puteți avea o anumită atitudine față de un eveniment, care vă va determina apoi comportamentul. 
Folosindu-se de false teze, de credințe deviante, „educatorii” crează stări euforice celor cărora li se adresează, inițiind o cale a sacrificiului „justificat și meritoriu”, cu promisiunea că prin acțiunea sa, devotul își va asigura recunoștința celei mai înalte autorități, Dumnezeul religiei în care el s-a format.
Se folosește aici principiul că repetarea îndelungată a unei teze, fie ea și falsă, modelează creierele și canalizeză energiile spre atingerea rezultatului dorit, cel intrat în procesul educării ori reeducării, sfârșind prin a accepta și a fi convins de justețea doctrinei.

Deci, dragilor, învățând să vă interpretați și să vă controlați emoțiile, le puteți folosi ca pe o busolă care vă arată calea de urmat pentru a naviga spre portul de destinație, în siguranță și evitând căile nesigure.

Sperăm că acest mesaj vă va servi cumva în unele dinttre situațiile voastre de viață.
Cu dragoste și lumină! Suntem Ghizii Angelici.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu