24 iun. 2017.
Traducere Const. Mihailescu
Dragi prieteni,
Eu sunt Sananda (Jeshua) iar voi sunteți frații și surorile mele. Mă alătur
acum vouă ca un egal, nu ca unul care este înălțat și se află deasupra voastră,
ci ca un prieten, un camarad. Simțiți sursa comună prin care suntem conectați.
Simțiți fluxul de viață dintre noi, conexiunea care vindecă și ne eliberează.
Respectați-vă prezența dar si pe a celorlalți veniți la această adunare. Respectul înseamnă să te prețuiești prin ceea ce ești cu adevărat și pentru ceea ce ai adus cu tine în această călătorie, în care ai ales să fii într-un corp de carne, oase și sânge, aici și acum, pe acest Pământ. Ați făcut un salt de credință dar și o plonjare în adâncurile voastre, și pentru aceasta a trebuit să dați dovadă de curaj și hotărâre dat fiind faptul că știați că vă veți confrunta cu multe provocări. Viața pe care v-ați ales-o nu este o vacanță liniștită la munte sau la mare. Cu toate acestea, fiecare dintre voi a spus "da" acestei încarnări, acestei vieți destul de agitate, am spune. Acceptul și alegerea voastră s-au bazat o cunoaștere foarte profundă, dar de atunci au apărut îndoieli datorită vechilor amintiri din experiențele altor vieți pe care le-ați avut pe Pământ.
Respectați-vă prezența dar si pe a celorlalți veniți la această adunare. Respectul înseamnă să te prețuiești prin ceea ce ești cu adevărat și pentru ceea ce ai adus cu tine în această călătorie, în care ai ales să fii într-un corp de carne, oase și sânge, aici și acum, pe acest Pământ. Ați făcut un salt de credință dar și o plonjare în adâncurile voastre, și pentru aceasta a trebuit să dați dovadă de curaj și hotărâre dat fiind faptul că știați că vă veți confrunta cu multe provocări. Viața pe care v-ați ales-o nu este o vacanță liniștită la munte sau la mare. Cu toate acestea, fiecare dintre voi a spus "da" acestei încarnări, acestei vieți destul de agitate, am spune. Acceptul și alegerea voastră s-au bazat o cunoaștere foarte profundă, dar de atunci au apărut îndoieli datorită vechilor amintiri din experiențele altor vieți pe care le-ați avut pe Pământ.
Aceste îndoieli au umbrit
cumva elanul inițial, au tulburat destul de mult „apele”, pentru unii dintre
voi, aruncându-i chiar în obscuritate. Astfel, mulți ați început să vă simțiți
amandonați, naufragiați, pe un țărm ce părea neprietenos. S-a născut în voi o dorință,
un regret pentru ceva din trecutul vostru nedefinit și obscur. Totuși, veniți
fiind, v-ați hotărât să experimentați, ceea ce, pentru mulți dintre voi, a
însemnat o aevărată luptă pentru supraviețuire.
Am fost descris adesea și portretizat prea des ca un sfânt, un om iluminat care știa totul. N-a fost deloc așa, pentru că am avut și eu îndoieli profunde și temeri. Aceasta deoarece toate făceau parte din călătoria mea, fiindcă, prin viața mea, eu trebuia este trăiesc ca un fiu al omului cu îndoielile, imperfecțiunile, ruperile lui de ritm, cu un anume grad de neînțelegere și nedumerire, poate neîndemânare.
Am fost descris adesea și portretizat prea des ca un sfânt, un om iluminat care știa totul. N-a fost deloc așa, pentru că am avut și eu îndoieli profunde și temeri. Aceasta deoarece toate făceau parte din călătoria mea, fiindcă, prin viața mea, eu trebuia este trăiesc ca un fiu al omului cu îndoielile, imperfecțiunile, ruperile lui de ritm, cu un anume grad de neînțelegere și nedumerire, poate neîndemânare.
Când am trăit pe Pământ, am
fost inspirat de o Lumină la care m-am mărturisit și m-am raportat mereu. O
Lumină care era dincolo de cuvinte, care conținea dragoste, minune, frumusețe,
umor și înțelepciune.
Această Lumină nu era de la
mine, dar era pentru mine. Și pentru că mă însoțea și mă foloseam de ea, părea
de multe ori ca emana din mine. Este și cazul multora dintre voi.
Am avut momente de disperare
profundă, căci trăiam marcat de lipsa de înțelegere a celor din jurul meu, de
neputința de a fi recunoscut de ceilalți.
Am putut ajunge ușor la
oamenii singuri, căci singurătatea lor interioară o trăiam și eu. Am trăit (prin empatie) și am înțeles
disperarea fizică și emoțională a oamenilor pe care-i întâlneam și a celor care
mi se adresau. Pe atunci, majoritatea oamenilor trăiau într-o adevărată
pustietate spirituală. Eu îi puteam înțelege pe acei oameni, pentru că trăirile
lor le experimentam și eu.
Experiența umană, cu toate
urcușurile și coborâșurile ei, este necesară pentru ca Lumina voastră să-și
arate strălucirea. Ceea ce trăiți acum în această viața ca întuneric,
obstacolele care vi se așează în cale fac parte din probele pe care trebuie să le
dați și să le treceți. (nota C.M.: „Tot ceea ce nu te omoară, te întărește
!”). Aceste obstacole trebuie trecute, nu ocolite, altfel vor reapărea în
calea voastră, până când le veți trece cu brio.
Dificultatea acestor obstacole
este foarte bine dimensionată, astfel încât niciuna dintre ele să nu depășească
puterea voastră de a le trece. Când nu reușiți să le treceți, asta este doar
consecința lipsei voastre de „antrenament”, mai ales psihic și mental, a
necredinței voastre în propriile capacități, a necunoașterii a cine sunteți voi
cu adevărat. „Piatra de moară” pe care o simțiți în voi, grea și întunecată,
prin iubire și credință o puteți șlefui și transforma într-o strălucitoare
nestemată.
Aceasta este sarcina la rezolvarea căreia lucrați voi acum: să transformați
negura întunericului din interior într-o bijuterie pe care s-o scoateți la
suprafață și s-o arătați lumii.
Uneltele de care aveți nevoie
vi s-au dat; de fapt, le-ați avut întotdeauna, dar fie ați uitat de ele, fie
n-ați fost interesați să știți cum să le folosiți. În plus, energia lui Hristos
aflată în fiecare dintre voi, așteaptă să fie trezită pentru a vă fi de un real
folos.
Nu vă veți putea însă folosi
de această energie hristică, energie care să vă dea o putere și o strălucire
anume, dacă nu veți fi trecut prin experiența prevăzută ființelor umane. Abia
atunci veți înțelege pe deplin că obstacolele, provocările care vă apar parcă
special ca voi să nu reușiți, fac parte din programul de învățare, instruire și
perfecționare a ființei umane care, în final, trebuie să obțină adevărata
măestrie.
Este o experiență magică
atunci când un om ajută un alt om să se trezească, să se lumineze din interior,
și să devină o ființă capabilă de a face adevărate minuni.
Există povești despre mine,
despre minunile care mi se atribuie, despre vindecări instantanee, la nivel
fizic ori psihic. Cu puterea pe care o aveam nu făceam magii ori trucuri.
Totdeauna m-am adresat oamenilor suferinzi care erau pregătiți să se vindece și
care, ulterior, aveau în programul lor de viață, treziri ale unor capacități
interioare, înțelegerea profundă a cine erau ei cu adevărat.
Eu nu am judecat pe nimeni,
dar le-am arătat cum să se îndrepte pe calea adevărului și curățeniei
sufletești. De multe ori, prin prezența mea, unii experimentau dragostea pură
și asta era suficient pentru a-i însănătoși.
Se întâmpla asta deoarece acel moment magic
pe care-l poate face numai iubirea trezea brusc ființa la adevăr. În
majoritatea cazurilor, aceste sui-generis vindecări apăreau doar datorită
câmpului energetic care se crea în acel loc, nu neapărat la voința mea ci din
cauza prezenței mele acolo. Era o interacțiune care se crea între mine și cei
care veniseră să mă întâmpine.
Eram ca un releu care primea Lumina Hristică
și pe care o transmiteam asistenței. Evident, urmare a purificării energetice
din jur, cei aflați acolo se „spălau”, se curățau de energiile negative,
aceasta fiind, în general, suficient pentru ca trupul să reintre în parametri
(la nivel fizic ori mental).
P.K. |
De obicei, voi sunteți
prizonieri ai tot felul de convingeri despre ceea ce s-ar putea sau nu
întâmpla, despre ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să fie. Asta vă încarcă
mintea până la refuz, iar gândirea voastră începe să să se abată de la o
corectă și dreaptă apreciere, creându-vă o multitudine de stări emoționale și
de dispoziție. Este un soi de dezorientare, de dezechilibrare care vă aruncă
într-o gaură neagră provocându-vă o sumedenie de frici.
Asemenea stări, asemenea
episoade pot fi numite „noaptea întunecată a sufletului”, și reprezintă o
experiență înspăimântătoare.
Există însă și varianta ca voi
să rămâneți deschiși creându-vă posibilitatea de a înțelege care este calea
corectă de urmat, realizând că totul n-a fost decât o încercare de deviere
provocată din exterior sau dintr-o stare de instabilitate, de neîncredere
interioară.
Câștig de cauză îl va avea
partea din voi care se va dovedi mai rezistentă și care nu se va abate de la
înaltele principii divine.
http://sananda.website/sananda-via-pamela-kribbe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu