Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 14 decembrie 2016

LECȚII


Șoimii
Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mâncare

Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.
- Cum ai facut? si-a intrebat supusul

- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.

 Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.

Casa celor 1000 oglinzi
Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 oglinzi”.

Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sărea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele ciulite, dand din coada. Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit si a primit inapoi 1000 zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: “Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!”.


Un alt caine, de felul lui trist și nefericit, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit, maraind. Cand ceilati 1000 caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: “E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata."

Morala: Toate chipurile sunt oglinzi.

Tinerețea n-are vârstă

In prima zi de facultate, profesorul ne-a dat ca sarcină să socializăm cu cineva necunoscut. M-am ridicat sa ma uit in jur si atunci o mana fragila imi atinse umarul. Cand m-am intors, am vazut o batranica marunta, cu chipul brazdat de riduri, care ma privea cu un zambet ce îi lumina intreaga ființă. 
Spuse:
- Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez?
Am izbucnit in ras si i-am acceptat propunerea. M-a strans in brate cu putere.
- Ce cauti la universitate la varsta asta „frageda si inocenta”? am intrebat-o.
- Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii, raspunse ea zambind.
- Hai sa lasam gluma, am reluat.
Eram foarte curios sa aflu ce o motivase să abordeze acest gen de provocare la varsta ei.
- Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acum mi se indeplineste visul, imi spuse.
Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolată. Ne-am imprietenit pe loc. Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba. Eram de-a dreptul fascinat sa ii ascult acestei "mașinării a timpului" confesiunile atat de bogate in intelepciune si experienta. 
De-a lungul anului, Rose a devenit "mascota" campusului; se imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Se bucura de fiecare clipa.
La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un discurs la banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei.
După ce ne-a fost prezentata a pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scăpă trei dintre cele cinci cartonase pe care isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita, se aplecă spre microfon si spuse pur si simplu: 
- Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent, ma baga in mormânt.
 N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea ce-mi vine în minte. 
Noi am râs iar ea a tușit
sa-si dreaga glasul, continuând:
- Nu încetăm să ne jucăm pentru a nu îmbătrâni, îmbătrânim atunci când încetăm să ne jucăm

Exista patru secrete pentru a te mentine tânar, a fi fericit si a deveni un om de succes: 
1. trebuie să râzi și să guști umorul fiecarei zile;  
2. trebuie să ai un vis. Atunci când rămâi fără vise, mori. Suntem inconjurati de oameni morți și nici nu ne dăm seama. 
3. îmbătrânește evoluând!. E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Dacă ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci ceva productiv, vei implini 20 de ani. 
Dacă ai 87 de ani si zaci în pat timp de un an, fara sa faci nimic, vei mai îmbătrâni cu un an, 88. Toata lumea îmbătrânește. Pentru asta, nu e nevoie de talent sau pricepere. 
Ideea e ca în tot ceea ce faci, să urmărești să evoluezi.
4. Nu regreta nimic. Cei care sunt deja bătrâni nu regretă ceea ce au facut, ci mai degrabă ceea ce nu au făcut. Numai cei care au regrete se tem de moarte.

Și-a incheiat discursul fredonând cu avânt " Trandafirul ". 
Ne-a incurajat sa îi studiem versurile si să le punem in practica in viata cotidiana.
Rose si-a luat diploma pe care o dorise atâția ani.

La o săptamana dupa absolvire, s-a stins pe tăcute în somn.
Peste 2000 de studenti au condus-o pe ultimul drum, impresionați de ultima ei demonstrație că nu e niciodată prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii.

NU UITA: NU POTI ALEGE SA IMBATRANESTI SAU NU, DAR POTI ALEGE SA EVOLUEZI!
     
Îți mai zic … a-ți păstra simțul umorului la orice vârstă, pare să fie rețeta perfectă! Alege si tu.

Remember, prietene!
A fi fericit sau nu, este o stare pe care ți-o poți induce, indiferent de realitățile vieții pe care o parcurgi.  
Dumnezeu este energia care poate lumina prin becul care ești tu, dar întrerupătorul este la tine nu la Dumnezeu.  

Bucură-te!
                                                        
Fiecare zi este o zi specială.


După ce termini de citit, trimite aceste rânduri tuturor prietenilor, le va prinde bine, cum cred ca si tie. 
(primit pe net)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu