Cartea Urantia (P1/Capitolul 72) > Guvernul pe o planetă vecină

<sup>(Nota C.M.: organizare și reguli cu aplicabilitate și pe Pământ)

(808.1) 72:0.1</sup> CU PERMISIA lui Lanaforge şi cu aprobarea Celor Preaînalţi de pe Edentia, eu sunt autorizat să vă descriu anumite aspecte ale vieţii sociale, morale şi politice ale celei mai evoluate rase umane, ale unei planete din apropiere, aparţinând sistemului Sataniei.
^{(808.2) 72:0.2} Dintre toate lumile Sataniei care au fost izolate pentru că au participat la rebeliunea lui Lucifer, această planetă are istoria cea mai asemănătoare cu aceea a Urantiei. Similitudinea celor două sfere explică indubitabil de ce a fost acordată permisiunea de a face această prezentare extraordinară, deoarece este deosebit de neobişnuit ca conducătorii sistemici să lase să se relateze pe o planetă problemele de pe alta.
^{(808.3) 72:0.3} Planeta în chestiune a fost rătăcită, la fel ca Urantia, de lipsa de loialitate a Prinţului ei planetar în legătură cu rebeliunea lui Lucifer. Ea a primit un Fiu Material la puţin timp după sosirea lui Adam pe Urantia, şi acest Fiu a greşit şi el la rândul său. Aceasta a lăsat această lume izolată, căci niciodată un Fiu Magistral nu a fost atribuit respectivelor rase muritoare.

1. Naţiunea continentală

^{(808.4) 72:1.1} În ciuda tuturor acestor neajunsuri, o civilizaţie superioară este pe cale de evoluţie, pe un continent izolat având aproape dimensiunile Australiei. Această naţiune numără aproximativ 140 de milioane de locuitori. Ei sunt de rasă mixtă, cu predominanţă de sânge albastru şi de sânge galben, cu o proporţie de sânge violet ceva mai ridicată decât la rasa numită albă de pe Urantia. Aceste diferite rase nu sunt pe deplin amestecate, însă ele fraternizează şi întreţin legături de prietenie una cu alta într-un mod acceptabil. Durata medie a vieţii umane pe acest continent este în prezent de nouăzeci de ani, adică cincisprezece la sută mai mult decât pentru oricare alt popor de pe această planetă.
^{(808.5) 72:1.2} Mecanismul industrial al acestei naţiuni beneficiază de marele avantaj datorat topografiei excepţionale a continentului lui. Munţii înalţi, asupra cărora cad ploi abundente timp de opt luni pe an sunt situaţi în chiar centrul ţării. Acest aranjament natural favorizează folosirea energiei hidraulice şi uşurează mult irigarea sfertului occidental, relativ arid, al continentului.
^{(808.6) 72:1.3} Aceste popoare sunt autarhice, adică ele pot trăi la nesfârşit fără să importe nimic de la naţiunile învecinate. Resursele lor naturale sunt supraabundente, şi ele au învăţat, prin tehnici ştiinţifice, modul de a compensa penuria de anumite produse indispensabile vieţii. Ele au un comerţ intern foarte activ, însă puţin comerţ exterior, din cauza ostilităţii universale a vecinilor lor mai puţin progresişti.
^{(808.7) 72:1.4} În linii mari, această naţiune continentală a urmat linia de evoluţie a planetei. Dezvoltarea sa între stadiul tribului şi apariţia puternicilor conducători şi regi a ocupat mii de ani. Monarhia absolută a fost urmată de multe ordine diferite de guverne: republici premature, state comunitare, precum şi dictatori, au apărut şi dispărut într-o înşiruire fără sfârşit. Această creştere a continuat până într-o perioadă situată cu cinci secole mai înainte de epoca actuală. În cursul unei perioade de frământare politică, unul din puternicii dictatori triumviri ai naţiunii şi-a schimbat intenţiile. El s-a oferit să abdice voluntar, cu condiţia ca unul din ceilalţi doi conducători, cel mai nedemn dintre cei doi care rămâneau, să renunţe, de asemenea, la dictatura sa. Suveranitatea continentului a fost deci plasată în mâinile unui singur conducător. Statul unificat a progresat sub o puternică lege monarhică, de-a lungul a peste o sută de ani, pe parcursul cărora a fost pusă la punct o magistrală cartă a libertăţii.
^{(809.1) 72:1.5} Tranziţia subsecventă între monarhie şi o formă reprezentativă de guvernare a fost gradată. Regii au rămas ca simpli figuranţi sociali sau sentimentali, şi au sfârşit prin a dispărea odată cu stingerea liniilor descendenţilor lor masculini. Republica rămasă în prezent are acum doar două sute de ani de existenţă, timp în care ea a progresat continuu către tehnicile guvernamentale pe care le vom descrie. Ultimele dezvoltări în domeniile industrial şi politic au fost efectuate pe parcursul celor zece ani care tocmai s-au scurs.

2. Organizarea politică

^{(809.2) 72:2.1} Naţiunea continentală despre care vorbim are acum un guvern reprezentativ, cu o capitală naţională situată în centrul ţării. Guvernul central constă într-o confederaţie solidă, de o sută de state relativ libere; aceste state îşi aleg guvernatorii şi legislatorii pentru zece ani, şi nici unul din ei nu are dreptul de a fi reales. Judecătorii statului sunt numiţi pe viaţă de către guvernatori şi confirmaţi de legislaturile lor, care cuprind un câte reprezentant pentru fiecare sută de mii de cetăţeni.
^{(809.3) 72:2.2} Există cinci tipuri diferite de guverne urbane, potrivit cu dimensiunea oraşului, însă nici un oraş nu este autorizat să aibă mai mult de un milion de locuitori. În ansamblu, organizarea municipală este foarte simplă, directă şi economică. Rarele posturi de administrare urbană sunt căutate cu ardoare de către cetăţenii de tipul cel mai elevat.
^{(809.4) 72:2.3} Guvernul federal cuprinde trei departamente coordonate: executivul, legislativul şi judiciarul. Conducătorul executiv federal este ales la fiecare şase ani prin sufragiu teritorial universal. El nu poate fi reales decât la cererea a cel puţin şaptezeci de parlamente de stat, sprijinite de guvernatorii lor de stat respectivi şi, în acest caz, doar pentru un anumit termen. El este consiliat de un supracabinet compus din toţi ex-conducătorii executivi aflaţi încă în viaţă.
^{(809.5) 72:2.4} Departamentul legislativ conţine trei camere:

^{(809.6) 72:2.5} 1. Camera superioară este aleasă de grupuri de lucrători ai industrie, ai profesiilor liberale, ai agriculturii şi ai altor meserii, votând conform funcţiei lor economice.
^{(809.7) 72:2.6} 2. Camera inferioară este aleasă de anumite organizaţii ale societăţii, conţinând grupurile sociale, politice şi filozofice neincluse în industrie şi în alte meserii. Toţi cetăţenii onorabili cunoscuţi participă la alegerea a două clase de reprezentanţi, însă ei sunt grupaţi diferit, după cum alegerea corespunde camerei superioare sau camerei inferioare.
^{(809.8) 72:2.7} 3. A treia cameră- cei mai în vârstă oameni de stat - înglobează veteranii serviciului civic şi conţine numeroase persoane distinse, numite de şeful executiv, de administratorii regionali (subfederali), de şeful tribunalului suprem şi de preşedinţii fiecăreia din celelalte două camere legislative. Acest grup este limitat la o sută de membri, care sunt aleşi, în majoritate, de oameni de stat anteriori. Titularii sunt numiţi pe viaţă, iar dacă apare un post vacant, persoana figurând pe lista candidaţilor şi care a primit cel mai mare număr de voturi este, prin aceasta, cum se cuvine aleasă. Acest corp are o acţiune pur consultativă, însă este un mare regulator al opiniei publice şi exercită o puternică influenţă asupra tuturor ramurilor guvernului.

^{(810.1) 72:2.8} O parte importantă a muncii administrative este executată de cele zece autorităţi regionale (subfederale), fiecare fiind formată din asocieri de câte zece state. Aceste departamente regionale sunt, în întregime, executive şi administrative, fără funcţiuni legislative sau judiciare. Cei zece şefi executivi regionali sunt numiţi personal de şeful executiv federal pentru o durată egală cu cea a propriului său mandat - şase ani. Tribunalul federal suprem aprobă nominalizarea acestor zece administratori regionali. Cu toate că mandatul lor nu poate fi reînnoit, fiecare din cei care se retrag devine automat asociatul şi consilierul succesorului său. Dealtfel, şefii regionali îşi aleg propriul lor stat major de agenţi administrativi.
^{(810.2) 72:2.9} Acţiunea judiciară se exercită în cadrul naţiunii, prin două sisteme majore de tribunale - tribunalele civile şi tribunalele socio-economice. Tribunalele civile funcţionează la următoarele trei nivele:

^{(810.3) 72:2.10} 1. Curţile minore de jurisdicţie municipală şi locală, ale căror decizii sunt susceptibile de apel pe lângă înaltele tribunale de stat.
^{(810.4) 72:2.11} 2. Curţile supreme ale statelor- ale căror decizii sunt finale în toate problemele în care guvernul federal nu este implicat, şi în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor nu sunt în pericol. Administratorii regionali au puterea de a supune imediat orice caz la bara tribunalului federal suprem.
^{(810.5) 72:2.12} 3. Curtea federală supremă- înaltul tribunal pentru judecarea litigiilor naţionale şi a apelurilor venite de la tribunalele Statelor. Acest tribunal suprem se compune din doisprezece oameni cu o vârstă cuprinsă între patruzeci de ani şi şaptezeci şi cinci de ani, şi care au servit cel puţin doi ani într-un tribunal de stat. Ei sunt numiţi în această înaltă poziţie de şeful executiv, cu aprobarea majorităţii supracabinetului şi a celei de a treia camere a adunării legislative. Toate deciziile acestui corp judiciar suprem sunt luate cu o majoritate de cel puţi două treimi din voturi.

^{(810.6) 72:2.13} Tribunalele socio-economice funcţionează în următoarele trei diviziuni:

^{(810.7) 72:2.14} 1. Tribunalele familiilor, asociate departamentelor legislativ şi executiv ale căminelor şi ale sistemului social.
^{(810.8) 72:2.15} 2. Tribunalele de învăţătură- corpurile juridice legate de sistemele şcolare ale statelor şi regiunilor, şi asociate cu ramurile executive şi legislative ale mecanismului administrativ al educaţiei.
^{(810.9) 72:2.16} 3. Tribunalele industriei- tribunalele jurisdicţionale investite cu deplină autoritate pentru a regla toate neînţelegerile economice.

^{(810.10) 72:2.17} Curtea federală supremă nu judecă cazurile socio-economice decât dacă a fost invitată de a treia ramură administrativă a guvernului naţional, camera veteranilor, votând cu o majoritate de trei pătrimi. Altfel, toate deciziile înaltelor tribunale familiale, educative şi industriale sunt fără drept de apel.

3. Viaţa în cadrul căminului

^{(811.1) 72:3.1} Pe continentul despre care vorbim legea interzice locuirea a două familii sub acelaşi acoperiş. Aşezămintele colective fiind proscrise, cea mai mare parte a clădirilor cu apartamente au fost demolate. În acelaşi timp, celibatarii trăiesc încă în cluburi, în hoteluri, sau în alte clădiri colective. Cel mai mic cămin familial autorizat trebuie să deţină o jumătate de hectar de pământ; toate pământurile şi toate clădirile folosite de cămine sunt scutite de taxe până la de zece ori minimul suprafeţei necesare unei familii.
^{(811.2) 72:3.2} Viaţa de familie a acestui popor s-a ameliorat mult în cursul ultimului secol. Este obligatoriu, atât pentru taţi cât şi pentru mame, să asiste la cursurile şcolilor pentru părinţi de creştere a copiilor. Chiar agricultorii care locuiesc în mici locuinţe de la ţară urmează aceste cursuri prin corespondenţă şi se deplasează în centrele vecine de instruire orală o dată la zece zile, adică la fiecare două săptămâni, de vreme ce săptămâna este de cinci zile.
^{(811.3) 72:3.3} Familiile au în medie cinci copii, care rămân pe deplin sub controlul părinţilor lor. În cazul decesului unuia dintre cei doi părinţi sau al amândurora, controlul este exercitat de persoanele desemnate de tribunalele familiilor. Orice familie consideră ca o mare onoare faptul de a i se încredinţa tutela unui orfan de tată şi de mamă. Au loc concursuri între părinţi, iar orfanul este acordat căminului celor care au făcut dovada celor mai bune calităţi părinteşti.
^{(811.4) 72:3.4} Aceşti oameni consideră căminul ca fiind instituţia fundamentală a civilizaţiei lor. Ei cred că partea cea mai preţioasă a educării şi a formării caracterului unui copil va fi asigurată de părinţii săi şi în cadrul căminului. Taţii consacră aproape la fel de multă atenţie ca şi mamele formării copiilor.
^{(811.5) 72:3.5} Întreaga educaţie sexuală este dată acasă de părinţii sau de lucrătorii legali. Instruirea morală este oferită de instructori pe parcursul perioadelor de repaus, în atelierele şcoală, însă nu este la fel pentru educaţia religioasă. Se estimează că acesta este privilegiul exclusiv al părinţilor, căci religia este considerată ca făcând parte integrantă din viaţa de familie. Instrucţia religioasă nu este dată public decât în templele de filozofie, căci nici o instituţie exclusiv religioasă asemănătoare bisericilor de pe Urantia nu s-a dezvoltat în rândurile acestei populaţii. În filozofia lor, religia este efortul de a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi de a manifesta iubire pentru semeni, servindu-i, însă acest fapt nu este deloc tipic statutului religios al altor naţiuni de pe acea planetă. La cea pe care o studiem noi, religia este atât de mult o problemă de familie, încât nu există locuri publice consacrate exclusiv adunărilor religioase. Pentru a folosi limbajul urantienilor, biserica şi statul sunt în întregime separate politic, însă există o stranie suprapunere a religiei şi a filozofiei.
^{(811.6) 72:3.6} Până acum douăzeci de ani, instructorii spirituali (asemănători pastorilor de pe Urantia) care vizitează periodic fiecare familie pentru a examina copiii şi a verifica că au fost instruiţi cum se cuvine de către părinţii lor, erau plasaţi sub supravegherea guvernului. Aceşti consilieri şi examinatori spirituali se găsesc acum sub îndrumarea Fundaţiei Progresului Spiritual, o instituţie nou creată şi susţinută prin contribuţii voluntare. Este posibil ca această instituţie să nu evolueze mai departe înainte de sosirea unui Fiu Magistral al Paradisului.
^{(811.7) 72:3.7} Copiii rămân legal supuşi părinţilor lor până la vârsta de cincisprezece ani, când primesc prima lor iniţiere în răspunderile civice. Apoi, la fiecare cinci ani şi pe parcursul a cinci perioade succesive, exerciţii similare au loc pentru grupele de aceeaşi vârstă. Obligaţiile faţă de părinţi sunt de fiecare dată diminuate, în timp ce sunt asumate noi responsabilităţi civice şi sociale faşă de stat. Dreptul de vot este conferit la douăzeci de ani, dreptul de a se căsători fără consimţământul părinţilor nu este acordat înainte de douăzeci şi cinci de ani, iar copiii trebuie să părăsească căminul lor când ating vârsta de treizeci de ani.
^{(812.1) 72:3.8} Legile căsătoriei şi ale divorţului sunt uniforme în întreaga naţiune. Căsătoria nu este permisă înainte de douăzeci de ani, vârsta de admitere la sufragiu. Permisiunea de a se căsători nu este acordată decât la un an după declaraţia de intenţie, şi după ce ambii logodnici au prezentat certificate că au fost bine instruiţi la şcoala părinţilor în ceea ce priveşte responsabilităţile vieţii conjugale.
^{(812.2) 72:3.9} Regulile de divorţ sunt destul de lejere, însă nu se poate obţine hotărârea de despărţire emisă de tribunalul familiilor înainte de a se fi scurs un an de la înregistrarea cererii, iar anii pe această planetă sunt ceva mai lungi decât pe Urantia. În ciuda legilor care fac divorţul uşor astăzi, proporţia de divorţuri nu atinge decât a zecea parte din aceea a raselor civilizate de pe Urantia.

4. Sistemul educativ

^{(812.3) 72:4.1} Sistemul educativ al acestei naţiuni este obligatoriu şi mixt, în şcoli pe care elevii le frecventează între cinci şi optsprezece ani, înainte de a merge la universitate. Aceste şcoli sunt extrem de diferite de cele de pe Urantia; nu există săli de clasă, nu se predă decât un subiect o dată, iar după primii trei ani toţi elevii devin profesori asociaţi pentru a-i instrui pe cei care ştiu mai puţin decât ei. Nu se folosesc cărţi decât pentru a se furniza informaţii care ajută la rezolvarea problemelor ivite în atelierele- şcoli sau în fermele-şcoli. În aceste ateliere sunt produse o mare parte a mobilelor folosite pe continent, precum şi numeroase aparate mecanice - deoarece este o mare epocă de invenţie a maşinismului. Pe lângă fiecare atelier se găseşte o bibliotecă practică, în care elevii pot să consulte cărţile de referinţă necesare. Pe parcursul întregii perioade educative se învaţă, de asemenea, agricultura şi horticultura, în vastele ferme de pe lângă fiecare şcoală locală.
^{(812.4) 72:4.2} Debililor mentali nu li se predă decât agricultura şi creşterea animalelor, şi sunt trimişi pentru a trăi în colonii de supraveghere speciale, unde sunt separaţi pe sexe pentru a împiedica procreaţia, care este interzisă tuturor persoanelor anormale. Aceste măsuri restrictive sunt în vigoare de şaptezeci şi cinci de ani. Mandatele de internare sunt eliberate de tribunalele familiilor.
^{(812.5) 72:4.3} Toată lumea ia o lună de vacanţă în fiecare an. Anul are zece luni. Şcolile preuniversitare sunt deschise nouă luni; vacanţele sunt petrecute în călătorii împreună cu părinţii sau cu prietenii. Aceste călătorii fac parte din programul de educaţie al adulţilor, şi continuă pe parcursul întregii vieţi. Fondurile necesare pentru a face faţă unor asemenea cheltuieli sunt acumulate prin aceleaşi metode ca fondurile de asigurare a bătrâneţii.
^{(812.6) 72:4.4} Un sfert din timpul petrecut la şcoală este consacrat jocurilor, competiţiilor atletice. Elevii progresează în aceste întreceri de la concursurile locale, apoi provinciale, apoi regionale, până la probele naţionale de îndemânare şi de forţă. Concursurile oratorice şi muzicale, precum şi probele de ştiinţă şi filozofie ocupă, de asemenea, atenţia elevilor, de la selecţiile locale minore până la probele răsplătite cu onoruri naţionale.
^{(812.7) 72:4.5} Conducerea şcolii este o replică a guvernului naţional, cu cele trei branşe corelate. Personalul de învăţământ operează cu titlu consultativ ca o a treia diviziune legislativă. Obiectul principal al educaţiei pe acest continent constă în a face din fiecare elev un cetăţean capabil să îşi câştige existenţa.
^{(813.1) 72:4.6} Toţi elevii care sunt absolvenţi ai sistemului şcolar preuniversitar la optsprezece ani sunt artizani iscusiţi; atunci încep studiul cărţilor şi cercetarea cunoştinţelor speciale fie în universităţi, fie în şcolile de adulţi. Când un elev eminent îşi încheie munca mai repede decât era planificat, i se acordă drept recompensă timpul şi mijloacele de a executa un proiect pe care îl doreşte şi care îi este drag. Întregul sistem educativ este destinat educării adecvate a individului.

5. Organizarea industrială

^{(813.2) 72:5.1} Situaţia industrială la acest popor este departe de idealurile sale. Capitalul şi munca au încă dificultăţile lor, însă ei tind să se conformeze unui plan de cooperare sinceră. Pe acest continent excepţional, lucrătorii devin din ce în ce mai mult acţionari în toate afacerile industriale; orice lucrător inteligent se transformă treptat într-un mic capitalist.
^{(813.3) 72:5.2} Antagonismele sociale se diminuează, iar bunăvoinţa sporeşte repede. Abolirea sclaviei (în urmă cu peste o sută de ani) nu a cauzat nici o problemă gravă, deoarece a fost efectuată treptat, eliberându-se câte doi la sută pe an din rândurile sclavilor. Dreptul de cetăţenie a fost acordat sclavilor care au trecut în chip satisfăcător probele morale, mentale şi fizice. Mulţi dintre aceşti sclavi superiori erau prizonieri de război sau copii ai acestor captivi. În urmă cu aproximativ cincizeci de ani, naţiunea a deportat restul sclavilor săi inferiori. Încă mai recent, ea a început acţiunea de reducere a numărului de indivizi aparţinând claselor degenerate şi vicioase.
^{(813.4) 72:5.3} Acest popor a dezvoltat recent noi tehnici de aplanare a neînţelegerilor industriale şi de corecţie a abuzurilor economice. Ele reprezintă o ameliorare marcantă a vechilor metode folosite în rezolvarea acestor probleme. Violenţa a fost proscrisă ca procedeu de reglare a diferendelor personale sau industriale. Salariile, profiturile, precum şi alte probleme industriale, nu sunt rigid reglementate. Însă ele sunt, în general, controlate de corpurile legislative industriale, în timp ce toate neînţelegerile provenite din industrie sunt judecate de tribunalele industriei.
^{(813.5) 72:5.4} Tribunalele industriei nu există decât de treizeci de ani, însă funcţionează foarte satisfăcător. Ultimele dispoziţii prevăd ca tribunalele industriei să recunoască dinainte că remuneraţiile legale sunt de trei feluri:

^{(813.6) 72:5.5} 1. Nivelul legal de dobândă pe capitalul investit.
^{(813.7) 72:5.6} 2. O salarizare corespunzătoare calificării puse în serviciul operaţiilor industriale.
^{(813.8) 72:5.7} 3. Salarii juste şi echitabile pentru mâna de lucru.

^{(813.9) 72:5.8} Aceste obligaţii vor fi îndeplinite în acord cu contractele; dacă beneficiile s-au diminuat, cele trei clase suportă o reducere temporară proporţională. Apoi toate beneficiile depăşind aceste sarcini fixe sunt considerate ca dividende şi distribuite corespunzător fiecăreia dintre aceste trei diviziuni: capital, calificare şi mână de lucru.
^{(813.10) 72:5.9} La fiecare zece ani, conducătorii executivi regionali fixează şi decretează orele legale de muncă zilnică remunerată. Industria lucrează acum patru zile pe săptămână din cinci, a cincia zi fiind consacrată timpului liber. Aceşti oameni lucrează şase ore pe zi lucrătoare şi, la fel ca şi studenţii, nouă luni din cele zece ale anului. Vacanţele sunt, în general, folosite pentru călătorii. Recent au fost dezvoltate noi căi de transport, şi întreaga naţiune se gândeşte să călătorească. Clima este favorabilă deplasărilor, aproximativ opt luni din zece, iar locuitorii profită cât mai mult de ocaziile care le sunt oferite.
^{(813.11) 72:5.10} Acum două sute de ani, căutarea profitului domina complet industria, însă astăzi ea este rapid înlocuită de forţe călăuzitoare mai înalte. Concurenţa este activă pe acest continent, însă ea a fost transferată, în mare parte, de la industrie la jocuri, la îndemânare, la realizările ştiinţifice şi la reuşitele intelectuale. Ea este puternic prezentă în serviciile sociale şi în loialitatea faţă de guvern. La acest popor, serviciul public devine rapid obiectivul principal al ambiţiei. Omul cel mai bogat al continentului lucrează şase ore pe zi în biroul uzinei sale de mecanică, după care se grăbeşte apoi să meargă la ramura locală a şcolii de administrare pentru oameni de stat, unde caută să se califice pentru serviciul public.
^{(814.1) 72:5.11} Mâna de lucru dobândeşte mai multă consideraţie pe acest continent. Toţi cetăţenii valizi în vârstă de peste optsprezece ani lucrează fie acasă sau în ferme, fie într-o industrie recunoscută, fie în muncile publice care absorb şomerii temporari, fie în corpurile de muncă obligatorii în mine.
^{(814.2) 72:5.12} Acest popor începe, de asemenea, să dezvolte o nouă formă de dezgust social, dezgustul faţă de lene, precum şi faţă de averea nemeritată. Încet, dar sigur, ei triumfă asupra maşinilor lor. La rândul lor, şi ei luptă pentru libertatea politică şi apoi pentru eliberarea economică; încep acum să se bucure de ambele şi, printre altele, să aprecieze timpul lor liber bine câştigat pe care îl pot consacra unei mai bune dezvoltări.

6. Asigurarea bătrâneţilor

^{(814.3) 72:6.1} Această naţiune face un efort hotărât de a înlocui tipul de caritate care distruge respectul de sine, cu garanţii de securitate pentru bătrâneţe, cu asigurări guvernamentale demne. Această naţiune oferă o educaţie tuturor copiilor şi o ocupaţie tuturor bărbaţilor; ea poate deci să realizeze cu succes un plan de asigurare pentru protecţia bătrânilor şi infirmilor.
^{(814.4) 72:6.2} La acest popor, toate persoanele trebuie să se retragă din câmpul muncii la vârsta de şaizeci şi cinci de ani, afară de cazul în care primesc de la comisarul de stat însărcinat cu problemele de muncă un permis dându-le dreptul de lucru până la şaptezeci de ani. Această limită de vârstă nu este valabilă pentru funcţionari, sau pentru filozofi. Mutilaţii fizic sau invalizii permanenţi pot fi înscrişi la orice vârstă pe lista de pensionare, la un ordin al tribunalului contrasemnat de comisarul însărcinat cu pensiile al guvernului regional.
^{(814.5) 72:6.3} Fondurile pentru pensiile de bătrâneţe provin din patru surse:

^{(814.6) 72:6.4} 1. Câştigul unei zile pe lună este rechiziţionat în acest scop de guvernul federal, iar în acea ţară toată lumea lucrează.
^{(814.7) 72:6.5} 2. Legatele - numeroşi cetăţeni bogaţi lasă fonduri în acest scop.
^{(814.8) 72:6.6} 3. Câştigurile din munca obligatorie în minele statului. După ce lucrătorii înrolaţi prin înscriere şi-au satisfăcut propriile lor nevoi şi au pus deoparte contribuţia lor pentru propria pensie, întregul excedent al beneficiului muncii lor este vărsat în aceste fonduri pentru pensii.
^{(814.9) 72:6.7} 4. Venituri din resursele naturale. Toate bogăţiile naturale ale continentului sunt deţinute ca depozit social de guvernul federal, iar venitul pe care ele îl procură este folosit în scopuri sociale, cum ar fi lupta preventivă contra maladiilor, educarea geniilor şi întreţinerea elevilor foarte promiţători în şcolile de formare a oamenilor de stat. Jumătate din veniturile resurselor naturale este alocată fondurilor pentru pensiile de bătrâneţe.

^{(814.10) 72:6.8} Cu toate că fundaţiile provinciale şi regionale, bazate pe calculele actuale, acordă numeroase forme de asigurări protectoare, pensiile de bătrâneţe sunt exclusiv administrate de guvernul federal şi prin intermediul a zece departamente regionale.
^{(814.11) 72:6.9} Aceste fonduri guvernamentale sunt administrate cinstit de mult timp. După trădare şi omucidere, înşelarea încrederii publice este fapta pedepsită cu cea mai mare severitate de tribunale. Lipsa de loialitate socială şi politică este acum considerată ca fiind cea mai odioasă crimă.

7. Impozitele

^{(815.1) 72:7.1} Guvernul federal nu este patern decât în administrarea pensiilor de bătrâneţe, precum şi în ajutorul adus geniului şi imaginaţiei creative. Guvernele locale sunt mult mai paterne sau socialiste. Oraşul (sau una din subdiviziunile sale) se ocupă de probleme cum ar fi sănătatea, igiena, urbanismul, înfrumuseţările, conductele de apă, iluminarea, încălzirea, recreaţiile, muzica şi comunicaţiile.
^{(815.2) 72:7.2} În orice industrie, prima preocupare este sănătatea; anumite faze ale bunăstării fizice sunt considerate ca prerogative ale industriei şi ale comunităţii, însă problemele de sănătate individuală şi familiară rămân doar probleme personale. În medicină, ca în toate problemele pur personale, planul guvernului constă din ce în ce mai mult în abţinerea de la orice amestec.
^{(815.3) 72:7.3} Oraşele nu au nici puterea de a percepe taxe, nici dreptul de a împrumuta; ele primesc de la trezoreria statului o alocaţie pe locuitor. Acest venit trebuie completat de beneficiul întreprinderilor lor socializate şi eliberând licenţe pentru exercitarea diverselor activităţi comerciale.
^{(815.4) 72:7.4} Facilităţile de tranzit rapid care permit o extindere considerabilă a graniţelor urbane sunt plasate sub control municipal. Departamentele urbane ale pompierilor sunt susţinute de fundaţiile de protecţie şi de asigurarea contra incendiilor. Toate clădirile oraşului sau de la ţară sunt protejate contra incendiului. Ele au fost astfel de şaptezeci şi cinci de ani.
^{(815.5) 72:7.5} Nu există gardieni de pace însărcinaţi de municipalităţi. Forţele poliţiei sunt întreţinute de guvernele statului. Bărbaţii din acest departament sunt recrutaţi aproape exclusiv din rândul celibatarilor cu vârsta între douăzeci şi cinci şi cincizeci de ani. Cea mai mare parte a statelor îi taxează destul de mult pe celibatarii, însă cei care intră în rangul poliţiei statului sunt scutiţi de acest impozit. În cea mai mare parte a statelor, forţele de poliţe nu ating decât a zecea parte din importanţa lor de acum cincizeci de ani.
^{(815.6) 72:7.6} Nu există deloc uniformitate în planurile fiscale ale celor o sută de state relativ libere şi suverane, deoarece condiţiile economice sau de altă natură variază mult în diferitele sectoare ale continentului (planetei). Constituţia fiecărui stat comportă zece clauze fundamentale, care nu pot fi modificate fără consimţământul curţii federale supreme, şi una din ele împiedică faptul de a stabili un impozit de mai mult de unu la sută pe an asupra valorii unui bun oarecare, domiciliile urbane sau rurale fiind total scutite.
^{(815.7) 72:7.7} Guvernul federal nu are dreptul de a se îndatora, şi este necesar un referendum cu o majoritate de trei pătrimi pentru a permite unui stat să se împrumute, în afară de cazul de război. Atunci, cum guvernul federal nu poate contacta datorii, consiliul naţional de apărare are puterea de a cere statelor o contribuţie în bani, cât şi în oameni şi în materiale, în funcţie de nevoi. Orice împrumut trebuie să fie rambursat în mai puţin de douăzeci şi cinci de ani.
^{(815.8) 72:7.8} Veniturile destinate să întreţină guvernul federal provin deci din următoarele cinci surse:

^{(815.9) 72:7.9} 1. Drepturile de import. Toate importurile sunt supuse unui drept de vamă destinat să protejeze nivelul de trai, care este mult mai elevat pe acest continent decât la oricare altă naţiune a planetei. Tarifele vamale sunt fixate de cel mai înalt tribunal al industriei, după ce cele două camere ale parlamentului industrial au ratificat recomandările şefului executiv al problemelor economice, care este numit împreună cu aceste două corpuri legislative. Camera înaltă industrială este aleasă de muncitori, camera inferioară de capitalişti.
^{(816.1) 72:7.10} 2. Redevenţele. Guvernul federal încurajează invenţiile şi creaţiile originare în cele zece laboratoare regionale. El ajută geniile de tot felul, artiştii, autorii şi savanţii, şi protejează brevetele lor. În schimb, el ia jumătate din beneficiile care provenind de pe urma tuturor invenţiilor şi creaţiilor lor, indiferent că ele se referă la maşini, cărţi, opere de artă, plante sau animale.
^{(816.2) 72:7.11} 3. Taxele succesorale. Guvernul federal percepe o taxă succesorală progresivă, mergând de la unu la cincizeci la sută, în funcţie de importanţa succesiunii şi de anumite alte condiţii.
^{(816.3) 72:7.12} 4. Echipamentul militar. Guvernul câştigă sume considerabile din locaţia echipamentelor militare şi navale pentru uzanţă comercială sau recreativă.
^{(816.4) 72:7.13} 5. Resursele naturale. Veniturile din resursele naturale, când nu sunt în întregime afectate proiectelor specifice consemnate în carta statelor federale, sunt vărsate la trezoreria naţională.

^{(816.5) 72:7.14} Creditele bugetare federale, mai puţin fondurile de război evaluate de consiliul naţional al apărării, sunt propuse în înalta cameră legislativă, supuse acordului camerei inferioare, aprobate de şeful executiv şi, în cele din urmă, validate de comisia bugetului federal. Cei o sută de membri ai acestei comisii sunt numiţi de guvernatorii statelor, şi aleşi de corpurile legislative ale statelor pentru a servi timp de douăzeci şi patru de ani. Ei se reînnoiesc în proporţie de un sfert la fiecare şase ani. La fiecare şase ani, de asemenea, majoritatea a trei pătrimi a acestui corp alege un conducător în rândurile sale, şi acesta devine, prin urmare, directorul controlor al trezoreriei federale.

8. Şcolile speciale

^{(816.6) 72:8.1} În plus faţă de programul fundamental de instrucţie obligatorie între vârsta de cinci şi optsprezece ani, se întreţin următoarele şcoli speciale:

^{(816.7) 72:8.2} 1. Şcolile de administraţie. Ele se împart în trei clase: naţionale, regionale şi de stat. Birourile publice ale naţiunii sunt grupate în patru diviziuni. Prima diviziune de responsabilitate publică ţine, în principal, de administrarea naţională. Toţi deţinătorii de posturi în acest grup trebuie să aibă diploma dublă a şcolilor de administrare regională şi naţională. În a doua diviziune, candidaţii pot să accepte un post politic, electoral sau prin numire, după ce şi-au obţinut diploma în una din cele zece şcoli regionale de administraţie. Misiunea lor conţine responsabilităţi în administrarea regională şi în guvernul statelor. A treia diviziune include responsabilităţi în cadrul statelor, iar funcţionarilor ei să aibă gradul corespunzător administraţiei statelor. Funcţionarii din cea de a patra şi ultima diviziune nu au nevoie de nici o diplomă de administrare, toate posturile lor fiind atribuite prin numire. Ei reprezintă poziţii minore de asistenţi, secretari sau tehnicieni, ocupate de membri ai diferitelor profesii liberale care funcţionează cu capacitate administrativă guvernamentală.
^{(816.8) 72:8.3} Judecătorii tribunalelor minore şi ale tribunalelor statelor sunt absolvenţi ai şcolilor de administrare ale statelor. Judecătorii tribunalelor, care judecă problemele sociale, educative şi industriale, sunt absolvenţi ai şcolilor regionale. Judecătorii curţii supreme federale trebuie să aibă diplome de absolvire de la toate trei clasele de şcoli de administrare.
^{(817.1) 72:8.4} 2. Şcolile de filozofie. Aceste şcoli sunt afiliate templelor de filozofie şi, mai mult sau mai puţin, asociate cu religia ca funcţie publică.
^{(817.2) 72:8.5} 3. Institutele ştiinţifice. Aceste şcoli tehnice sunt coordonate cu industria mai degrabă decât cu sistemul educativ. Ele sunt administrate în cincisprezece diviziuni.
^{(817.3) 72:8.6} 4. Şcolile de formare profesională. Aceste instituţii speciale procură formarea tehnică pentru diversele profesiuni liberale care sunt în număr de douăsprezece.
^{(817.4) 72:8.7} 5. Şcolile militare şi navale. Aproape de cartierul general naţional, precum şi în cele douăzeci şi cinci de centre militare învecinate, se întreţin instituţiile consacrate instrucţiei militare a cetăţenilor voluntari, de vârstă cuprinsă de la optsprezece până la treizeci de ani. Pentru a fi admişi la aceste şcoli înainte de douăzeci şi cinci de ani, este necesar consimţământul părinţilor.

9. Planul sufragiului universal

^{(817.5) 72:9.1} Cu toate că diploma uneia din şcolile de administrare provincială, regională sau federală a fost obligatorie pentru a candida la oricare din funcţiile publice, conducătorii iluminaţi ai acestei naţiuni au descoperit un serios defect în planul lor de sufragiu universal. În urmă cu aproximativ cincizeci de ani, ei au dat dispoziţii constituţionale de adoptare a unui sistem de votare modificat, comportând următoarele caracteristici:

^{(817.6) 72:9.2} 1. Fiecare bărbat şi fiecare femeie având vârsta de la douăzeci de ani în sus dispune de un vot. Când ating această vârstă, toţi cetăţenii trebuie să accepte titlul de membri în două grupuri de electori. Ei se înscriu în primul, în funcţie de funcţiunea lor economică: industrială, liberală, agricolă sau comercială; şi intră în al doilea conform înclinaţiilor lor politice, filozofice şi sociale. Toţi lucrătorii aparţin astfel unui grup electoral economic. Spre deosebire de asociaţiile legale economice, aceste corporaţii au reglementări foarte asemănătoare celor ale guvernului naţional, cu tripla sa diviziune de puteri. Înscrierea într-un grup nu poate fi schimbată mai repede de doisprezece ani.
^{(817.7) 72:9.3} 2. La propunerea guvernatorilor statelor sau a conducătorilor executivi regionali şi la confirmarea consiliilor regionale supreme, persoanele care au făcut mari servicii societăţii sau au făcut dovada unei înţelepciuni extraordinare în serviciul guvernului, pot primi un drept de vot suplimentar, însă nu mai mult de o dată la cinci ani, şi fără a depăşi nouă voturi adiţionale. Sufragiul maxim al unui elector cu vot multiplu este de zece voturi. Tot astfel, savanţii, inventatorii, educatorii, filozofii, precum şi conducătorii spirituali, sunt astfel recunoscuţi şi onoraţi cu o putere politică sporită. Aceste privilegii civice elevate sunt conferite de consiliile supreme ale statelor şi regiunilor, în chip foarte asemănător acordării diplomelor oferite de şcolile speciale. Beneficiarii sunt mândri de a adăuga aceste simboluri de recunoştinţă civică la celelalte diplome ale lor, la lista împlinirilor lor personale.
^{(817.8) 72:9.4} 
Toţi indivizii condamnaţi la muncă obligatorie în mine, precum şi toţi funcţionarii plătiţi prin veniturile din impozite îşi pierd dreptul de vot pe perioada în care execută aceste servicii. 

3. Această măsură nu se aplică persoanelor în vârstă, care primesc pensie după retragerea din activitate la şaizeci şi cinci de ani.
^{(817.9) 72:9.5} 4. Există cinci categorii de sufragiu, traducând media impozitelor anuale plătite pe fiecare perioadă cincinală. Contribuabilii care au plătit mult primesc un drept de vot suplimentar, mergând până la cinci voturi. Această concesie este independentă de orice altă recunoştinţă însă, în nici un caz, un elector nu dispune de mai mult de zece voturi.
^{(818.1) 72:9.6} 5. În momentul în care s-a adoptat acest plan electoral, metoda teritorială de vot a fost abandonată în favoarea sistemului funcţional sau economic. Toţi cetăţenii votează acum în calitate de membri ai grupurilor industriale, sociale sau profesionale, independent de reşedinţa lor. Corpul electoral este deci compus din grupuri consolidate, unificate şi inteligente, care îi aleg doar pe cei mai buni membri ai lor în posturile guvernamentale de încredere şi de responsabilitate. Acest plan de sufragiu funcţional sau colectiv comportă o excepţie: alegerea unui conducător executiv federal la fiecare şase ani se efectuează printr-un vot naţional, în care nici un cetăţean nu dispune de mai mult de un vot.

^{(818.2) 72:9.7} Astfel, mai puţin în cazul alegerii şefului executiv, sufragiul este exercitat de grupări economice, profesionale, intelectuale şi sociale de cetăţeni. Statul ideal este organic, şi fiecare grup liber şi inteligent de locuitori reprezintă un organ vital şi funcţional în interiorul celui mai mare organism guvernamental.
^{(818.3) 72:9.}Şcolile de administrare au puterea de a angaja o acţiune în faţa tribunalelor statului, pentru a face să se retragă dreptul de vot fiecărui individ vicios, leneş, nepăsător sau criminal. Aceşti oameni recunosc că dacă cincizeci la sută dintre elementele inferioare sau degenerate ale unei naţiuni posedă drept de vot, atunci ea este condamnată să piară. Ea crede că dominaţia mediocrităţii provoacă prăbuşirea oricărei naţiuni. Votul este obligatoriu, iar electorii care nu depun buletinul lor sunt pedepsiţi cu amenzi grele.⁸ 

10. Măsuri în ceea ce priveşte crima

^{(818.4) 72:10.1} Metodele acestui popor de a-i trata pe criminali, pe nebuni şi pe degeneraţi, deşi ar putea să placă în anumite privinţe, vor părea cu siguranţă şocante din alte puncte de vedere majorităţii urantienilor. Anormalii şi criminalii obişnuiţi sunt plasaţi, pe sexe, în diferite colonii agricole, unde fac mai mult decât să muncească pentru propriile lor nevoi. Criminalii cei mai înverşunaţi şi nebunii incurabili sunt condamnaţi de tribunale să moară în camere de gazare. Numeroase crime, altele decât uciderea - inclusiv trădarea încrederii guvernului - atrag, de asemenea, pedeapsa cu moartea, iar acţiunea justiţiei este sigură şi promptă.
^{(818.5) 72:10.2} Acest popor este pe cale de a ieşi din era negativă a legii pentru a intra în era pozitivă. Recent s-a mers până acolo încât să se încerce împiedicarea preventivă a crimelor, condamnând la detenţie pe viaţă, în colonii penitenciare, pe indivizii despre care se crede că sunt potenţial asasini sau mari criminali. Dacă aceşti condamnaţi vor demonstra ulterior că au devenit mai normali, ei vor putea fi eliberaţi pe cuvânt sau graţiaţi. Numărul omuciderilor pe acest continent nu atinge decât unu la sută din acela al altor naţiuni.
^{(818.6) 72:10.3} Eforturi pentru a împiedica reproducerea criminalilor şi a persoanelor degenerate sunt întreprinse de mai bine de o sută de ani încoace, şi au dat deja rezultate foarte satisfăcătoare. Nu există nici închisori, nici spitale pentru alienaţi; există pentru asta un motiv temeinic, acela că aceste grupuri sunt de zece ori mai puţin numeroase decât pe Urantia.

11. Starea de pregătire militară

^{(818.7) 72:11.1} Absolvenţii şcolilor militare federale pot fi promovaţi ca „păzitori ai civilizaţiei” în şapte grade, conform competenţei şi experienţei lor, de către preşedintele consiliului naţional al apărării. Acest consiliu este compus din douăzeci şi cinci de membri numiţi de tribunalele familiale, educative şi industriale cele mai elevate. El este confirmat de curtea federală supremă şi prezidat din oficiu de şeful statului major al treburilor miliare coordonate. Membrii săi servesc până la vârsta de şaptezeci de ani.
^{(819.1) 72:11.2} Cursurile urmate de aceşti ofiţeri durează patru ani, şi sunt invariabil legate de stăpânirea unei meserii sau a unei profesii. Instrucţia militară nu este niciodată dată fără a-i asocia această educaţie industrială, ştiinţifică sau profesională. Când instruirea militară este terminată, individul respectiv a primit pe parcursul celor patru ani de cursuri jumătate din educaţia dată în orice altă şcoală specială unde cursurile durează, de asemenea, patru ani. Se evită astfel formarea unei clase de militari de carieră, oferindu-se unui mare număr de bărbaţi ocazia de a-şi câştiga existenţa dobândind prima jumătate a unei pregătiri tehnice sau profesionale.
^{(819.2) 72:11.3} Serviciul militar pe timp de pace este pur voluntar. Iar înrolările în fiecare ramură a serviciului sunt pentru o perioadă de patru ani, pe parcursul cărora fiecare bărbat urmează studii într-o ramură specială în plus faţă de cele necesare însuşirii tacticii militare. Educaţia muzicală este una din principalele scopuri ale şcolilor militare centrale, şi douăzeci şi cinci de tabere de pregătire sunt repartizate la periferia continentului. Pe parcursul perioadei de scădere a ritmului în industrie, mii de şomeri sunt angajaţi automat la întărirea dispozitivelor de apărare militare ale continentului pe pământ, pe mare şi în aer.
^{(819.3) 72:11.4} Cu toate că aceşti oameni întreţin puternice efective de război pentru a se apăra contra invaziilor popoarelor ostile înconjurătoare, se poate înscrie în creditul lor faptul că, de peste o sută de ani, ei nu au folosit aceste resurse militare în vreun război ofensiv. Aceşti oameni s-au civilizat până într-atâta încât pot să apere cu tărie civilizaţia, fără a ceda tentaţiei de a folosi potenţialul lor de război în agresiuni. Nu au mai avut războaie civile de la stabilirea statului continental unificat, însă în cursul ultimelor secole, au fost obligaţi să susţină nouă războaie defensive îndârjite, din care trei împotriva puternicelor confederaţii ale puterilor mondiale. Cu toate că această naţiune întreţine o apărare care să facă faţă oricărui atac din partea vecinilor ostili, ea acordă mult mai multă atenţie în pregătirea oamenilor de stat, a savanţilor şi filozofilor.
^{(819.4) 72:11.5} Când este în pace cu lumea, toate mecanismele mobile de apărare sunt folosite în întregime pentru afaceri, pentru comerţ şi pentru recreaţie. Când este decretată starea de război, întreaga naţiune este mobilizată. Pe durata ostilităţilor, toată industria îşi plăteşte personalul la tariful soldelor militare, iar şefii tuturor departamentelor militare devin membrii ai cabinetului şefului executiv.

12. Celelalte naţiuni

^{(819.5) 72:12.1} Cu toate că societatea şi guvernul acestui popor unic sunt, în multe privinţe, superioare celor ale naţiunilor Urantiei, trebuie să precizăm că pe alte continente (şi există unsprezece pe această planetă) guvernele sunt net inferioare celor ale naţiunilor cele mai evoluate de pe Urantia.
^{(819.6) 72:12.2} La ora actuală, acest guvern superior proiectează să stabilească relaţii de ambasade cu popoarele inferioare şi, pentru prima dată, a apărut un mare conducător religios care recomandă trimiterea misionarilor la naţiunile înconjurătoare. Ne este teamă că această naţiune este pe punctul de a face greşeala pe care atâtea altele au comis-o, încercând să impună o cultură şi o religie superioare altor rase. Ce rezultate minunate s-ar obţine pe această lume dacă această naţiune continentală de cultură avansată s-ar mulţumi să iasă din izolare pentru a-i aduce în cadrul ei pe oamenii de elită ai popoarelor vecine pentru ca apoi, după ce i-ar educa, să-i trimită ca emisari de cultură la fraţii lor cufundaţi în ignoranţă! Bineînţeles, dacă ar fi să vină cât de curând vreun Fiu Magistral la această naţiune evoluată, s-ar putea rapid produce un mare eveniment pe lumea aceasta.
^{(820.1) 72:12.3} Această relatare a problemelor unei planete vecine este făcută cu permisiunea specială în scopul de a face să progreseze civilizaţia şi să accelereze evoluţia guvernamentală pe Urantia. Am putea da numeroase alte detalii care, fără nici o îndoială, i-ar interesa şi i-ar surprinde pe urantieni, însă aceste dezvăluiri merg până la limita permisă de mandatul nostru.
^{(820.2) 72:12.4} Urantienii ar trebui, cu toate acestea, să ţină cont că sfera lor soră din familia Sataniei nu a beneficiat nici de misiuni magistrale, nici de misiuni de consacrare ale Fiilor Paradisului. Diversele popoare de pe Urantia nu sunt nici separate unele de altele prin disparităţi de cultură vădind un contrast ca al acestei naţiuni continentale cu alte naţiuni de pe aceeaşi planetă.
^{(820.3) 72:12.5} Revărsarea Spiritului Adevărului oferă baza spirituală pentru a realiza mari înfăptuiri în interesul rasei umane, al planetei de consacrare. Urantia este, deci, mult mai bine pregătită pentru a alcătui un guvern planetar cu legile lui, cu mecanismele lui, cu convenţiile lui, cu simbolurile lui şi cu limbajul lui care, toate, ar putea contribui cât se poate de puternic la stabilirea păcii mondiale sub egida legii, lăsând să se întrevadă începutul unei adevărate epoci de eforturi spirituale. O astfel de epocă este pragul spiritual conducând la epocile utopice ale luminii şi ale vieţii.

^{(820.4) 72:12.6} [Prezentat de un Melchizedek al Nebadonului.]