Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 8 februarie 2015

MAMA Sekhmet: Voi sunteți făuritorii aleși ai schimbării


(7 feb. 2015; channeler: Ute Pasegga

 Traducere Const. Mihăilescu

Iubită umanitate!
Mă adresez vouă pentru că eu sunt unul dintre tutorii care protejează procesul vostru de trezire și iluminare. Evenimente remarcabile și foarte puternice urmează să se manifeste în scurt timp în lumea voastră.

Vă rog și vă cer să fiți pregătiți să le întâmpinați și să le primiți cu curaj, încredere și acceptare căci ele poartă bucuria și speranțele voastre în mai bine. Faceți ceea ce considerați posibil pentru a vă ridica frecvența de vibrație pentru a putea primi cum se cuvine aceste evenimente care aduc energiile Forțelor Luminii Divine.
Voi vă aflați la un moment de cotitură de o importanță crucială pentru istoria și viitorul vostru. Lumea voastră  se află în pragul unor schimbări profunde și chiar dramatice. Evenimentele vor schimba lumea voastră aducând modificări foarte adânci ale conștiinței umane dar și o plasare mult mai bună a civilizației voastre în concertul civilizațiilor universale avansate.
Deși voi păreți a nu sesiza nimic deosebit, deși parcă, pe fond, nimic nou nu se întâmplă, realitatea este că lumea și sistemul vostru planetar trec prin prefaceri cât se poate de profunde care, la un moment dat, vor lua prin surprindere pe foarte mulți dintre voi. Ceea ce vi se pregătește chiar acum în spatele scenei este un proces puternic orchestrat de Forțele Luminii. Acest amplu proces privește atât corpul vostru fizic (material) cât și pe cel non-fizic.

Sunteți foarte aproape de momentul în care evenimente tangibile și complet observabile vor fi experimentate de întreaga civilizație pământeană.

Aceste procese vor schimba mintea și inima ființelor umane, pe cele încă adormite făcându-le să se trezească la noua realitate, realitate despre a cărei existență nici măcar nu au visat.
Eu vă întreb acum: cine este trezit, cine este în procesul de trezire? Câți dintre voi, cei treziți, v-ați redus în timp frecvența de vibrație din cauza lipsei de exercițiu, din cauza  îndoielilor și a suferințelor provocate de privațiunile vieții, dar și din cauza controlului exercitat asupra multora dintre voi de către forțele întunecate?
Preaiubiților, noi frații și părinții voștri din univers nu v-am părăsit niciodată căci noi avem nevoie de voi așa cum și voi simțiți nevoia ajutorului nostru în toate domeniile vieții voastre planetare. Nu spunem că rasa voastră ar dispărea cu necesitate, dacă ajutorul și supravegherea noastră ar înceta, dar, cu siguranță, înaintarea voastră spre culmile civilizației universale ar avea mult de suferit. La sfârșitul acestui ciclu, când procesele s-au accelerat extraordinar de mult, oportunitatea de a le utiliza în totalitate ar fi diminuată substanțial și multe dintre momentele cheie ale dezvoltării voastre ca ființe multidimensionale ar putea rămâne fără a fi utilizate la nivelul posibilităților care vi se oferă. Implementarea noilor modele umane, a noilor tipare de conștiință superior organizată și a noilor capacități care așteaptă să fie redescoperite va apărea în realitatea voastră odată cu asimilarea noilor matrice energetice pe care le aduce în sistemul vostru planetar Lumina Divină. Pentru ca toate acestea să se întâmple este suficient ca voi să fiți deschiși noilor energii și să aveți încredere în proces.

Este nevoie, de asemenea, ca voi să vă apropiați mai mult de Mama voastră Pământ atât printr-o conlucrare mai armonioasă cât și printr-o reconsiderare a rolului său determinant în dezvoltarea viului pe trupul său material. Cum vibrația planetei a crescut iar redresarea entității Pământ a devenit un fapt real și incontestabil, se impune, din partea voastră, o mult mai mare grijă față de această planetă care v-a primit cu dragoste și v-a ocrotit. Gestul acesta trebuie să fie reciproc.  Dacă veți lucra în tandem cu planeta voastră mamă, ascensiunea vă va fi mult mai ușoară și mai rapidă, spre dimensiunile superioare.
Multă fericire și satisfacții vă așteptă în viitorul previzibil, preaiubiților. Prin comportament, prin gândire, atitudine și simțire adecvate, fiecare dintre voi își poate ridica frecvența de vibrație atât a corpului material cât și a celui spiritual. În plus, schimbările benefice care se vor produce în ființa voastră vor influența mult, chiar determinant, conștiința umană a colectivităților din care faceți parte și civilizația umană de pe Pământ, în ansamblul ei.
Voi participați în mod direct și determinant la crearea Noii Lumi pe Pământ. 
Fiți siguri că Lumina și Protecția mea vă sunt acordate cu cel mai înalt sentiment de iubire. Nu uitați că ajutorul pe care vi-l acordați reciproc  și necondiționat este necesar unei accelerări mai rapide spre atingerea obiectivului vostru măreț: dimensiunea 5D. Nu uitați, de asemenea , că în acest prelungit efort, voi nu ați fost lăsați singuri niciodată. Sunt Mama Sekhmet!
Sursa: http://radiantlyhappy.blogspot.com.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu