Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 4 octombrie 2014

CLINICA EXTRATEREŞTRILOR (17 și 18)


Autor Adrian Dvir
(reluarea art. postate pe 10 și 15 dec. 20010)
(continuare)

CREATURI ENERGETICE… ŞI CE OR MAI FI ELE…
Două femei cu păr buclat şedeau liniştite în spatele unui chioşc, vânzând cărţi din colecţia ‘’Cărţi Naţionale‘’, organizată pentru luna iulie 1997. Când cele două vânzătoare m-au remarcat, mi-au propus să mă sprijine întrebându-mă dacă eram interesat în a stabili contacte telepatice cu Entităţi ale altor lumi, prin intermedierea mediumului aparţinând grupului lor.
Curios, am aprobat din cap, şi imediat a apărut un bărbat tânăr. Era înalt, cu vărsta cam de 30 de ani, păr lung şi ondulat. Mi-a declarat că era medium.
În legătură cu persoana lui, ceva îmi părea cunoscut.
L-am întrebat ce tehnică foloseşte şi cu cine era în contact. Mi-a răspuns că este medium pentru mai multe entităţi şi că legătura o obţine trecând în stare de transă profundă. A susţinut că acele entităţi cu care el intră în contact refuză să-şi decline identitatea.
La întrebarea mea dacă acele entităţi erau Spirite sau Entităţi Aliens, tânărul mi-a răspuns că ‘’ele’’ pretind a se plasau înafara conceptului de Dumnezeu. Afirmaţia mi-a părut ciudată dat fiind că Dumnezeu cuprinde absolut totul.

L-am întrebat cum realizează contactul cu acele entităţi. Mi-a răspuns că el a urmat un curs de vindecare şi de dezvoltare a cunoştinţelor spirituale. La acel curs a intrat într-o stare profundă de meditaţie, împreună cu alţi cursanţi, în timp ce ei erau aşezaţi în cerc. La un moment dat, el a început să vorbească fără ca aceasta să se producă ca urmare a voinţei proprii. Avea impresia că ceva, sau cineva îi activase corpul şi-i folosea vocea, fără ca el să fi decis aceasta.
La un moment dat, a avut senzaţia că o parte a trupului său pleca, scenă la care chiar el era martor. De atunci, când intra în transă, corpul său era purtat în călătorii astrale, dar la trezire nu-şi mai amintea nimic din aceste călătorii.

Pretindea că una dintre aceste şedinţe a fost înregistrată video de un amic al său, film pe care a încercat să-l vizioneze şi el. În momentu în care a văzut cum în film a început să de schimonosească iar faţa să i se deformeze, a refuzat să mai vizioneze caseta. Întrebându-l despre ce era vorba în timpul acestor contacte, mi-a răspuns că ‘’ despre multe şi diferite subiecte’’.
Femeia din spatele chioşcului a dorit să pună unele întrebări acelor entităţí însă i s-a răspuns că ‘’ele’’ nu răspund totdeauna ci doar atunci când întrebările sunt sincere.

Am fost invitat să asist la o şedinţă în care mediumul lua legătura cu aceste entităţi. Eu şi Chaya ne-am decis să onorăm invitaţia, la care a aderat şi un grup de Alens : X3, Maya şi Miki, cărora le-am stârnit curiozitatea.
În seara în care am fost invitaţi, grupul nostru format din doi oameni (eu şi Chaya) şi trei Aliens (X3, Maya şi Miki) ne-am înfiinţat la adresa anunţată, care era un apartament, la mansarda unei clădiri.
Camera era plină de tot felul de accesorii şi picturi afişate pe pereţi.
Un miros de tămâie, o lumânare aprinsă şi o muzică liniştitoare completau atmosfera.
Au început să sosească tot felul de invitaţi printre care erau atât tineri cât şi oameni mai în vârstă. Din cauza aglomeraţiei, nivelul energiilor a crescut foarte mult, ceea ce mi-a declanşat o puternică durere de cap.
În plan subtil şi-a făcut apariţia şi un aspect al lui Iisus dar şi alte entităţi necunoscute nouă. Existau şi nişte Entităţi Aliens cu piele de culoare gri şi care purtau o îmbrăcăminte grosolan executată. Erau 4 şi înfăţăşarea lor, precum şi felul cum se mişcau, arătau ca nişte roboţi.
Ei au susţinut că se află pe Pământ pentru a ne ghida în dezoltarea noastră spirituală şi ne-au amintit că toţi suntem Dumnezeu.

În final, mediumul a intrat în stare de transă, timp în care a încercat să dea un mesaj spiritual, nu prea reuşit, dat fiind faptul că, pe alocuri, personalitatea mediumului se interfera cu comunicarea. Apăreau multe disonanţe şi destule interferenţe între exprimarea umană curentă şi o exprimare arhaică. A fost, oricum, un mesaj plictisitor care nu părea să vină din surse exterioare.
De altfel, X3 ne-a anunţat că pleacă.

Chaya: Entităţile din alte lumi au avut o idee bună, însă întâlnirea nu a avut succes. Văd că Iisus încă mai este prezent dar nu acordă atenţie mediumului.
Unul dintre participanţi a intrat în polemică cu mediumul, aducând argumente bine fundamentate. Chaya mi-a spus că a sesizat cum acea persoană fusese telepatic ghidată de Iisus, a cărui argumentare a transmis-o prin vocea acelei persoane.

L-am contactat pe Iisus pentru a cunoaşte care este impresia Sa despre acele entităţi.
Iisus: Sunt energii care nu au nume şi care folosesc un mediu uman. Omul a intrat în transă dar nu ca simplu vehicul ci ca element activ care, din când în când, şi-a interferat personalitatea. Doar la începutul comunicării a fost coerent.

A doua zi l-am întrebat pe dr. X3 dacă a ajuns la o concluzie în legătură cu întâlnirea din seara precedentă.
X3: Erau nişte Entităţi Străine formate din Lumină. Nu aveau nici corp energetic şi nici corp fizic; aveau câte ceva din amândouă.
Adrian: Ai mai auzit despre acest tip de fiinţe mai înainte?
X3: Da, dar nu sunt familiarizat cu ele.
Chaya: Eu am reuşit să stabilesc în timpul întâlnirii un contact cu ele doar ca să mi se comunice că ele nu sunt create nici din energie nici din materie ci dintr-o combinaţie a acestor stări.
X3: Ele vin dintr-o foarte înaltă sursă şi cred că din această cauză calitatea contactului a fost slabă, mai ales că mediumul şi-a interferat personalitatea.
Adrian: Ce înseamnă ‘’foarte înaltă sursă’’?
X3: În Cosmos există foarte multe zone. Nu cunosc exact localizarea acestora în Cosmos. Ei nu au o planetă a lor, nu au corpuri fizice şi nici doar de lumnă, aşa cum a spus şi Chaya. De asemenea, ei nu şi-au luat niciodată un corp fizic, uman.
Adrian: Ar fi capabili să se nască într-un corp uman?
X3: Nu ştiu. Am auzit despre existenţa lor dar nu i-am mai întâlnit decât o dată până acum. Nu au prezentat nici un interes pentru mine, mai ales ca subiect de cercetare.
Adrian: Ce crezi că fac ei pe Pământ?
X3: Probabil că au venit să ajute umanitatea.
(De undeva a intervenit Iisus)
Iisus: Ei sunt veniţi din Înalta Poziţie a Ierarhiei Cosmice.

ODED
Pe data de 24 oct.1997 am fost la Chaya pentru obişnuitul tratament medical. Nu bănuiam că acea şedinţă de tratament va fi şi cea mai instructivă.
Imediat după ce am ajuns, Chaya ne-a pus la curent că echipei medicale i se va alătura o nouă personalitate ET, pe lângă grupul obişnuit format din dr. X3, Ghideon şi Maya. 

Ea a reuşit să ‘’vadă‘’figura noului venit, un domn onorabil, între două vârste şi purtând o barbă albă. Chayaiei i-a scăpat exprimarea ’’ cine este bunicul?’’ la care, spre surprinderea ei, acesta i-a replicat:
- Eu nu sunt bunicul; am sosit dintr-o galaxie mult îndepărtată de a voastră şi mult mai veche.
Ne-a comunicat că el nu este o Entitate Alien şi nici Spirit uman şi că este cu totul altceva.
X3: Noi am invitat un specialist pentru a ne furniza o a doua opţiune, o altă opinie, care să ne ajute în deciziile noastre când este vorba de a stabili un tratament medical sigur.
Adrian: Ne puteţi explica mai exact cine sunteţi?
Noul venit a spus că este o formă de viaţă creată din energie şi ne-a spus că-l putem numi Oded.
Oded: Sunt medic specializat în fiziologia umană în ciuda faptului că nu am existat niciodată într-o formă umană, şi nici nu intenţionez să o fac. Pentru această împrejurare, am luat forma unui personaj în vârstă, ce ar putea exista în dimensiunile 4, 5 sau 6, pentru cazul în care Chaya ar avea sensibilitatea de a mă ’’observa’’ cu cel de ‘’al treilea ei ochi.’’
Adrian: Ce vărstă aveţi?
Oded: Am aproape 3000 de ani.
Adrian: Această vârstă este considerată a fi una înaintată, în specia dumneavoastră?
Oded: Sunt alţii încă şi mai bătrâni. De exemplu: Avraham Avinu, Moshe Rabinu, Sara Imenu, Profetul Elijah, Amos, Yechezkiel, şi lista ar putea continua cu vechi figuri istorice.
Spre deosebire de astăzi, când populaţia se reîncarnează permanent, personalităţile istorice nu se mai reîncarnează.
Ele sunt unite cu sursele de lumină şi se transformă în Spirite din izvoarele de Lumină. Au menirea de a ajuta spiritele umane. Fiecare ajută cu precădere pe aproapele său.
Eu sunt unul dintre aceia care nu au trecut prin şirul lungilor încarnări.
Fac parte din formele de viaţă realizate din energie luminoasă pură, de o înaltă vibraţie şi aparţin unui departament special.
Adrian: Faceţi parte din departamentul medical?
Oded: Nu. Fac parte din departamentul care ajută spiritele umane.
Adrian: Care a fost rolul profetului Elijah? Îl pot invoca?
Oded: Profetul Elijah se află într-o ierarhie foarte înaltă şi poate fi solicitat numai în anumite circumstanţe, ca de ex. pentru vindecarea maladiilor cu impact puternic, sau pentru a face previziuni asupra viitorului precum şi pentru a-şi da binecuvântarea. Spre deosebire de Elijah, Iisus se prezintă totdeauna când este invocat de umanii care-l solicită. El se formalizează mai puţin.
Adrian: În cursul celor mai multe tratamente medicale pe care le-am efectuat la mine acasă, totdeauna a fost prezent un Spirit care nu intervenea ci stătea într-un colţ al camerei. Era un personaj vârstnic şi purta o manta de culoare maro.
Oded: Probabil era un observator. Întră în practica obişnuită ca în timpul tratamentelor medicale să asiste şi un observator. Dacă ar fi fost cazul, el chema un cadru medical mai calificat, pentru a rezolva acea situaţie. Deobicei, munca de observator nu este agreată, dar cam toţi trebuie, la un moment dat, s-o îndeplinească. Şi eu am fost cândva observator.
Adrian: Unde se află planeta dv. natală?
Oded: Locul meu este lângă Scaunul de Onoare.
Adrian: Din această explicaţie nu înţeleg prea multe.
Oded: Există o structură ierarhică piramidală a tuturor formelor de viaţă. Există un număr imens de forme de viaţă, greu de înţeles şi de cuprins de gândirea omenească. Fiinţele umane au cercetat doar o foarte îngustă fâşie din totalitatea Creaţiei.
Chaya: Care este cel mai vechi spirit?
Oded: Primul OM este cel mai vrechi spirit de Energie care a existat în formă fizică. Dar există forme energetice inteligente mult mai vechi care niciodată nu au luat o formă fizică.
În interiorul fiecărui spirit uman se află o scânteie sau o reflectare a Primului Om.
Adrian: Cum se reproduc formele energetice inteligente?
Oded: Ne divizăm. Asta explică de ce pot exista mai mulţi Iisuşi (de exemplu) simultan. Evident, ei au legătură între ei şi se trag din original.

Oded a început să mă examineze clinic. Chaya a stat lângă el şi mi-a descris ce se petrecea.
El şi-a trecut palmele pe deasupra mea moment în care, o lumină puternică mi-a pătruns trupul deşi eu n-am simţit nimic. După câteva minute de examinare, el a comunicat medicilor Aliens că examinarea s-a încheiat. I-a dat sfaturi dr. X3 cum trebuie să continuie tratamentul.
Adrian: Vă rog, ne puteţi explica despre ierarhia formelor de viaţă?
Oded: La început, oamenii au lucrat cu Spiritele umane. Treptat, au început să lucreze cu Entităţile Străine (Aliens) pentru ca, în final, să lucreze cu formele de viaţă pur energetice sau cu forme de viaţă create din Lumină. În câţiva ani acestea vor începe să sosească pe Pământ pentru a colabora cu voi, şi aceasta va accelera mult progresul omenirii.

După asta, Chaya a declarat că Oded a dispărut pe neaşteptate din câmpul ei perceptual. Cercetând spaţiul, ea a constata că Oded nu plecase, dar se metamorfozase în altă formă. Acum ea il vedea ca pe o bandă verticală de lumină aurie. În această stare, el a reluat comunicarea.
Oded: Forma de bătrân am luat-o pentru a putea discuta dintr-o poziţie mai obişnuită pentru percepţia Chayei. 
Adrian: Pot să scriu despre dv. în cartea mea?
Oded: Desigur.
Adrian: Veţi mai reveni pentru a continua discuţia?
Oded: Nu voi mai avea posibilitatea de a reveni personal, dar voi fi bucuros să trimit pe altcineva în locul meu.

Înainte de a ne părăsi, s-a iscat un mic vârtej care a luat banda verticală de lumină aurie şi au dispărut.
X3: Formele de viaţă energetice sunt capabile să străbată spaţiile prin propriile abilităţi. Intre ele, comunicarea se face cam cum o realizează oamenii prin unde radio, numai că, fără echipamente exterioare.

Pentru conformitate,
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu