Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 7 mai 2014

Arhanghelul Uriel – Mesaj pentru perioada 5-10 mai 2014


Channeler: Gulcin Onel (Mavinin Sesi)
Traducere: Const. Mihăilescu

Începeți să căpătați claritate, ceața se rarefiază iar norii încep să plece. Vă simțiți din ce în ce mai  puternici, mai cunoscători a cine sunteți voi cu 
adevărat; înțelegeți și știți cu mai mare exactitate cât de importanți sunteți.. Indecizia din mintea și comportamentul vostru începe să dispară; soarele care răsare din ființa voastră capătă o strălucire crescândă și fiecare parte a ființei și sufletului vostru devine mai clară și mai scăldată în lumină. 
Vă percepeți ca și când lumina din interiorul vostru se revarsă către afară. Oriunde priviți, orice atingeți devine mai luminos și mai plin de acceptare. Sunteți pe punctul de a vă descoperi sau re-descoperi darurile cu care ați venit, tralentele care vi s-au dat la plecare. 
AA Urilel
Ieșind din ceața uitării, începeți să vă amintiți că aveți abilități multiple de ființă universală și multidimensională. 

Acum este momentul de a vă folosi darurile în viața voastră de zi cu zi. Dacă există vreunul dintre voi care încă nu a descoperit ceea ce știe și ceea ce poate, îl invit să caute scânteia din sufletul său, care să-l ajute să i se lumineze totul. Căutați lumina în sufletul și inima voastră nu în mintea voastră! 
Este timpul ca fiecare dintre voi să-și răspândescă lumina, să-și arăte frumoasele daruri pe care le-a adus cu el. Renunțați la a crede că ați venit aici și acum cu mâna goală. 
Permiteți ca din ascunzătorile ființei voastre să iasă la suprafață frumusețea și iubirea pe care le-a sădit în voi Creatorul.   
Ai încredere în vocea ta interioară, și invit-o în fiecare dimineață să te îndrume și să te ocrotească. 
În fiecare dimineață întreabă ființa ta interioară dacă are să-ți transmită vreun mesaj și fii atent la ceea ce-ți comunică prin toate simțurile tale. 
În fiecare dimineață intră în fluxul vieții cu încrederea celui care deține toate soluțiile, toate posibilitățile și toate darurile. 
Fluxul vieții și al iubirii vine dinspre infinit și curge către infinit. Aruncă-te în el și lasă-l să te curețe de îndoieli, de ură și de nesiguranță. 
Bucură-te de călătoria pe care o faci și percepe-te cum crești în virtute și în înțelepciune. 
În măsura în care te deschizi către viață cu iubire cu atât devii mai puternic, mai înzestrat și mai fericit. 
Iubire șI Lumină!
ArchAngel Uriel
SURSA: http://lightworkers.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu