Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 19 decembrie 2012

SaLuSa 19-dec.-20.


Mike
Channeled by Mike Quinsey

Multe sunt opiniile în ceea ce privește ziua de 21 dec., ziua alinierii cosmice. Un lucru este cu adevărat sigur și anume acela că se va produce o schimbare foarte importantă de vibrație, care va fi suportată de toate corpurile deși împactuul va fi diferit de la o ființă la alta.
Nu va exista ființă care să nu fie afectată. Cei conștienți vor ști la ceea ce să se aștepte și este normal să trăiască evenimentul într-o măsură mult mai mare decăt alții.

Schimbările au fost începute de mult timp însă la data amintită se va produce conștientizarea lor. Altfel spus, până acum au avut loc acumulările cantitative, iar pe 21 se va produce saltul calitativ, de care mulți sunt conștienți că va urma.

După această dată, ar trebui să se evidențieze faptul că s-a produs o modificare în conștiința colectivă. Va crește gradul de înțelegere a realității că la baza tuturor creațiilor voastre au stat mereu și vor sta proiecțiilor minții, dorințelor și intențiilor voastre. Gradul de materializare a dorințelor voastre va crește însă mult în dimensiunea în care vă pregătiți să intrați.

Curând veți conștientiza multe modificări în mediul care vă înconjoară, și aceasta nu trebuie să vă sperie. Atâta că va trebui să fiți mult mai atenți la ceea ce gândiți și doriți, pentru a nu vă trezi în viața voastră cu materializări pe care, de fapt, nu le-ați dorit cu toată determinarea. Pentru a deție sub control acest proces, se impune să vă creșteți puternic nivelul de responsabilitate pentru actele voastre.

Cei cu o mai mare sensibilitate pot confirma de pe acum că în lumea voastră a început să se aștearnă un climat de mai multă înțelegere, comparativ cu perioada anterioară, și asta nu se datorează doar preocupărilor voastre diferite, legate de apropierea sărbătorilor de iarnă.

Curând se va instala în lumea voastră un climat de pace, pace care, de data aceasta va fi una durabilă, nu pasageră. Vrem să spunem că nu vă veți mai întâlni cu ceea ce obișnuiați voi să spuneți: ”pacea dinnaintea furtunii”.

Se va pune capăt politicii de beligeranță între diferitele părți ale lumii voastre. Facem aceste precizări doarece noi știm ce scenarii v-ați ales pentru viața voastră viitoare, știm adică ce setări ați făcut pentru programul vostru existențial. Odată ales acest program, nu mai este cale de întoarcere, va trebui să mergeți până la capăt cu acest program, înainte de a vă alege un altul. V-ați setat setul de valori pe care le veți pune la baza Noii Epoci pe care o începeți doar peste câteva zeci de ore. Dragilor, vă aflați aproape la începutul timpurilor de care mulți dintre voi v-ați tremut.

Știm că există multă preocupare asupra modului cum ar trebui să vă pregătiți să întâmpinați acest eveniment unic. Noi vă spunem că nu este necesar să faceți aproape nimic deosebit: pur și simplu, păstrați liniștea și pacea în sufletul vostru și în familia voastră. Fiți relaxați și așteptați cu încredere ceea ce va urma să se întâmple.

Energiile care vor intra pe planeta voastră vor atinge valoarea maximă la orele 11.11 (Nota C.M.: adică la orele 11 și 11 minute, în data de 21 dec.) Ele vor persista și în zilele următoare, deși la o valoare mai mică. Ar fi surprinzător dacă ar exista persoane care, în această perioadă, să nu aibă anumite stări, prin care anterioar nu a mai trecut. Cu cât oamenii sunt mai sensibili, cu atât aceste efecte energetice vor fi mai puternic resimțite.

Dragilor, aceste timpuri finale reprezintă ceea ce voi ați așteptat de foarte mult timp. Noi știm că speranțele voastre nu vor fi zadarnice și că lunga voastră așteptare a meritat. Nu veți fi dezamăgiți.

Dualitatea se află la final, căci vibrațiile ei vor fi părăsite de majoritatea dintre voi. În dimensiunea în care veți accede, noi și minunate vibrații vă vor cuprinde ființa. Veți depăși stările de incertitudine, de neîncredere și de teamă. Veți lăsa în urmă stările de stres și veți păși cu curaj spre starea de iubire, de împăcare și deplină înțelegere. Nu mai există nicio posibilitate de a reveni la vechile stări de lucruri deoarece forțele Iiluminati sunt ca și lichidate, ele nemaiavând nicio putere de a opri mersul vostru triumfal spre Noua Lume.

Sunt SaLuSa de pe Sirius, și vă asigurăm că suntem permanent ”cu ochii pe voi”, urmărindu-vă fiecare pas pe care-l faceți în fiecare clipă, până la ascensionatre. Noi, cei din Federația Galactică suntem atât de încântați și emoționați pentru iminenta voastră victorie!

Așteptați cu bucurie și încredere zilele care vor urma!

SURSA: http://www.treeofthegoldenlight.com

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu