Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 22 decembrie 2011

DISCUȚII ELEVATE.


St.Germain
De la Saint Germain

(16 dec. 2011; channeler: Aruna Byers)

Începerea acestor lecţii pentru maeștri este justificată de intenția mea de a-i ajuta pe toți cei care doresc să se ridice la un grad de înțelegere superior, care să le permită să trăiască o viaţă lipsită de lăcomie, manipulare și necinste. Ei vor învăța cum să se ferească de capcanele celor care încă nu renunță la intenția de a-i controla pe alții. Oamenii onești trebuie să sesizeze și să evite din timp orice încercare de a fi manipulați. Lipsa oricărei constrângeri lasă ființei umane libertatea de a alege în conformitate cu comandamentele sufletului și inimii lor.

Cu cât reușiți mai repede să înaintați pe calea măestriei voastre, cu atât veți putea evita mai ușor capcanele care vi se pregătesc. Numai atunci când ispitele încetează să vă mai domine mintea, puteți avea preocupări care să nu le mai dea importanță.

Ce va face mintea când obsesiile vor înceta să mai poată elabora programul vostru de viață? Multe lucruri. Mai întâi că va putea acționa în deplina cunoaștere a realităților nedeformate de vicii și porniri care afectează viața acelei ființe și a celorlalți. Actele de diversiune și imixtiune în viața voastră nu vor mai găsi acceptarea minții voastre. Ființa se va putea orienta mai corect pe calea ascensionării sale dând o mai mare atenție îngrijirii și conservării părții sale fizice și înaintării pe calea elevării părții sale spirituale.

Purificarea, golirea de preocupări neimportante, pur materialiste, care vă încarcă mintea, pot califica ființa voastră pentru primirea Grației Divine.

Atenție! Atunci când se întâmplă acest lucru, ascensiunea completă în inima sacră devine foarte probabilă.
Grija pentru alții poate conduce la accelerarea înălțării voastre, cu condiția să nu vă sacrificați propria înaintare. Faceți pentru ceilalți atât cât nu vă încetinește sau blochează elevarea propriei ființe.

În tot ceea ce faceți, nu vă implicați emoțional, dar fiți plini de compasiune (asta nu-i o contradicție). Toți cei care nu-și vor înțelege, accepta și asuma propria divinitate, nu vor putea cunoaște fericirea și vor trăi într-o permanentă dramă și frustrare.

Gravați în mintea voastră și conștientizați că:
1. Corpul vostru fizic este doar o parte a voastră, și anume partea perisabilă, partea care nu se păstrează. Esența voastră supraviețuiește și ea este de natură spirituală.
2. Încercați să satisfaceți nevoile corpului vostru, care este templul sfânt în care sălășluiesc sufletul și spiritul. Știți cum se spune: „Minte sănătoasă în corp sănătos”.
3. Exersați abilitatea de a vă putea goli mintea de gânduri, pentru a vă putea adânci în profunzimea ființei voastre.
4. Fiți deschiși la primirea oricăror sentimente, nu le înăbușiți. Primiți-le, recunoașteți-le, după care eliberați-le cu iubire. Cine se conformează acestor deziderate, poate fi sigur că înaintează spre măestrie.

Eu sunt ceea ce sunt! Maestrul Ascensionat Saint Germain.

SURSA: http://comptedesaintgermainsblog.blogspot.com
(C.M.
)

Un comentariu: