Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 7 ianuarie 2011

Mesaj de la Melchizedek

(25 dec. 2010, Channeler: Marlene Swetlishoff )

Preaiubitilor,
Am venit în această zi pentru a vă aduce o veste mare şi plină de bucurie.
Vă aduc daruri spirituale tuturor şi fiecăruia dintre voi, daruri pe care le puteţi primi în fiecare zi dacă vă faceţi timp pentru a medita, cu credinţa că darurile noastre de suflet vă sunt deja acordate.

Fiecare dintre voi este deschis spre tot ceea ce intră în domeniul său de înţelegere, toate abilităţile şi capacităţile latente din voi, toate competenţele pe care sufletul vostru le are în UNICUL Tot Ceea Ce Este. Cu puterea luminii voastre şi cu înaltele viziuni care vă sosesc, solicitaţi Fiinţelor de Lumină acele cadouri care vă pot fi ofetite în această perioadă.

Făceţi-vă timp în fiecare zi pentru a vă deschide chakra inimii ca să primească toată iubirea de care este capabilă. Fiinţa voastră a fost încercată şi pregătită pentru o renaştere spirituală în Glorioasa Fiinţă de Lumină. Eliberaţi orice sentimente care nu vă reprezintă cu adevărat, recunoaşteţi-le şi lăsaţi-le să plece. Invocaţi asistenţa şi sprijinul nostru de fiecare dată când credeţi că vă putem fi de folos.

Indiferent de ceea ce se întâmplă în lumea din jurul vostru, rămâneţi centraţi în inimă, nu renunţaţi la credinţa că ascensiunea voastră şi a planetei face parte din Planul Divin. În perioada care va urma, TREZIREA multor fiinţe umane va fi accelerată. Procesul se desfăşoară rapid căci voi şi sitemul planetar vă îndreptaţi ireversibil către o Nouă Eră, a păcii, abundenţei şi IUBIRII. Se va încheia astfel lunga perioadă în care omenirea a existat în limitările şi constrângerile dualităţii, a celei de a 3-a dimensiuni.
Fiecare dintre voi este un sol de pace, o ‘’marcă înregistrată.’’. În anul 2010, mulţi dintre voi aţi trecut prin încercări mai mult sau mai puţin dificile. Încă nu toate sunt aliniate la vibraţiile noii energii, dar procesul se derulează intens, căci la capătul acestei porţiuni de drum vă veţi regăsi comuniunea cu Marea Prezenţă EU SUNT.

Pentru ca ascensiunea voastră să cunoască o mai mare accelerare, este foarte indicat să formaţi grupări de studiu spiritual unde, printre altele, meditaţiile să ocupe un loc central. Chiar dacă puţini dintre voi au acum abilitatea de a ’’vedea’’, vă asigurăm că cu cât sunteţi adunaţi mai mulţi cu atât sunteţi mai numeros asistaţi de îngeri şi arhangheli, care vă inspiră şi vă asistă cu bucurie în strădania voastră de a vă eleva spiritual.

Noi venim să aducem în lumea voastră Ordinea Divină, şi vrem să umplem pănă la refuz vasul (fiinţa totală) vostru cu Lumina şi Iubirea noastră. Cu căt veţi bea mai mult din acest nectar divin cu atât veţi dori să primiţi şi mai mult. Cereţi Lumină Divină de la cei aflaţi în Tărâmurile Înalte, care sunt gata să v-o ofere cu dragostea lor nemărginită.

Pe parcursul anului 2011, fiecare dintre cei treziţi vor începe să desluşască din ce în ce mai clar Planul Divin şi asta îi va ajuta să înţeleagă ce rol au în acest Divin angrenaj şi să-şi amintească pentru care motiv au ales să se afle acum pe Pământ. Această cunoaştere va declanşa iniţiativele, va înlătura îndoiala şi teama şi va creşte încrederea că nu întâmplător vă aflaţi acum aici pe o planetă care ascensionează.
Aveţi dreptul şi îndrăzneala de a declara: "Eu sunt Maestrul tuturor gândurilor, sentimentelor, cuvintelor şi faptelor mele. Eu sunt acum complet integrat în calendarul Ascensiunii şi în deplină consonanţă cu Marele EU SUNT. Te implor cu umilinţă, Dumnezeul meu, ca prin mine să se facă voinţa Ta, spre binele cel mai înalt al umanităţii."

Mergeţi în natură şi cereţi Mamei Gaia să vă ajute să vă purificaţi gândurile şi fiinţa de acele energii şi vibraţii care nu vă mai folosesc, dar care vă împiedică să vă elevaţi fiinţa totală.
Cheia succesului aici este curajul şi detreminarea de a cere acest ajutor Fiinţelor de Lumină. Nu luaţi în seamă sfaturile minţii, ale ego-ului vostru uman care vă spun că asemenea gânduri şi manifestări au ceva comun cu alienarea. Invocaţiile le puteţi face în gând sau cu voce.


Sper ca, în cele din urmă, să reuşesc să comunic cu fiecare dintre voi, cei care aveţi această dorinţă şi deschidere. Dorinţa voastră de a face acest lucru este foarte importantă.

Fiecare dintre voi este iubit dincolo de măsură şi înconjurat de familia voastră de Lumina.

EU SUNT Melchizedek

SURSA: http://lightworkers.org
(C.M)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu