Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 22 aprilie 2010

O CERERE URGENTĂ

De la fiinţa celestială Adrial

(16 April 2010, prin Mark Kimmel)


Aceasta este cea de a 8-a mea postare pe anul 2010, referitoare la comunicaţii cu fiinţe de pe o planetă indepărtată.


Cu multă plăcere îţi urăm, dragă Adrial, bine ai revenit! Salutări de la fiecare şi de la toţi!


Adrial: vreau să comunic cu tine, în această zi, despre efectele energiilor voastre individuale si colective. Există o nevoie urgentă de a obţine cooperarea cât mai multor oameni pentru a răspunde efortului depus de fraţii şi surorile voastre aflate in sisteme stelare îndepărtate.

Permiteţi-mi să vă explic despre ce este vorba.
In următoarele câteva luni, se va depune un efort concertat pentru a elimina INFLUENŢA forţelor întunecate de pe faţa Pământului. Pentru a realiza aceasta, avem nevoie de ajutorul conjugat a cât mai multor oameni de pe Pământ.
Fiecare efort din partea oamenilor de pe Pământ, va ajuta la creşterea frecvenţei energiei benefice pe întreaga planetă, îndepartând energiile fricii si controlului.
Cu cât efortul cumulat va fi mai mare, cu atât lumina va străluci mai puternic asupra întunericului.

Trebuie să vă atenţionăm că atitudinea celor care doresc înlăturarea forţelor întunericului pe planetă, nu poate fi una de încrâncenare, furie sau ură, care nu ar face decât să amplifice energiile întunericului, ci una paşnică dar fermă, persuasivă şi plină de dorinţa ca cei dominaţi de foţele întunericului, să se trezească şi să revină la IUBIRE şi COMPASIUNE.

De vreo 70 de ani, fraţii şi surorile voastre din univers au început să trimită planetei cantităţi din ce în ce mai mari de energie luminoasă, benefică, ceea ce a făcut ca Pământul să se reechilibreze şi să-şi stabilizeze mişcarea orbitală.
Energiile întunecate ale fricii, disperării, necinstei şi egoismului au fost scoase la suprafaţă, la lumină, creându-se posibilitatea înlăturării lor.
Colportatorii ştirilor alarmiste şi mincinoase, care pun lumea pe piste false, au fost mult mai deconspiraţi ca altădată. Lumea a început să înţeleagă din ce în ce mai corect unde este adevărul şi unde este minciuna.
Încă mai este mult de lucrat în această privinţă dar progresele sunt evidente.
Lumina permite oamenilor să înţeleagă cum o foarte mare parte a mass-mediei (avidă de câştiguri materiale oferite cu generozitate de cei care au interese în păstrarea nedreptăţii sociale) deformează adevărul şi manipulează opinia publică, pentru a fi pe placul patronilor, crezând că legea divină a plăţii după faptă îi va ocoli.

Lumina a permis oamenilor să vadă cum, prin tehnici şi practici frauduloase, instituţii financiare şi corporaţii gigant controlează finanţele lumii, obţinând profituri uriaşe care au condus la spolierea populaţiei.
Mari profituri se obţin şi din industria şi vânzarea medicamentelor care, în marea lor majoritate, fac mai mult rău decât bine.
Asistenţa medicală este, pentru foarte mulţi bolnavi, inaccesibilă, din cauza tarifelor care se practică.
In ceea ce priveşte justiţia, aceasta apără interesele celor cu bani, fără a fi o justiţie a tuturor. Legile pe care le fac politicienii şi justiţia sunt făcute pentru a apăra marile averi şi pe cei care le-au gândit ca mijloace de stăpânire a majorităţii trăitoare modest, sau la limita de supravieţuire.

Aceste mecanisme trebuie demontate în toate domeniile în care se manifestă, şi aceasta se poate realiza numai prin scoaterea la suprafaţă, la lumină a maşinaţiunilor şi corupţiei, pentru ca toată lumea să afle şi să înţeleagă adevăratele cauze ale inechităţilor.
În scoaterea la lumină a fărădelegilor, niciun efort nu este neînsemnat. Eforturile, cât de mici, se cumulează şi produc efectul scontat.
Scopul comun al eforturilor umanităţii este ca planeta Pământ să devină curată şi plină de lumină, de adevăr şi iubire.
Ascensiunea planetei şi umanităţii, mai întâi în dimensiunea a 4-a, urmată de dimensiunea a 5-a, va face ca tabloul vieţii să se modifice radical.
Dar, pentru a ajunge acolo, este necesară purificarea a tot ceea ce înseamnă sistem planetar. Omenirea se află într-un punct critic.
De felul în care se vor desfăşura evenimentele în lunile următoare, va depinde traiectoria pe care se va înscrie acest sistem planetar; căci nu este suficient că planeta şi-a recăpătat echilibrul, pentru ca şi umanitatea să acceadă într-o dimensiune superioară.
Totul depinde de efortul şi dorinţa fiecărui om de a creşte spiritual, de a face din adevăr un permanent mod de viaţă.
Desigur, o contribuţie extrem de importantă o va avea, ca şi până acum, de altfel, ajutorul civilizaţiilor avansate din univers. Întunericul s-a dovedit a fi bine înrădăcinat pe Pământ, poate un pic mai mult decât a fost anticipat, dar duşurile neobosite de energie au spălat planeta într-o importantă proporţie.

In curând, foarte curând, structurile corupte bazate pe energia întunecată se vor prăbuşi, cedând locul altora, costruite pe noua energie.
Forţele luminii sunt concentrate asupra Pământului, fiind decise să se revină la o planetă curată, care să devină căminul plin de iubire şi frumuseţe al umanităţii.
O nouă generaţie de o altă factură umană va exista pe planetă.

Sunt Adrial, o celestă a acestui univers.

Iţi mulţumim, Adrial! Sunt sigur că mulţi vor trata cu atenţie acest apel. Mark Kimmel

SURSA: http://www.cosmicparadigm.com

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu