Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 20 iunie 2018

PERIOADA REALIZĂRII ÎNĂLȚĂRII DE SINE.


Mesaj de la Sananda.
Canalizat prin Natalie Glasson - 15 iunie 2018 - Sursa originală: Școala sacră din Omna; https://www.omna.org
Traducere Const. Mihăilescu.
Pe măsură ce creați o intenție de a urmări și de a vă dezvolta calea spirituală, de a vă trezi și a vă aminti adevărul, veți trece prin nivele și straturi de formare a înălțării. Fiecare perioadă a căii ascensiunii vă va îndrepta spre diferitele zone ale corpului, gândurilor, emotiilor, sinelui spiritual, continuând până când veți avea o înțelegere și cunoaștere mai profunde. Călătoria voastră ascensională spre nivele sau perioade de creștere și trezire pe care le deplasați sunt unice pentru sufletul vostru. Omenirea, la nivel global, se va mișca prin straturi și perioade de trezire și creștere spirituală, și aceasta va influența calea și experiențele pe care le veți avea.
Este foarte probabil să evoluați chiar dincolo de ceea ce vi s-a predat la nivel de suflet, lecțiile pentru omenire, privită ca un colectiv.
Totuși, acest lucru vă va influența, atenția revenindu-vă asupra vechilor răni și a vechilor obiceiuri și credințe care v-au adus suferință ori doar provocări rezolvate de-a lungul existențelor voastre, la un nivel mai profund și care au necesitat atenție.
Confirmarea joacă un rol important în procesul de ascensiune. Sunteți adesea îndrumați spre energii care au fost rezolvate, vindecate sau transformate, pentru a vă confirma creșterea și înțelegerea obținute.
Este, de asemenea, o modalitate de a vă asigura că toate energiile legate de creșterea sau trezirea anterioară sunt echilibrate, armonizate și aliniate, înainte de a vă deplasa pentru a explora o nouă dimensiune.
Confirmarea vă este dată întotdeauna de către divin, dovezile sunt adesea dorite de lucrătorii din lumină, totuși, dificil de realizat sau de descoperit. Confirmarea și dovezile nu sunt aceleași. Creatorul vă oferă întotdeauna o confirmare a evoluției voastre și a ideilor sau căilor adecvate, prin simboluri, sincronități și semne, precum și prin intuiția voastră.

Provocările de acum înainte
Perioada înălțării pe care mulți lucrători în lumină o parcurg acum este cunoscută ca o etapă a realizării de sine. Este adevărat că fiecare pas al ascensiunii voastre se concentrează asupra realizării de sine și a Creatorului. Cu toate acestea, energiile care se revarsă în lucrarea de lumină în acest moment conduc la o observație profundă și intensă a sinelui. Ancorarea energiilor activează lucrătorii în lumină într-un mod în care separarea lor de sine și de Creator poate apărea pentru a fi observată, eliberată și vindecată. Orice credință a separării de sine sau de Creator se poate manifesta prin experiențe de lipsă, de suferință, durere, haos, fiind nesuportată, neîngrijită, nesigură, respinsă și așa mai departe.
De asemenea, poate provoca emoții precum furie, frică, neliniște, nesiguranță, incertitudine, îngrijorare, depresie, durere, precum și experiențe de lipsă de încredere și de credință. În aceste experiențe de separare cu Creatorul sau cu sinele, sunteți invitați să descoperiți adevărul. Beneficiind de această experiență puteți atinge un grad mare de înțelgerea vieții, care se așteaptă să fie recunoscută. O realizare care vă va urmări rapid pe calea spirituală, permițând să vă conectați cu noi dimensiuni ale ființei voastre, vă va conduce la cunoașterea celor mai profunde înțelegeri ale adevărului și asta vă va da o încredere din ce în ce mai mare.
Provocarea în această etapă a ascensiunii voastre nu este, așa cum ați putea crede, să îndurați modul în care aspectele voastre de separare cu Creatorul se manifestă în realitatea voastră, provocarea este să înțelegi și să rămâi concentrat pe realizarea și șlefuirea ființei tale, înțelegând că există o bijuterie de realizat, care așteaptă să apară în orice experiență care poate părea chiar că te desparte de Creator și de sinele tău divin.
Scopul acestei etape a creșterii spirituale este de a rămâne mai degrabă atenți, decât de a vă arunca în orice formă de separare care poate avea moduri diferite de manifestare. Veți observa că apare o înțelegere din ce în ce mai profundă despre voi înșivă, care vă va aduce noi experiențe mai mari de împlinire, în timp ce, de asemenea, veți mai experimenta energia de separare cu Creatorul, cu care vă confruntați în acea perioadă. .
Poate veți avea ideea de a vă pune unele întrebări, dintre care cele mai pertinente
ar fi două:
-) Ce formă de separare cu Creatorul sau cu mine mă energizează și se manifestă acum?
-) Cum pot să anulez separarea și a-mi asigur o relație infinită continuă și eternă cu Creatorul, indiferent de situație?

Aceste două întrebări vă vor servi în observarea și realizarea sinelui interior și a nucleului oricărei situații, în loc să vă angajați într-o dramă, care să vă împingă în experiența separării profunde.

Binecuvântarea realizării de sine
Energiile ascensionării care se descarcă în ființa lucrătorilor cu și de lumină vă vă vor susține și vă vor purta cu ușurință spre perfecțiune.
Sunteți în întregime sprijiniți și îndrumați în stăpânirea acestei etape a ascensiunii.
Nu înseamnă că provocările vor apărea ca o fatalitate, ci pur și simplu veți fi invitați să vă respectați reacțiile și energiile sau gândurile, pe care alegeți să le creați.
O binecuvântare a realizării de sine este că veți încorpora un instrument, un obicei și un model care să vă permită să vă mișcați cu ușurință, prin bucurie și prin împlinire, prin creșterea spirituală și realitatea pământească.
O binecuvântare suplimentară a realizării de sine este că veți descoperi cum să formați propria și unica modalitate de a vă conecta cu interiorul ființei voastre, recunoscând diferența dintre adevăr, iluzie și dramă, precum și învățând cum să vă vindecați și să schimbați benefic propria realitate, pentru a ajunge să experimentați împlinirea.

Toată înțelepciunea, cunoașterea și înțelegerea sunt în voi.Vă spunem că acum nu știți ce să faceti, de unde să începeți sau cum să obtineți realizarea voastră, deși găsiți în voi tot ce aveți nevoie. Regula este să fiți deschiși și să acceptați ceea ce vi se oferă.
Acceptarea de sine este unul dintre cei mai mari vindecători și o modalitate sigură de a vă dezvălui adevăru
l.

Cheia auto-realizării.
Faceți un pas înapoi și observați sentimentele și gândurile voastre interioare, precum și manifestarea exterioară a realității voastre.
Puneți-vă cele două întrebări menționate mai sus. Maestrul Sananda, le-a oferit pentru a determina separarea de Creator (nota C.M.: ca entitate presupus exterioară) și regăsirea Lui în fiecare dintre voi.
Conștientizați modul în care energia de bază a separării pe care ați descoperit-o influențează situația actuală și observați dacă a creat modele similare în alte zone ale realității voastre. Încercați să descoperiți cât mai mult posibil dacă separarea cu Creatorul pe care o împuterniciți cauzează alte modele, obiceiuri, situații sau experiențe din viața voastră. Realizați că, pe măsură ce vindecați energia pe care o cunoașteți, alte zone din viața voastră se vor vindeca.

Invitați energiile înălțării la auto-realizare și eu, Maestrul Sananda, vă voi sprijini și să vi le descărcați în ființă , umplându-vă cu vibrații ușoare, iubitoare și vindecătoare.
Imaginați-vă nucleul energiei de separare cu Creatorul pe care l-ați descoperit ca un simbol, într-o anumită zonă a corpului sau a ființei voastre.
Invitați energiile înălțării de auto-realizare și eu, Maestrul Sananda, vă voi ajuta să pătrundeți în înțelegerea simbolului separării voastre cu Creatorul și să ancorați calitatea sau energia pe care ați primit-o ca răspuns la a doua întrebare a modului în care vă puteți realiza eternitatea voastră infinită cu Creatorul în această situație.
Lăsați simbolul să se metamorfozeze într-un nou simbol din interiorul vostru de unitate cu Creatorul, în această situație, simțind sprijinul și iubirea Creatorului. Când simbolul s-a transformat, permiteți-vă să radiați noua lumină și cereți să fiți sprijinit de Creator în întreaga voastră ființă și realitate. Simțiți energia care se instalează adânc în ființa și în realitatea voastră.
Pur și simplu chemând energiile ascensiunii de auto-realizare și pe mine însumi, Maestrul Sananda, în timpul meditației, emiteți dorința de a descărca în ființa voastră aceste energii și invocați realizarea mai profund a conexiunii cu voi și conștientizarea a tot ceea ce sunteți. Procedeul vă va ajuta să primiți și să fixați noi cunoștințe, vindecare și cunoaștere ceea ce vă va spriji în obținerea echilibrului și să vă aliniați aceastei etape a ascensiunii.
Cu iubire plină de bucurie și adevăr,
 Sananda

http://sananda.website/sananda-via-natalie-glasson-june-15th-2018/

Un comentariu: