Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 22 martie 2018

*(34) - Vindecare spirit, rupere contracte de reîncarnare.


Sesiune condusă de Dragoș Coroșeț, pentru familia decedatului de tânăr Sever Constantin; regresie hipnotică realizată în 19 april. 2017, prin mediumul Maria.

- Maria, cheamă spirutul lui Sever Constantin și să-mi spui cum îl vezi.
- A venit în corp energetic. Îl văd ca având o parte desatul de luminoasă iar alta foarte întunecată, parcă lipsește.
- Ce vibrație are?
- 800.
- Maria, ridică-ți mai întâi propriile vibrații până la nivelul optim.
- Da, mi le-am ridicat la 60.000.
- Pe ale lui Sever ridică-le la 7544.
- Da, și-a mai schimbat culoarea dar nu suficient, deși l-am mai și energizat.
- De ce?
- Pentru că este foarte supărat.
- Din ce cauză?
- I-ar fi plăcut să fie cu familia de lângă care a plecat. Spune că a plecat prea repede (prea tânăr).
- Sever, ești conștient că toată durerea ta te împiedică să te înalți?
- Ei nu mai pot simți dragostea mea și nici dragostea, în general, din cauza plecării mele timpurii. Tot ce vreau e să-i văd că nu mai suferă. Am lăsat atât de multă suferință în urma mea! Ei s-au blocat în durere.
- Ai fost în fața Consiliului de Reîncarnare?
- Da.
- Și ce ți-au spus.
- Că așa a fost înțelegerea: să „plec” de tânăr pentru a mă reîncarna în mai multe vieți, ca să cunosc cât mai mult.
- Maria, mergeți la acel Consiliu de Reîncarnare.
- Da, am ajus. Sunt cinci 5 membri ai acelui consiliu.
- Cere să vorbești cu unul dintre ei.
- Da, se numește Manu.
- Cere-i lui Manu să-ți prezinte dosarele lui Sever. 
- Manu spune că, de comun acord, înainte de naștere, Sever a ales să pună accent pe partea financiară a vieții și mai puțin pe cea umană. Acum înțelege că, de fapt, a fost manipulat, atunci când i s-a încheiat acel contract.
În plus, fusese de acord ca și în viețile viitoare să sufere de acea boală, pentru ca, de fiecare dată, să moară de tânăr.
Maria observă cum în tot corpul energetic al lui Sever există fire care răspândesc o energiene negativă.
- Manu, de ce ai prevăzut acele lucruri pentru Sever ?
- Ca să trăiască mai puțin și de mai multe ori, modalitate prin care putea acumula o diversitate mai mare de cunoaștere.
- Manu, rupe toate contractele care prevăd viețile viitoare ale lui Sever, îi cere Dragoș, cu acordul lui Sever.  
Le-a rupt și le-a dat foc.
Dragoș vrea să afle dacă în timpul vieții, Sever a alimentat cu energia sa proprie pe cineva. (Manu negase că așa ceva s-ar fi întâmplat).
Maria urmărește retroactiv viața lui Sever și constată că acesta, într-adevăr furnizase energie celor din acel consiliu. Manu se justifică spunând că Sever ar fi foste de acord.
Este solicitată prezența Fecioarei Maria, care este rugată să-l ducă pe Sever la casa spiritului său, acolo unde ar fi trebuit să ajungă, dacă nu ar fi fost acele clauze contractuale manipulatoare.
Maria (mediumul) vede că Sever ajunge pe un vârf de munte înpădurit, unde este și o frumoasă cabană. Locul este frumos și pe placul lui Sever.
Transmite familiei de pe Pământ că va fi tot timpul lângă ei. Iar fetiței lui, că va fi lângă ea de fiecare dată când își va face lecțiile. Băiatului său îi transmite să meargă pe drumul pe care și l-a ales și să nu mai plângă. 
O vede pe mama lui îndoliată (care-și făcuse un fel de altar, unde-și plângea fiul și unde se ruga pentru el). 
În dorința lor de a comunica, între Sever, aflat doar în spirit, și famila sa pământeană (soția, cei doi copii, mama și fratele său, Fernando) se creaseră canale energetice prin care Sever putea să-i vadă și să le comunice, numai că cei de pe pământ nu-l auzeau și nu-l vredeau, ci doar, cumva, îl simțeau).
În această sesiune Frenando, fratele, îi trimite iubire și regretul că Sever a plecat. 
Sever îi cere iertare că nu l-a ascultat și acum înțelege că Fernando a avut dreptate.
Sever mulțumește lui Dragoș și Mariei pentru tot ce au făcut pentru el și îndurerata lui familie lăsată pa pământ.
-Ne roagă să-l mai vizităm, spune Maria. Mi-a mulțumit că am vorbit cu Fernando, pentru că acesta era blocat în durere.
După această sesiune, Maria îi vede pe toți cei din familie împietriți de durere și se întreabă dacă asta nu-l va influența în viitor și pe Sever.
La cererea lui Dragoș, Maria scoate din întreaga familie acea energie a durerii și o aruncă spre infinit. 
Efectul este imediat deoarece fiecare dintre ei începe să devină activ și să-și amintească de programul lor cotidian, lumesc. Astfel, fetița își amintește că are teme de făcut, Fernando, chiar se precipită, amintindu-și că are multe de făcut etc. 
Maria observă cum încet lucrurile intră pe făgașul lor normal, constatând nu numai o înviorare în familie dar chiar o undă de bucurie.
În ceea ce-l privește, Sever pleacă spre cabană cu intenția de a o amenaja după gustul lui. 
 Îi repetă Mariei rugămintea de a-l mai vizita. Are planuri și o altă stare de spirit, bucuros că ai lui, de pe pământ, s-au deblocat și par a-și fi revenit, aceasta producându-i o adevărată satisfacție. 
Fecioara Maria și Maria îl lasă pe Sever liniștit și parcă mult mai împăcat. 

https://www.youtube.com/watch?v=qxJA0K7ieMo&t=3s


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu