Prin profunda mea prezență EU SUNT, invoc acum Flacara Violet. Eu cer ca FV să curgă acum prin chakra coroanei mele spre inima mea și să se răspândească în fiecare celulă și particulă a corpului meu fizic, mental, emoțional și spiritual. Cer ca toate gândurile, vorbele și faptele mele întunecate să fie transmutate în lumină, indiferent când le-am creat. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 3 martie 2018

*(283) - Colaborare dintre China și extratereștri (draconieni și reptilieni) pentru a crea o breșă în câmpul energetic al Pământului, prin care extratereștrii să poată pătrunde pe planetă.



1 mart. 2017; regresie pentru Ciprian și Roxana, efectuată de Dragoș Coroșeț, cu ajutorul mediumului Mona.

- Mona, mergi să-l găsesti pe Ciprian.
- L-am găsit. Din cap parcă-i ies niște raze, o energie care-l deranjează.
- Din ce cauză are acele energii, de unde vin? 
- Din cauza locului în care se află. 
- Sunt multe entități acolo; unele sunt îmbrăcate în negru, altele în roșu. Forma lor este una neântâlnită pe Pământ. 
- Cum au venit și de unde în acel loc? 
- Parcă ar fi locul lor.Văd un stâlp de pe care coboară aceste entități, e ca o rază sau, mai bine zis, un lift. 
- Întreabă pe unul, ce caută acolo. 
- Îmi spun că au venit de sus. Urc și eu cu acel lift. Văd o intrare de parcă ar fi intrarea într-un avion. Vă entități care ne așteaptă. Unele dintre entități sunt îmbrăcate în negru iar altele în roșu. Au coarne mari dar care pleacă în jos pe lângă corp. 
Înțeleg că li s-a creat o breșă în energia Pământului, un fel de poartă stelară. Între acea navă și Pământ este modificată energia. 
- Cine a creat acea breșă? 
- Văd soldați și îmi vine numele de China, dar cu o implicare și a Suediei. 
- Mona, găsește pe cineva să vorbească cu noi.
- Vrea un chinez care patrulează și obsevă activitatea care se desfășoară. Se numește Vik.
- Vik, mă auzi?, îl întreabă Dragoș. 
- De ce nu-ți spune că nu vreau să vorbesc cu voi? Nu am timp de voi. 
- De ce nu ai timp? Ce faci acolo de nu ai timp? 
- Supraveghez proiectul nostru. 
- Ce proiect?
- De a perturba câmpul energetic al planetei. 
- Tu de unde ești? 
- De pe Pământ. 
- Și atunci de ce vrei să distrugi planeta? 
- Avem contracte cu extratereștrii.
- Care extratrereștri? Cu care dintre ei, ce rasă? 
- Draconieni și reptilieni. Prin ceea ce facem le permitem să intre pe Pământ. 
- Și voi ce câștigați la afacerea asta?
- Anumite beneficii cum ar fi plecări pe alte planete.  
- Și pentru asta, sacrificați Pământul !? 
- Și așa, Pământul este sacrificat de mult.
- De către cine? 
- Țara noastră a participat la multe planuri de acest fel. 
- De cât timp sunteți părtași la aceste planuri? 
- În aceste proiecte, țara mea s-a implicat acum 34 de ani. Dar sunt mai multe proiecte.
Lăsă-mă cu Mona. 
- Mona, privește ce legătură este între Ciprian și locul de destinație al acestor entități. 
- L-a interceptat una dintre aceste entități. 
- Care?
- Cea care momentan este pe Pământ
- De ce? Cum a reușit să-l coopteze?
- I-a găsit o slăbiciune la torace. Are un semn la torace, parcă ar fi literele U și V suprapuse. Cumva, pare a fi o amprentă.
- De unde este acel semn pe Ciprian? 
- Îl are dintr-o altă viață.
- Mergi în acea viață și vezi.
- Parcă ar fi un barbar, un luptător. Îmi vine anul 1732. E un bărbat foarte bine făcut, face parte din luptătorii pregătiți special pentru luptă. Nu au familie. Parcă ar fi făcut un legământ cu entități venite din altă parte pe Pământ.
- Ce fel de entități?
- Au niște pelerine lungi, negre și poartă coarne îndreptate în jos și cu cap de schelet neuman.
- Cheamă o entitate din acestea.
- Da.
- De unde vine acea entitate. În ce țară locuiește?
- Norvegia (Oslo), o țară nordică, oricum. 
- Cheamă acea entitate. Cum se numește?.
- Nivlan.
- Nivlan, mă auzi?
- Da. 
- Ce faci tu acolo
- Pregătesc, viitorii luptători umani pentru armata noastră care se vor lupta cu ceilalți umani și cu alte rase. E vorba de lupta care va avea loc pentru supremația asupra Pământului.
 - Ce vreți să luați de pe Pământ ?
- Planeta și oamenii să fie doar ai noștri, sclavii noștri. Eu pregătesc acești umani pentru acea luptă.
- De când pregătiți voi lupta asta?
- De două secole.
- Ce înseamnă acel semn de pe corpul lui Ciprian?
- I l-am pus din altă viață ca să-l recunoaștem și să-l recuperăm, căci a fost luptătorul nostru.
- Mona, întreabă-l pe Ciprian dacă mai vrea păstreze acel semn și dacă ne permite să lucrăm pentru el.
-Nu vrea să-l mai păstreze. Acceptă să lucrăm pentru el.
- Scoate acel semn .
- L-am scos, era băgat într-un inel al coloanei. Acum, din acel loc curge un lichid.
- Mai are și alte implanturi?
- Are ceva pe piept, mâini, torace, niște pete.
- Cheamă entitatea care le-a pus.
- Da, e în fața mea și lângă Ciprian. Înțeleg că aceste entități au venit deja pe Pământ.
- Ridică un zid de foc lichid și trece-l pe Ciprian prin el.
- Da, în acel zid rămâne un fel de pelerină asemănătoare cu a entităților. În locul semnului acela, văd o altă formă care are vârful în sus. E ca o literă necunoscută pe Pământ. Este semnul unei masculinități puternicre. În peretele de foc mai văd un schelet care a aparținut lui Ciprian. Dincolo de zidul de foc parcă au ieșit două corpuri energetice, cumva întrepătrunse. Văd că are loc o transformare. Unele bucăți mari din vechiul corp energetic nu se mai potrivesc, nu mai au loc în cel nou. Primul corp energetic pare că devine o capsulă care-l cuprinde pe cel de al doilea corp. Îmi vine să spun că totul este un proces de trezire a lui Ciprian. Energiile par a se combina. E o energie sângerie care nu-i aparține,e de la aceste entități. Capsula aceea ar trebui spartă.
- S-o spargă!
- Așa și face. Este hotărât și calm.
- Era o entitate în Ciprian.
- Au ieșit împreună din acea capsulă. S-au despărțit.
- Ciprian este foarte determinat, vrea să trăiască fără duritate. Entitatea neagră pleacă. Lui Ciprian, Mona îi ridică vibrația. Pare că e hotărât să se transforme în bine.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
Este acum cercetat corpul Roxanei. Are implanturi în diferite locuri. Sunt eliminate. Este chemat Rafael să se ocupe de acest corp. Parcă în corpul Roxanei ar mai fi un corp. Rafael vrea să le delimiteze. Partea negativă a Roxanei este foarte puternică iar ce pozitivă e mult mai mică și mai timidă. Rafael discută cu acea parte pozitivă. Vibrația ei este 293, foarte scăzută. Parcă ar avea pevea un strat de zăpadă de culoare gri. Partea negativă stă nemișcată. Se lucrează la corpul pozitiv al Roxanei, care e energizată și fortificată. Rafael se uită spre corpun negativ care stă în poziția lotus. Se apropie de acel corp negativ. Între cele două corpuri pare a fi un geam, o separație. Rafael ia acea formă negativă care devine un ca un insctoid, o lăcustă. Rafael o aruncă în spate.
Ridică vibrația Roxanei la 54.000. Roxana nu mai are implanturi ori energii negative.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu