Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 5 martie 2017

ÎNCEPE ETAPA SEPARĂRII FRECVENȚELOR PE PĂMÂNT.

 Mesaj de la Sananda

(20 feb.2017; channeler Jenny Schilz)
Traducere Const Mihăilescu.

Suntem chiar în mijlocul a două eclipse când putem simți că se schimbă ceva important. În luna decembrie am anunțat că în martie va începe separarea frecvențelor (3D, 4D și 5D și mai mari). Iată un link unde puteți revedea ceea ce s-a comunicat atunci: http://jennyschiltz.com/update-on-the-new-earth-incoming-energies /

Ne aflăm în stadiul incipient al acestui proces. Ființei noastre va începe să i se ofere cu o mai mare claritate vibrațiile energiilor acestor dimensiuni, pe care le vom percepe în mod diferit în interiorul ființei noastre. Aceste vibrații sunt practic niște eșantioane care ne vor fi prezentate pentru ca noi să constatăm pe care dintre ele ne putem acorda cel mai bine. În același timp, ființa noastră va arăta pe care dintre aceste frecvențe nu dorește să-și creeze realitățile viitoare. 
În următoarea perioadă vom deveni capabili (nu neapărat la nivel conștient) să cunoaștem pe care spectru vibrațional suntem pregătiți să ne clădim existența viitoare. (nota C.M.: este evident că alegerea și compatibilitatea noastră vor fi în funcție de nivelul de evoluție spirituală la care am ajuns). Pentru celelalte niveluri vibraționale, rolul nostru va fi doar contemplativ. Favorizați vor fi aceia care vor reuși la modul conștient să afle în ce zonă frecvențială vor fi plasați (adică, vor alege să fie plasați).
Vreau să spun că aceia care vor conștientiza procesul, vor fi favorizați în sensul că vor ști (intuitiv) ce trebuie să facă pentru a nu fi prinși în nebunia evenimentelor din lumea exterioară.
Ego-ul nostru uman va putea fi dizolvat în noua realitate a ființei noastre, dacă cel care-i aparține este suficient de evoluat, caz în care integrarea se va putea face neagresiv, fără traume și cu multă dragoste.
Există o calitate a acestei energii, care ne cere să ne ascultam cu mai multă atenție gândurile și credințele. De fapt este un fel de testare, dar și o selecție, pe care sufletul nostru ne-o impune, în vederea alegerii pachetului de acțiuni viitoare, care să ne plaseze pe cea mai adecvată cale evolutivă pe care vom înainta în perioada de ascensionare, la capătul căreea vom ajunge în dimensiunea pentru care am lucrat în acuala viață și în cele anterioare. Va fi un fel de acordare a sufletului la cea mai potrivită și autentică realitate, pentru care ființa s-a calificat.

La nivel fizic, pentru foarte multe ființe umane, etapa viitoare va fi o adevărată provocare. 
În ceea ce mă privește, nu am avut până acum simptome comparabile cu cele din 2012, ca intensitate. Am sesizat că am tendința de a mă ține la distanță de năvala energetică a lumii care mă înconjoară. 

Suntem în curs de producere a unor schimbări profunde la nivel celular care ne apropie fizicalitatea de sufletul nostru, și acesta aflat în schimbare. Totul va conduce la o schimbare completă a ființei noastre, în multe situații, chiar în plan fizic.
Vechile noastre corpuri fizice au nevoie să intre într-un proces de primenire, care va cuprinde și o fază de întrerupere. 
Când am întrebat de ce, am auzit (mi s-a spus): "Pentru a menține homeostazia". Cu alte cuvinte, anumite procese (funcționalități) au fost închise pe timpul acestor îmbunătățiri pentru a menține un echilibru absolut necesar în interiorul corpului nostru. (nota C.M.: la nivel fizic, emoțional-sentimental, putem constata că trecem prin stări de oboseală, disconfort, poate enervare, stres, neadaptabilitate, confuzie).
Dacă nu vom respecta nevoia de odihnă suplimentară, vom putea acuza stări de boală importante. 
Noua noastră configurațe este proiectată pe un nou desen, o nouă matrice, care să conștientizeze menținerea sau realizarea unui echilibru între minte, trup, suflet și spirit. Este important să ne folosim de fiecare „truc” pe care l-am învățat de-a lungul anilor, pentru a rămâne prezenți și cu inima deschisă. 

Azi am avut o conversație cu Sananda pentru a obține o mai mare clarificare cu privire la separarea frecvențelor. Sper că această conversație ne va ajuta să facem lumină asupra etapei procesului în care ne aflăm.
Eu: Poți să vorbești cu mine despre ce se întâmplă pe Pământ chiar acum?
Sananda: Da, sunteți în timpul precursor, când fiecare trebuie să aleagă în care frecvență este cel mai bine să meargă mai departe, să evolueze.
Eu: Când spui „frecvență” este același lucru cu „dimensiunea”?
Sananda: Da, dar în fiecare dimensiune sunt milioane de frecvențe. (n.m.: un spectru larg de frecvențe). Fiecare frecvență are propria ei nuanță; o semnătură proprie.
Eu: Când spui asta, îmi vine în minte scala unui aparat de radio.  Pentru a „prinde” un post trebuie să te acordezi (n.m. să răsucești butonul selectorului) pe o anumită frecvență. Noi ne facem acest acordaj, și dacă este nevoie, trebuie să extindem antena sau s-o orientăm pe direcția postului dorit.
Sananda: Da, aceasta este o analogie bună. Ceea ce se va întâmpla va fi că „posturile de pe frecvențele joase” nu le veți mai recepționa. Doar posturile cu  frecvențe superioare vor fi recepționate.
Eu: Unii comunicatori afirmă că dimensiunea a 3-a s-a prăbușit deja (n.m.: „postul” de joasă frecvență). Este corect?
Sananda: Fundația („compania”) care „emitea pe joasă frecvență” și care împiedica, printr-o anumită formă de matrice, „recepționarea” frecvențelor înalte, a dat ”faliment”, s-a prăbușit; însă unii indivizi care făceau această treabă murdară mai pot încă bruia și îngreuna recepția înaltelor frecvențe.
Eu: Puteți explica acest lucru mai mult, pentru mine?
Sananda: Mă refer la matricea, modelul caracteristic dimensiunilor 3D și 4D (zona inferioară). Oriunde ființele permit lansarea și propagarea judecății, a urii, minciunii și corupției ele însele acceptă să se atașeze (sau să rămână atașate) frecvențelor joase. 
Eu: Acesta este un concept greu pentru oameni. Noi am fost instruiți să trăim în dualitate: bine vs rău, corect vs greșit, republican vs democrat etc.
Sananda: Da, și acesta este motivul pentru care este atât de dificil pentru oameni să se mute dincolo de aceste concepte, dar este necesar pentru evoluția sufletului.
Noi cerem ca fiecare persoană să examineze cu atenție și profund informațiile și îndemnurile primite de la noi, să le compare cu realitatea și să hotărască dacă mai este cazul să rămână în dezacord cu sufletul lor, sau să caute să se alinieze acestuia. 
Mulți vor găsi că adevărul nu este perceptibil sau nu este chiar atât de evident.  Însă mulți vor înceta să mai fie în dezacord cu sufletul și spiritul lor. Asta îi va determina să renunțe la vechile credințe, la educația uneori nefastă care i-a pervertit în ființe malefice.
Lumea voastră va înțelege cât de cumplit manipulată a fost, și cât rău și-a făcut singură, la îndemnul celor care nu i-au vrut binele. Unii însă se vor retrage în dualitate și se vor agăța de acea lume, în timp ce alții vor începe să vadă că drumul adevărului se găsește în interiorul nu în afara lor.
Eu: De ce oare aceste mari distorsiuni din lumea noastră se dovedesc atât de greu de înlăturat?
Sananda: Da, numai că lumea voastră nu se străduiește suficient să înțeleagă subtilitățile lăsându-le să se estompeze sau să se piardă, mai ales pentru că există multe surse de distragere, majoritatea dintre ele fiind plantate intenționat. Prin urmare, ceea ce este incorect, ceea ce este o distorsionare trebuie mai atent identificată, clarificată și extrasă din „zgomotul” general în care se mișcă lumea voastră.
Eu: OK, revin cu rugămintea de a-mi explica ce se întâmplă cu frecvențele?De ce acesta este timpul în care să ne facem alegerile?
Sananda: Toate frecvențele (n.m.: deci, dimensiunile) au fost disponibile pentru fiecare dintre voi; ceea ce trebuia să faceți era să vă aliniați cu propria voastră frecvență de vibrație la frecvența cu care intrați în armonie, adică la acel spectru cu care simțiți că rezonați. Asta deoarece, numai acesta vă poate muta într-o nouă realitate, adică într-o lume din dimensiunea cu care aveți cele mai multe compatibilități. 
Acest lucru este încă valabil, până când se va declanșa separarea care vine, în conformitate cu programul. In acest moment se poate simți unicitatea a ceea ce s-a definit a fi cea de a 5-a dimensiune. Când acest maxim (vârf) de identificare va fi depășit, entitățile vor intra într-o periodă în care li se vor estompa aceste sensibilități, respectivele ființe simțindu-se mai dezorientate și pierdute în emoții inferioare.
Nu vreau să spun că sentimentele de tristețe sau chiar de furie nu vor mai putea fi resimțite în dimensiunile mai înalte.
Cu toate acestea, entitățile vor putea să se miște printre aceste emoții ale schimbării cu mult mai multă lejeritate.
De asemenea, veți avea amplificată percepția și înțelegerea a ceea ce trebuie făcut pentru a ieși din sfera de influență a acestor emoții.
Odată cu separarea frecvențelor, adâncirea decalajului între fiecare grupare se va accentua și va deveni mult mai greu pentru o entitate să se deplaseze între planul frecvențelor joase și cel al frecvențelor superioare.
Eu: Ok, deci ce este cel mai indicat să facem pentru a ne stabiliza într-un anumit domeniu de frecvențe?
Sananda: Să existe înțelegerea că acest proces, deși început, va avea loc încet, pentru a permite „calarea” cât mai corectă a entităților pe domeniul cel mai adecvat. Fiecare trebuie să vadă cât mai clar care-i este locul în acel spectru frecvențial, unde se simte mai adaptat emoțional și în ceea ce privește posibilitățile de interacționare cu exteriorul. Va trebui să depisteze zonele în care se poate manifesta, pentru el, lipsa de armonie. În ce constă acele limitări? Care este natura discrepanțelor de credință, în ceea ce privește acumularea și interpretarea informațiilor pe care le recepționează în acel loc (domeniu)?
Acesta este motivul pentru care unii se pot simți în dezacord cu interiorul ființei lor. Pentru unii, va fi aproape imposibil să rămână în limitele realității pe care și-o proiectează, fără a ține cont de gradul lor de adaptabilitate.
Eu: Deci, din punctul Tău de vedere, haosul în care se zbate lumea noastră este un lucru bun sau rău?
Sananda: Da, este un lucru foarte bun, deoarece acestea sunt semne că oamenii sunt în procesul trezirii din somnul rațiunii. Provocarea este pentru cei aflați acum în mijlocul procesului de trezire, când își vor căuta și găsi propriul lor adevăr și nu vor mai accepta orbește ceea ce le spun (propovăduiesc) alții.
Calea trezirii duce la realizarea de sine, când ființa va înțelege că niciodată nu trebuie să-și cedeze puterea, căci această acceptare o va muta dintr-o formă de somn în alta. 
Eu: Există o speranță pentru omenire, în acest sens?
Sananda: Da, una extraordinară. Sunt mulți care lucrează acum cu sârguință pentru a implanta pe planetă iubirea necondiționată.
Iubirea necondiționată este cântecul de sirenă al sufletului; în procesul trezirii, nimic nu este mai eficient decât imboldul primit cu iubire de la cel care-ți amintește adevărata ta natură.
Este timpul să renunțați la rolurile întunecate pe care unii dintre voi le-ați jucat în unele încarnări. Este timpul ca fiecare persoană să-și amintească cine au fost înainte de aceste experiențe, și cât de utilă le-a fost experiența trecutului, când au interpretat aceste roluri. Dar, pentru aceasta, starea de dualitate trebuie depășită.
Eu: Deși acestă stare este atât de răspândită ...
Sananda: Exact.

Eu: Îți mulțumesc, Doamne, pentru că ne-ai acordat aceste explicații! 
Sananda: Este plăcerea Mea, voi trebuind să înțelegeți ce mare bucurie îmi produceți când constat că deveniți tot mai puternici, pentru a rupe lanțurile în care ați fost ferecați atât de multă vreme. 
Mulțumesc tuturor celor care împărtășesc această lucrare. Faptul că tot mai mulți începeți să rezonați cu mesajele pe care vi le transmit, îmi produce o reală satisfacție.
Noi toți, cei aflați în dimensiunile superioare, vă trimitem toată dragostea noastră și cred că drumul vostru spre înterior vă va ajuta să atingeți un nou nivel



2 comentarii: