Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 25 aprilie 2016

Tehnologii de energie liberă – rezultate ale anului 2015; tendinţe pentru 2016

În 2015, site-ul Pure Energy Systems News (PESN) a creat o pagină care conține opt dintre cele mai bune tehnologii exotice de energie liberă (free energy) acum disponibile şi pentru vânzare, majoritatea prin pre-comenzi, ele fiind în curs de fabricație. În viziunea autorilor, în 2016 urmează să apară un salt de conștiință globală, care deschide calea pentru ca aceste modalități, trecute până acum cu vederea și marginalizate, să devină cunoscute și utilizate pe întregul Pământ.
Progresele înregistrate în 2015 în domeniul tehnologiilor de energie liberă; previziuni pentru 2016
În lumea tehnologiilor de energie liberă, 2015 a fost un an foarte semnificativ. Atât de multe lucruri au ieşit la iveală în acest an, încât PESN a creat pagina de internet Cele mai bune tehnologii de energie liberă de vânzare (Best Exotic Free Energy Technologies For Sale) care are opt produse în listă (ordonate de la cele mai mici la cele mai mari preţuri):
• Steorn's Orbo power cell products  
• ADGEX's ELFE Flashlight Powered by Earth's Magnetic Field  
• Best Hydroxy Technologies  
• MagneGas produces superior, green cutting gas for cheaper  
• GAIA's 5 kW AuKW Home Power Generator  
• NetZero Power Generators for Sale  
• Jinbiao Environmental & AGH Recycling's Waste-to-Oil and Biomass-to-Coal Pyrolysis Systems  
• KPP (Kinetic Power Plant) by Rosch Innovations AG 
Deşi există opt tehnologii de vânzare, doar două dintre companiile producătoare livrează în prezent produse pentru clienţi: Rosch şi Hydroxy. Celelalte preiau deocamdată precomenzi, produsele fiind în curs de fabricație.
Există o anumită suprapunere între lista de mai sus şi cea a Top 5 Exotic Free Energy Technologies.
1. DE VÂNZARE: KPP (Kinetic Power Plant) by Rosch Innovations AG
2. DE VÂNZARE: Steorn's Orbo power cell products  
3. Motor-Generator Self-Looped with Usable Energy Left Over (QMoGen)  
4. DE VÂNZARE: GAIA's 5 kW AuKW Home Power Generator  
5. Andrea A. Rossi Energy Catalyzer (E-Cat)  
6. DE VÂNZARE: Best Hydroxy Technologies  
7. Platinum-Invests inviting core group membership licensing  
8. Brillouin reports independent validation of their LENR HHT™ reactor core system  
9. ERR 800 kW Power Station Project Booklet
10. Yildiz preparing for magnet motor sales launch  
11. GDS Technologies announces manufacturing phase for 5 kW back-up free energy generator  
12. Keppe Motor wins Innovation and Technology Product of the Year Award at the world's largest electronics trade show 
Se consideră că generatorul de energie pentru casă de 5kW GAIA include tehnologia KPP, deoarece este aceeaşi tehnologie, dar la scară diferită. Din punctul de vedere al afacerii şi al fabricării acestea sunt totuşi foarte diferite, iar GAIA a avut numeroase întârzieri semnificative în timp ce Rosch a realizat multe vânzări de echipamente folositoare. Generatoarele lor de cel puţin 5Mw putere sunt garantate de una din cele mai mari companii de (re)asigurări din lume.
Previziuni pentru 2016 – în cazul în care va avea loc o trezire planetară
Ce oferă anul 2016 în domeniul energiei libere exotice? Dacă viziunea Pure Energy Systems Newscorespunde realității, va apare o modificare globală a conştiinţei şi multe păreri de rău (pentru tot ce s-a făcut rău pe această planetă); free energy nu va fi singurul lucru de până acum care a fost ţinut sub tăcere şi care va putea ieşi liber la lumină. Modalităţile alternative de vindecare vor ocupa un loc principal. De asemenea, vor apare şi vor ocupa un loc important sistemele alternative de educaţie care pun accentul pe spiritul uman, spiritualitate şi libertate. Sisteme de plată alternative, monezi alternative care sunt mult mai stabile vor putea, de asemenea, să apară. 
Pe de altă parte, toate acele facţiuni obsedate de controlul lumii, care s-au închinat tiraniei sufletului, se vor topi precum roua după apariția Soarelui în faţa acestei treziri planetare.
Ce se întrevede pentru 2016 din punct de vedere al energiei libere? 
- Pământul va fi inundat de aceste tehnologii. Acestea vor putea invada piaţa cu o viteză record – în luni de zile, mai degrabă decât în ani. De fapt nu ar trebui să ne surprindă dacă această invadare a pieţei se va vedea la finele lui 2016, nu printr-o singură modalitate, ci printr-o multitudine de modalități. 
- Vom vedea milioane de QMoGens, făcute după planuri descărcate de pe internet, având componente care nu sunt de obicei în rafturile magazinelor, iar miliarde de dispozitive stabile de energie vor fi diseminate astfel.
- Spre finele anului, 95% dintre toate dispozitivele portabile vor avea surse de energie încorporate, astfel că nu va mai fi nevoie de firul de conectare la priză sau de alte sisteme de încărcare. 
- 75% dintre uzinele pe bază de cărbuni vor fi convertite în uzine cu energie curată, fie LENR, cavitaţie sau alte modalităţi aşa-zis exotice. 
- Aproape 75% dintre casele de pe planetă vor putea să funcţioneze independent de reţea, dar vor folosi grila pentru echilibrarea energiei obţinute şi sisteme de siguranţă (back-up). 
- Este posibil ca şi transporturile să se transforme radical:
 - Eficienţa vehiculelor alimentate cu carburanţi pe bază de petrol va creşte cu aproximativ 40%.
 - 25% dintre vehiculele pe bază de petrol vor fi transformate în vehicule electrice.
 - Spre finele lui 2016, 75% dintre vehiculele electrice vor fi alimentate la bord de o sursă de energie, astfel că nu va mai fi nevoie să fie reîncărcate.
 - Motoarele cu reacţie pentru comutare vor deveni un lucru obişnuit.
 - Vehiculele personale de zbor vor fi mai ieftine şi mai practice decât automobilele, spre finele lui 2016.
 - Vor apare sisteme de transport maritim care vor traversa oceanele într-o zi.
- În loc de a se opune acestor noi tehnologii, numindu-le „de frontieră”, oamenii de ştiinţă vor deveni cei mai buni prieteni ai acestor modalităţi. O nouă provocare în mediul academic va fi aceea de a demonstra cum funcţionează aceste lucruri şi se va urmări îmbunătăţirea şi optimizarea eficacităţii lor. 
- În loc de a se opune apariţiei lor, guvernele vor facilita aceasta.
Dacă nu se va produce această trezire planetară, dacă nu va avea loc acest fel de căinţă, atunci lumea va intra în degringoladă economică, al Treilea Război Mondial, boli devastatoare, va apare o dezagregare și scufundare a societăţii. Şi probabil niciuna dintre tehnologiile exotice de tip free energy pentru casă nu va mai invada piaţa. Poate va exista o distribuţie limitată, pentru puţine dintre aceste produse. 
Ce cale doriţi să urmați?
Sublinieri
Mai jos sunt anumite aspecte din 2015 pentru fiecare pentru a le citi atent, până la capăt, listate în următoarea ordine:
1. Top 5
2. Underreported 
3. Top 5 Runners up
4. Finance
5. Notable Deaths
Top 5
1 și 4 Rosch / GAIAEnumerate în ordine cronologică: 
Part I: 100 MW total Rosch Thrust Kinetic Generators in operation  – Generatoarele cinetice cu contrareacție Rosch de 100 Mw, operaționale
Tehnologia utilizează puterea de a ridica obiecte care vor pluti în atmosferă, folosind aerul sub presiune, şi care apoi vor coborî după ce aerul trece deasupra camerei cu apă. Au fost proiectate echipamente de energie de 5MW, 40MW şi 100 MW pentru utilităţi. Pentru luna mai 2016 au fost programate demonstraţii publice, pentru industrie şi mass media. Preţul energiei este de două ori mai bun decât cel al energiei solare şi eoliene. (PESN, 22 aprilie 2015).
Part II: GAIA demonstrating 5 kW home power Rosch KPP prototype in Germany; taking orders – GAIA prezintă versiunea de 5KW a prototipului pentru generatorul de casă al tehnologiei Rosch în Germania, şi preia comenzi.
Între 25 aprilie - 6 mai 2016, GAIA va face demonstraţia pentru o versiune de 5 kW a tehnologiei Rosch, care utilizează puterea de a ridica obiecte care pot pluti, folosind aerul sub presiune, care apoi coboară după ce aerul trece deasupra camerei cu apă. În prima şarjă de producţie se vor realiza 500 de astfel de unităţi, dintre care jumătate sunt deja vândute. (PESN, 22 aprilie 2015). 
 
Rosch 15 kW KPP Demo Report – Raportul demonstrației tehnologiei Rosch 15 kW KPP
19 iunie 2015 – tehnologia KPP Innovations Rosch AG, după cum a demonstrat sistemul de 15 kW, funcționează așa cum trebuie. Producătorii au ridicat compresorul de aer de la sol pentru a arăta că nu există fire care vin de acolo pentru a-l alimenta; iar un aparat de fotografiat IR a arătat că nu există fire care merg la/ de la acesta de sub beton.
Why I'm 100% sure Rosch's KPP free energy technology works  – De ce suntem 100% siguri că tehnologia cu energie liberă KPP Rosch funcţionează.
Am eliminat turnul de apă deoarece avea o sursă de energie datorită anumitor fire ascunse în furtunul de aer. Am eliminat gerneratorul şi masa deoarece aveau anumite fire ascunse care ajungeau la acestea. Transmisia wireless convenţională a fost eliminată de asemenea. Aceasta lasă o singură concluzie: autosusţinere cu 15kW putere la ieşire”, după cum se precizează în fişa produsului. (PESN; 20 iunie, 2015)
PES Validation of Rosch's KPP Technology – Validare PES a tehnologiei KPP Rosch.
Nu există fire ascunse care alimentează echipamentul de energie cinetică KPP (Kinetic Power Plant) de 18kW putere la ieşire, şi este o auto-buclă cu exces de energie disponibilă pentru alimentare (PES Validations; 17 august 2015).
FOR SALE: KPP (Kinetic Power Plant) by Rosch Innovations AG   – DE VÂNZARE: KPP (echipament de energie cinetică) al Rosch Innovations AG.
Este disponibil un echipament utilitar ce poate fi reînnoit, capabil să susţină la ieşire 100% capacitate în mod continuu; include back-up; timpul de fabricare 9-12 luni, în funcţie de volumul comandat. Testat de trei unităţi (German TUV), patentat (PCT), 100% garantat. Susţine licenţele regionale; sunt disponibile proiecte de echipamente de cel puţin 5MW (PES Store)
GAIA keeping info in-house for a while  – GAIA păstrează informaţiile în interior pentru o perioadă.
Roberto spune: „Datorită interesului internaţional copleşitor, am decis să informăm prin newsletter doar pe cei care au comandat echipamente. Această situaţie a apărut datorită comunicării prea «publice» despre acest subiect în trecut. Toţi cei interesaţi sunt rugaţi să aştepte până la lansarea oficială…”  (PESN; 19 septembrie 2015)
2 Steorn
FOR SALE: Steorn's Orbo power cell products available for sale  – DE VÂNZARE: Produse cu celule de energie Steronʼs Orbo disponibile pentru vânzare.
Celulele de energie Orbo pulsează energie din mediul înconjurător, astfel că sunt o staţie mică solidă de energie care nu trebuie niciodată reîncărcată sau conectată la priză. Două produse care sunt acum disponibile pentru precomenzi sunt:OPhone şi OCube, tabletă şi încărcător de telefon. Până în vara anului 2016 vor fi disponibile şi un controler de computer care nu va fi nevoie să fie conectat la priză (PESN; 3 decembrie 2015)
5 LENR
Enumerate în ordine cronologică:
LENR-to-Market Digest  – 22 ianuarie 2015
Sublinierile includ: rapoartele McKubre asupra unei variaţii a testului Rossi tripartit la Lugano, realizat de către un cercetător senior rus, Alexander Parkhomonov; informaţii asupra precomenzilor de E-Cats (Energy Catalyzer); actualizări asupra testării unui echipament de 1MW; pregătiri pentru producţie în masă; progresul şi călătoriile Brillouin; progresul „testului dog bone core” al MFMP (PESN; 22 ianuarie 2015)
LENR-to-Market Digest  – 30 ianuarie 2015
Un nou raport realizat de Alexander Parkhomonov arătă excesul de căldură la varianta E-Cat(Energy Catalyzer); Jack Cole raportează exces de căldură de asemenea; platforma Sven Kullander pentru echipamentul E-Cat de 1MW; raport despre fuziunea la rece 101 la MIT (Massachussets Institute for Technology, SUA); secţiunea specială a Science Journal asupra LENR; „alte chestii nucleare”. (PESN; 30 ianuarie 2015)
LENR-to-Market Digest  – 7 martie 2015
Prezentarea include: poze cu echipamentul E-Cat (Energy Catalyzer) de 1MW cu 30.000 de componente; replicarea Parkhomonov aplaudată; încercări asupra unei noi replicări de către Benoit Schillings şi Jean-Paul Biberian; cartea Hot-Cat 2.0; numărul din Current Science despre LENR; explozia „dog bone” MFMP; analogia LENR - Cenuşăreasa. (PESN)
LENR-to-Market Digest – 16 mai 2015
Prezentarea include: poza unui încălzitor de casă E-Cat (Energy Catalyzer), cu perioade lungi de auto-întreţinere, mărime din ce în ce mai mică; „în contact” cu Elon Musk; ICCF-19relatează prin Tom Darden despre replicarea Parkhomonov; Open Power Association colaborează cu MFMP; alte începuturi: LENRIA, Clean Nuclear Power şi Societatea Franceză de Ştiinţă Nucleară în Materia Condensată (PESN)
LENR-to-Market Digest – 25 octombrie, 2015
Recapitularea de 5 luni include: confirmarea independentă a unui echipament E-Cat (Energy Catalyzer) de 1MW; cumpărătorii se aşează la coadă, pre-comenzi de 3 miliarde de dolari; copii ale reactorului X; noi investitori, 2,5 ani datorită aplicării; brevetul american răsplătit, recunoaştere internaţională, marcă recunoscută; multe publicaţii academice (PESN)
Reveal at Midnight from Rossi – Revelația lui Rossi de la miezul nopții
Cu câteva nopţi în urmă am avut un vis. Echipamentul E-Cat X a fost produs în miliarde de exmplare, fiecare asamblat în conexiune cu un altul în diferite combinaţii pentru a produce iluminatul public: un oraş a fost iluminat în totalitate cu E-Cat X şi de la fiecare lampă pornea o reţea de tuburi şi fire care distribuia căldura şi electricitatea către case.” (Free Energy Blog; 1 ianuarie 2016)
Sub cele 5 poziții principale
Procesul foloseşte cavitaţia pentru a purifica apa în timp ce generează electricitate printr-un fenomen LENR asociat cu cavitaţia. Am avut un interviu extraordinar cu dr.Hector Guevara luna trecută. Probabil este în Top 5.”
Don Bell's Wireless Phone Power Cradle – Încărcătoarele wireless pentru telefoane ale Don Bell
Don Bell susține că a vândut 10.000 de încărcătoare de telefon wireless. Ar putea fi în Top 5, dacă nu chiar nr.1.
Calcul: pui 8MW într-un sistem de inducţie şi ai la ieşire 100 MW, pentru reţea, la un preţ de 2-3 cenţi/kW-h, fără pierderi. Un sistem potrivit pentru a scoate din funcţiune fabricile de cărbune. Un subprodus al acestui process este producerea apei medicale (foarte pure). (PESN; 21 decembrie 2015)
SHT 
Enumerate în ordine cronologică:
Solar Hydrogen Trends a reuşit să îndeplinească mai multe aspecte semnificative. Acum, într-un mic nou laborator au fost construite două clone a simfoniei lor 7, un reactor, şi au trecut un test tripartit. Una dintre acestea a funcționat 8h încontinuu. (PESN; 24 martie 2015)
Crevetele pistol produce o bulă de cavitaţie care şochează prada. Ceva similar acestui fapt se petrece în reactorul Solar Hydrogen Trends care foloseşte simultan 16 efecte diferite care conduc la obţinerea unei producţii foarte mari de hidrogen. (PESN; 30 iunie 2015)
 
KB Consulting produces H from aluminum and water with no oxide coat build-up  
Constantine Balakirian anunţă că procesul lor permite reacţia continuă a aluminiului cu apa pentru a produce hidrogen, fără să se formeze un film de oxid la suprafaţă, care ar împiedica reacţia continuă. Impulsul electric este parte din acest proces, nu doar singurul impuls de pornire. (PESN; 25 iulie 2015)
Unele motive pentru care Constantine Balakirian a fost concediat. Clarificarea că reactorulSolar Hydrogen Trends (SHT) este condus în principal de reacţia dintre aluminiu şi apă pentru a produce hidrogen, fără formarea unui film de oxid la suprafaţă, ceea ce permite producţia continuă. Transmutaţie de metale detectată, altele decât aluminiul în precipitat. (PESN; 26 iulie 2015)
Când a fost concediat, Constantine Balakirian a mărturisit că a fost unul dintre cei mai buni experţi în dezinformare. El este cel care a răspândit în 2014 explicaţia falsă că producţia mare de hidrogen provenea de la transmutarea oxigenului în hidrogen şi a spus că porţia chimică ajungea la 2,1%. (PESN; 31 iulie 2015)
Keshe 
Enumerate în ordine cronologică:
Website-ul Fundaţiei Keshe prezintă două tehnologii de generatoare de vânzare, fiecare la 499,99E, dar nu se prezintă nicio informaţie tehnică, nici măcar câţi kW vor produce. (PESN; 14 iulie 2015)
 
GRAIN OF SALT: Keshe Plasma Energy Unit release 
Internetul a fost plin de discuţii despre un eveniment care trebuia să aibă loc la Roma pe 16 octombrie 2015, când Mehran Keshe plănuia să dea mostre de reactoare de plasmă ambasadorilor lumii, dacă aceştia ar fi zorii unei noi epoci de pace. A fost necesară multă precauţie, deoarece Keshe exagera enorm şi nu era în contact cu realitatea. (PESN; 14 octombrie 2015)
Fundaţia a emis un set complet de planuri care arătau cum să construieşti unul dintre aceste sisteme de energie pentru casă sau maşină, cu o limită de 2kw (?). Planurile nu sunt încă suficient de clare decât pentru persoanele foarte înzestrate şi intuitive. Noroc! (PESWiki; 31 octombrie 2015)
Keshe s-a contrazis în mod constant şi a spus lucruri care ar face orice cercetător adevărat (sau student) în fizica nucleară să-şi ridice capul cu expresia «Ce Dumnezeu…?»” (Free Energy Blog; 9 noiembrie 2015)
Keshe Magravs Power systems being recalled 
  
Datorită procesului de fabricaţie, au fost necesare corecţii pentru îmbunătăţirea eficienţei sistemelor. Am folosit cunoștințe de la toţi susținătorii noştri pentru a realiza produsul îmbunătăţit”. Actualizare de la replicatorul Magrav a cărui primă unitate a fost o eroare. (PESN; 1 decembrie 2015)
Replicatorul român a postat un video care arată sistemul său Magrav făcând anumite lucruri neobişnuite. El a arătat un watt-metru care indica un nivel mai mic după ce a pornit un televizor care era conectat la sistemul său. A afirmat: „Dovada scăderii consumului de energie de la aproximativ 107W la 34W după 10 zile de perfectare!” (PESN; 23 decembrie 2015)
Diverse
Pentru a oferi o explicaţie asupra etapei în care se află, dr. James B. Schwartz (Ben) de la Fundaţia Arca lui Noe, a făcut o descriere a teoriei care se află la baza funcţionării sistemului. S-au contruit multe versiuni mici ale acestui design solid. (PESN; 1 august 2015)
Cu ani în urmă, inventatorul, liderul şi activistul FE, Mike Waters a conceput o turbină de aer ridicol de simplă. Este o cuşcă de veveriţă aranjată la 90º perpendicular pe fluxul de aer, împrăştiind tot aerul ce vine către perimetrul unde este cuplul de torsiune (colierul). (PESWiki; 29 iunie 2015)
Cele 16 produse de linie includ: generatorul cu paladiu de 3kW; trenul de energie cu titan pentru vehicule; sistemele de energie pentru activităţi recreaţionale şi pentru trusa de zbor; amplificatorul de forţă 1:5 cu până la 5kW putere la ieşire pentru energia solară şi eoliană; sistemul VCL 10 de transformare a deşeurilor în energie. (PESN; 6 iunie 2015)
Artashes G. Harutyunyan din Armenia, acum în Shanghai cu o echipă, are mai multe varietăţi de echipamente din care să alegem: plastice-petrol, deşeuri-petrol (de exemplu din noroi şi nisip în petrol) – disponibile în pachet sau în producţie continuă; şi biomasă-cărbune-echivalent, continuu. Echipamentele funcţionează curat, fără să polueze. (PESWiki; 7 august 2015)
Toate componentele generatorului sunt certificate ESA. Sistemul de 5kw este de 5000 de dolari, un preţ competitiv. Vizitaţi site-ul înainte de a comanda. Menţionaţi PES dacă vi s-a oferit, pentru discount. (PESN; 30 octombrie 2015)
Referitor la cele mai noi prototipuri, un asociat a spus: „Se numesc Belluno 1 şi Belluno 2. Acestea sunt prototipuri fabricate în Belluno, Italia. Motoarele magnetice nu mai sunt un vis. Curând, oamenii vor putea să le folosească în activităţile lor zilnice”. (PESN; 5 mai 2015)
Toby Grotz, inginer în electricitate şi profesionist în energie liberă, descrie călătoriile sale recente în India şi implicarea în observarea progresului tehnologiei electromagnetice ale lui Paramahamsa. El a spus că sunt în lucru discuţii de licenţiere pentru primele modele care să fie date pe piaţă, la 10 KVA şi 25KVA. (PESN; 15 aprilie 2015)
Brevet în aşteptare, certificate UL, module de 60kW şi 250kW sunt se pare disponibile pentru cumpărare sau via unui contract PPA pe 20 de ani, cu finanţare 100%. Sistemul fără carburant, nepoluant, reînnoitor, continuu, implică o combinare a cinci tehnologii care nu există în magazine. (PESWiki; 29 august 2015)
Acum că această reparare a organizării lumii a atins „faza a 3a”, se publică cum s-a atins aceasta, dar de acum înainte se stopează surse deschise adiţionale de instruire, deoarece se focalizează pe realizarea unui design comercial. Nu au fost precizate detalii despre sistemul auto-buclă în comunicatul de presă. (PESN; 12 iulie 2015)
Noi caracteristici includ: motorul magnetic cu magneţi rotativi; generatorul cu roată mare; generatorul infinit; generatorul de electricitate rece; sistemul Bedini1984 de 3kW prin fir subţire ca firul de păr; analogul tehnologiilor GDS; prototip pentru John Searl; turbine Tesla şi înfăşurători; sistemul Leedskalnin (PESWiki; 9 iulie 2015)
Finanţe
Miliardarul Manoj Bharava, fondator şi director executiv al 5 Hour Energy, are o pasiune în a-şi folosi averea pentru a face lumea un loc mai bun pentru a trăi; el vede energia ca fiind crucială pentru acest obiectiv. El și echipa sa nu au frica de a gândi în afara „cutiei”. (PESN; 9 octombrie 2015)
Bill Gates Dedicates $2 Billion to Finding "Energy Miracle"  (Free Energy Blog; 14 octombrie 2015)
Compania are mai multe clădiri, mii de angajaţi şi câteva sute de ingineri, cu o singură clădire pentru Cercetare şi Dezvoltare. Are, de asemenea, foarte bune relații cu prim ministrul Indiei. Are toate echipamentele de simulare de ultimă oră de care este nevoie. (PESN; 5 octombrie 2015)
Morţi notabile  
Joe Newman, 6 martie 2015 (la vârsta de 78 de ani)
Inventatorul Paul Pantone, recunoscut în lume, a decedat pe 14 decembrie 2015, după o boală lungă. Versiunea simplă a sistemului GEET realizat de el a fost replicată de zeci de mii de ori; dar efectul său plasmatic (7x), care necesită o precizie foarte mare, încă scapă multor cercetători, dar nu tuturor. (PESN; 14 decembrie 2015)
Ce puteţi face pentru a contribui la răspândirea dispozitivelor free energy: 
1. Citiţi Suggestions for How to Get Involved with the Roll-out of Exotic Free Energy (Sugestii despre cum puteţi să vă implicaţi în promovarea echipamentelor free energy)
2. Daţi mai departe prietenilor şi surselor preferate de ştiri
3. Abonați-vă la newsletter-ul PESN pentru a fi informaţi asupra ultimelor descoperiri din sectorul free energy
4. Informaţi pe cei din sectorul de reînnoire a energiei, ca să cunoască aceste tehnologii
yogaesoteric
24 aprilie 2016 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu