Prin profunda mea prezență EU SUNT, invoc acum Flacăra Violet. Eu cer ca FV să curgă acum prin chakra coroanei mele spre inima mea și să se răspândească în fiecare celulă și particulă a corpului meu fizic, mental, emoțional și spiritual. Cer ca toate gândurile, vorbele și faptele mele întunecate să fie transmutate în lumină, indiferent când le-am creat. Așa să fie! (în sprijinul cititorului)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 3 martie 2016

Misterele percepției energiei subtile a timpului şi secretele percepţiei noastre asupra realităţii

Percepţia timpului joacă un rol esenţial în viaţa noastră. Până la începutul secolului al XX-lea, majoritatea oamenilor considerau timpul un element universal, ce se manifestă în acelaşi fel oriunde şi pentru oricine. Albert Einstein a fost cel care a schimbat radical perspectiva asupra timpului, explicând că acesta este relativ, nu absolut, aşa cum susţinea Isaac Newton. Experienţa timpului este pur subiectivă, fiecare om percepându-l în funcţie de viteza cu care călătoreşte prin spaţiu şi de distanţa faţă de un câmp gravitaţional (cu cât este mai departe un ceas de sursa de gravitaţie, cu atât timpul trece mai repede, aşadar timpul se scurge mai repede pe Everest decât pe malul mării).
Chiar dacă lumea fizicii a acceptat încă de la începutul secolului al XX-lea trecerea de la perspectiva newtoniană asupra timpului la cea a lui Einstein, motivele pentru care timpul este perceput diferit de fiecare dintre noi nu a fost studiat în detaliu decât în ultimii ani. Astăzi, specialiştii în neuroştiinţe şi psihologie înţeleg mai bine ca niciodată modul în care oamenii percep timpul şi consecinţele pe care acest lucru le are asupra realităţii umane.
Oamenii trăiesc în trecut
Dacă eraţi de părere că doar persoanele nostalgice trăiesc în trecut, vă înşelaţi. De fapt, fiecare om trăieşte în trecut, acest lucru fiind demonstrat pentru prima dată în cadrul unui studiu realizat în anul 2000 la Institutul Salk pentru Studii Biologice.
Conform acestei cercetări, oamenii trăiesc cu cel puţin 80 de milisecunde în trecut, o perioadă puţin mai lungă decât durează să clipim. „Ceea ce credeţi că vedeţi într-un anume moment este, de fapt, influenţat de viitor”, a explicat David Eagleman, autorul studiului. Acest lucru se petrece deoarece percepem lucrurile cu un uşor decalaj, creierul jucând un rol similar celui pe care îl are un producător TV ce transmite o emisiune live cu o scurtă întârziere pentru a putea edita în cazul unei întâmplări neaşteptate. „Creierul face acelaşi lucru”, a explicat Eagleman.
Cercetătorii au identificat acest fapt cu ajutorul iluziei „flash-lag”, ce a fost descoperită în 1958. Un exemplu al iluziei poate fi un cerc aflat în mişcare, în centrul căruia apare un flash luminos. „Deşi flash-ul are loc fix în centrul cercului, oamenii îl percep puţin în urma cercului. Această iluzie poate fi studiată noaptea, observând avioanele care survolează cerul – uneori, semnalele luminoase ale aeronavelor par să vină cu o oarecare întârziere după avion”, a explicat Eagleman.
Motivul pentru care creierul reacţionează cu întârziere este acela că senzorii prin care corpul uman interacţionează cu lumea exterioară nu funcţionează cu aceeaşi viteză. Acest lucru a fost identificat pentru prima dată de inginerii ce se ocupau de primele transmisiuni TV şi aveau sarcina de a sincroniza fluxul de imagini cu cel de sunet. Experimentând, aceştia au descoperit că sincronizarea nu trebuie să fie perfectă. Atâta timp cât între fluxul de sunet şi cel de imagine nu este o diferenţă mai mare de 80 de milisecunde, creierul telespectatorului le va sincroniza fără ca acesta să realizeze. Acest lucru poate fi testat şi de posesorii de automobile: dacă portiera este închisă în forţă, sunetul şi imaginea vor fi percepute ca fiind simultane dacă acţiunea este privită de la mai puţin de 30 de metri distanţă. Dacă distanţa este de 30 de metri sau mai mare, imaginea şi sunetul vor părea nesincronizate, deoarece diferenţa dintre viteza luminii şi cea a sunetului va duce la perceperea celor două elemente la o distanţă mai mare de 80 de milisecunde între ele.
Cercetătorii care au studiat discrepanţa dintre momentul în care un eveniment are loc şi momentul în care creierul îl percepe în mod conştient au ajuns la concluzia că această întârziere a reprezentat un avantaj evoluţionar pentru om, facilitând supravieţuirea şi reproducerea acestuia. Mai exact, prin decalarea perceperii realităţii vizuale cu aproximativ 80 de milisecunde, creierul poate crea o imagine unitară a tuturor informaţiilor recepţionate de simţuri, ceea ce îmbunătăţeşte capacitatea de identificare a potenţialelor ameninţări.
David Eagleman, unul dintre cercetătorii care au studiat diferitele moduri în care creierul uman percepe realitatea, a identificat şi alte cazuri în care creierul sincronizează informaţiile percepute de simţuri. „Dacă cineva vă atinge pe nas şi pe degetul mare de la picior în acelaşi timp, creierul va percepe cele două acţiuni ca fiind simultane, deşi semnalul de la nas ajunge la creier mult mai repede decât cel de la capătul piciorului”, explică specialistul în neuroştiinţe. Eagleman crede că decalajul de timp cu care percepem realitatea este esenţial, deoarece permite creierului să creeze o percepţie unitară a realităţii. Această concluzie are şi consecinţe inedite: este posibil ca persoanele înalte să trăiască ceva mai în trecut decât persoanele scunde, dat fiind  că timpul în care cel mai lent semnal ajunge la creier este mai mare din cauza membrelor mai lungi.
De ce trece timpul mai repede atunci când începem să îmbătrânim?
Aveţi vreodată senzaţia că timpul trece mai repede decât atunci când eraţi copii? Dacă da, aflaţi că acesta este un nou aspect al modului subiectiv în care creierul percepe timpul.
Dacă în copilărie vacanţa de vară părea să dureze o eternitate, pe măsură ce avansăm în vârstă anotimpurile şi anii par să se scurgă cu o viteză tot mai mare. Cercetătorii au descoperit că aceasta este o senzaţie universală, existând diferenţe de percepţie a timpului în funcţie de vârstă. Atunci când oamenii de ştiinţă solicită unui adolescent şi unei persoane în vârstă de 70 de ani să estimeze, fără a număra, în cât timp a trecut un minut, persoana mai tânără oferă răspunsuri mai apropiate de adevăr, pe când cea de vârsta a treia anunţă mai repede scurgerea celor 60 de secunde.
Motivul pentru care apare acest efect nu are legătură atât de mult cu vârsta, cât cu felul în care creierul procesează informaţiile. „Timpul este foarte elastic”, explică David Eagleman. „Acesta se «întinde» atunci când resursele creierului sunt folosite intens, însă când experienţele pe care le trăim nu ne oferă nicio surpriză şi creierul nu este solicitat, timpul se comprimă”, a adăugat specialistul.
Steve Taylor, profesor de psihologie la Universitatea din Leeds, afirmă că, pentru un copil, 6 ore petrecute la joacă sunt echivalentul unei zile de 20 de ore pentru un adult. „Copiii trăiesc totul pentru prima dată, toate experienţele lor sunt noi. Pentru ei, timpul trece mai greu ca urmare a faptului că percep în mod constant informaţii noi despre lume. Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii trăiesc din ce în ce mai puţine experienţe noi, devenind mai obişnuiţi cu lumea înconjurătoare, care pare familiară. Astfel, percepem mai puţine informaţii despre lume, iar timpul nu se mai dilată”, explică Taylor.
Faptul că informaţiile noi au efect de „dilatare” a timpului atunci când sunt percepute de creier poate fi demonstrat prin testele de laborator. Un exemplu simplu este afişarea în mod  repetat a unei imagini pe ecranul unui computer. Într-un experiment efectuat de David Eagleman, voluntarii au urmărit un ecran pe care era afişată la un interval fix de timp o imagine cu un pantof, ce rămânea pe ecran o perioadă identică de timp. După ce imaginea cu pantoful era afişată repetat, voluntarii vedeau o imagine nouă, cu o floare. Deşi imaginea cu pantoful (cu care creierul era deja obişnuit) şi cea cu floarea (conţinând o informaţie nouă) rămâneau la fel de mult timp pe ecran, voluntarii aveau senzaţia că imaginea conţinând floarea era afişată pentru o perioadă mai lungă.
Din acest motiv, profesorul Taylor recomandă oamenilor să facă un efort să caute cât mai multe experienţe noi cu putinţă. „Dacă trăieşti o viaţă dominată de rutină, atunci timpul va continua să se accelereze, însă dacă depui un efort pentru a călători în medii noi, pentru a te expune la situaţii şi provocări noi, chiar dacă e vorba de ceva simplu ca alegerea unei rute noi în drumul spre serviciu, acest element de noutate va încetini timpul”, explică Taylor. „Mulţi oameni încearcă să îşi prelungească viaţa menţinându-se în formă şi  urmând o dietă sănătoasă, ceea ce este foarte bine, însă trebuie să conştientizăm că putem să ne prelungim viaţa prin modificarea modului în care percepem timpul, căutând mai multe experienţe noi şi petrecând mai mult timp trăind în prezent”, a concluzionat Taylor.
Percepţia asupra energiei subtile a timpului în situaţiile critice
O altă experienţă pe care au trăit-o numeroase persoane este sentimentul de încetinire a curgerii timpului în situaţiile critice. Fie că este vorba de un moment în care respectivii oameni au văzut moartea cu ochii sau doar de o întâmplare înfricoşătoare, toţi au relatat aceeaşi senzaţie: timpul „se desfăşura” cu încetinitorul.
David Eagleman a colecţionat numeroase mărturii de la oameni din întreaga lume care au trăit această senzaţie. Un muzeograf care a dărâmat din greşeală un vas Ming extraordinar de valoros a declarat că „a durat o eternitate” din momentul în care a atins vasul până când acesta a lovit podeaua. O altă mărturie a venit de la un motociclist implicat într-un accident rutier, care a fost aruncat pe carosabil în urma impactului cu un automobil şi s-a lovit în mod repetat cu casca de asfalt. În acel moment, motociclistul avea senzaţia că timpul se scurgea atât de încet, încât a compus în mintea sa o melodie pe ritmul creat de impactul repetat cu carosabilul.
Pentru a reproduce această senzaţie, cercetătorul a apelat la Suspended Catch Air Device, un dispozitiv inedit dintr-un parc de distracţii din Dallas. Doritorii de senzaţii tari sunt ridicaţi la o înălţime de 45 de metri deasupra solului, apoi lăsaţi să cadă în gol 30 de metri, căderea fiind atenuată de o plasă. Din momentul în care participanţilor li se dă drumul în gol şi până când ei ating plasa trec 2,6 secunde, însă majoritatea estimează apoi timpul de cădere la 4 secunde.
Pentru a verifica dacă această „încetinire” a curgerii timpului permite oamenilor să perceapă detalii pe care nu le-ar observa în mod normal, Eagleman a dotat voluntarii care au acceptat să treacă prin această experienţă palpitantă cu un ceas digital special. Ceasul era programat să afişeze un număr şi apoi să închidă display-ul după foarte puţin timp. În mod normal, oamenii nu au suficient timp pentru a percepe numărul afişat astfel, însă acest lucru ar putea fi posibil dacă timpul ar încetini cu adevărat.
Experimentul a arătat că, în ciuda faptului că oamenii au avut senzaţia că timpul trece mai greu, capacitatea lor de a percepe numerele afişate nu s-a îmbunătăţit. „Aşadar, atunci când cazi, nu vezi în «slow-motion»”, a explicat Eagleman. „Ceea ce se petrece de fapt ţine de memorie, nu de accelerarea percepţiei. În mod normal, amintirile noastre sunt ca o sită. Gândiţi-vă la momentele în care mergeţi pe o stradă aglomerată şi vedeţi multe chipuri, afişe stradale şi alţi stimuli. Deşi percepeţi toate aceste detalii, ele nu devin parte a amintirii. Atunci când una din maşinile de pe stradă virează brusc spre dumneavoastră, atunci începeţi să memoraţi fiecare detaliu perceput”, susţine cercetătorul. Astfel, în momentele de şoc, oamenii acumulează o cantitate extraordinară de amintiri într-un timp foarte scurt. „Efectul de dilatare a timpului ar putea fi pur şi simplu metoda prin care creierul gestionează toate aceste informaţii în plus”, conclude cercetătorul.
Relaţia dintre percepţia energiei subtile a timpului şi senzaţia de satisfacţie
Este binecunoscut faptul că atunci când ne simţim bine avem senzaţia că timpul trece foarte repede. Câteva studii recente au arătat ceva surprinzător: atunci când oamenilor li se spune că timpul a trecut mai repede decât s-a petrecut în realitate, ei tind să creadă că s-au simţit foarte bine.
Acest lucru a fost demonstrat de câteva experimente efectuate de Aaron Sackett, psiholog cercetător la Universitatea St. Thomas din Minneapolis, SUA. În cadrul primului experiment, Sackett şi colegii săi au cerut voluntarilor să renunţe temporar la ceasuri şi la telefoane mobile pentru a se concentra asupra rezolvării unei sarcini simple: lecturarea unui text şi sublinierea cuvintelor în care existau litere dublate (vaccin, spre exemplu).
Toţi participanţii au desfăşurat această activitate vreme de 10 minute, însă ei nu ştiau acest lucru. Jumătate dintre participanţi ştiau de la Sackett că sarcina urma să dureze 5 minute, iar ceilalţi ştiau de 20 de minute. Atunci când participanţii au fost anunţaţi că perioada dedicată experimentului se încheiase, participanţii au fost surprinşi. „Cei care credeau că lucrau la această sarcină de 5 minute s-au gândit «Dumnezeule, am avut senzaţia că a durat de două ori mai mult», iar cei care au crezut că sarcina a durat 20 de minute s-au gândit «Oau, ce repede au trecut cele 20 de minute, am simţit că timpul zboară”, a explicat Sackett.
Atunci când coordonatorii experimentului au rugat participanţii să detalieze cât de mult le-a plăcut să efectueze exerciţiul, cei care au crezut că durase 20 de minute l-au evaluat ca fiind mult mai plăcut şi mai distractiv în comparaţie cu participanţii care au crezut că timpul s-a scurs cu lentoare, în ciuda faptului că toţi voluntarii au făcut exact acelaşi lucru pentru aceeaşi durată de timp.
Pentru a verifica dacă efectul este real, cercetătorii au conceput un nou  experiment în cadrul căruia să identifice dacă activităţile deja plăcute pot fi făcute chiar şi mai plăcute. Oamenii de ştiinţă le-au cerut voluntarilor să indice melodia lor preferată, iar apoi le-au redat-o cu ajutorul unui player muzical special. Acesta era dotat cu un cronometru ce număra secundele melodiei, cronometru ce avea un secret: în cazul a jumătate dintre participanţii la studiu, acesta număra secundele ceva mai repede decât în mod normal, iar în cazul celorlalţi, secundele treceau un pic mai lent decât în realitate. Rezultatele au fost similare: voluntarii care au avut senzaţia că timpul „zboară” au relatat că au avut o experienţă mai satisfăcătoare. Într-un alt test, Sackett şi echipa sa au descoperit că experienţele neplăcute sunt mai uşor de tolerat atunci când sunt însoţite de senzaţia de „timp care trece repede”.
Cel mai important lucru pe care profesorul Sackett l-a explicat a fost acela că „manipularea modului în care oamenii percepeau timpul a fost extrem de facilă”. Concluzia cercetătorului este confirmată în ultimii ani de tot mai multe studii, însă cel care a explicat acest lucru cel mai bine a fost însuşi geniul ce a spulberat iluzia universalităţii timpului, Albert Einstein. Legenda spune că acesta a fost rugat de către elevi pe când vizita o şcoală să explice pe înţelesul lor ce este relativitatea. Răspunsul laureatului Nobel a intrat în istorie: „Puneţi o mână pe o plită încinsă pentru un minut şi vi se va părea că a trecut o oră. Staţi lângă o fată drăguţă timp de o oră şi veţi avea impresia că a trecut un singur minut. Aceasta este relativitatea”.



yogaesoteric
2 martie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu