Prin profunda mea prezență EU SUNT, invoc acum Flacăra Violet. Eu cer ca FV să curgă acum prin chakra coroanei mele spre inima mea și să se răspândească în fiecare celulă și particulă a corpului meu fizic, mental, emoțional și spiritual. Cer ca toate gândurile, vorbele și faptele mele întunecate să fie transmutate în lumină, indiferent când le-am creat. Așa să fie! (în sprijinul cititorului)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 8 octombrie 2015

Sananda - "Nu mai este să vezi și apoi să crezi ci să crezi ca să vezi!” (I)

Mesaje de la:
-) Sananda și "Cel Care Servește", canalizat prin James McConnell;
-) Ashira, 
canalizat prin Dr. Susan Sammarco.
(Postat pe 7 oct.20-15).
(Notă: Aceste mesaje au fost date în timpul apelului nostru special pe blogul „Talk Radio cu Pământul” în rețeaua din Glendale, AZ la 4 octombrie, 2015
)
Traducere Const.Mihăilescu

SANANDA:

Este minunat să fiu aici cu voi din nou și de acestă dată, în acest loc și în acest moment, ca urmare a valului de mare energie care a cuprins întregul Pământ.
Voi cunoșteați despre acest val, anterior. L-ați așteptat și el a veni și continuă să vină. Este vorba despre o energie care continuă să vină pe planetă, nu doar într-un singur val care se termină repede. Sunt, de fapt, o serie de valuri succesive care vor ajunge pe planetă într-o perioadă destul de lungă, de acum încolo. Este de menționat că energia acestor valuri succesive va fi din ce în ce mai mare, ca intensitate și volum.
Explicația pentru care nu vi se trimit energii în cantități masive și de mare intensitate nu constă cumva în „penuria” de energie ci în imposibilitatea ființei voastre de a prelua mai mult, dintr-o dată. Corpul vostru suportă doar cantități și intensități limitate de energie. Treptat, o dată cu creșterea frecvenței voastre de vibrație, cu purificarea corpului vostru, veți putea asimila din ce în ce mai multă energie. Totuși, grăbirea  trimiterii de din ce în ce mai multă energie este justificată de necesitatea ca oamenii de pe întreaga planetă să intre în număr cât mai mare în procesul de ascensionare. 

Nu există nici o îndoială că mulți dintre voi, în conformitate ceea ce a spus recent Arhanghelul Mihail, prin alt comunicator, mai mult de 2 miliarde de ființe umane au intrat în procesul ascensiunii. Acum, și eu confirm această evaluare. Deja un număr foarte mare de ființe umane au trecut prin portalurile energetice (n.m.; care fac trecerea spre Noua Lume). Mulți dintre aceștia revin pe Vechiul Pământ pentru a-i ajuta pe cei dragi, rămași în urmă, în ceea ce privește nivelul de conștiință și cel de vibrație.
Există încă foarte mulți oameni care nu cred în acest proces, sau măcar au dubii asupra existenței lui și, implicit, asupra noilor energii care vin pe planetă. 

Cu toate acestea, noi vedem cum din ce în ce mai mulți oameni înțeleg ce se petrece și aleg să intre în procesul ascensiunii.
Din păcate, există un număr suficient de ființe umane care se radicalizează în a nu crede și aleg o direcție care-i îndepărtează de Lumină. Atât cât este posibil, Lumina lucrează și asupra acestora, însă procesul de revenire va fi mai lung. Unii vor reveni, chiar la modul inconștient, important este că o vor face.
Această revenire spre Lumină va fi pentru toți? 
Nu, cu siguranță nu, dar ne-ar plăcea să se întâmple asta; noi știm însă că nu va fi posibil. Deja mulți și-au întors fața de la Lumină, apropiindu-se din ce în ce mai mult de tenebrele întunericului. Influențați sau nu de alții, aceasta a fost alegerea lor, în această etapă.
Chiar și așa corpul fizic al tuturor ființelor umane se află în transformarea care se produce la nivel celular. În bună măsură, voi deja ați trecut de la structura de carbon la cea cristalină. Procesul se va derula în continuare până când corpul vostru va fi în totalitate construit din celule cristaline. De ce ? Pentru că acesta este efectul intrinsec și direct al Luminii pe care fiecare corp o ancorează, în mai mare sau mai mică măsură. 
Aceia dintre voi care au asimilat foarte mult din Lumina venită pe planetă, au chiar anumite disponibilități cu care pot, sau ar putea, ajuta și alte ființe. Veți putea ajuta și pe alții să se trezească și să aleagă calea spre ascensiune. 
Procesul de trezire se va amplifica din ce în ce mai mult dat fiind faptul că cei pe care i-ați ajutat să se trezească vor conștientiza nevoia de a-i ajuta, la rândul lor, și pe ceilalți. Totul este un proces care se consolidează și se generalizează. El nu este întâmplător ci decurge din Procesul Divin General.


Sunt atât de multe lucruri care se întâmplă în spatele scenei! Despre unele vi s-a spus, însă există foarte multe altele pe care nu le-ați aflat. Asta nu pentru că cineva ar dori să vă pondereze conștientizarea ci pentru că unele dintre aceste evenimente v-ar fi date prea de timpuriu, când nivelul vostru de conștiință și conștientizare nu este suficient pentru o înțelegere corectă și o acceptare fără dificultăți sau, în unele cazuri, fără traume. Treptat veți intra în posesia acestor adevăruri.
Dragilor, procesul conștientizării și ridicării nivelului de conștiință nu mai poate fi oprit. Aproape am putea spune că el decurge de la sine. Tot astfel, nici valul de energie benefică nu mai poate fi împiedicat să ajungă pe planeta voastră.
În fiecare clipă această energie se răspândește și penetrează totul, inclusiv ungherele în care se află dosit întunericul. Avalanșa aceasta va continua implacabil spre disperarea și panica forțelor întunecate. 

Voi aveați o expresie: „Nu cred până nu văd”. Nu mai este valabilă. Înlocuiți-o cu alta, de actualitate:„Dacă crezi, cu siguranță vei vedea”. 

Acesta este noul mod de a privi lucrurile. El se datorează „noului val”. De această atitudine,de această credință aveți nevoie acum pentru a trăii în Noua Eră. 
Vă invit să practicați această atitudine! Credeți și se va înfăptui, cu siguranță! Mai întâi trebuie să crezi. Această atitudine v-a schimba totul. Vă garantez că O PUTEȚI FACE! Aveți această atitudine, această convingere când comunicați pe internet, în ceea ce vă propuneți să executați, în discuțiile pe care le aveți cu cei care doresc să vă asculte. 
FACEȚI DIN ASTA NOUL VOSTRU MOD DE VIAȚĂ ȘI DE GÂNDIRE!
Vă garantăm: aceasta este modalitatea sigură de a schimba lumea în care trăiți. Poate nu de la început și nu pentru toți acest nou mod de viață, acest mod de gândire, poate fi adoptat perfect. 
Vor fi, cu siguranță, situații și momente când veți avea îndoieli în reușită. Voi însă insistați, și rezultatele vor apărea cu certitudine. 
Până la urmă, aceasta va deveni o rutină, o obișnuință. Da, dar această obișnuință va schimba planeta, va schimba umanitatea. 
N-ați putut s-o faceți până acum, n-ați crezut în ea, deoarece întunecații v-au ținut mintea sub control, un control pe care, din necunoaștere, voi l-ați acceptat. Cabala știa că dacă v-ar lăsa să vă ridicați conștiința, ar fi avut numai de pierdut iar ceea ce cu multă strădanie obținuseră s-ar fi năruit.
Încă o dată vă spun și vă rog: CREDEȚI CHIAR ÎNAINTE DE A VEDEA! Aceasta este ordinea firească, ordinea instituită de Dumnezeu și de Creator.


Dragilor, zarurile au fost aruncate. Totul este impuls. Totul este în schimbare. Totul este flux de energie.
Pe măsură ce vă veți deplasa în aceste energii, nimic nu va mai fi în măsură să vă oprească. Aveți încredere în NOI, aveți încredere în VOI!
AVEȚI CREDINȚĂ! Voi creați Epoca de Aur pe Noul Pământ. Folosiți-vă imaginația și creați lumea mirifică pe care v-o doriți. Dorințele voastre se vor împlini în tocmai. Ceea ce creați în imaginația voastră poate fi transpus în realitatea materială. Cu cât veți crede mai mult cu atât veți aduce mai repede în realitatea voastră. 

Voi sunteți creați și născuți creatori și nimeni nu vă poate lua acest drept, această însușire
Pentru a vă fi mai ușor, începeți cu lucruri și fapte mărunte, pentru care nu aveți nevoie de o extremă voință. Treptat, veți putea crea orice. Totul este ca aceste creații să fie în conformitate cu principiile moralei universale și cu respectarea legilor imuabile ale lui Dumnezeu și ale Creatorului.

Conștiința voastră 3D se va modifica radical. Cine vrea să vadă cum este în 5D, trebuie să privească cu ochii din 5D. Nu încercați să vedeți ce este în 5D cu ochii din 3D. N-o să vedeți nimic, sau cel mult, ceva extrem de deformat. De fapt, voi ați mai fost cândva acolo. Ba, chiar ați revenit, la modul inconștient, de mai multe ori. Voi sunteți la origini maeștri, și asta vi s-a spus de multe ori. Ar trebui însă să și o credeți.
Iubiților, este momentul vostru. Nu-l ratați!
Sunt Sananda și vă las acum în pace și în iubire să vă continuați călătoria minunată pe care v-ați ales-o, după care veți face un lung popas.
Călătoria aceasta nu va avea un sfârșit ci un nou început.
Pacea și iubirea să fie cu voi toți!
Sananda.
SURSE: www.meetup.com/ancient-awakenings
www.ancientawakenings.org



8 comentarii:

  1. Buna ziua.Respect pentru traduceri.Doar ca acesti indivizi care fac "canalizari" ar mai trebui controlati,sa stim cu totii ce fel de persoane sunt, ca cel putin asta care a canalizat vorbeste aiurea si sunt multi altii chiar foarte cunoscuti.Deci pana acum nu am vazut om trezit...de abia de acum inainte poate vom vorbi de oameni treziti,oameni care vor avea respect de sine si respect pentru altii.Si datorita acestor instalatori de canalizari care trancanesc la nesfarsit omul va recunoaste adevarul de minciuna.In primul rand ascensiune se face mai tot timpul doar ca fiind copii la minte ne impiedicam mereu dar nu este nici o problema.Si treaba asta ca nu poti sa fii decat pentru lumina sau pentru intuneric este total gresita.Este o munca prosteasca de ce nu poti sa fii pur si simplu echilibrat,atunci nu se mai pune nimeni ca bolovanul in drum.Dar stai putin sunt oameni care nu au auzit de ascensiune dar sunt oameni buni,dar fiinca neaga iau drumul intunericului.Ascultati si bagati la cap majoritatea textelor sunt scrise ca la mica publicitate.
    Alta ideie ar fi ca aceste persoane si alti si multi, canalizeaza energiile la canalizare.Adica cand este vorba sa se intample o transformare,iata ca vin in intampinarea noastra oameni foarte respectabili care nu vor decat sa ne ajute,ne tin de vorba si ne trezim fara sa ne dam seama ca am ajuns in alt cartier.Asta se intampla deee multtt.Uite asa apare un cult religios si punem un nou sigiliu pe proaspat lumea trezita.Da ce acum doua mii de ani nu au incercat si altii?Au fost unii cu intentii bune dar pe drum au iesit altii in cale care au facut tot canalizari si s-a scurs energia care este libera si pentru toata lumea.Fiti liberi si aveti o relatie personala cu Dumnezeu.
    Marian

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă iertați! Ați scris mult dar eu n-am înțeles nimic! Vă public, poate vor înțelege alții. Important este să aveți bune intenții. Aprecierile dv.asupra channeler-ilor sunt discutabile. Eu încerc totdeauna să-i traduc pe cei autentici.C.M.

      Ștergere
  2. Aveti dreptate.Am fost si putin ironic dar am vorbit si serios.Channelingul ca sa prinda trebuie sa contina musai 99% adevar.Dar strecurate niste "virgule" pe ici pe colo textul poate lua alta directie.Desigur noi citim textul pentru ca el corespunde cu simtirea noastra dar in inconstient se naste altceva.Altceva care transforma oamenii incet dar sigur si nu in ceva frumos.Multumesc Marian

    RăspundețiȘtergere
  3. NAMASTE ! Cu iertare,dar simnt nevoia să intervin în ceea ce a postat ANONIMUL MARIAN şi să încerc ,după o lungă experienţă în care aleg GRÎUL de meghina-gunoiul multor copy paste sau postaci de dragul de a face ceva bani numai ca cineva să le citească articolele-cu ruşine pentru ei,că nu citează sau nu dau adresa,care oricum pentru un abil cunoscător-simnte că acea postare este ne-autentică.Tot aşa i-aş sugera amicului nostru MARIAN ANONIMUL să-şi lase INIMA SĂ ALEAGĂ AUTENTICUL de plagiat.Eu am eliminat foarte mulţi aşazişi blogeri la care am simţit că tot ceea ce vor ei să facă credibil,nu este de fapt decît ......... Mă alătur administratorului blogului "UN UNIVERS CRISTALIN "MarYan care cu un deosebit simţ al selecţiei aduce tema "canalizărilor" de la unele fiinţe de lumină,sau aşa se vrea a fi percepute,care nu fac altceva decît schimbă sensul mesajului întrun mod subtil,direcţionînd cititorul spre o confuzie totală-MESAJUL DISTORSIONAT AL entităţii SaLuSa. MarYan a făcut în urmă cu cîteva zile,în ceea ce priveşte acest tip de canalizări distorsionate,trimitere la un servici securist din Anglia,pare-mi-se,care la dispoziţia şi recomandarea de la cabalişti de a trunchia,modifica sau distorsiona mesajul original,dar şi de a creea ei astfel de mesaje cu semnătura care la prima vedere pare a fi chiar de la entităţile sub care EI le semnează. Ăsta cred că este şi motivul pentru care prietenul nostru ANONIM MARIAN asimţit nevoia să intervină. ÎN LANUL AURIU DE GRÎU creşte şi multă neghină- mare atenţie şi matur discernămînt ce secerăm ! O ZI MINUNATĂ ÎŢI DORESC DRAGUL MEU TRADUCĂTOR. GeorgedeDrobeta .

    RăspundețiȘtergere
  4. Oare,chiar or fi multi ...."informati" ce nu cunosc ce este Cabala ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Uite aici cateva surse.In opinia mea seamana foarte mult cu New Age,doar ca asta din urma a adunat din toate religiile pamantului cam tot ce prinde.
    http://www.kabbalah.info/ro/ce-este-cabala/introducere
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Cabala
    http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/iudaism/cabala-124605.html
    Dar nu stiu de ce mai inseamna si Acțiune reprobabilă uneltită pentru a stârni vrajbă sau a zădărnici ceva; intrigă; uneltire...Asa cum se spune pe aici si venit de acolo de unde aflam de toate,Cabala s-ar referi la cei care conduc lumea in acest moment.Ce mi se pare este ca ne balacim mereu in aceleasi ape.
    Pana la urma cabala ar fi o explicatie stiintifica a spiritualitatii s-au invers.
    Marian

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc Marian, dar cred ca odata ce l-ai descoperit pe Dumnezeu, cabala dispare sau are importanta atata timp cat ai uitat de Dumnezeu!

    Iosif!

    RăspundețiȘtergere