Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 28 iunie 2015

Mama Sekhmet de pe Nibiru (reluare)

(Nota blogger: La cererea unor cititori, repostez acest articol, publicat în data de 23 februarie 2010)

 Mama Sekhmet de pe Nibiru
(10 ianuarie 2010, prin Beth Trutwin) 
Traducere Const. Mihăilescu

Salutări, copii ai lui Ra. Vi se adreseaza mama Sekhmet.
Trezirea voastra continuă şi, ca urmare, va creste gradul de intelegere.
Pe masura ce navele revin (cred ca se face referire la apropierea de Pamant a planetei Nibiru. N.m.), va reveni si memoria voastra. In meditatiile voastre, continuati sa cereti raspuns la intrebarile care va framanta. Fiecare dintre voi este inger/fiinta galactica si fiinta umana.

Noi am mai vorbit despre aflarea Avatarului vostru. Avatarul face parte din voi si este un hibrid intre fiinta galactica si cea umana. Corpul vostru de lumina face parte din fiinta voastra totala care este si divina. Sunteti in acelasi timp ingeri / fiinte galactice / fiinte pamantene.

Există linii angelice sau linii de sange care fac legătura între grupurile (familiile) de suflete ce reprezinta arhetipuri Angelice. În a 5-a dimensiune voi aveti atat un ADN fizic cat si unul eteric. ADN-ul vostru eteric va conecteaza la linia angelica de care apartineti.
ADN-ul fizic va conectează umanul fizic. 

Mostenirea voastra galactica își are originile in lumea extraterestra, cum ar fi : Pleiadienii, Siriusienii, Arcturienii sau Andromedanii. 
Omul de astazi poate fi rezultatul hibrid al multor specii, care au format linii (rase) umane precum:
Umanul-Sfinx,
Umanul-leu,
Umanul-cabalin,
Umanul-crocodil (reptilieni n.m.),
Umanul-șoim (vulturieni),
Umanul-ibis (omul pasare),
Umanul-șacal,
Umanul-batracian,
Umanul-cobră (serpilieni),
Umanul-falconian (pasăre răpitoare semănând cu eretele n.m.)
Umanul –RAM (rezultat de laborator al ingineriei genetice n.m.),
Umanul-vultur (tot vulturian; n.m.),
Umanul-babuin,
Umanul-taur,
Umanul-șopârlă (familie de reptilieni),
Umanul-maimuță (gorilieni),
Umanul-lup etc.
(n.m.: aceasta este o mărturie a faptului ca ,,oamenii veniti din stele’’, adica din Pleiade, Orion, Andromeda, Sirius etc. au supus omul primitiv băștinaș, la incrucisari genetice diverse, atât cu specii de animale gasite pe Pamant, cât si cu ale unor vietăți aduse de ei - sau doar genele lor -, urmarind obtinerea unor specii de care aveau nevoie pentru diferite genuri de activitati fizice, printre care extracția aurului.
O idee despre vremurile cand aceste experiente aveau loc, ne-o poate da faptul ca entitatea care face aceste desvăluiri traieste pe planeta cu mai multe nume: Nibiru, Marduk, Planeta X, Planeta Zeilor etc, adica acea planeta care, conf. scrierilor sumeriene, ar fi participat activ la formarea sistemului nostru solar prin fărămițarea planetei gigant Tiamat, din care, un fragment a format Pământul. Cei de pe Nibiru, numiti de noi si anunnaki, se pare, au fost primii vizitatori ai Pamantul, incepand cu cca 450.000 de ani in urma. Se mai cunoaste ca Nibiru are o eliptica de miscare extrem de alungita, ceea ce o face sa aiba o periodicitate de vizitare a vecinatatilor Pamantului de 3600 de ani. Se va afla, din nou, la cea mai mica distanta de noi, in anul 2012. Planetei, care se apropie, i s-a dat, de cativa ani, numele de Eris, ca dovada a faptului ca cercetatorii nu sunt convinsi ca este vorba tot despre Nibiru)

Aceste conexiuni extrem de vechi, dovedesc natura voastra multidimensionala. Voi nu va aflati intr-o singura dimensiune, desi nu constientizati aceasta. Constientizati doar acea dimensiune pe care ati ales sa o percepeti (Detalieri puteti gasi in cartea ,, Focul launtric’’ a lui Carlos Castaneda ; n.m. Fiecare dintre voi apartine, ca suflet, unui anumit grup angelic. Fiecare dintre voi are in el o scanteie divina.

Munca noastra, in legatura cu voi, este sa aducem pe Pământ acele aspecte ale trecutului si viitorului, care să reîntregească ,,ingerii cazuti ’’ lasati pe Pamant. Aceasta inseamna, de fapt, separarea lumilor si ea sta la baza punerii temeliei Noului Pamant.

Noi venim sa va re-prezentam AVATARUL vostru, de care va veti aminti. Nimeni nu va putea sa va convinga ca sunteti mai putin decat sunteti si ati fost din totdeauna. Va veti aminti de abilitatile si posibilitatile pe care le detineti fiecare. Aceasta va insemna ca v-ati recuperat libertatea si suveranitatea. Doamna Libertate si Doamna NESARA lucreaza pentru a va reda aceste abilitati si libertati. Ele sunt sprijinite de Doamnele Maestru, inclusiv de Doamna Luminii si de Divina Mama.
Pe masura ce va veti aminti de Scateia Divina din voi (Sinele Inalt), va veti regasi bucuria, veti cunoaste care va este misiunea, atat la nivel local cat si global. Veti fi mai inspirati in ceea ce faceti si veti descoperi noi modalitati de a va trai viata in fericire si in iubire pentru intreaga creatie. Veti gasi abundenta si bucuria de a trai. Veti petrece fiecare moment al vietii in deplina iubire si satisfactie. Acesta va fi sensul vietii voastre.

Fiecare moment trait pe Pamant este un minunat cadou de care trebuie sa va bucurati. Alegeti dragostea, pacea si intelegerea. Amintiti-va mereu cine sunteti voi cu adevarat. Cand Pamantul Nou va deveni planeta pacii, unitatea omenirii se va realiza. Ceea ce va fi Sus va fi si Jos. Nimic nu-i va opri pe copiii vostri sa creeze o societate galactica. Doriti ca aceste visuri sa vi se indeplineasca! 
Unele aspecte ale voastre traiesc aici, cu noi. Multe flacari (suflete) gemene se afla pe Nibiru. A venit vremea sa va vedeti si sa va reuniti cu ele. Noi toti facem parte din Tot Ceea Ce Este. A venit timpul pentru instaurarea Pacii Globale.

Sunt Mama Sekhmet
Sursa: www.GalacticRoundTable.com


sâmbătă, 27 iunie 2015

RĂZBOIUL GLOBAL ESTE IMINENT; LA FEL ȘI ASCENSIUNEA NOASTRĂ.

de Georgi Stankov; 27 iunie 2015)
Traducere Const. Mihăilescu

Nota bogger: Nu împărtășesc deloc atitudinea pro-rusă și pro-chineză a celor doi corespondenți (Georgi Stankov și Henry Bizon) și aceasta nu pentru că în occident nu ar fi forțe ale întunericului. Se știe de mult că în unele dintre țările occidentale cele mai dezvoltate, Cabala întunecaților a fost foarte puternică (în special în Anglia și Germania dar și în Franța și Italia). Evident însă că în SUA sunt capii organizațiilor oculte care conduc lumea. 
Dar nu pot accepta afirmația lor că politica Rusiei și Chinei este cu desăvârșire pașnică. Doar nu americanii sau occidentalii au invadat Ucraina ci rușii. Putin a ordonat alipirea Crimeei la Rusia (organizând, ulterior, un simulacru de alegeri „libere”). În timp ce armatele rusești invadau estul Ucrainei, Putin mințea cu nerușinare și afirma că niciun soldat rus n-a trecut granița. Putin susține „independența” Transnistriei, teritoriu al Rep. Moldova. Putin șantajează țările europene pe care le amenință cu întreruperea alimentării cu gaze naturale. Rusia a luat teritorii de la Georgia, formând enclave cu orientare pro-rusă etc. 
A face din Rusia un luptător sincer pentru pace este o evidentă minciună. Rusia lui Putin amenință lumea cu război. Atitudinea hegemonică a Rusiei este o caracteristică a acestei țări. 
Dar nici afirmația  că marea Chină este o luptătoare convină pentru pace între popoare nu este adevărată: acești domni au uitat de lupta poporului nepalez, a celui taiwanez  etc. împotriva imixtiunii și dominației chineze. 
În ceea ce privește situația Greciei, evit să fiu categoric dar nu pot să nu constat că această țară s-a „întins mai mult decât îi permitea plapuma”. Poporul grec (ca de altfel și cel român) nu prea le are cu munca; mai mult cu afacerile, turismul, traiul din bani ușor câștigați.

Totuși am ales să traduc și să public corespondența dintre cei doi în primul rând pentru că, nefiind niște ezoteriști consacrați, știu totuși de ascensiunea umanității, știu de Decretul Creatorului privind interzicerea războiului nuclear. În plus, au făcut o sinteză interesantă în ceea ce privește încercările întunecaților de a împinge lumea către un război mondial și de a crea focare de conflict în lume. 
-----------------------------------------------------------------
 Prefață de G. Stancov.
"Toate drumurile duc la Roma", așa cum spunem noi în Europa, la fel și toate acțiunile guvernanților din vest, aserviți întunericului, duc spre un război global devastator. Aceasta este ultima lor opțiune căci au constatat că, pe zi ce trece, își pierd puterea. Orice eveniment major poate declanșa un război global:
 *  uciderea guvernului elen de către serviciile secrete întunecate din Occident (vezi discuția de mai jos),
 *  o criză a creditelor și o suprasolicitare de numerar, poate să conducă la închiderea tuturor băncilor în Occident,
 *  intenția declarată a Texasului de a se desprinde economic de guvernul central.
 *  stabilirea legii marțiale în SUA,
 *  un război între China și Imperiul Răului,
 * o escaladare a războiului NATO în Ucraina împotriva Rusiei, etc.
Instabilitatea „matricii Orion” a atins un vârf fără precedent și valurile de căldură așteptate (peste 40 grade Celsius aici, în Canada), însoțite de o secetă nemaivăzută în California și în mai multe state din SUA (read here), poate constitui amestecul perfect pentru o cădere nervoasă (panică) la nivel global.
Nu mai vorbim de tsunami, valuri cu  energie uriașă care sparg chiar structurile energetice cele mai închise și rele ale organismelor mentale și emoționale ale personalităților umane încarnate pe aceasta planetă, într-o anumită cronologie.
Așa cum am spus de multe ori, toate conflictele majore din istoria omenirii au început vara și și-au produs efectele devastatoare toamna.
Conflictul final iminent al acestei umanități urmează, se pare, să aibă un deznodământ fatal.
Speranța omenirii rămâne în intervenția Divină care să împiedice declanșarea unui război nuclear global. Dacă „mâna salvatoare” va interveni, ascensiunea noastră poate fi sigură și garantată, în ciuda viitoarelor și iminentelor catastrofe „naturale” majore, care vor distruge zone vaste ale infrastructurii Imperiului Răului și Marionetelor NATO din Europa sau chiar o lovitură de stat la Washington și în alte state.
Când presiunea va deveni de nesuportat pentru cabala de la guvernare și pentru numeroasele facțiuni rivale, orice scenariu poate deveni posibil și ar trebui să fie luat în considerare.
Umanitatea este acum într-o situație paradoxală: în timp ce rușii și chinezii știu foarte bine că un război cu Imperiul Răului (Nota C.M.: referire la Statul Islamic) este inevitabil, având în vedere decizia nebunească a Cabalei care a decis să declanșeze un război cu orice preț, pentru a-și prelungi agonia, populația din Vest este ținută complet în întuneric în ceea ce privește intenția elitelor malefice conducătoare. 
Conducătorii ruși și chinezi  sunt foarte sinceri cu populația căreia îi cer să se pregătească pentru un război, deoarece, evident, nu ei sunt autorii acestui război, și nu au nimic de ascuns.
Cabala  guvernelor din Vest este făptuitorul real al acestui război și, din acest motiv, ține  masele din Europa și America de Nord în ignoranță, cu privire la intențiile lor insidioase.
Câteva sondaje publicate recent arată că marea majoritate a oamenilor din țările membre NATO resping politica de escaladare a războiului dusă de această alianță, împotriva Rusiei și a Chinei și nu sunt de acord să ajute alte țări NATO, în cazul declanșării unor războaie locale.
Aceasta explică disperarea și pregătirile febrile de război ale guvernului American și partenerilor din capitalele occidentale, care constată cum opoziția maselor împotriva politicii lor de război este în creștere exponențială.
Acțiunile în creștere ale societății civile erodează puternic democrația occidentală, mai puternic și mai rapid decât politica rațională a Rusiei și Chinei, care încearcă să mențină pacea în lume, împotriva agresiunii hegemonice a "Imperiului Haosului" (Pepe Escobar).
Mai jos, veți găsi discuția mea cu Henry din Marea Britanie, cu privire la ultimele evoluții politice și financiare, cu unele referiri foarte interesante care confirmă concluzia noastră unanimă: umanitatea este pe marginea unui război nuclear mondial, care, însă, nu va avea loc, dacă înaintea declanșării lui se va produce Ascensiunea civilizației umane în Noua Lume, Noua Lemurie, adică dacă lumea pământeană va apuca să se transfere în totalitate în dimensiunea de tranziție 4D, continuându-și înaintarea spre dimensiunea superioară 5D, unde va începe Epoca de Aur a omenirii.
Aceasta este singura variabilă necunoscută în desfășurarea evenimentelor în timp liniar. Totul se accelerează, totul se precipită și asta impune ca fiecare ființă conștientă să urmărească foarte atent dinamica și fluiditatea evenimentelor viitoare, căci totul poate lua o altă turnură, cu mare rapiditate. 

Dragă Georgi,
Sper că tu și Carla sunteți bine și sănătoși. Am citit articolul de la adresa de mai jos și am simțit nevoia să-l împărtășesc cu tine.
http://kingworldnews.com/paul-craig-roberts-warns-greek-government-may-be-assassinated-in-this-crisis-if-they-pivot-east-to-stop-world-war-iii

Acesta mi-a amintit imediat de soarta unui mare număr de membri ai guvernul polonez în accidentul de avion din 2010 aflat în survol peste Smolensk, Rusia. Din moment ce se pare că ne aflăm deja la ora 11 și 59 minute în scenariul eșecului tratativelor financiare cu guvernul grec - al cărui deznodământ îl vom afla poate curând, în ziua de luni, săptămâna viitoare – când răufăcătorii din Washington vor fi nevoiți să-și declare opțiunile, căci ei deja au intrat în panică.
Am citit undeva că o strategie a negocierilor UE a fost de a face ca noul guvern grec să-și piardă popularitatea în rândul populației, ca urmare a colapsului politicii pe care o desfășoară acest guvern. În felul acesta, se încearcă forțarea schimbării regimului din Grecia, cu unul care să satisfacă în mai mare măsură cerințele UE. Dacă Alexis Tsipras se va menține pe poziție, probabil că luni, elita criminală va decide înlăturarea SYRIZA printr-un „act satanic” lipsit de Dumnezeu.

Paul Craig Roberts se folosește de situația creată pentru a descrie Grecia ca deținând poziția de pivot, pentru a demonta obiectivul Occidentului de a începe WW3.(al 3-lea război mondial; n.m.) 
El afirmă că există riscul ca miniștrii greci să nu fie pe deplin conștienți de imaginea de ansamblu, ceea ce l-a determinat să le adreseze o scrisoare (deschisă). Ar fi bine dacă imediat după acest Grexit, care reprezintă o nouă "Black Swan" (Lebădă neagră, adică „oaia neagră”), s-ar scoate Grecia din lumina reflectoarelor. Poate Grecia, Rusia și China să fi pus la cale unele strategii mai elaborate?
Cu toate acestea, în cazul în care analiza lui Paul Craig Roberts a identificat un risc real în negocierile cu grecii, crezi că o rezoluție PAT, care să mandateze siguranța guvernului grec, ar fi prudentă în acest moment?
Cu dragoste și lumină, Henry Bizon
------------------------------------------------------------------------
Dragă Henry
Acesta este un scenariu probabil, în modul cum drama grecească se poate desfășura iar analiza lui Paul Craig este corectă, el subliniind pericolul în care se află guvernul grec care ar putea fi răpus de Cabala de Vest.
Același lucru s-a întâmplat cu Lech Kaczynski, fostul președinte polonez, și aproape tot guvernul său, atunci când avionul lor s-a prăbușit în Rusia iar Occidentul l-a acuzat pe Putin și Rusia. După aceea, noile guverne poloneze și-au schimbat orientarea și au devenit marionete ale SUA. Polonia este foarte importantă în ecuația separării Rusiei de UE și asta face ravagii în frontul de Est; la fel și Grecia.
În plus față de aceste puncte fierbinți, există un alt subiect care poate provoca un război civil în SUA : decizia statului Texas de a-și recupera aurul și de a deveni independent financiar de Fed și de regimul Obama. Detalii obții dacă accesezi:
http://www.sprottmoney.com/blog/texas-takes-first-steps-in-demanding-the-return-of-their-gold-nathan-mcdonald.html

Analiza arată cam ceea ce s-ar putea întâmpla foarte curând, dacă Texas-ul decide să se separe din Uniune.
http://www.whatdoesitmean.com/index1881.htm

În timp ce concluziile acestui raport nu pot fi adevărate, așa cum îmi spune mie HS (nota C.M.: probabil – Spiritul meu Superior), toate referirile date sunt noutăți și arată pregătirea finală pentru un război global provocat de Cabala întunecată din Vest.

Prin urmare, vom avea o vară foarte fierbinte dacă un eveniment major va fi declanșat, căci el va provoca o avalanșă enormă, din cauză că și alte multe evenimente colaterale stau să dea în clocot. Un asemenea scenariu va distruge cu mare viteză matricea după care s-a desfășurat până acum viața pe Pământ.
Acum cabala SUA, din statul Washington este într-o stare de disperare totală și sub o presiune teribilă, în efortul de a face ceva pentru a-și păstra puterea, căci, în ultimul timp, tot ceea ce face nu are efectul așteptat. Ei nu-și mai pot impune voința asupra altor persoane așa că nimeni nu-i mai urmează. Aceasta disperare emană și mai multă teamă, căci toată lumea vede și știe cât de slabă a devenit cabala care compune guvernul și parlamentul SUA (nota C.M: excepție președintelui Obama).Te edifici dacă urmărești discuția de la adresa:
http://rt.com/shows/crosstalk/269188-ukraine-economy-financial-default 

Punând piesele împreună, eu am ajuns la concluzia că se depune un mare efort pentru declanșarea unui război global care mi se pare a fi iminent. Un asemenea conflict ar putea fi pornit la fel de bine între SUA și China [amintesc că MSM (!) din China discută la nivel oficial despre inevitabilitatea războiului]. Chiar presa rusă este de acord cu acest punct de vedere. Numai în Occident oamenii sunt ținuți în întuneric; dar deja și acolo lumea începe să se trezească și să înțeleagă cât de mare este acest pericol.
După cum știm, un astfel de război (nuclear) nu va fi permis pe acest calendar (Nota C.M.: urmare a existenței Decretului Creatorului care-l interzice).
Deci, este interesant cum se va rezolva această contradicție: dorința Cabalei de a declanșa un război nuclear și interdicția ca un asemenea holocaust să se producă. Este posibil ca (de exemplu) prin catastrofe „naturale” să fie zădărnicită intenția de război a întunecaților. Există, de asemenea, multe alte posibilități.
Ieri seară s-a evitat, în mod aproape miraculos, amorsarea unei reacții chimice în lanț, care urma să fie provocată de un atentator sinucigaș. Din visele mele, din noaptea care a urmat, am înțeles că prin curajul său, o ființă umană (pompier) a acționat la timp, evitând-se o mare catastrofă. Cu dragoste și lumină,
George


http://www.stankovuniversallaw.com 



vineri, 26 iunie 2015

Comunicare cu Federația Luminii.

(20 iunie 2015; channeler Blossom Goodchild 
Traducere Const.Mihăilescu                                       

Blossom: Din adâncul sufletului meu vă spun "salut" din nou.
Blossom
Există destul de multe păreri în lumea noastră, în ceea ce privește diferitele schimbări care au loc pe mapamond. Vreau să remarc deci diversitatea acestor păreri. Acceptați să discutăm acum despre aceasta, din perspectiva voastră?
Federația Luminii: Cele mai calde salutări de la fiecare dintre noi către fiecare dintre voi. Trimitem iubirea noastră spre toți cei care sunt interesați de subiectele ezoterice la ordinea zilei. Facem aceasta știind că lumina sufletelor noastre se întâlnește cu cea a sufletelor voastre, rezultatul fiind o trainică legătură de suflet între noi. Această minunată suprapunere de energii face să crească mult strălucirea luminii creând ceea ce se poate chema Iubirea Pură.
Blossom: Vreau să vă pun o întrebare pe care unii cititori v-o adresează prin mine: atunci când ați spus că ne vom lua „zborul” (nota C.M.: referire la comunicarea din 13 iunie postată de mine pe 23 iunie pe ascensiuneaspiritului.blogspot.ro, în care se spune:
Fiecare viețuitoare, ... fiecare lucru existent ... va avea posibilitatea să-și ia „zborul”)... Asta înseamnă că va trebui să ne părăsim corpul fizic, pentru a ne putea înălța?
Federația Light: Da și nu. Nu este valabil pentru toată lumea care ascensionează.Vă amintim că acest mod de ascensionare (împreună cu corpul fizic) va fi o noutate și pentru noi.
Blossom: Simt nevoia de a vă ruga să repetați. ... Aveți cuvântul, prietenii mei.
Federația Luminii: Multe mulțumiri.
(Blossom: Mai jos este transcrierea în audio. Ei afirmă că totdeauna este bine dacă se ascultă și vocea, pentru a simți energia vibrațională pe care o imprimă transmisiei.
Transcrierea.
Salutări vouă. Apreciem oportunitatea care ni se oferă de a folosi din nou acest canal uman (Blossom) pentru a transmite mesajul nostru utilizând vocea channeler-ului. Când ascultați vocea de care ne folosim, obțineți o mai mare rezonanță între energia sufletului vostru și energiile care vi se trimit. Obțineți o mai deplină absorbție a acestor energii, comparativ cu situația când mesajul este citit.  Dacă veți închide ochii în timp ce noi vorbim ... și vă veți concentra asupra inimii voastre, pe care o deschideți spațiului infinit, veți simți energia iubirii pe care o primiți de la noi.
Unii dintre voi vor putea primi și anumite imagini atunci când ascultă cu ochii închiși ceea ce transmitem noi prin Blossom. Nu este o regulă generală în ceea ce privește imaginile pe care le puteți viziona cu ochii minții: pot fi doar anumite nuanțe de culori, sau figuri animate, peisaje etc. Cei care nu vedeți nimic, nu vă îngrijorați, nu fiți dezamăgiți căci nu înseamnă că voi sunteți neapărat mai puțin evoluați.
Pur și simplu deschideți-vă inimile să fie capabile să dea și să primească iubire. Aceasta este singura condiție.
Celor care sunt preocupați de natura evenimentelor care vor urma le recomandăm să aleagă „partea însorită a străzii”
Blossom ne spune că există mai multă informație, comentarii și teze despre "bezna și osânda" care se vor manifesta  în intervalul de timp care urmează. Ea susține că aceste diverse informații, mai ales alarmiste, nu au darul de a-i influența convingerile, totuși, prea puține afirmații se fac despre bucurie și fericire, cu privire la evenimentele care vin.
ALEGEREA ... ALEGEREA ... alegerea, contează!
Ce alegeți să simțiți când se vorbește despre evenimentele care urmează, atunci când ascultați cuvintele noastre?
Alegeți să simți dragostea ... sau alegeți să simțiți teama?
Nu cuvintele noastre care vin spre voi contează ci starea de pace și de speranță care ar putea să se nască atunci când le ascultați. Dacă vă veți plasa într-o stare de pace, de liniște și de speranță, veți ȘTI că nu puteți fi însoțiți decât de IUBIRE , căci însăși ființa voastră este rezultatul iubirii.

Așa cum ne-am exprimat de mai multe ori ... dacă există ceva care să vă schimbe starea de agitație (neliniște), atunci aceasta este trecerea voastră într-o profundă interiorizare în care să-i cereți inimii să discearnă care este interpretarea corectă și cea mai bună alegere pe care ar trebui s-o faceți. Multe dintre cele care se produc în jurul vostru nu vă sunt destinate. Ele pot privi contextul și pe unii din colectivitatea în care trăiți. Nu trebuie să vă implicați neapărat în evenimentele care au loc. Implicați-vă doar în cele care simțiți că vi se potrivesc ca o mănușă. Adică: implicați-vă în acele acțiuni și evenimente care vă produc bucurie, care vă umplu inima de plăcere, cele care vă aduc pacea și echilibrul.
Toate trebuie să înceapă cu iubire, din iubire și să se încheie cu preaslăvirea iubirii.

Despre multe veți auzi în perioada următoare ...și care vor avea tendința de a vă tulbura, de a vă scoate din starea de liniște și acceptare, în care ați ales să vă aflați.
ALEGEREA, ALEGEREA, alegerea!
Trebuie, deci, să alegeți, inclusiv modul în care vă raportați la ceilalți și la natura evenimentelor. Nu contează de unde și cum vă sosesc informațiile ci modul cum știți să le filtrați.  
Chiar și în cazul știrilor „șoc” nu trebuie să renunțați la stăpânirea și ordonarea gândurilor care vă vin în avalanșă, sub impulsul catalizator al informațiilor primite.
Aveți dreptul de a vă entuziasma căci perspectiva este cea în care lumea voastră iese din catacombe și se îndreaptă spre un teren luminat și plin de flori.
ALEGEREA contează.
Noi vă spunem că nimic din ceea ce vine spre voi nu are menirea de a vă exaspera, de a vă stresa, de a vă îngrozi. Oferta este plină de grație, de lumină și de iubire.
Când va fi să alegeți, amintiți-vă că tot ceea ce se întâmplă este menit să vă slujească, să vă apere și să vă statornicească în iubire.
Bazați-vă și pe noi căci sarcina și plăcerea noastră este să vă vedem ascensionați cât mai curând. Voi sunteți ființe divine, consecință a faptului că sunteți făcuți din PREAPUTERNICUL, PREALUMINATUL PĂRINTE CREATOR.

Faci ceea ce ai venit aici să faci ... pur și simplu, rămâi cu acest deziderat în gând ... în minte ... în inimă ... cu dragoste.
Forța vine din interiorul vostru, dacă sunteți hotărâți, nu șovăitori, nu slab determinați. Există o nesfârșită putere în fiecare dintre voi; descoperiți-o și puneți-o să lucreze pentru voi. Din această sursă vă puteți „reîncărca bateriile” atunci când simțiți că aveți dificultăți în realizarea visurilor voastre. Da, chiar așa: a tuturor visurilor voastre. Vă garantăm că este posibil. De voi depinde, până la urmă, bunăstarea voastră generală, materială și spirituală.
DRAGOSTE ... DRAGOSTE ... DRAGOSTE ... numai iubirea ... numai iubirea.
De ce să nu alegeți ceea ce vă face să vă simțiți bine, fericiți și optimiști.?
Contextul general vă este extrem de favorabil, totul este să ieșiți din izolare, din separatismul în care ați intrat cândva, din teama că „asta nu se poate”. Ceea ce se întâmplă acum pe planetă este în acest sens, căci ocazia este rarisimă.
Iubiților, voi știți, mai exact, sufletul vostru știe, că așa va fi, chiar dacă, uneori, vă mai macină îndoiala.
Multiplicați mereu sentimentul reușitei, al bucuriei, al împlinirii. Tratați dorințele cu certitudinea că ele deja există în realitatea voastră. Când simțiți că parcă începeți să obosiți, plonjați în voi și reîncărcați-vă  bateriile de la sursa pusă de Creator în voi, încă de la plecare. Toate răspunsurile sunt în voi; și cum ar putea fi altfel din moment ce voi sunteți fii de dumnezeu? TU ești răspunsul a ceea ce cauți; aceasta pentru că în tine este depozitat întregul univers. Nimic din ceea ce se află în univers nu lipsește din ființa ta, pământeanule..

DRAGOSTE ... Da, voi sunteți dragostea cu față umană.V-ați ales Pământul pentru a experimenta, pentru a schimba istoria universului, pentru a vă șlefui nestematele pe care le duceți acum într-o altă dimensiune. Dragi prieteni ... dragi suflete ... vă rugăm să realizați diferența care va apărea în ființa voastră, din moment ce veți ajunge în dimensiunea 5D.

Știți acest lucru în sinea voastră.
Iubiților, vouă nu vă lipsește nimic. Priviți în jur și observați că există diferențe numai de formă, de detaliu, baza este aceeași. Noi vă vedem asemănările și similitudinile. Ochii voștri umani vă împiedică să vedeți profunzimile. Vederea voastră este diferită de a noastră.
Dacă paharul nu este plin, de ce vedeți voi doar partea goală și nu o vedeți pe cea plină? Încercați să vă exersați vederea fără ochii fizici; ea este mult mai aproape de realitate. 
Prin urmare, schimbați negativitatea cu un gând de iubire și o veți transmuta în energie pozitivă. Trecerea de la deznădejde la încredere deplină face diferența dintre energiile negative și cele pozitive, dintre întuneric și lumină. Descoperiți lumina din voi!

Timpul viitor vă dă ocazia să vă adunați puteri, să vă consolidați forța: forța de a iubi, forța de a renunța la vicii, la frică, la neîncredere, la ură și la credința că „asta nu se poate”. Conexiunea cea mai trainică dintre voi este cea de la inimă la inimă.

Amintiți-vă că în mesajele trecute am spus că începând cu luna martie, pe Pământ a început să lucreze din plin IUBIREA, cea mai puternică forță a universului.
Inspirați și expirați profund energiile iubirii. Simțiți-le cum vă cuprind ființa și cum vă înalță în univers.
Alergiile de primăvară pe care le-ați avut mulți dintre voi au fost, de fapt, energii care vi s-au trimis și pe care unii au știut cum să le gestioneze în propriul lor folos.
Vă propunem acum să luăm câteva momente de tăcere pentru ca voi să simțiți energiile iubirii pe care vi le trimitem chiar acum.  
Până la următoarea comunicarea cu Blossom ...ne luăm rămas bun..
Cu recunoștința că voi sunteți cei care sunteți, fiii Creatorului. 
Faceți afirmația: "Noi suntem cei care stabilim regulile jocului, în numele Tatălui Ceresc! ", ori de câte ori starea voastră de spirit nu se află la cele mai înalte cote.




sâmbătă, 20 iunie 2015

De la Nava –mamă Siriusiană

(16 iunie 2015; channeler Phil Light Body)
 Traducere Const.Mihăilescu


Zarurile au fost aruncate iar evenimentele care sunt puse acum în mișcare prevestesc sfârșitul practicilor imperialiste. Constatăm cum controlul nejustificat care a existat asupra oamenilor este înlăturat pas cu pas iar energiile pe care s-a bazat, metamorfozate în energii pozitive. Acest mod de viață stereotip s-a păstrat destul de multă vreme. Este cazul să fie prescris. Noul sistem este adus de vârtejuri energetice viguroase care nu vor mai putea eșua în hăul întunericului.

Solstițiul de vară aduce cu sine energii pline de efervescență care statornicesc un nou mod de gândire și abordare a situațiilor de viață. În ciuda unor asperități care mai pot apărea, voi vă adaptați sigur la noua paradigmă, proprie frecvențelor superioare.
 Abilitațile voastre psihice vor începe să stabilizeze simțuri suplimentare precum  telepatia, levitația etc. Sunt stări vechi care v-au servit bine în trecut.
Reconsiderați-vă atitudinea și începeți să acceptați  noile voastre percepții, noile abilități pe care le descoperiți în ființa voastră. Ele vă vor ajuta să preluați controlul aspra ego-ului vostru pământean, pentru ca ulterior să treceți la faza eliminării lui. Metoda cea mai bună pentru preluarea controlului asupra ego-ului este ca, în prima fază, să identificați toate senzațiile legate de manifestarea acestuia în comportamentul vostru, în raport cu orice aspect al realității cotidiene. Această supervizare vă va arăta ce comportamente, ce șabloane vechi de gândire trebuie înlăturate și care sunt schemele de viață care vă reprezintă cel mai bine.  
                                                                                                    
Voi reveniți acum la primul model autohton existent înainte de căderea ființei umane în conștiința limitată și această revenire va fi însoțită de unele pusee de agitație, pe care noi le vom monitoriza îndeaproape pentru ca procesul vostru de tranziție să nu fie obstrucționat. Aceste schimbări vor reverbera energetic în jurul lumii voastre. Aceasta vă va ajuta să sesizați și să refuzați nesinceritățile altora oferindu-vă, în acest fel, un mijloc eficient de a evita situații dureroase din viața voastră.

Aliații noștri intermediază în prezent o înțelegere  pentru ca voi să primiți fondurile financiare și tehnologia de care s-a vorbit de câtva timp, și care vă vor ajuta să vă redresați economic destul de repede. Întârzierea în derularea acestui program s-a datorat numeroaselor tentative de deturnare a  acestor fonduri, inițiată de cei care nu au interes ca operațiunea să aibă succes precum și din cauza acelor umani gata oricând să se căpătuiască pe căi frauduloase.
 
Altfel spus, întârzierile au fost cauzate de indivizi îngrijorați pentru securitatea lor financiară și dorința ca lucrurile să nu se schimbe.

Ei știu că dacă noile tehnologii și sisteme vor fi puse la dispoziția tuturor celor care au nevoie de ele, atunci producătorii de (să zicem) combustibili, medicamente, arme etc. nu-și vor mai putea vinde produsele și ei vor da faliment. Trebuie înțeles că programul acesta va fi în beneficiul tuturor și că nimeni nu se va mai gândi să se îmbogățească, din moment ce tot ceea ce are nevoie va găsi cu prisosință. Nimeni nu va pierde din această chestiune, toți vor avea de câștigat.
Pe de altă parte, întunecații și slugile lor au de gând să paralizeze piața de capital, pentru a crea cât mai multă teamă, a isca panică și a face să dispară evidențele. 
Este însă adevărat că pierderile care se preconizează se vor deconta pe seama celor îmbogățiți prin fraudă și corupție. Direcționarea exactă a pierderilor spre cei care au manipulat piața de capital este posibilă prin orientarea sistemelor informatice în modul cel mai calificat de către cei care dispun de tehnici infailibile. Această rețea informatică, întinsă ca un uriaș păienjeniș, colectează în detaliu toate datele, făcând imposibilă eschivarea cuiva de la responsabilitate, sau de la necunoașterea realității. 
Trebuie, de asemenea, menționat faptul că este deja creat fondul general de pensii și cel de sprijinire a tuturor celor care au nevoie.

Principiul conform căruia ,„celor săraci le luăm și cămașa de pe ei” s-a dovedit a fi un eșec total și a avut o puternică influență negativă asupra înțelegerii și armoniei sociale. Acest principiu nesăbuit și neproductiv trebuie înlocuit cât mai curând cu preceptele iubirii necondiționate. Dragostea și acceptarea sunt modalitățile de progres care sunt luate în considerare în noua lume pe care o construiți. Când aveți îndoieli cu privire la intențiile cuiva de a-și soluționa problemele în raport cu voi, avansați către el cu buna voastră intenție, ceea ce-l va face să bată în retragere și să renunțe la tentația de a vă trata ca pe o victimă sigură. Rețineți că onestitatea este o forță mai puternică decât minciuna, înșelătoria. 
Este vital ca disputele să fie rezolvate înainte de trata fondul problemelor cu care intrați în divergență.  Amintiți-vă că scopul fiecăruia dintre voi trebuie să fie diminuarea câmpului de negativitate, nu amplificarea lui. Negativitatea generală poate scădea și dispărea numai cu aportul fiecărei entități conștiente.
În ceea ce ne privește, vă asigurăm că nu vom permite forțelor întunecate să-și mai continuie activitatea destabilizatoare pe Pământ.

O măsură pe care întunecații doresc s-o implementeze este marcarea fiecărei ființe umane cu microcipuri pe care să le introducă subcutanat. Intenția este de a controla totul și pe fiecare ființă umană în parte. Un asemenea control le-ar asigura un panou general de cunoaștere a mișcării oamenilor, care sunt preferințele lor, de unde-și procură bunurile, care le este atitudinea față de măsurile coercitive pe care manipulatorii le iau etc. Aceasta ar însemna practic cunoașterea din timp a intențiilor maselor și care le sunt vulnerabilitățile.

 În ultimii ani forțele întunecate au primit lovitură după lovitură, ceea ce în mod normal le-a slăbit puterile și influența și le destructurează rețelele prin care și-au exercitat voința. Victoriile lor sunt de domeniul trecutului și nimic nu le mai dă dreptul să spere la o revenire. Cu toate acestea, ei încearcă să păstreze o atitudine sfidătoare, care, în fapt, nu se bazează pe nimic concret. Noi le monitorizăm toate intențiile și le anihilăm acțiunile. În majoritatea cazurilor, când sunt descoperiți, ei încearcă să se scuze formal și nevinovat pentru tot răul pe care l-au făcut societății umane. Noi știm că scuzele lor sunt nesincere și nu declarăm chestiunea rezolvată decât atunci când cu adevărat toată influența lor malefică a fost anihilată.
Puteți fi siguri că fărădelege și destabilizarea pe care ei le-au practicat vor fi înlăturate, iar unitatea și armonia socială vor fi restaurate.
Este important ca și voi să-i tratați așa cum se cuvine, cu vigilența și refuzul care se impun și să nu acceptați demersuri compromițătoare.
Aveți încredere în puterea voastră și nu le acceptați propunerile care urmăresc să vă implice în planul lor. Demascați-le intențiile și nu vă lăsați corupți de promisiunile lor deșarte. Important este ca tot „gunoiul” să fie scos la suprafață și locul curățat. Știți și voi că orice infecție netratată la timp poate duce la cangrenă.

Cu privire al combustibili, facem succint următoarea precizare: industria bio-combustibililor poate rezolva multe din problemele energetice, în timp ce energia termală nu poate fi decât o soluție locală. Extracția de petrol trebuie oprită cu desăvârșire deoarece acesta este fluidul care asigură sănătatea planetei. 
Acceptarea  tehnologiilor privind folosirea energiei libere este soluția care va rezolva definitiv și pentru totdeauna nevoia de energie a umanității.

Dragilor, în viața de zi cu zi, încercați să fiți cât mai creativi, cât mai spontani în idei viabile și utile vouă și colectivității. Socializați pe sit-urile internetului, faceți schimb de idei și mobilizați-vă reciproc. Dacă un miliard din cele aproape șapte miliarde de suflete umane și-ar uni forțele, inteligența și bunele intenții, totul s-ar schimba într-o clipă. În tot ceea ce faceți, nu este de loc rău să vă folosiți latura umoristică. Acest „tratament” deschide și apropie inimile și cimentează prietenii.

Calea pe care înaintați acum este cea către Lumină și, pentru o înaintare cât mai plăcută și fără surprize, ne aveți pe noi aproape. Beneficiați, de asemenea, de ajutorul maeștrilor ascensionați, care au avut vieți pe planetă.
Sfârșitul frumoasei voastre povești a fost de mult scris în stele. Iubirea și promisiunea Creatorului vă însoțesc astfel că este greu de presupus că ar mai exista ceva care să vă oprească înaintarea.

SURSA: http://lightlovegrace.blogspot.ro

marți, 16 iunie 2015

În curând va avea loc saltul cuantic (III)

Mesaj comun de la: Sananda, Maestrul Ascensionat „Cel Care Servește” și Ashira.
(3 iune 2015; channeler: James McConnell și Dr. Susan Sammarco                                                              
Traducere Const. Mihăilescu
(ultima parte)

J.McC.
Susan
Întrebare: Nu sunt sigur că am înțeles ceea ce ați vrut să spuneți! Corpul Mental de Lumină este deasupra Sinelui Superior sau nu?
OWS: Într-un fel, da. Vezi tu, este foarte dificil să delimitezi cele două noțiuni, ca să le poți ierarhiza. Pentru înțelegerea voastră 3D, este dificil deoarece voi judecați totul în termini de mai mare, mare și mic. Considerați mai bine că Corpul Mental de Lumină este o conexiune a Sinelui Superior. Are sens răspunsul?
Întrebare: E un aspect dincolo de Sinele Superior?
OWS: Da. Asta este ceea ce spunem. Există mai multe niveluri ale Sinelui Superior  (Nota C.M.: în funcție de cât este de superioară sau inferioară dimensiunea în care se află corpul pe care-l deservește. Vezi explicația de la partea a II-a).
Întrebare: Am o întrebare despre pierderea scopului nostru. Știu că există mulți oameni care sunt în căutarea motivației existențiale, a scopului pentru care trăiesc. Viețile noastre sunt multi-motivate?
OWS: Da. Există mai multe scopuri pentru care sufletele aleg să se încarneze. Voi veniți cu ceea ce se numește "planul", „programul” sau „contractul de viață” pe care încercați să-l realizați când vă luați corp. De multe ori mergeți pe drumuri ocolitoare, întortocheate, cu multe urcușuri și coborâșuri, care, uneori, vă pot direcționa spre înapoi.
Dar orice direcție ați alege, până la urmă tot acolo ajungeți; numai că pe trasee diferite și cu viteze diferite. În esență, scopul „planului general” rămâne același, doar etapele pot diferi. Fiți liniștiți, oriunde v-ați afla, nu sunteți în situații iremediabil pierdute, nu puteți rămâne rătăciți pentru veșnicie (Nota C.M.: cu excepția ”sufletelor pierdute” care, în final, sunt resorbite. Este adevărat că asemenea situații sunt rarisime.).
Prin Liberul vostru Arbitru, puteți chiar să vă deconectați de la Lumină, așa cum civilizația umană a experimentat o perioadă destul de lungă (Nota C.M.: nu discutăm aici de scânteia divină – Spiritul Interior – care, tot timpul ne însoțește). Toate schimbările sunt consecințe ale gândurilor și acțiunilor ființelor. Deci, derularea programului de viață este la latitudinea entității respective. Cum te deplasezi, ce alegi să experimentezi, când hotărăști să faci o pauză, cu cine mergi la drum etc, este treaba ta, Dumnezeu „nu-ți dă peste mână” ba chiar te ajută să faci ceea ce ți-ai propus, chiar dacă El ar face altfel. (Nota C.M.: undeva Dumnezeu declară că : „atunci când plângi pentru nefericitele tale alegeri, plâng și Eu; când ești fericit, și Eu sunt fericit. Eu fac așa cum vrei tu, căci îți respect liberul arbitru. Nu-mi calc niciodată promisiunea de a-ți respecta libertatea”). Deși nu este scris în piatră, destinul vi-l faceți voi singuri. Este treaba voastră dacă acceptați sfaturi proaste.
Ceva de adăugat, Ashira?
Ashira: Da. Mulțumesc foarte mult. Strădania pentru realizarea unui scop în 3D naște gânduri de dualitate și polaritate, deși, de fapt, ele nu există ca adevăr general ci se regăsesc doar la ființele din dimensiunile inferioare.
Orice ați face, sunteți în perimetrul îndeplinirii programului pe care vi l-ați ales. Noțiunea de eșec nu există, la drept vorbind, chiar dacă cei din jurul tău așa o văd. Totul este experiență, oportunitate de a învăța. Dacă nu făceai acea „greșeală” nu acumulai acea învățătură pe care ai câștigat-o cu sudoarea ta.
Există totdeauna oportunități pentru experiențe.

Și, da, noi suntem de acord în totalitate cu tot ceea ce primim în această viață, cu etapizările din planul de viață, deoarece știm că ni se trimite exact ceea ce avem nevoie pentru a înainta. Desigur, între două puncte, A și Z, există o infinitate de căi și soluții. Toate pot fi luate în discuție și oricare poate fi ales.
Sufletul alege ceea ce e bine pentru corp, dar mintea decide și, uneori, nu face alegerea cea mai avantajoasă pentru ființă. Aceasta din diverse motive: educație, anturaj, influențe exterioare (mai mult sau mai puțin binevoitoare), frică, lipsă de decizie etc.
Calea aleasă poate fi una directă sau una ocolitoare. Când mintea alege o cale întortochiată, ocolitoare, cu multe obstacole, poate să se descurajeze, apar regrete și incoerență în acțiuni și decizii. În acest joc numit viață, mai ales dacă ea se consumă într-o dimensiune inferioară, sunt inerente deciziile nepotrivite, dar niciodată nu trebuie să te auto-acuzi pentru că le-ai făcut. Potrivit este să ți le asumi, să acumulezi experiența din ele și, data viitoare, să alegi altceva. Iertarea de sine este balsamul cel mai indicat pentru însănătoșire. Iartă-te când ai greșit, iartă-te când ai fost dus în eroare, iartă-te și nu-ți purta pică, nu te pedepsi. Important este că din acel eșec ai desprins o învățătură care te va ajuta ca pe viitor să eviți asemenea erori. Și asta, chiar asta, înseamnă progres.  Se spune, pe bună dreptate, că „ numai cine nu muncește nu greșește” și acesta este un adevăr general. Sigur este că și eșecul este un învățător; și încă unul exigent. Așa dar, în ecuația vieții voastre introduceți neapărat iertarea de sine. Ea vă ajută să treceți peste momentele grele ale vieții și vă dă puterea să o luați de la capăt. Iartă-ți greșelile dar evită comoditatea de a le repeta. Toate aceste tipuri de experiențe, unele soldate cu eșecuri, reprezintă comoara, bogăția lumii voastre, chiar dacă ea se află într-o dimensiune inferioară.
Dragilor, fiți blânzi și înțelegători cu voi înșivă, mai cu seamă în această perioadă efervescentă. Voi vă schimbați compoziția și concepțiile ca și cum ați desface foile de la o ceapă. Este important ca voi, cei care ascultați sau citiți acest mesaj să faceți efortul de a-l înțelege cât mai bine.
Rețineți, deci că: AUTO-IERTAREA ESTE UNUL DINTRE CELE MAI IMPORTANTE INSTRUMENTE ÎN PERIOADA ASCENSIONĂRII. Ei i se alătură  puterea voastră de a-l ierta pe cel care v-a greșit. Nu este momentul pentru a promova auto-acuzarea, vinovăția, auto-judecata. Înțelegi ce am dorit să subliniez?
OWS: Există ceva întrebări suplimentare aici?
Întrebare: Am ascultat ceea ce ni s-a spus despre Jurnalul Ascensiunii. Sunt mulți oameni care susțin că trebuie să-ți părăsești Eul, să te eliberezi de el, în timp ce alții spun că trebuie să-l îmbrățișezi. Cum este bine?
OWS : Da. Eul, așa cum s-a spus, se află la diferite niveluri. Putem spune că există atât Eu ca aspect negativ cât și Eu ca aspect pozitiv. Aspectele negative ale Eu-lui sunt conectate la diferitele vieți trecute, în care s-a format karmă negativă și amintirile asociate acestei lungi perioade de timp. Acest „sortiment” de Eu trebuie eliberat (n.m. prin arderea karmei) ceea ce va crea condițiile de a putea merge mai departe.            
Însă Ego-ul (Eu- ul uman) s-a format într-o realitate anume și nu va accepta prea ușor să fie dat la o parte.             
Un instrument de mare ajutor, în eliberarea Ego-ului, îl reprezintă rețeaua voastră de Facebook unde se abordează și se dezbat teme ezoterice serioase, la diferite niveluri de conștiință. 
Învățând cum să vă activați chakrele superioare, vă puteți deplasa ego-ul negativ spre aspecte mai pozitive. Calitativ, ego-ul se deplasează automat dacă reușiți să lucrați mai mult cu chakrele superioare. Evident, „eliberarea Ego-ului” nu înseamnă părăsirea lui (deoarece, în definitiv, el face parte din voi) ci transmutarea lui calitativă din negativ în pozitiv, ceea ce se realizează prin activarea chakrelor superioare. Te ajută răspunsul dat? Ashira, ai ceva de completat?
Ashira: Am auzit întrebarea și răspunsul. Vreau să tratez subiectul dintr-un unghi puțin diferit. Sunt de acord, desigur, cu OWS. Completarea ar fi că noi nu vedem acest lucru ca bun sau rău. Problema nu este cum vedem noi lucrurile. (Și ne străduim să vă învățăm și pe voi să alegeți același mod de abordare).
Cel mai bine ar fi să excludeți vorbirea din procesul de gândire (n.m.: în sensul că nu totdeauna ceea ce spui sau ți se spune este și ceea ce gândești sau gândește interlocutorul)

O parte din tine este rezultatul cumulului experiențelor tale pe care le-ai avut chiar și în viețile anterioare. Totul este stocat, în adâncul ființei voastre.
În această perioadă de transformări, de metamorfoză, aveți posibilitatea de a selecta și de a merge mai departe cu totalitatea acestor experiențe. Puteți păstra toată experiența pe care ați acumulat-o sau doar o parte din ea, restul eliberându-l. Pe măsură ce vă veți deplasa de-a lungul acestui proces și veți vedea schimbările energetice și modul în care lumea voastră se schimbă, aveți posibilitatea și oportunitatea de a vă face selecția experienței acumulată până acum. Mulți dintre voi vor alege, de ex., să  renunțe la atașamente,  la unele dintre vechile prietenii, la unele hobiuri, care au devenit neadecvate și neconforme cu gândirea voastră actuală. În general, veți constata că aveți îndemnul interior de a renunța la atașamentele create în dimensiunea inferioară 3D. Conform noii voastre viziuni, tot ceea ce veți alege va fi adecvat noii voastre vieți, plină de experiențe noi. Veți căpăta abilități care vă vor permite să vedeți de la un nivel superior noile conexiuni, nu numai cele din proximitatea voastră dar și cele din întreaga lume.
Mai sunt întrebări?
Întrebare: Ce pot face eu cu credința mea religioasă? Noua mea orientare ezoterică aproape exclude credințele mele religioase de până acum.
Ashira: Bine. Răspund eu la întrebarea asta. Ceea ce îți vom spune este că timpul pe care-l rezervi pentru a-ți pune mintea, inima, ființa ta în condiții de putere îl găsești în viața ta și ceea ce se manifestă în viața ta, este un timp foarte prețios.  Acest timp prețios pe care tu îl utilizezi pentru a te adresa Energiei Creative cu care tu lucrezi (n.m. sfinților sau lui Dumnezeu, Alah, Budha etc) are efecte asupra ființei tale interioare .

Toate aceste lucruri vor veni în moduri care vă vor reconstrui și modela în persoana care trebuie să fiți. Vă puteți păstra anumite caracteristici, anumite părți din voi pe care le-ați agreat și cu care v-ați identificat mai mult. Îmbrățișați acele părți pe care doriți să le păstrați și nu va fi nevoie să luați decizii cu privire la acest lucru; totul se va reorganiza ținând cont și de dorințele voastre.
"Cel Care Servește", spune mereu: " mergi cu fluxul!" Nu vă faceți griji, dragilor.
Mulțumim pentru întrebare. Are sens?
OWS: Și mai este ceva: cu cât veți încerca mai mult să vă controlați Eu-ul, cu atât această sarcină va deveni mai dificilă. Da, chiar așa: mergeți cu fluxul! (N.M.: adică, „lasă-te dus de val!”)
Mai sunt  întrebări, pe această temă?
"OWS": Nu? Foarte bine. Asta a fost, pe scurt ceea ce credem că trebuia să vă spunem! Există și alte întrebări? Se pare că nu. Atunci îl voi ruga pe Ashira să facă încheierea. Shanti. Pacea fie cu voi . Ashira, ai cuvântul!
AshiraEste interesant faptul că unul dintre frații noștri a adus întrebări din partea unui confrate care n-a putut să vină. Iubitule, asta înseamnă ceva și anume că tu ai acceptat cu iubire să fii în serviciul altcuiva, în acest moment. O parte din acea întrebare te privește și pe tine și pe mulți dintre voi. Exemplul acesta arată cum se întorc efectele asupra inițiatorilor, cum se află cineva plasat exact acolo unde ar fi necesar pentru a-I defini și a-l marca drept cine este el cu adevărat. Faptul nu este întâmplător și nu a fost supus hazardului. Mai exact, nimic nu este întâmplător. Că ați venit aici, în această sală, că noi am decis să tratăm un anume subiect etc, nu este deloc o întâmplător. Întrebările voastre și răspunsurile noastre au o anume cursivitate și elucidează situații care, odată lămurite, permit fluxului să-și continuie înaintarea fără obstacole. Nu este întâmplător nici faptul că cei din jurul vostru încep să devină interesați de ceea ce ar putea afla de la voi. Iată un aspect care demonstrează că voi deveniți surse, că voi începeți să vă străluciți lumina.

Strălucirea voastră luminează mintea și sufletul celor tot mai mulți care se trezesc. Empatia, atracția voastră față de cei din jurul vostru, nu este întâmplătoare. Contactul cu cei care aduc lumină provoacă o anume stare de confort, de liniște și de mulțumire în sufletele celor care au primit-o. Mulți se vor întreba, după un asemenea contact: "De ce par atât de fericit? De ce mi-a dispărut neîncrederea și înnegurarea?”   

Iubiților, acestea sunt vremuri mărețe. Veți vedea cum aproape fără motiv, cineva pe stradă începe să fredoneze o melodie, altul să zâmbească la o amintire sau copilului din căruciorul care trece, ori începe să facă câțiva pași de dans. Nu, nu a înnebunit niciunul dintre ei. Le este inima și sufletul în sărbătoare. Ce frumusețe!!
Iar noi suntem încântați să vedem asemenea scene de exaltare. Voi, cei de la suprafață, Agarthienii din interiorul planetei, cei aflați în navele spațiale care survolează cerul Pământului, toți așteptăm momentul adevăratei descătușări a civilizației umane. Ce minunată se anunță a fi întâlnirea noastră!!
Până atunci, ne manifestăm iubirea față de voi, cei aflați în această sală. Voi, care ați făcut pasul înainte pentru a vă pune la dispoziția celor mulți. 
Când ați intrat în meditația de la începutul întâlnirii, zeci de ființe neîncarnate au fost prezente și camera s-a umplut de o înaltă vibrație, de lumină și de iubire. Deși nu ați văzut, majoritatea dintre voi ați simțit acea stare inefabilă. 
Mă bucur să fac parte din echipa care se întâlnește periodic cu voi. Dar, după ce veți fi plecat de aici, veți constata că legătura noastră continuă și dincolo de această cameră, la voi acasă, în visele voastre.
Totdeauna, noi așteptăm cu nerăbdare să vă întâlnim, să vă auzim întrebările și să vă citim satisfacția înțelegerii. Totul face parte din experiența voastră, din pregătirea pentru zbor, din evadarea dincolo de „zidurile închisorii 3D”.

Viitorul vă pregătește minunății. Nu vi le vom divulga, pentru ca plăcerea să fie și mai mare. Puțin a mai rămas. Minunate și uimitoare vor fi festivitățile care vor avea loc la marea noastră întâlnire.
Noi vă mulțumim și vă trimitem pacea și iubirea noastră. Namaste!

SURSA:www.meetup.com/ancient-awakenings                                                                                       

miercuri, 10 iunie 2015

În curând va avea loc saltul cuantic (II)

Mesaj comun de la: Sananda, Maestrul Ascensionat „Cel Care Servește” și Ashira.

(3 iune 2015; channeler: James McConnell și Dr. Susan Sammarco)
Traducere Const. Mihăilescu
(continuare)

 AshiraMulțumesc! Frate Moise, ceea ce aș vrea să spun este că sufletul nu se pierde, de-a lungul procesului de încarnare. Asta nu se întâmpla și, desigur, în acest moment asistăm la schimbarea, în mare măsură a regulilor cunoscute. Odată cu trecerea corpului și sufletului în Noua Eră de Aur, toate aceste legi vechi din lumea 3D vor fi schimbate. Din acest motiv am spus că vor veni mentori care să ajute procesul iluminării. Cum vor face asta, cum vor influența mințile umane, cum vor putea dirija creativitatea? Oricum, acesta va fi o experiență foarte diferită de ceea ce umanitatea a cunoscut până acum.
Suntem încântați deoarece acele lucruri despre care tot vorbim de mai multe luni vor începe să dea roade și voi veți trăi într-o lume în care altele vor fi regulile care vor sta la baza existenței și progresului. Mecanica cuantică despre care ai făcut vorbire, a fost aplicabilă în vechea lume, a dualității, dar nu va mai fi aceeași „mecanică” (dacă dorești să utilizezi acest termen) în Lumea Nouă. Nu vor mai fi aceleași legi, aceleași reguli, căci cele actuale nu-și vor mai găsi aplicabilitatea în noua lume. Setul de valori și natura experiențelor pe care le veți alege va fi complet diferit de ceea ce era în dimensiunea a treia.                      
Acum, revin la tine, "Cel Care Servește”.
OWS: Da. Foarte bine. Acesta a fost răspunsul, dragă Moise.
Întrebare: Am o întrebare despre devenirea noastră în rol de mentori. Cum ne va afecta Legea Liberului Arbitru?
OWS: Bine ai venit! Ce întrebare minunată, da! Fiecare dintre voi se află aici și acum pentru a lua parte la un process de formare. Și tu participi la acest proces. Asta vă va ajuta să vă mișcați către ceea ce tindeți și, în acest sens, veți acționa cu scopul de a vă îndeplini diversele misiunile cu care ați fost de acord, la nivel de suflet.
Da, ați fost parțial implicați în misiunea aceasta, care se află în derulare; multe alte lucruri și evenimente urmează să mai apară și, parte din voi, aveți de jucat un anumit rol.  Acum, fiecare dintre voi este aici pentru a progresa prin ceea ce face pentru el dar și prin ceea ce face pentru alții. Trebuie înțeles că ascensiunea este un proces cumulativ, și se întinde pe o anumită perioadă de timp. Cât este de lungă această perioadă, depinde de comportamentul și aspirațiile celor implicați. Ca proces progresiv, ascensiunea nu trebuie să se producă neapărat printr-un salt. Depinde cum vă mișcați în acest proces, ce priorități vă alegeți și cât de determinați sunteți pentru a-l încheia. Unii pot alege, la un anumit moment, să se oprească sau chiar să facă cale-ntoarsă, căci și în cazul lor Legea Liberului Arbitru funcționează. Însă, oricare vă vor fi alegerile, până la urmă veți accepta și vă veți convinge de necesitatea evoluției pozitive.  
Deci, acestă atitudine de delăsare sau tărăgănare, se poate manifesta la unele ființe; cu siguranță însă că ele vor reevalua situația dezvoltării lor și vor alege evoluția, singura care le va asigura bunăstarea și împlinirea.
Veți trece cu necesitate prin acea perioadă în care noile aranjamente, noile principii și noile modalități de rezolvare a problemelor vor apărea într-o totală contradicție cu ceea ce poate oferi timpul 3D. Dimensiunea joasă 3D se bazează pe secvențialitatea: trecut, prezent și viitor, un mod de partajare nefiresc și nefuncțional în dimensiunile superioare. Acest sistem caduc, va cădea de la sine.

Este posibil și destul de probabil ca anumite ființe umane, ajunse în planuri superioare, să aleagă ca, pentru o anumită perioadă de timp, să revină în planul inferior pentru a ajuta pe cineva drag, rămas acolo din diferite motive. Rolul vostru în asemenea cazuri va fi de mentor, rol care va fi acceptat de ființele superioare coordonatoare, care vă vor crea și anumite facilități și protecția necesară pentru ca voi să vă puteți îndeplini cu bine această sarcină ”umanitară”.

Ceea ce am spus până aici, are sens pentru tine?
Cel care a întrebat: Da. Minunat! Mulțumesc!
OWS: Ai ceva de adăugat la acest lucru, Ashira?
Ashira: Vreau să adaug, pentru cel care tocmai a venit în acest grup, că este bine ca, înainte de a ne pune întrebări, să consulte materialul cuprinzând discuțiile anterioare, deoarece la unele s-au dat deja răspunsuri.
Atunci când sunteți în postură de mentori, trebuie să alegeți cea mai scurtă și concentrată îndrumare pe care s-o „administrați” solicitantului, după care să-i dați răgazul s-o „rumege”. Trebuie să așteptați ca acea persoană să revină la voi, „flămândă” să primească o nouă porție de hrană spirituală. (Nota C.M.: adică „nu dați gâștelor mărgăritare”). Dacă persoana revine, înseamnă că este pregătită să primească noi îndrumări și clarificări. Dacă nu revine, considerați că fie s-a adresat altui mentor (ceea ce ar trebui să vă dea de gândit), fie a renunțat, deoarece lecția voastră „n-a prins”. Deocamdată, acel solicitant nu era pregătit pentru a primi Lumină. Înțelegi ce vreau să spun?
Cel care a întrebat: Da, mulțumesc! Aș vrea câteva detalii, dacă se poate, cu privire la modul de comunicare cu persoanele insuficient pregătite.
OWS: În legătură cu această problemă, mai sunt și alte întrebări?
Întrebare: Da, am o întrebare. Când vorbim despre Sinele Superior sau Lumina corpului mental este vorba despre același lucru, sau există o diferență între ele?
OWS: Da. Ne bucurăm că ai pus această întrebare! În general, noi nu putem răspunde unor întrebări care nu ne-au fost puse. Motivarea este evidentă și ne așteptăm să primim înțelegerea cuvenită. Pe lângă acest grup particular, există alte grupuri cărora li s-a răspuns la întrebarea legată de  "Corpul Mental de Lumină".
Cred că James nu a fost destul de clar în ceea ce a spus mai devreme, că corpul Mental de Lumină a fost o parte a Sinelui Superior. Este aproape opusul acestei afirmații. În dimensiunile superioare există mai multe niveluri în care aspectele unei ființe totale experimentează.
Ceea ce am spus, are sens pentru tine?
Cel care a întrebat: Da.
OWS: Ashira, deorești să adaugi ceva?
Ashira: Nu, nu în acest moment.
OWS : "Sinele Superior" nu este cea mai mare dimensiune de sine, așa cum credeați voi că este. Există multe niveluri ale ființei voastre dincolo de Sinele Superior.
Știm că acest lucru este oarecum dificil de înțeles deoarece ați fost învățați, prin diferitele moduri de instruire, că Sinele Superior este cea mai mare (evoluată) parte din voi, parte care vă aparține și care aparține ființei voastre. Dar, voi aparțineți în totalitate unei UNICE SURSE. Fără a forța lucrurile, aveți dreptul să spuneți că voi sunteți chiar SURSA. (Pentru a vă …încurca și mai mult: VOI SUNTEȚI SURSA FIINȚEI VOASTRE!) 
[Nota C.M.: pentru a elucida această chestiune filozofică, îmi permit să fac unele precizări, plecând de la ceea ce știe aproape fiecare dintre cei care au o oarecare cunoaștere ezoterică.
Vom pleca de la „sufletul rădăcină” care este cel creat de Creator în prima fază, atunci când El s-a divizat într-un număr extrem de mare (dar nu infinit) de părți. Fiecare parte creată atunci a fost numită „suflet rădăcină”. Deci, să reținem: „sufletele rădăcină” au fot create în totalitatea lor o singură dată.
Prin procese evolutive ulterioare, din fiecare, „suflet rădăcină” au fost co-create alte suflete, să le zicem „suflete de prima speță”. Aceste suflete apărute în „tranșa a doua”, s-au născut printr-un procesul creativ al unui „suflet rădăcină” cu contribuția și aprobarea co-creativă a Creatorului. „Sufletele din prima speță” au creat, la rându-le ceea ce s-ar putea numi „suflete de speța a doua”, printr-un proces de co-creare, la care au participat: respectivul „suflet de primă speță”, cu aportul co-creativ al „sufletului rădăcină” și al Creatorului, etc.
Nu știu la a câta speță s-a ajuns, dar fiecare suflet creat a primit viață prin „ suflarea lui Dumnezeu”, fără de care nu ar exista.
Din comunicările lui Tobias, ale lui Kuthumi, și ciclul de cărți  „Conversații cu Dumnezeu”, scrise de Neale Donald Walsch, dar și din comunicările (din care au rezultat mai multe cărți) ale Suzannei Ward cu fiul său Matei, plecat în Nirvana, după moartea corpului fizic, ar rezulta următoarea desfășurare a evoluției sufletelor:
1) Din primele „suflete rădăcină”, Creatorul a dat naștere arhanghelilor (plasați diferit în procesul evolutiv, față de cel susținut de relgii). Primul arhanghel a fost Lucifer care, ulterior, după ce Creatorul a promulgat Legea Liberului Arbitru, a refuzat să mai participe la procesul de co-creare alături de Creator, proclamându-și independența.
Au fost creați de Creator și următorii arhangheli printre care: Mihail, Gavril, Rafael, Uriel, Remiel etc. Cei mai importanți fiind cam primii șapte.
2) După ce Creatorul a creat universurile (cifra vehiculată ar fi de șapte), Arhanghelii (cu excepția lui Lucifer) au primit însărcinarea de a iniția procesul de co-creare (împreună cu Creatorul) a dumnezeilor care urmau să conducă universurile. Noi îl numim pe dumnezeul universului nostru chiar Dumnezeu (deși, se pare, fiecare dumnezeu are un nume propriu – conform unor surse și afirmațiilor ezoteristului Lorin Fortună).
Toată această configurație din procesul creativ, deci până la nivelul de dumnezei, inclusiv, formează ceea ce s-a chemat Primul Cerc al Creației.
3) După ce și-a luat în primire universul care i-a fost repartizat, Dumnezeu și l-a amenajat așa cum a crezut de cuviință, într-o deplină putere de decizie, ținând însă cont de Legile Creației, promulgate de însuși Creatorul.
4) După o lungă existență, „sufletele rădăcină” au primit permisiunea de a trece granița care mărginea Primul Cerc. Altfel spus, sufletele plecau spre necunoscut.
Pentru lunga călătorie pe care urmau s-o întreprindă, sufletele au fost dotate, de la început, cu tot ceea ce aveau nevoie pentru a putea face față tuturor situațiilor necunoscute cu care urmau să se confrunte. Scopul călătoriei era ca fiecare suflet să-și îmbogățească cunoașterea prin tot felul de experiențe pe care alegea să le efectueze.
După multă vreme (multe vieți), fiecare suflet își îmbogățește cunoașterea, trecând prin planuri existențiale de la cele mai grosiere până la cele cu frecvența de vibrație cea mai înaltă. Cu acest important bagaj de cunoștințe, sufletul revine acolo de unde a plecat, adică la SURSĂ.

La plecare spre necunoscut, fiecare „suflet rădăcină” a fost „dotat” cu tot ceea ce îi era  necesar, pentru ca lunga sa călătorie să fie cât mai fructuoasă.
Astfel, el a primit, printre altele:
-)  Lumina Divină care nu se va stinge niciodată, și care îl ajută să se orienteze în toate deciziile pe care urma să le ia. Această lumină (scânteie) a fost numită Spirit (Superior);
-)  Puterea și abilitatea de a crea orice considera el că-i este necesar;
-)  Liberul Arbitru, care nu dădea nimănui dreptul de a interveni în deciziile sufletului, dacă acesta nu accepta.

  „Sufletele rădăcină” s-au împrăștiat în toate universurile, îndreptându-se, probabil, către acele universuri unde, sperau ele, vor găsi cele mai bune condiții existențiale, care să le garanteze evoluția și eternitatea.
5) După ce și-au găsit universul dorit, „sufletele rădăcină” au fost ajutate să ajungă în galaxia, sistemul solar, în sfârșit, planeta care le atrăgea cel mai puternic și care corespundea cel mai bine dorințelor lor.
6) După sosire, prima măsură pe care au luat-o a fost să-și creeze o interfață care să le ajute să trăiască și să se adapteze condițiilor oferite de planeta respectivă. Presupun că rezidențiatul a fost obținut de suflet cu aprobarea sufletului planetei respective (în cazul nostru, cu aprobarea Gaiei).
7) Și-au creat, așa dar, un corp mai mult sau mai puțin dens, de o formă anumită etc.
8) Folosind puterea sa creatoare, fiecare suflet a început să se multiplice prin diferite aspecte (entități) create în diverse locuri din univers.
9) Întreaga descendență formată a creat grupuri de suflete, cu evidente afinități. Fiecare grup de suflete astfel format se numește „suflet cumulativ”. 
Entitățile care compun un „ suflet cumulativ” pot exista în diferite locuri ale planetei, sistemului solar, galaxiei sau universului. Pot exista în diferite dimensiuni precum și în stări temporale diferite (prezent, trecut, viitor). Fiecare entitate are viața sa, identitatea sa, preocupări, forme etc. diferite. Orice suflet se poate exprima independent sau în cadrul sufletului cumulativ căruia-i aparține. (De ex. Matei, când comunică cu mama sa pământeană face mențiunea de la început, dacă se exprimă prin reprezentarea lui individuală sau prin „sufletul cumulativ”, situațiile fiind, de altfel, sesizate imediat de mama sa, Suzanne).

După această lungă divagație, revin la Spiritul Superior (Interior) aflat în fiecare ființă. Într-o entitate anume, Spiritul său Superior este, evident, cea mai evoluată parte a acelei ființe. Dar am spus mai sus că un „suflet cumulativ” conține mai multe suflete individuale, care există în același timp undeva, adică în diferite locații sau diferite dimensiuni (densități). Așa dar, nu putem spune niciodată că Spiritul nostru Interior este de cea mai înaltă formă evolutivă, el fiind depășit în anvergură de Spiritul Interior al altei ființe, aparținând aceluiași „suflet cumulativ” , dar care se află într-o ființă existentă într-o civilizație mult mai avansată, care, să zicem, trăiește în dimensiunea a 7-a, în timp ce Spiritul meu Interior se află în trupul meu, aflat într-o dimensiune inferioară, 3D]

SURSA: www.meetup.com/ancient-awakenings