Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 31 iulie 2014

Înapoi la Început - Mai multe mesaje din Antares


(Preluare de pe:  http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro)

Adaug această Hartă Stelară Inter-dimensională Maiașă pentru că ea arată alinierea planetelor Arcturus, Pleiade și Antares (scrisă cu H) cu Sirius servind ca vârf acelei piramide interioare. Acestea sunt cele trei planete din galaxia noastră care sunt cele mai active în a ajuta Pământul în ascensiunea Sa. 

Primit prin Suzanne Lie

Extras cu transmisia primită din Antares
Cândva în Mai sau Iunie 1995 am început să primesc aceste mesaje din Antares.

Salutări.
Noi suntem din Antares.
Am venit să comunicăm cu voi pentru că voi ați format o veche alianță cu noi. Nu v-ați mai amintit această alianță până când implantul Orionian nu a fost eliminat. Acest implant a fost plasat în câmpul vostru eteric atunci când ați fost luați prizonieri de către aceștia.

Voi ați servit în legiunile noastre pe perioada mai multor încarnări. Nu ați fost capabili să vă recunoașteți această parte a voastră din momentul în care ați plasat-o în întuneric și ați judecat-o ca fiind ”greșită”. Înainte însă de a putea trece prin poarta Arcturiană, voi trebuie să faceți pace cu războinicul vostru.

Am venit să te întrebăm dacă ai fi dispusă să canalizezi informații pentru noi. Avem mesaje pe care am dori să le transmiți oamenilor de pe Pământ care sunt dispuși să audă. Îți simțim îndoiala și frica de a te pune singură într-o poziție vulnerabilă. Această frică este neîntemeiată. Tu ești un mare războinic. În limbajul nostru cuvântul războinic înseamnă unul care este în luptă. 

Noi traducem cuvântul ”războinic” ca și cel care este curajos și nu se teme de luptă. Bătălia nu este prima alegere, dar va fi luată dacă este necesar. Cu toate acestea, noi pe Antares am rezolvat termenul luptă într-un mod evolutiv în locul unui mod involutiv. Tu ești foarte conectată cu noi pentru că ai fost o Nordică și deasemenea și o Celtică. Îți amintești acum curajul tău?

Am venit pe planeta voastră la sfârșitul anilor 1980 pentru a o ajuta pe Gaia în timpul expansiunii Sale în forma expresiei sale de o frecvență mai înaltă. Am lucrat cu sistemul imunitar al omenirii, care a fost foarte taxat de către poluanții din biosfera voastră.  

Unii dintre poluanți au fost eliberați de pe Pământ iar alții au fost rezultatul unui război chimic care a vut loc pe cerul de deasupra planetei voastre. Vârful acelei bătălii în acel timp a fost deasupra orașului vostru Los Angeles. Acesta este motivul pentru care am venit să comunicăm cu tine.
A sosit momentul acum ca tu să-ți deschizi memoria față de noi. Pentru a te ajuta în acest proces îți vom relata ”visul” pe care l-ai avut la prima noastră întâlnire:

Erai în Corpul tău de Lumină zburând deasupra orașului. Vibrația orașului Los Angeles este asemănătoare cu vibrația Atlantidei din timpul căderii sale. Comandantul nostru, Radulan, un nume care îți este familiar, a venit să te salute. A fost o reproducere a unei nave spațiale create pentru tine astfel încât să te poți simți mult mai confortabil.

Când ai intrat pe navă te-ai întâlnit cu foarte mulți prieteni din trecut, viitor și din realitățile paralele. Noi suntem un popor foarte dinamic. Energiile noastre sunt foarte diferite de cele ale Arcturienilor cu care voi ați comunicat până acum. Noi suntem foarte înalți după standardele voastre pământești, în jur de zece până la douăsprezece picioare înălțime (3.05 – 3.66 m n.t.). Pentru voi pielea noastră este de culoarea cuprului și ne bucurăm să purtăm părul lung, cam așa ca în picturile Celtice pe care le-ai colectat.

În această viață ți-ai ales un corp care poartă o mare parte din codurile genetice ale poporului nostru. Linia ta ca succesiune este cea a Europei Nordice. Ai simțit foarte puternic energia noastră atunci când ai fost în Norvegia și în Irlanda. Te-ai căsătorit cu un Norvegian. Nici unul dintre aceste incidente nu sunt accidentale.

Te-ai pregătit multe vieți pentru această sarcină. Da, simțim cum inimile voastre trag spre Arcturus. Într-adevăr ea este planeta ascensiunii voastre. Cu toate acestea, în momentul acestei prime întâlniri a noastre este necesar să-ți aliniezi energiile cu ale rasei noastre pentru sarcinile pe care le ai de îndeplinit.

În primul rând trebuie să faci pace cu războinicul din tine. Acesta a fost pasul final necesar a fi făcut pentru deschiderea inimii tale. Avem pentru tine misiuni pentru care te-ai oferit voluntar cu foarte, foarte mult timp în urmă după măsura voastră de timp. Desigur, timpul nu este așa cum îl puteți voi măsura din lumea voastră trei dimensională. După ce ați făcut tranziția de la dualitate la unitate, voi veți trăi în ACUM.

De fapt, noi vă vorbim din omniprezentul ACUM. Este sarcina noastră să vă ajutăm să înțelegeți funcționarea ACUM-ului, astfel încât să nu deveniți confuzi din cauza multelor schimbări cu care urmează să vă confruntați. De exemplu, deveniți cineva nou dar în același timp deveniți persoana care ați fost întotdeauna.

Mergeți în viitor în același timp în care mergeți și în trecut. Nu există timp și nici spațiu și nu există nici o separare între viitor – trecut sau nou – vechi. Totul pur și simplu ESTE. Așa cum ați învățat și înainte, planeta voastră se mișcă înspre ESTE, ACUM și A FI în cea de-a cincea dimensiune. Simțiți acest este, acum și a fi în legătură cu voi în timp ce comunicați cu noi.

Noi folosim cuvântul NOI pentru că noi nu mai suntem în dualitate și nu ne mai percepem ca ființe separate una de cealaltă. Din nou, când spunem ”nu mai” există o interferență a timpului. Este dificil să comunicăm în limbajul vostru fără interferența timpului sau spațiului.

Una dintre tehnicile care vă vor permite să vă expansionați conștiința este să comunicați cu noi folosind un limbaj liber de referiri la timp sau la spațiu. În ACUM limbajul NU este expus în șiruri de litere sau de sunete așa cum trebuie să facem noi acum pentru a putea comunica cu voi.

SPECTRUL 
Imginați-vă acum că suntem împreună cu voi. Vedeți-ne forma. Da, suntem foarte înalți după standardele voastre. Ne-am luat o formă mai densă decât cea pe care o purtăm de obicei pentru a vă ușura vederea noastră. Vedeți acum două ființe stând în spatele meu în partea mea dreaptă și în cea stângă? Acestea sunt emanații ale mele.

Totul este un spectru. Eu sunt o bandă de energie. În scopul de a comunica cu voi mi-am plasat conștiința la o anumită vibrație pe acel spectru. ”Aripile” mele care par a fi alte două persoane care stau în spatele meu în stânga și în dreapta mea, sunt benzile din spectrul meu.
Imaginațivă o panglică lungă care este elastică. Ea este ancorată în două puncte distincte. Punctele de ancorare sunt marginile spectrului. Acum aceste ”margini” sunt de fapt o iluzie. Cu toate acestea noi am ales învelișuri de utilizare așa ca învelișurile voastre pentru lumină și sunet.

În punctul din interiorul acestei benzi sau al învelitorii pe care eu îmi plasez conștiința, există un vârf de activitate care difuzează în afara și în spatele meu în ambele direcții pornind din acel punct al conștiinței.

Acum experimentați-vă pe voi înșivă ca pe un punct de pe spectrul vostru. Puneți trecutul la un capăt și viitorul la celălalt capăt. Acum mutați-vă conștiința înspre partea ”trecut” a spectrului și experimentați Atlantida. Simțiți-vă conștiința deplasându-se de-a lungul benzii spectrului și vedeți unele dintre celelalte vieți pe care vi le-ați amintit. Viața voastră din Atlantida are o ”nișă” pe spectru, deoarece acesta a fost punctul intrării voastre în dualitate.

Realizați acum că acest spectru este de fapt un cerc, așa cum este toată viața. Dacă vedeți banda ca un cerc voi puteți potrivi acel punct de rezonanță al intrării voastre în dualitate cu punctul ieșirii voastre din dualitate. Dacă vedeți acest spectru ca și pe un cerc, vă dați seama că nu există nici un început și nici un sfârșit, nici acum și nici mai târziu pentru că puteți călători în jurul cercului de mai multe ori.

De asemenea, puteți merge în orice direcție a cercului. Prin urmare, voi puteți începe din nou și din nou, sau încheia – din nou și din nou. Cu toate acestea, voi nu sunteți punctul. Voi sunteți spectrul. Punctul conștiinței voastre este doar un instrument pe care voi îl puteți folosi în acest moment al aducerii aminte până când veți putea să vă îmbrățișați mai mult din emanațiile voastre.

În realitate voi sunteți întegul cerc și puteți exista în toate ”spațiile” spectrului în același ”timp”. Nu trebuie să învățați acest proces. Trebuie doar să vi-l amintiți. Vedem în mintea voastră graficul spectrului de Lumină și punctele de pe acesta care sunt vizibile unui om trei dimensional. Acesta este un exemplu bun pentru ceea ce vă spunem. Acum puneți acel spectru într-un cerc prin conectarea ”capetelor” spectrului. Vă cerem să practicați expansionarea acelui spectru de vizibilitate până când veți putea vedea totul dintr-o dată.

Cum să faceți acest lucru? Vă mutați într-un punct de percepție deasupra cercului de Lumină. După ce ați dobândit abilitatea de a vedea întregul cerc, începeți să practicați cum deveniți acel cerc și vă deplasați punctul de conștientizare în jurul acestuia.

ELIBERAREA LUPTEI  
Vedem că vă luptați cu rănile lungii voastre bătălii pe Pământ. Renunțați acum la acea luptă și dați-le voie acelor răni să se vindece. Viața voastră va fi calmă și simplă pentru o bucată de vreme astfel încât voi să puteți intra într-o vindecare completă. Corpul vostru trece printr-o transformare considerabilă, emoțiile voastre sunt vindecate la un nivel mai profund decât v-ați fi imaginat vreodată a fi posibil, iar mintea voastră este expansionată dincolo de toate viețile voastre pe Pământ.

(Notă de la Sue. Este interesant că am fost ghidată să citesc acest mesaj acum. Au trecut 19 ani de când am primit acest mesaj și eu abia acum încep să intru în faza de care vorbesc aici Antarienii.) 

Permiteți-vă acum să vă bucurați de acest proces. Lumina va avea grijă de nevoile voastre. Renunțați la acea credință că trebuie să vă luptați pentru a supraviețui. Întotdeauna veți supraviețui pentru că voi sunteți Spirit. Spiritul este infinit.

Sunteți cu adevărat binecuvântați să aveți posibilitatea de a avea această experiență a transformării la prima mână. V-ați pregătit multe vieți pentru această experiență. Amintiți-vă să vă folosiți Merkaba. Trageți-o afară și meditați asupra tragerii. Integrarea sinelor voastre mai înalte în realitatea voastră curentă vă va fi de foarte mare ajutor.

Încheiați tot ceea ce ați început și FIți răbdători. Totul se desfășoară exact așa cum ar trebui. Amintiți-vă, chiar nu există timp, așa cum și voi știți. Prin urmare, nu există nici nerăbdare.

Comandantul Malteese


Traducere Monica Poka

marți, 29 iulie 2014

Instruire cu St. Germaine.


(19 iulie 2014; channeler Linda Dillon. Emisiune radio realizată de Suzanne Matresca)
Traducere Const. Mihăilescu.
(prima parte)

Suzanne: Bună dimineața și bine ați revenit la o nouă ofertă de binecuvântări cerești, cu Linda Dillon, channeler pentru Consiliul Iubirii și autoare a “The New You, Emerging into the Brilliance of Humanity’s Heart Consciousness”, împreună cu mine, Suzanne Maresca. 
Saint Germaine va fi din nou împreună cu noi, printr-o legătură pe calea undelor, și mijlocită de Linda, pentru a continua ceea ce a început la întâlnirea de săptămâna trecută. Am așteptat să vedem rezultatele muncii noastre după acea emisiune dar, se pare că nu ne putem lăuda cu cine știe ce rezultate, dacă ne referim la ceva palpabil.
Astăzi vom primi unele clarificări care să ne ajute să obținem acele rezultate după care tânjim și ce ar trebui să facem în viitor pentru o mai deplină reușită.
Unii dintre ascultătorii noștri au făcut invocații către planurile superioare în dorința de a obține informații specifice care să-i ajute la o mai bună utilizare a instrumentelor eterice, acestora alăturânuli-se și meditația pe care Linda o face înaintea fiecărei întâlniri.
Așa dar, putem începe. Bună dimineața, Linda!
Linda: Bună dimineața, Suzie și bună dimineața, la toată lumea! Ei, da, este minunat să fiu aici în Florida într-o dimineață însorită, ca aceasta. De fapt, e cam cald si cam umed. (Râsete). Dar cred că așa este în toată regiunea, nu?
Suzanne: Oricum, cu siguranță, aici așa este. Avem o zi în care ni se oferă triplul H: tulbure, cald și umed, în New Jersey.
Linda: Știi ce? Dacă ne gândim la cât eram de înghețați astă iarnă, cred că ne putem bucura și de această vreme (Rade)
Suzanne; Oh, da, nu glumeam. Acum aș preferea totuși ceva zăpadă, dar știi, ne vom mulțumi cu ceea ce avem. Corect?
Linda: Sigur, e în regulă. Ei bine, se întâmplă atât de multe în aceste vremuri! Mă bucur că în această săptămână parcă lucrurile sunt mai liniștite, căci Mama Divină ne trimite adevărate tsunami de energii ale iubirii și clarificării. Suntem bombardați, de asemenea, de energiile lui St. Germaine și ale Maeștrilor Înalțați si ale Arhanghelului Mihail.
Suzanne: Da, într-adevăr. 
Linda: După părerea mea, perioada aceasta este foarte bună, poate mai ales pentru că haosul care se observă scoate la suprafață energiile vechi care trebuie eliminate. Este deci foarte bine ca acest haos să se manifeste din plin pentru ca energiile vechi, negative, să iasă din interiorul planetei, al țării, din interiorul nostru, al instituțiilor și de peste tot unde ele stagnau. Numai așa ne vom primeni. Nu este bine ca aceste energii să rămână îngropate. Dacă ar fi așa, ne-ar mânca de vii. Deci, să ne dorim și să le permitem să iasă la suprafață. Toți trebuie să acceptăm că ne află în perioada "Marii Epurări".
Suzanne: Da, percepția este totul. Dacă ne uităm la cum se declanșează evenimentele, putem fi recunoscători că procesul de purificare se accelerează, pentru noi toți aceasta fiind o mare oportunitate: de a scăpa de trecutul nostru împovărător.
Suzanne
Linda: Oportunitatea este pentru întreaga omenire. Asta e imens.
Suzanne: Da, este un enorm efort colectiv căci lucrăm pentru eternitate.
Linda: Știu că știi că, pentru mine, aceste suișuri si coborâșuri de energie, nu par a avea variații abrupte; oricum, însă, toți avem motive de bucurie și speranță pentru tot ceea ce se întâmplă. 
Suzanne: Important este să găsim bucuria de a trăi în acestă minunate vremuri ale profundelor schimbări. Oamenii sunt foarte interesați în utilizarea instrumentele care li se pun la dispoziție acum, pentru a-și îmbogăți cunoașterea.
Linda: Absolut! O mulțime de ascultători au scris și au întrebat despre cum se realizează meditația pentru St. Germaine și cum se poate invoca și utiliza Flacăra Violet. Dacă am înțeles bine, interesul lor este legat ăn special de starea de sănătate și de abundența financiară.
 Ce putem și cum trebuie să acționăm pentru a putea accesa și utiliza corespunzător și optim energiile Flacării Violet?
Reamintim că aceste energii sunt în aliniament cu chakra coroanei (n.m. Sahasrara) dar și cu prezența I AM (Eu Sunt) precum și cu principalele legi universale, în special cu Legea Universală a Transformăriiși Transmutării. Meditația cu Flacăra Violet ne aduce în aliniere cu aceste legi universale. De menționat că ancorarea acestor energii se poate obține prin intermediul chakrei inimii (n.m. Anahata).
 Suzanne: Pe site-ul tău., se fac prezentări nu numai asupra Flacării Violet, dar și asupra Flacării Albastre, a Flacării de Argint și a Flacării Verzi; toti arhanghelii și maeștrii lucrează cu o anumită flacără. Întrebarea este dacă în timpul meditațiilor se poate trece de la lucrul cu o flacără la alta?
Linda: Nu, ele nu sunt interschimbabile în timpul aceleiași meditații..
Aceasta și pentru faptul că fiecare Maestru sau Arhanghel își folosește Flacăra în mod ușor difert de ceilalți.
L.D.
Deci, să începem meditația înainte de a intra în legătură cu St. Germine.
La fel ca la toate meditațiile, vreau să vă relaxați și să vă deschideți inima pentru a ancora energiile care ni se vor trimite.Toată munca pe care o facem ca ființe multi-interdimensionale se referă, în fond, la posibilitatea de a recepționa și încorpora aceste energii, prin intermediul centrilor de forță cu care suntem dotați și pe care este nevoie să-i ținem activați (n.m.: în cazul acesta, sahasrara și anahata)
Deci, așezați într-o poziție confortabilă, ținând ochii fizici închiși, imaginați-vă cum din infinitul cerului, deasupra creștetului capului, aduceți în corpul vostru, prin chakra coroanei, energiile trimise de Soarele Central, energii care au fost captate de acest astru de la SURSĂ. Dirijați acest fascicul primit prin Sahasrara, către centrul inimii (Anahata). Prin centri inferiori ai plexului solar (manipura), plexului pubian (svadhisthana) și chakra bazei (muladhara), deirijați energiile către tălpile picioarelor și, printr-un canal energetic imaginat ca având o frumoasă culoare roșie, expediați aceste energii către centrul Pământului. Obsevați cum din centrul planetei se degajă un curcubeu de trei culori împletite (albastru-diamant, portocaliu-diamant și canary-diamant al Tatălui Ceresc) care, de fapt, formează o flacără. Percepeți cum această flacără revine dinspre inima planetei în inima voastră.
Vă vedeți ființa înălțându-se și plutind pe fundalul unui cer liliachiu, puctat din loc în loc de aglomerări de ametist. Simțiți frumusețea acestui peisaj mirific și aveți sentimentul de libertate pe care vi-l dă această plutire. Cu toate acestea, realizați că sunteți conectați cu punctul geografic de pe Pământ, acolo unde se află localizat corpul vostru fizic. Respirați culorile curcubeului în care violetul este nuanța cea mai pregnantă. Sunteți în deplină siguranță și armonie cu universul.
Chiar în fața voastră apare St. Germaine, stăpânul nostru iubit, care vă confirmă: „Da, EU SUNT. Eu sunt Prezența și Întruchiparea Flacării Violet.”
Obsevați cum St. Germaine ține în mâna dreaptă o făclie violet. Cu această făclie el a bântuit vechi castele, ruinele romane, catacombele egiptene.
St. Germaine: Salutări, eu sunt Germaine! Eu sunt Sfântul Germaine, deținător al lui EU SUNT, eu sunt profesorul, mângâietorul, colegul, cel care vă ajută să redeveniți îngeri.
 Stau în fața voastră și vă ofer Flacăra Violet. Vă invit să luați această torță cu flacăra violet căci ea vă va ajuta să vă transformați pe voi și planeta voastrră și vă va face cu adevărat liberei. Folosiți-o intens dar cu discernământ.
Vedeți-vă cum întindeți mâna pentru a primi această lumină căreia mie-mi place să-i spun lanternă.
Țineți-o în mână, ridicați-o deasupra capetelor voastre și imaginați-vă cum fiecare dintre voi este un fel de „Satuie a Libertății”. Declarați în sinea voastră și în fața mea că veți folosi această flacără cu înțelepciune, spre binele general al umanității, al tuturor celor care viețuiesc pe Terra.  
Relaxați-vă și decideți ca de această flacără să vă folosiți în fiecare zi, în fiecare moment în care lumina ei va fi necesară pentru eliminarea întunericului, a urii și inechităților, a durerii și sufereinței. De exemplu, folosiți această lanternă pentru stingerea conflictului din Orientul Mijlociu, înlăturarea haosului din lume, a neînțelegerilor și conflictelor de orice fel. Lanterna este acum a voastră și o puteți utiliza în toate situațiile în care este nevoie de restabilirea liniștii și înțelegerii între oameni. Cu ajutorul ei puteți aduce iubire și înțelegere acolo unde exista până acum ură și discordie.
Atunci când vă decideți să interveniți, imginați-vă cum vă prezentați la locul destinat, purtând în mână făclia păcii și iubirii și cum, printr-un gest hotărât și decisiv decretați că sunteți cel care a venit să aducă pacea, liniștea, vindecarea și iubirea în acea zonă.
Flacăra torței voastre are culoarea violet, ea nu distruge acolo unde ajunge, ci regenerează și revigorează. Ea este energia recuperării.
Păstrați această flacără în inima voastră și folosiți-vă de ea pentru vindecarea și recuperarea sentimentelor de iubire și compasiune. Toți cei care ați acceptat cadoul meu, considerați-vă pe viitor purtătorii Flacării Violet, îndrituiți, prin voința mea, să curățați lumea în care trăiți de haos, mizerie, rea-voință, suferință și tristețe.
SURSA: http://counciloflove.com

duminică, 27 iulie 2014

Un interviu cu peruanul Sixto Paz Wells care a fost contactat de către extratereştrii benefici ce trăiesc pe Ganymede, satelitul lui Jupiter


22 iulie 2014

Sixto Paz Wells s-a născut în Lima, Peru, la 12 decembrie 1955. A studiat istoria la Pontifica Universidad Católica. Peruanul este una dintre cele mai renumite persoane care au avut contact cu ființe extraterestre, fiind invitat la cele mai importante congrese internaționale cu tematică OZN. Din 1974, când a intrat pentru prima dată în contact telepatic cu ființe stabilite pe satelitul lui Jupiter, Ganymede, și până în prezent, el a acordat numeroase interviuri la posturi de televiziune și radio prestigioase. Cazul lui Sixto a fost, de asemenea, investigat de jurnalistul spaniol Juan José Benitez, care a fost atât de impresionat de aparițiile și de contactele extraterestre, încât a scris câteva cărți referitoare la ceea ce se petrece la Chilca, în Peru.
Vă oferim în continuare un fragment dintr-un interviu pe care Sixto Paz Wells l-a acordat și a fost publicat în 2004.
Î: Cum ai ajuns să fii implicat în studiul OZN-urilor?  
R: Tatăl meu a făcut cercetări asupra acestui subiect prin anii 1950, ca un hobby, motivat fiind de proiectul american Blue Book. Împreună cu câţiva prieteni de la Forţele Aeriene Peruane, el a întemeiat Institutul Peruan pentru Relaţii Interplanetare (Instituto Peruano de Relaciones Interplanetarias, sau IPRI) în anul 1955.
În ianuarie 1974, în ziarul El Comercio, cel mai conservator periodic din Lima, a apărut un articol interesant. Se afirma acolo că prin intermediul zborurilor cu echipaj uman şi al radiotelescoapelor s-a descoperit că, în mod cu totul contrar credinţelor anterioare, spaţiul nu era scufundat într-o tăcere totală, ci era animat de foarte mult zgomot, şi că aceste sunete sau unde radio ar putea fi mesaje trimise de pe alte planete de către membrii unor civilizaţii avansate interesaţi să intre în contact cu cei asemenea lor. Articolul menţiona proiectul OZMA, o versiune veche a proiectului SETI.
Articolul l-a motivat pe tatăl meu, Don Carlos Paz Garcia, să organizeze o conferinţă pentru a comenta acest articol. Această conferinţă i-a fost încredinţată dr. Victor Yanez Aguirre, un medic de la Spitalul Poliţiei din Lima, un esoterist cu pasiune pentru parapsihologie şi care cercetase posibilitatea comunicării telepatice cu aşa-zişii vizitatori interplanetari.
Contactul telepatic
Conferinţa mi-a inspirat dorinţa de a experimenta şi eu fenomenul telepatiei. Practicam deja yoga şi tehnici de meditaţie de un an de zile. Deci, cu avantajul acestei pregătiri anterioare şi oarecum în joacă, am urmărit împreună cu mama şi cu sora mea să intrăm în contact cu o civilizaţie extraterestră şi să primim astfel un mesaj.

În noaptea de 22 ianuarie 1974, în timpul meditaţiei pe care am realizat-o, am primit un mesaj psihografic, care este o formă de channeling telepatic prin dicteu automat, dar conştient, ce nu implică intrarea într-o stare de transă.
Î: Ce spunea mesajul?  
R:Sufrageria acestei case este adecvată pentru comunicare. Numele meu este Oxalc şi sunt din Morlen, pe care voi o numiţi Ganymede, una dintre Lunile lui Jupiter. Putem avea contact cu voi. Ne veţi vedea curând“.

Î: Cum ai putut să-ţi dai seama dacă mesajul era autentic?  
R: Imediat după ce am primit mesajul, l-am supus analizei încrucişate: atât sora, cât şi mama mea au primit acelaşi mesaj.
În orice caz, luând în considerare posibilitatea ca acesta să fie o farsă pe care ne-a jucat-o imaginaţia noastră, în următoarea zi am organizat o nouă sesiune de recepţionare, de data aceasta împreună cu un grup de aproximativ 20 de oameni şi spre uimirea tuturor, fenomenul s-a petrecut din nou. De asemenea, în timpul acestui contact telepatic, am cerut o confirmare şi în mod independent. Tuturor ni s-a cerut acelaşi lucru, să mergem pe 7 februarie în deşertul Chilca, la 60 de km sud de Lima.

  Î: Ce s-a petrecut atunci? 
  R: Oamenii s-au adunat în acel loc şi aproape toţi erau sceptici, dar exact la momentul indicat a apărut din spatele dealurilor o strălucire intensă şi ciudată. Timp de câteva secunde, noaptea a devenit luminoasă ca ziua, iar din spatele dealurilor a apărut un obiect zburător luminos care a început să se deplaseze pe deasupra crestelor, staţionând în partea dreaptă a orizontului. De acolo a început să oscileze, apropiindu-se şi coborând, producând o mare frică grupului. Lumina s-a transformat gradat într-un obiect metalic de formă lenticulară, care se rotea în jurul axului propriu şi avea câteva hublouri mici şi lumini colorate în lateral. Odată ajuns deasupra grupului, OZN-ul a proiectat o lumină puternică de parcă eram în miezul zilei, iar această lumină a fost menţinută timp de câteva minute, care nouă ne-au părut fără sfârşit.
 Apoi am perceput cu toţii un mesaj mental, în care ni s-a spus că „nu au coborât în acel moment deoarece grupul nu şi-a putut controla emoţiile“. Mesajul a continuat cu afirmaţia „Va apărea un loc şi un timp potrivit pentru această întâlnire“.

După aceasta, obiectul a zburat cu foarte mare viteză şi s-a îndepărtat. Toţi cei din grup erau în mod vizibil zguduiţi.
 Î: Ai fost singurul care a primit mesaje psihografice? 
  R: Nu. După o lună eram cel puţin opt astfel de persoane, tineri bărbaţi şi femei, care în timpul unei sesiuni de channeling au primit mesaje nu doar de la Oxalc, ci şi de la fiinţe precum Kulba, Xanxa, Sampiac, Anitac, Meth şi Lertrad. Aceste fiinţe nu erau toate de genul masculin. Erau printre ele, de asemenea, şi fiinţe extraterestre de genul feminin.
  Î: Cum a continuat experienţa de contactare a extratereştrilor?  
R: După câteva zile, căutând să înţeleg cu certitudine ce anume am trăit, i-am invitat pe tatăl meu şi pe prietenii lui din cercetare într-o călătorie pe teren, pentru ca ei să verifice personal realitatea a ceea ce se petrecuse. Au fost foarte impresionaţi de ceea ce au văzut.

Cu acea ocazie, a apărut un obiect cilindric care a fost estimat la circa 150 de metri în diametru şi care se afla la circa 1.000 de metri altitudine.

În timpul următoarelor luni, apariţiile extraterestre au continuat, întotdeauna în regiunea Chilca. Aceste observaţii puteau fi făcute în timpul zilei sau al nopţii. Uneori un obiect sau chiar trei obiecte apăreau în formaţie. Alteori, unul dintre ele se multiplica sau lăsa să iasă din el mici obiecte rotunde numite caneplas, care sunt precum ochii electronici, un fel de camere video controlate de la distanţă, care atunci se rostogoleau prin aer peste tot în jurul nostru. Dar în iunie 1974 au apărut nişte experienţe mai ciudate.

Contactul direct.
Î:
Ce s-a petrecut în iunie 1974?

R: Am fost invitaţi să avem un fel de contact mai direct, ca o pregătire pentru ceea ce mai târziu urma să fie un contact fizic. Această experienţă urma să se împlinească prin intermediul portalului interdimensional numit de extratereştri „Xendra“.
Grupul nostru îşi mărise considerabil numărul membrilor. Eram cam 50-60 de persoane care participam la acţiunea de pe teren, iar aceste fiinţe pe care noi le numeam „ghizi extratereştri“ ne-au spus să venim în grupuri nu mai mari de şapte persoane – grupuri de fiinţe umane care erau unite prin afinităţi deosebite.

 Cele şapte persoane selectate au înaintat spre un anume loc din deşert, în timp ce eu am fost transportat acolo înaintea lor într-un mod greu de explicat, căci m-am trezit deodată dincolo de deal, în faţa unei cupole luminoase ce măsura cam 10 metri în diametru.
Din interiorul acestei cupole a ieşit o siluetă umană ce m-a invitat să mă apropii de trei ori. Atunci am devenit pentru puţină vreme victima fricii de necunoscut şi am ezitat să fac pasul necesar, până când am văzut această fiinţă mergând în interiorul semisferei luminoase şi invitându-mă astfel în mod ferm să o urmez.


 Odată ajuns înăuntru, am perceput tot felul de senzaţii energetice intense, ca şi cum trupul meu ar fi fost ars. După ce mi-am depăşit starea de ameţeală, am putut distinge în faţa mea o fiinţă cu înfăţişare umană. Avea cam 1,80 m înălţime, o faţă lată, de genul asiaticilor, păr puţin şi era îmbrăcată într-un veşmânt larg, strălucitor, care aducea cu o ţinută sport. Făcea gesturi cu mâinile, iar comunicarea era telepatică. Apoi am perceput că această fiinţă se referea la întâlnirea noastră, numind „Xendra“ portalul interdimensional sau pragul spaţiu-timp care o făcea posibilă.

 După cum mi-a comunicat în mod telepatic acea fiinţă extraterestră, cei din civilizaţia lor sunt capabili să concentreze energia într-un asemenea mod, încât să dematerializeze structura fizică a unui individ, anulând atât coeziunea moleculară, cât şi greutatea atomică, pentru a-l proiecta şi a-l rematerializa într-un alt loc. Cu ajutorul acestei fiinţe extraterestre, eu am călătorit pe Morlen, una dintre Lunile lui Jupiter, cea mai mare planetă a sistemului solar, aflată la câteva milioane de kilometri distanţă de Pământ. De asemenea, extraterestrul mi-a spus că timpul petrecut acolo nu va corespunde timpului de pe Pământ.
Tabăra
Î: Cât timp a trecut şi ce ai văzut acolo?
R: Eu am estimat că am petrecut aproximativ cinci zile acolo, dar la întoarcere trecuseră doar 15 minute pe Pământ – suficient ca grupul nostru să ajungă să mă vadă ieşind din interiorul cupolei luminoase.

Ceea ce îmi amintesc că am văzut pe Morlen este un oraş numit Oraşul de Cristal, plin cu cupole, clădiri sferice fără niciun unghi ascuţit, şi că totul avea forme circulare. Potrivit acestor fiinţe, unghiurile ascuţite taie fluxul de energie şi au tendinţa să capteze energiile nefaste mult mai uşor, prin urmare nefiind sănătoase pentru casele locuite. Pe străzi am putut vedea bărbaţi, femei şi câţiva copii.

După cum mi-au comunicat aceste fiinţe, nu există viaţă naturală pe Ganymede. Ele sunt cele care au creat un micro-climat artificial şi o micro-atmosferă deasupra oraşelor lor, care se extind în cea mai mare parte în structura subterană a satelitului. 
Aceste fiinţe extraterestre provin în cea mai mare parte din ceea ce noi cunoaştem ca fiind nebuloasa Orion. Ele sunt fiinţe de ambele sexe şi au contacte erotice, iar temelia societăţii lor este cuplul. Telepatia şi clarvederea lor sunt foarte dezvoltate, prin urmare nu există divorţ sau infidelitate. De asemenea, ele nu au alegeri „democratice“ ca la noi, căci toate sunt capabile să vadă, să simtă şi să discearnă cine sunt cei care pot cu adevărat să le îndrume spiritual şi politic.

Revelaţii referitoare la viitorul planetei Pământ.
Î: Care a fost scopul acelei călătorii şi al experienţei portalului de tip „Xendra“?  
R: De pe un ecran luminos ce prezenta nuanţe verzui şi care era suspendat în aer, în interiorul unei clădiri de o formă conică, Oxalt mi-a prezentat o serie de imagini despre cum ar putea să fie viitorul planetei Pământ. Ceea ce am văzut cu acea ocazie este că tensiunile din lumea noastră pământească sunt de o asemenea natură, încât este cu putinţă să atragă o periculoasă alternativă ca un asteroid sau o cometă să treacă foarte aproape de planeta noastră şi să o afecteze în mod iremediabil din punct de vedere gravitaţional. Scopul acestei călătorii a fost de a-i avertiza şi pe alţii, prin tinerii care sunt dispuşi să se angajeze în transmiterea mai departe a acestui mesaj, despre necesitatea critică a transformării, începând cu fiecare dintre noi în parte, pentru a genera o reacţie în lanţ ce poate preveni un viitor dezastru planetar.
  Î: Poate fi viitorul modificat?
R: Potrivit extratereştrilor, deoarece viitorul este datorat cauzei şi efectului, profeţiile n-au fost date pentru a se petrece întocmai. Ele există pentru a avertiza, şi astfel, pentru a îndrepta. Viitorul nu este bătut în cuie, căci altfel nu am mai avea liber-arbitru. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte profeţiile benefice, trebuie ca noi să cooperăm pentru ca ele să se petreacă.
  Î: Cum poate fi modificat viitorul?  
R: Trebuie să crezi în el pentru a-l crea. Mintea umană este puternică, iar dacă mulţi dintre noi suntem de acord în aceeaşi intenţie şi credinţă, atunci o putem face. Ceea ce este important este să ne transformăm atitudinea faţă de viaţă. Trebuie să fim mai optimişti, mai bine intenţionaţi şi mai constructivi.
  Î: Au trecut şi alte persoane prin aceeaşi experienţă ca tine? R: Da, două săptămâni mai târziu, încă şase colegi au mers împreună cu mine într-un nou portal „Xendra“ şi au avut experienţe similare. După aceea, mulţi alţii le-au trăit, la rândul lor, individual sau în grup.
Mai mult, pe 25 aprilie 1977, un caporal chilian, Don Armando Valdes de la regimentul Rancagua, ce patrula împreună cu alţi soldaţi în nordul zonei Putre, Arica, a observat o lumină deasupra unui deal şi le-a cerut soldaţilor să-l acopere, iar el a mers să vadă despre ce era vorba. A intrat în cupola de lumină singur şi după 15 minute a ieşit având o barbă crescută de cinci zile, iar ceasul era cu cinci zile înainte. El a trecut printr-o experienţă identică, chiar dacă nu şi-a putut aminti ce s-a petrecut înăuntrul cupolei luminoase.
O uimitoare călătorie interdimensională.
Î:
Cum putem explica conceptul acestor portaluri „Xendra“, ca puncte de trecere interdimensionale? 

R: În ultimii ani, oamenii de ştiinţă ce lucrează în domeniul fizicii cuantice au dezvoltat o teorie bazată pe descoperirile ce au avut loc în laboratoarele de accelerare a particulelor. Potrivit acestei teorii, electronii stimulaţi ce se rotesc în jurul nucleului atomic nu produc o orbită completă, ci dispar şi reapar în partea opusă. Este ca şi cum ei găsesc o „scurtătură“. Aceste scurtături care există în Microcosmos există şi în Macrocosmos şi au fost numite „găuri de vierme“, sau „cute interdimensionale“. Aceasta ar putea explica în parte cum reuşesc extratereştrii să se deplaseze prin Univers, pe distanţe foarte mari, iar acest fenomen se petrece şi în cazul portalurilor „Xendra“.

Ulterior vizitele au continuat
Î:
Contactele au continuat?
 
R: Categoric. Vizitele şi contactele fizice s-au înmulţit cu timpul şi am putut să-i observăm ieşind din vehiculul lor în mijlocul deşertului. Aceste contacte şi toate experienţele au fost descrise public de către reporterul spaniol Juan José Benitez, autorul câtorva cărţi celebre: „Caballo de Troya“, „Los Astronautas de Yahvé“, „La Rebelión de Lucifer“, „El Enviado“, „Documentos Oficiales“.
Juan José Benitez era corespondent de presă al agenţiei de ştiri spaniole EFE, în momentul în care a fost trimis în Peru să exploreze veştile ciudate despre un grup de adolescenţi peruani care susţineau că au experienţe de contact cu extratereştrii. Viaţa acestui reporter s-a transformat în mod dramatic atunci când a devenit un martor obiectiv, direct şi imparţial al acelor contacte. 

Prima experienţă s-a petrecut când el a mers în deşertul Chilca cu un grup, pe 7 septembrie 1974, şi a văzut apărând două OZN-uri, exact cum i se spusese că se va petrece. 
El a fost atât de impresionat de fenomenele observate şi de experienţele de contact, încât la întoarcerea sa în Spania, a publicat nu doar mărturiile sale în presa spaniolă şi la televizor, ci a publicat chiar şi o primă carte ce povesteşte toate acestea: „OVNI: S.O.S. a la Humanidad“

În următorul an, Benitez s-a întors în Peru împreună cu Manuel Mujica, un alt reporter de la Agencia EFE şi amândoi au mers cu grupul pentru o experienţă de contact cu extratereştrii, care s-a petrecut de data aceasta pe o plajă în nordul Limei. Încă o dată, această vizită a extratereştrilor anunţată presei s-a petrecut întocmai, iar în urma acesteia a fost publicată încă o cartă a lui Benitez, intitulată „Cien Mil Kilometros Tras los Ovnis“.
Î: Ce s-a petrecut după aceea?  
R: După cum am spus, contactele au continuat, cu nenumărate vizite extraterestre şi tot felul de experienţe. Unele dintre acestea au fost la fel de extraordinare ca acelea ale multor oameni care trec prin pasajele interdimensionale „Xendra“, în mai mult de 40 de ţări. A avut loc, de asemenea, o experienţă de integrare în structura energetică a unor cristale semi-materializate de cesiu. Aceste cristale sunt încorporate în trupurile martorilor, după ce au luat forma piramidală. De asemenea, în cel puţin trei ocazii s-au petrecut întâlniri fizice impresionante, în cadrul cărora interiorul navelor extraterestre a ajuns să fie plin de oameni.

Tot în cadrul acestor experienţe a fost vizitată o bază submarină, iar cu alte două ocazii şi alte oraşe din Morlen (Ganymede).

 În tot timpul acestui proces de comunicare cu fiinţele extraterestre, mass-media internaţională a fost invitată chiar de şapte ori să fie martora autenticităţii şi realităţii mărturiilor noastre şi, mai presus de toate, să participe la importanta experienţă contemporană a contactului direct cu extratereştrii. Mesajul extraterestru ce este primit şi transmis mai departe de noi este precum o sămânţă a speranţei care este  sădită pentru un viitor benefic al planetei albastre – un viitor care depinde în mod clar de transformarea noastră personală şi colectivă.
 Cu a cincea ocazie în care reprezentanţii presei au fost invitaţi – mulţumită credibilităţii obţinute de-a lungul anilor – 40 de reporteri din opt ţări au venit şi ei în deşert. Printre ei s-au aflat: José Gray de la Channel 23 Univision din Miami, Leticia Callava de la Telemundo, Beatriz Parga de la Miami Herald, Gilda Munoz de la Radio WADO din New York, Rolando Veras de la Channel 2 din Buenos Aires, Lizet Zelman de la Televiziunea Republicii Dominicane şi alţii, care au fost martori la realitatea uimitoare a contactului extraterestru ce s-a desfăşurat acolo.
 Î: Crezi că starea actuală a omenirii se va transforma şi va evolua în direcţia bună, cât de curând?  
R: Dacă n-aş crede aceasta, n-aş face ceea ce fac. Lumea noastră aşa cum este ea acum nu mai rezistă mult. Această transformare în bine a planetei Pământ trebuie să se petreacă chiar acum, dar ea începe, desigur, în fiecare dintre noi şi cu fiecare dintre noi. Ea continuă apoi cu membrii familiei noastre şi tot aşa, provocând o reacţie în lanţ, iar scepticismul şi convingerile greşite ale oamenilor se vor prăbuşi, treptat, precum piesele de domino ce cad unele peste altele.
Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanţă - Herculane 2014



 (preluare  de pe http://www.yogaesoteric.net)






vineri, 25 iulie 2014

SINGURI VĂ SELECTAȚI PROGRAMUL PENTRU ASCENSIUNE.


(22 iulie 2014: channeler: Kathryn E. May, Lac Chevreuil, Quebec )
Traducere Const. Mihăilescu.

Arhanghelul Metatron

Vreau ca toată lumea să știe această săptămână este un interval crucial în dezvoltarea voastră spre Ascensiune. Energiile continua sa curgă cu putere în întreaga planetă, trezind potențialul cristalin al ADN-ului vostru. Pentru cei doritori și gata să-și crească frecvența de vibrație, perioada va fi propice acestei accelerări în evoluție, care va aduce schimbări în ființa lor și în mediul în care trăiesc. Pentru cei nehotărâți sau încă netreziți, săptămâna va trece ca oricare alta, fără ca ei să sesizeze vreo schimbare, și asta îi va încuraja să creadă că, de fapt,  „nu este nimic nou sub soare”. Pe aceștia îi asigur că numai lipsa lor de înțelegere și credință îi împiedică să cunoască adevărul. În fapt, voi și sistemul vostru vă confruntați cu modificări de mare amploare, prin care nu ați mai trecut. Unora dintre evenimentele percepute de majoritatea în plan material, li se vor găsi explicații și justificări mai „pământene”, mai credibile și mai ușor de acceptat de lumea voastră materială.
Am creat acest program împreună, desigur, cu participarea fiecăruia dintre voi, cei implicați. Aranjamentul este perfect proiectat pentru a permite fiecărui suflet să ascensioneze cu viteza de care se știe capabil.

Unii dintre voi au fost conștienți înainte de a veni aici, pe Pământ (în această viață), pentru care motiv și-au dorit să fie acum și aici. O parte dintre aceste suflete, realizând că nivelul spiritual la care se aflau nu corespundea cu ceea ce-și doreau, au hotărât să vină pe Pământ pentru a beneficia de oportunitatea care se oferea acum sistemului de evoluție accelerată, oportunitate pe care n-o puteau găsi în tărâmurile în care se aflau.
În orice moment există pentru fiecare suflet un model absolut particularizat, care corespunde intențiilor sufletului aflat în procesul evolutiv. Când „formula” dezvoltării nu se regăsește, sau nu poate fi reprodusă în locația existențială a unui suflet, acesta poate decide să „migreze” către zona unde găsește condițiile necesare dezvoltării, prevăzută în propriul său program.
Dragilor, viața în dimensiunile înalte este complet diferită de ceea ce există în cele inferioare. Conceptele și intențiile se deosebesc radical de ceea ce aveți voi pe Pământul actual. În demensiunile superioare nu există noțiunea de competiție, de frondă, de concurență, de orice fel ar fi ea. Cu atât mai puțin, nu poate exista o poziție „de putere„.  nu există absolut nici o competiție pentru poziții înalte de răspundere sau de "putere" (economică, politică, socială etc). Aceasta, în primul rând pentru faptul că nici-un suflet mai puțin evoluat nu va putea exista într-un tărâm (o dimensiune) caracterizat de vibrație înaltă. Este imposibil, nu pentru că ar exista cineva care să-i înterzică accesul ci, pur și simplu, pentru că acel suflet n-ar putea suporta nivelul de vibrație mai înalt al acelei dimensiuni.  
Pot exista călătorii temporare ale unui suflet din dimensiunea în care se află în alta  (superioară sau inferioară), dar aceasta se face pentru un timp limitat și pentru o perioadă limitată. (Nota C.M.: prin tehnici sau capacități speciale, sufletul care urmează să călătorească într-o dimensiune diferită de cea în care se află, va parcurge un stadiu de pregătire în care i se scade sau crește frecvența de vibrațăie, în funcție de ceea ce se urmărește, adică sufletului i se va aplica o „interfață” energetică de frecvența necesară și similară cu cea a dimensiunii unde urmează să ajungă).
Pământeanul Steve Beckow a scris foarte clar despre această dinamică în cartea "Rase extraterestre negative." Nu vă alarmați de titlu. Deși se face referire la entități negative, acestea nu pot pătrunde în sistemul planetar al Pământului ca urmare a „filtrelor energetice” care înconjoară sistemul și care opresc orice vizitator nepoftit. Planeta voastră (și mare parte dintre voi) vă aflați în ascensiune ceea ce înseamnă că vi se asigură o protecție totală față de orice intenție de intruziune venită dinafară. Sunteți sub protecția Federației Galactice și aceasta înseamnă că nu trebuie să vă faceți griji pentru securitatea voastră.

Vi s-a spus mai înaintepentru fiecare nivel de vibrație este necesar un efort de adaptare energetic și fizic. Acest lucru este valabil indiferent dacă vă aflați într-un corp uman sau în corpul de lumină (n.m.; sufletul). De exemplu, dacă sunteți un suflet tânăr care și-a început lecțiile și a realizat tranziția de la, să zicem, dimensiunea a 5-a la a 6-a, acesta va fi un prilej de sărbătoare și felicitări. A 5-a dimensiune este punctul de plecare pentru toate sufletele (Nota C.M.: 5D fiind prima dimensiune superioră la care poate ajunge un suflet care vine din dimensiunea inferioară 3D, după traversarea dimensiunii de trecere 4D). În caz de necesitate, și cu un scop bine definit, un suflet aflat în dimensiuni superioare lui 5D (în cazul nostru, peste 9D) poate coborî, prin tehnica de reducerea nivelului vibrațiilor, în dimensiuni cum ar fi 8,7,6 sau 5D dar aceasta presupune un efort cu atât mai mare cu cât dimensiunea țintă este mai joasă (5D). Chiar în acest caz, venirea de la o dimensiune superioră la una tot superioară, dar sub nivelul vibrațional al celei din care se pleacă (de la 8 la 5, de exemplu) impune un efort important (ca să nu mai vorbim de consumul energetic pe care-l impune ”coborârea” unui suflet dintr-o dimensiune superioară în una inferioară). Cu toate acestea, multe suflete superioare au acceptat să vină pe Pământ, în această perioadă specială a evoluției umane. 

Pe de altă parte, chiar și cel mai ambițios suflet, cu năzuințe lăudabile de a evolua, nu se poate ridica peste un anumit nivel, comparativ cu cel în care există. Un stagiu de învățare  și conștienizare, urmat de o ridicare a conștiinței, trebuie parcurs obligatoriu și inevitabil. (Nota C.M.: nu-i mai puțin adevărat că, în cadrul fiecărui stagiu, pot avea loc accelerări sau decelerări ale procesului de acumulare, altfel spus, dacă momentul startului este același pentru, de ex., un grup de suflete, momentul trecerii liniei de sosire va putea fi diferit, ca la orice concurs de alergare)

Deci, vedeți că expresia „ precum în cer, așa pe Pământ” are o corespondență cât se poate de pământeană.

Aceia dintre voi care sunt invitați și pregătiți pentru a călători în dimensiuni superioare vor realiza că multe li se vor părea cunoscute și nimic foarte dificil. Cei care sunt mai puțin rezistenți sau cei care sunt mai puțin experimentați vor alege o „deplasare” mai lentă. Acesta nu este, de fapt un concurs, și fiecare trebuie să înțeleagă că este în regulă, atât cât a realizat și unde a ajuns până acum. Acolo unde ajung, vor constata că este loc pentru toată lumea și că graba pentru a fi printre primii, deși lăudabilă, nu este justificată de teama că ar fi posibil să găsescă locul ocupat. Acolo nu există separări sau prioritați după rasă, sex sau loc de proveniență. Cu toate acestea, noi vă încurajăm să alegeți cea mai rapidă pistă, dacă vă simțiți capabili să circulați pe ea. ( Nota C.M.: se referă la faptul că performanțele pe care le obține cineva depind și de calitatea grupului din care face parte). Un grup omogen și performant va obține rezultate superioare în procesul Ascensiunii.

Acum, iubiților, vă îndemn să cooperați cu Sinele vostru Superior care v-ar putea ajuta mult să vă atingeți obiectivele mai repede. Fiecare dintre voi trebuie să înțeleagă că poate obține performanțe superioare dacă se atașază muncii colective dar și faptul că starea de evoluție a colectivității căreia-i aparține depinde de efortul fiecărui component. Indivizii, dar mai cu seamă colectivitatea, are un important rol în trezirea celor adormiți și corectarea celor care, din necunoaștere, au ales calea întunericului. (nota C.M.: egregorul are atât rol profilactic cât și curativ).În acest proces al înălțării, unii dintre voi nu se vor opri la dimensiunea 5D ci vor putea accesa dimensiuni încă și mai înalte, 6D sau 7D, sau chiar mai mult. 

Dragilor, cu toții sunteți în prezent elevi ai Școlii de Dezvoltare a Sufletului. Acesta a fost interesul și obiectivul nostru suprem în fiecare viață. Veți observa că oamenii încep acum să aibe tendințe de grupare și regrupare, nu după interese materiale, sau aptitudini profesionale ci după similitudini ale frecvenței lor de vibrație. Această sortare, această regrupare valorică, se va accentua pe zi ce trece, deși nimeni nu va face această selecție, decât imboldul vostru interior.   
Avem programe pentru toată lumea. Unii dintre cei care au citit aceste mesaje înCine are nevoie de lumina?” simțind interior provocarea, s-au raliat ideii de a se reorienta, alții n-au găsit necesar și util să renunțe la modul de viață și principiile care i-au condus până acum. Acest lucru este în regulă; fiecare etapă ne permite să ridicăm ștacheta încă și mai sus, până la limita capabilității fiecăruia. Va exista, desigur, un nivel după care nimeni nu va mai încerca. Dar vor veni alte etape când „tentativele” se vor relua.  

Ați observat aceste mesaje sunt mai orientate spre psihologic și gradual mai complexe decât, să zicem, cele de acum un an sau doi. Este normal să se întâmple acest lucru deoarece, voi creșteți în înțelegere și conștiință, ca urmare a ridicării frecvențelor voastre de vibrație obținute fie prin efort personal fie prin accesarea energiilor care vi se trimit prin tot mai multele portaluri care se deschid, fie prin ambele modalități.
 Știm că pe marginea căii pe care mergeți, veți întâlni și suflete care s-au abandonat din proprie inițiativă, suflete care vor să facă un popas sau să se lase ademenite pe căi lăturalnice (ocolitoare) de entități ale întunericului. Parte din aceștia iau în derâdere eforturile și credința voastră de a evolua spiritual. Ei au ales ceea ce consideră a fi avantaje materiale, dar uită cât de perisabile și de înșelătoare sunt aceste „avantaje”, care au și marele dezavantaj că rămân pe Pământ, deținătorii vremelnici luând cu ei doar ceea ce au acumulat spritual. Pe aceștea nu trebuie să-i condamnați; doar încercați să le arătați și fața spirituală a existenței, fără a le impune credința și convingerile voastre.  

Dar grija voastră primordială trebuie să fie pentru propria voastră evoluție. 
Colega lui Kathryn, Gabriella supervizează o pagină pe Facebook unde oferă un loc de întâlnire pentru cei care sunt pe „pista rapidă” a Ascensiunii. Poartă numele de Ascension Tour Group. Mediul pe Facebook este bine adaptat pentru a crea o resursa interactiva pentru oamenii care au același sistem de valori. Este și o modalitate de a reuni Lucratorii in Lumină pentru a face schimb de idei și de experiență. 

Recunoscând progresul pe care l-ați făcut, eu vă încurajez să continuați minunata muncă spirituală pe care o faceți, în care scop vă oferim toate instrumentele de care aveți nevoie.  
Un Maestru Înălțat nu rămâne izolat niciodată de cei pe care îi îndrumă. Singura condiție este ca ei să-l solicite. Cereți îndrumările și răspunsurile pe care le doriți și, cu siguranță, Maeștrii Înalțați vor găsi modalitatea de a vi le transmite.

Eliberați-vă cât mai repede de toate regretele vieții prin care ați trecut, de toate experiențele triste, de toată durerea pe care ați acumulat-o!
Acceptați calea bucuriei, a iubirii, împăcării și toleranței, fără însă a vă lăsa „călcați în picioare”!
 


Faceți exerciții de imaginație: imaginați-vă de exemplu, că vă aflați într-un salon enorm de dans, ocazionat de o mare sărbătoare, unde toată lumea este invitată. Faceți parte dintre organizatori. Invitațiile le-ați făcut și prin radarele sateliților, tuturor acelora care sunt compatibili cu voi. Ficare invitat aude melodia pe care o preferă. Nu există restricții, nu există reguli cărora să te supui, nu ați venit să vă etalați eleganța și nici opulența. Fiecare dansează ceea ce dorește, după muzica pe care și-a ales-o. Fiecare dansator se alătură grupului care i se pare mai apropiat ca stil de dans și bună-dispoziție. Dansul vă inspiră și inima tresaltă de bucurie și extaz.

Preaiubiților, este timpul să vă străluciți lumina. Extindeți-vă cercul de preteni! 
Fiecare cunoștință are ceva anume, ceva special pe care dorește să vi-l transmită. Din acest motiv ați întâlnit acea persoană. Decriptați-i mesajul și îmbogățiți-vă cunoașterea. Este timpul pentru sortarea informațiilor, alegerea cercului de prieteni, totul având drept scop creșterea nivelului de conștiință și rafinarea vibrațiilor.  
Dacă mesajul vostru nu este bine primit, nu vă descurajați, nu vă întristați, mergeți mai departe. Încercați să fiți un sensibil detector de sentimente profunde. Este adevărat, Maeștrii nu procedează așa: ei își lansează mesajele acolo unde Dumnezeu i-a programat și lasă comentariile în seama altora. Ei învață lumea prin exemplul pe care-l oferă. Metoda de predare a lui Socrate l-a făcut celebru și va rămâne mereu o modalitate eficientă de a afla Adevărul.
Noi cerem să vă faceți mai vizibili. Prezentați opinia lumii, pur și simplu, direct și cu sentiment. A trecut momentul argumentărilor. Semnalați-vă convingerile fără a încerca să vă impuneți prin demonstrații. S-ar putea să vă pierdeți timpul (Nota C.M.: „Nu dați mărgăritare gâștelor!”). Spuneți ceea ce aveți de spus cu convingere și, dacă se poate, cu talent! Toată lumea iubește o poveste bună. Faceți din povestea voastră de ascensionare ceva accesibil pentru ascultător. Vorbiți-le din inimă! Nu este nevoie să pronunțați numele de Dumnezeu; este suficient să faceți referire la infinitele și puternicele energii cosmice.
Alăturați-vă nouă, Companiei Cerului și exprimați iubire, compasiune și înțelegere nelimitată față de cei cu care vă intersectați. Fiecare întâlnire întâmplătoare, fiecare silabă pronunțată, fiecare pas făcut, are legătură cu  Marele vostru vis al Ascensionării.
Dragilor, voi faceți parte din echipa noastră căci voi sunteți frații și surorile noastre pe care-i iubim fără restricții.

 Partenerul vostru de Ascensiune, Metatron.
SURSA: http://lightworkers.org