Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

duminică, 19 ianuarie 2014

TIMPUL PORȚII 2014



Mesaj de la Arcturieni


 (11 ian.2014; Gillian MacBeth-Louthan)
Traducere Const. Mihăilescu

Timpul în care porțile energetice ocupă o anumită zonă a universului nu este nelimitat. Pe măsură ce Porțile Timpului sunt deblocate, matricea 
configurației energetice care fusese necesară și utilă până atunci, devine o piedică în calea dezvoltării și se impune a fi eliberată. Ca urmare, acele câmpuri încep să se îndepărteze de acea zonă iar influența lor se estompează în timp, până la dispariție.
Întreaga organizare a sistemelor și ființelor din aceste sisteme începe să se modifice radical în plan mental, emoțional, fizic si psihic pentru a se pune în acord cu noul tip de energii care încep să umple acel sector de univers. Noile configurații energetice, care iau locul celor vechi, încep să fie implementate în baza decretelor emanate de Divinitate.
Suntem în măsură vă facem cunoscut că avem vești de la Sistemul Stelar Arcturus. Deținem cheile Timpului Porților. Avem dezlegarea de a vă anunța că timpul noilor Porți energetice a sosit și că el aduce energiile vindecării pentru întreaga voastră umanitate.
Structura inimii voastre, a vieții voastre, a automobilelor voastre, a caselor în care locuiți, precum și modul în care gândiți vor suferi acele metamorfoze care să servească pe deplin nevolilor voastre de vindecare, de bunăstare și de evoluție. Tot ceea ce v-a servit până acum și v-a ajutat să ajungeți până în acest punct, la acest nivel, va pleca pentru că nu mai corespunde noilor vibrații. A continua cu aceste energii ar însemna să fiți condamnați la nefericire și la stagnare. Mulțumiți vechilor energii pentru felul în care v-au ajutat să mergeți mai departe și pentru că ele v-au adus până aici. Faceți-o cu dragoste, cu deplină responsabilitate dar cu determinare. Fiți mândri de ceea ce ați creat până acum și pregătiți-vă să debutați în noul timp existențial, aflat pe o treaptă superioară și mai aproape de concertul lumilor dezvoltate ale universului.

Este timpul VINDECĂRII. Este timpul ELIBERĂRII DURERILOR DIN SUFLETUL ȘI INIMA VOASTRĂ. Este timpul să vă retrageți din îmbrățișarea rece și lugubră a perspectivelor pe care vi le-ar putea asigura vechile energii. Gata, făceți-le cu mâna și îndreptați-vă privirea spre strălucirea pe care v-o propun noile energii. 
ESTE TIMPUL IERTĂRII. ESTE TIMPUL IUBIRII APROAPELUI ȘI A VOASTRĂ ÎNȘIVĂ. Porțile se deschid și lasă să plece vechile voastre cunoștințe, vechii voștri tovarăși de drum. Este ora schimbului, când noile cunoașteri vi se aduc împachetate în noile energii. Vedeți și voi: nici nu le-ați despachetat bine și ați văzut și simțit deja frumusețea și căldura lor.


Aveți dreptul să visați la mult mai mult.
Imaginați-vă o lume în care nu dețineți nimic dar în care aveți totul, o lume în care nu există invidie, gelozie, ranchiună, dorințe deșarte. Fiecare dintre voi are tot ceea ce-și dorește iar societatea umană deține toate posibilitățile pentru a prospera. Voi decideți cum să fie vremea, câtă ploaie să cadă și unde, câtă zăpadă să aveți și cât de cristalină să fie apa izvoarelor sau mărilor. Copacii cresc falnici și primitori pentru păsările văzduhului. Grădini de flori înmiresmate îmbălsămează atmosfera, îndemnând la mai multă iubire, mai multă armonie. Poluarea a rămas un vis urât de care nu veți mai dori să vă amintiți.

Dragilor, dacă veți face cele mai bune alegeri, ceea ce am sugerat mai sus va deveni realitatea vieții voastre. Stă la îndemâna voastră să vă decideți un astfel de viitor. Vă rugăm, faceți alegeri cu înțelepciune; lăsați inima să vă conducă și cereți minții voastre să  facă pasul înapoi. 
Succinta descriere de mai sus nu este o plăsmuire, ea există în multe lumi ale acestei galaxii și ale acestui univers.
Imaginați-vă o lume în care v-ați putea vedea trecutul, prezentul și viitorul; asta v-ar ajuta enorm în a face cele mai adecvate algeri. V-ați putea pune propria viață în cele mai minunate formule, care să corespundă cel mai bine profilului vostru de ființă multidimensională.

Este momentul să aduceți dragoste, iubire peste tot, mai cu seamă acolo  unde niciodată n-au crescut decât „bălării”.

Corpurile voastre s-au format din stele și tânjesc să meargă acasă și să fie libere. Permiteți-vă să vă ridicați din nou acolo, printre stele, și să faceți asta la modul cât se poate de conștient, deși corpul material vi l-ați putea lăsa pe planetă. Numai de voi depinde dacă vreți sau nu să călătoriți în univers, să vizitați planete populate sau locuri încă neexplorate.
Noi nu suntem mai „mari” decât voi; noi și voi avem același potențial. Când am fost creați, toți am primit aceleași daruri. Diferențierile au apărut mai târziu, ca urmare a alegerilor fiecărei creaturi. Unii și-au permis să uite, alții au ținut aprinsă mereu flacăra vie a originii lor. Pe unii, experiențele pe care și le-au ales i-au coborât în neguri, pe alții i-au ridicat în și mai multă lumină. A greșit careva? Nu. Nu există greșeală. Există doar alegeri. 
 Creatorul are nevoie de toate experiențele creaturilor Sale.

Nu aruncați cu pietre în cel care și-a ales să experimenteze suferința, lipsurile, involuția, căci acela este un curajos al cărui suflet a renunțat, pentru una sau mai multe vieți, la plăcere, la fericire, la îndestulare pentru a se încărca cu cunoaștere. Dacă n-ar exista asemenea temerari, Creatorul nu s-ar putea încărca cu acest tip de trăiri, din zonele cele mai solicitante.

Pentru toți a venit acum timpul vindecării. Mulți au nevoie de ea, căci, în aceste încercări existențiale, mulți au fost răniți, mulți au fost amprentați de suferință. Dar, nu numai aceștia: ce spuneți de cei care au ajuns la un foarte adânc nivel de decădere morală, de infatuare, de dezumanizare, de excesivă îndestulare materială, de prostie, de izolare? Credeți că aceștia sunt fericiți? O, nu ! Ei sunt dintre cei mai sufetrinzi, cei mai „infirmi” dintre toți.

Pentru eradicarea acestor stări de degradare, trebuie ca toți „răniții” să fie adunați, duși în „sanatorii” și vindecați. 
 Alăturați-vă glasurile și faceți acea declarție care începe cu: "Noi, Poporul...”.

 Ne adresăm vouă, pământenilor: ridicați-vă în picioare și înaintați în front comun către viitorul vostru luminos. Faceți-o acum când sunteți atât de mult ajutați! Luați-vă puterea și folosiți-o pentru eliberarea voastră! Nu mai lăsați să decidă alții pentru voi! Nu vă mai lăsați ademeniți cu „bombonele”!
Motivul pentru care atât de multe civilizații din univers au venit spre Pământ, în această perioadă a saltului care urmează să-l facă sistemul vostru în dimensiunea 5D este și acela că s-au produs foarte multe fisuri în acest sistem, de-a lungul mileniilor. A fost și mai este nevoie de multă energie luminoasă, multă iubire. Sigur, după peste 7o de ani de „reparații” și purificări, sistemul este acum mult mai stabil, dar este nevoie de accelerarea înaintării spre câmpurile înaltelor vibrații. Ne referim nu numai la faliile apărute în corpul planetei dar și fisurile în relațiile interumane: căsătorii ratate, societate dezbinată, clanuri mafiote, partide politice, diverse tipuri de înrobire etc. Și, nu în ultimul rând ne referim la „fisurile ” din interiorul vostru: între inimă și minte, între suflet și spirit. Acum sufletul vrea să facă joncțiunea cu Spiritul și acest proces este foarte avansat.  
Gillian
Pământul nu este vindecat în întegime: mai există multă poluare, multă exterminare a animalelor, otrăviri de tot felul ale apelor, solului și aerului. Sigur, nu vă mai aflați în situația periculoasă din trecutul apropiat (când multe dintre civilizațiile universului nu vă mai acordau nicio șansă) dar mai sunt încă multe de făcut. Noi vă rugăm să nu uitați că acest program de redresare și înălțare este al vostru nu al nostru. Noi ne implicăm cu tot ceea ce depinde de noi, și în limita în care ne permiteți s-o facem, dar interesul trebuie să fie în primul rând al vostru. 
Vă amintim că încă nu ați format un front comun pentru statornicirea păcii și omniprezența sentimentului de iubire și într-ajutorăre. AR TREBUI SĂ FIȚI O FAMILIE. NE PARE RĂU, NU SUNTEȚI ! Deacă v-ați fi considerat și v-ați fi comportat ca o familie, planeta voastră și societatea umană n-ar fi ajuns niciodată în pragul disoluției.
Când „turnurile gemene” s-au prăbușit, lumea voastră s-a aflat la punctul zero timp de 24 de ore, după care a început să-și revină. A fost ca un stop cardiac. Și doar cu câteva zeci de ani în urmă mai trecuserăți printr-o situație asemănătoare (Nota C.M.: se referă la ”criza Cubei”). Nu uitați, totuși, că „somnul rațiunii crează monștri”, așa cum se spune la voi.

Oameni ai Pământului, iubiții noștri, efortul care vi se cere nu este deloc unul prea mare: ZÂMBIȚI-VĂ ȘI DAȚI-VĂ MÂNA!! Faceți din umanitatea voastră o singură inimă, o singură voință! Asta nu este o utopie: nenumărate sunt civilizațiile universului unde acest fapt chiar se întâmplă. Niciun motiv nu există pentru ca la voi să nu se poată.


Apelăm la voi să folosiți cu înțelepciune acest timp al vindecării.
Noi suntem Arcturienii. Fiți binecuvântați!
Arcturienii.


(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu