Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

duminică, 18 august 2013

ZECE ÎNTREBĂRI PUSE GHIZILOR ANGELICI.



(9 aug.2013, by Taryn Crimi)
M-am gândit că ar fi nu numai distractiv dar și interesant să cer Ghizilor mei Angelici să-mi răspundă la zece întrebări, inlocuind, de această dată, tratarea unui singur subiect. Cum ideea mi-a fost aprobată, iată cele zece întrebări puse de mine la care mi s-au oferit scurte răspunsuri.
Taryn: putem începe?

Ghizii Angelici: dă-i drumul.
 
1. Tarin: Care este marginea universului, dacă aceasta există? 
    G.A.: Marginea, zici? Ca să existe o margine, ar trebui să acceptăm că există cu adevărat ”spațiul” și ”timpul”. Aminteștre-ți că aceste noțiuni sunt doar iluzii care vă ajută pe voi, cei aflați într-o realitate fizică, să vă orientați și să vă adaptați planului fizic al dualității. Din punctul nostru de vedere, nu există nicio margine, nicio linie, care să delimiteze zone ale universului. Universul vostru este unul dintre multele universuri, și toate au o infinită cuprindere. Ele alcătuiesc TOT CEEA CE ESTE și nimic nu poate rămâne înafara lui. Și asta deoarece universul conține tot ceea ce a exista vreodată. Aici e nevoie de o înțelegere filozofică a spiritualității. A presupune că există un ”dincolo de univers” ar trebuyi acceptat faptul că TOT CEEA CE ESTE nu este un întreg, și asta nu se poate. 

2. Tarin: câte dimensiuni există în univers?
    G.A.: o întrebare minunată și, în conformitate cu cererea ta, îți vom oferi răspunsuri scurte. Răspunsul nostru este: unul sau infinit de multe, în funcție de perspectiva voastră. Desigur, un asemenea răspuns te cam ”bagă în ceață”; dar să dăm o succintă explicație. Din punctul nostru de vedere nu există nicio separare între dimensiuni. Raționând astfel, putem spune că există o singură dimensiune. Cu toate acestea, din perspectiva voastră, se pare că există multe delimitări, multe separări între dimensiuni, ca și cum ele ar fi stivuite unul peste altul. Este modalitatea prin care oamenii pot înțelege structura universului. E doar o perspectivă care vă ajută să ”puneți ordine ” în univers, dar noi nu le percep astfel.  


Tot ceea ce cu adevărat "desparte" dimensiunile este diferența de vibrație. Unele ființe rezonează pe un spectru de frecvențe altele pe alte spectre și, pentru aceasta, nu trebuie să ”faci o deplasare spațială”. (Nota C.M.: o explicație mai ușor de înțeles o dă Dumnezeu în seria de cărți intitulată ”Conversații cu Dumezeu” scrise de N.D. Walsch, in care se compară calitatea aerului din mai multe camere. Deși aerul trece dintr-o cameră în alta, pot exista anumite deosebiri de temperatură, miros etc. care particularizează fiecare spațiu.
Impactul acestor vibrații energetice este diferit de la entitate la entitate chiar dacă ”particulele de energie” ating în aceeași măsură toate ființele. Percepțiile, trăirile, senzațiile sunt diferite și ele sunt determinate de ”compoziția” fiecărei entități. Cu cât o entitate este mai spiritualizată, mai rafinată, mai evoluată, cu atât va rezona cu energiile unor dimensiuni mai înalte. Ori, realitățile care pot fi trăite într-o dimensiune înaltă sunt, evident, diferite de cele care se regăsesc și caracterizează dimensiunile mai joase. (Nota C.M.: gândiți-vă la un diapazon aflat lângă un pian. Când diapazonul este făcut să vibreze, numai o singură clapă a pianului va intra în vibrație și anume cea care corespunde frecvenței de vibrație a diapazonului).
 Noi spunem, deci, că nu există decât o singură dimensiune care cuprinde toate infinitele spectre vibraționale. 

3. Tarin: se pot întrupa animalele  (n.m.. sufletele animalelor) în oameni? 
    G.A.: da, desigur. Este pur și simplu o chestiune de alegere a sufletului. Sufletul decide ce experiențe dorește să aibă în viața în care se pregătește să debuteze și pentru care își întocmește programul dinainte de a se naște. Cu fiecare nouă încarnare, sufletului i se oferă o nouă perspectivă, ca urmare a experiențelor acumulate în viețile anterioare. 
Multe suflete au ales să se încarneze atât ca animale cât și ca om.(Nota C.M.: este puțin probabil ca sufletul unei ființe umane să aleagă încarnarea într-un animal, dat fiind faptul că tendința oricărei creaturi este să evoluieze, să crească spiritual și să se apropie din ce în ce mai mult de ACASĂ. Totuși, în cazul unor vieți ”ratate”, în care o ființă umană a ales să încalce Legile Creatorului, ca urmare a influenței unor suflete malefice sau din proprie plăcere, în următoarea viață, acel suflet va trebui să suporte consecințele, putând să retrogradeze la anivel de animal, plantă sau chiar mineral, ultimul stadiu fiind de ființă elementală. Există și reversul, adică, dacă un animal a ales, din instinct sau prin dresaj, să săvârșească fapte eroice, de salvare a unor vieții, chiar dacă pentru aceasta și-a sacrificat propria viață, are bune perspective ca în viața viitoare să avanseze la stadiul de ființă umană). 

4. Tarin:  De ce cerul arată albastru, iar spațiul cosmic arată negru? Nu-ar trebui ca cu cât te apropii de Soare, cu atât să fie mai multă lumină?
    G.A.: din punctul nostru de vedere, "lumina" pe care o percepeți voi face parte din iluzie. Cu toate acestea, îți vom oferi o explicație mai ”științifică”, care să vă ajute să înțelegeți mai bine acest fenomen. Pământul este învelit în ceea ce voi numiți ”stratul de ozon” . Acet strat este format, de fapt, din mai multe gaze care reflectă lumina diferit de cum ar face-o unul singur. Lumina soarelui, ajunsă la acest strat, suferă deviații (reflexii și refracții) a căror rezultantă este culoarea azurie, percepută de ochiul vostru. Când stratul de ozon este foarte subțire, lumina este mai difuză. Noaptea, cerul pare a fi mai închis la culoare deoarece fluxul de fotoni este mult diminuat din cauza apusului de soare. Nemaifiind raze solare suficiente, stratul de ozon nu mai are ce reflecta, iar cerul apare întunecat.

5. Tarin: Există, cu adevărat, vampiri, în realitatea noastră? 
    G.A.: Da, într-un sens, există vampiri care umblă printre voi, dar sunt diferiți de ceea ce vă imaginați voi. Aceste ființe nu se hrănesc cu sângele altora, mai degrabă ei trăiesc din energia ființelor umane. De multe ori vampirii sunt imaginați ca fiind "alergici la lumina" sause vor dezintegra, atunci când vin în contact cu spiritualitatea. Acest lucru este pur și simplu o metaforă. În esență, cei care ar putea fi considerați vampiri, au uitat cum să-și ”aprindă” propria lor putere (lumină) interioara. Deci, în loc, să se bazeze pe propria lor lumină, propria lor energie, ei se bazează pe energia și lumina altora, și, pentru a se ”alimenta”, îi agresează energetic, adică, folosind termenul utilizat de tine, îi ”vampirizează”. Dar, trebuie înțeles că nici unei ființe nu i se poate ”fura” energie dacă, într-un fel sau altul, ea nu-și dă acordul. Acolo unde există credință, există și putere. 

6. Tarin: există în realitatea noastră sirene?
    G.A.: da, există și nu doar câteva. Ele trăiesc în oceanele și mările planelei voastre. Sunt extrem de rar observate deoarece ele se feresc de oameni.

Sunt, de fapt, mai multe specii, dar realitatea lor nu este atestată de știința voastră actuală. În diverse locuri ale Pământului sunt multe alte viețuitoare care nu au fost descoperite de oameni.  
Cu trecerea timpului și transformarea ființelor umane, situația se va schimba. Când omul nu va mai avea acel comportament care determină multe ființe să se teamă de el, toate speciile de viețuitoare se vor lăsa observate.
Sirenele sunt ființe sociabile și trăiesc în comunități localizate în profunzimile oceanelor. Ele arată cumva asemănător cu voi, în jumătatea superioară, cea inferioară semănând cu peștii, sau, mai degrabă, cu delfinii, dacă ne referim la piele și la structura mușchilor. Fața lor nu este, totuși, identică cu fața umană, mai ales că nu au un nas precum aveți voi.  Ele au branhii în loc de plămâni și, prin urmare, n-au nevoie să iasă la suprafață pentru a respira. Există oameni care le-au văzut sau au relaționat, cumva, cu sirenele, dar, mai niciodată nu li s-au crezut poveștile. Când conștiința colectivă umană va crește suficient, aceste creaturi minunate vor relaționa cu oamenii.
 


7.Tarin: care este sensul vieții?
   G.A.: ahh, ce întrebare minunată și frecvent pusă de voi! Oamenii au tendința de a complica foarte mult răspunsul, care, din punctul nostru de vedere, este destul de simplu. Sunteți cu toții aici doar pentru a avea o experiență, pentru a vă îmbogăți cunoașterea, pentru ca sufletrul vostru să evolueze tot mai mult, ceea ce-i va permită să aibă o perspectivă tot mai generală asupra a tot ce există. 

8. Tarin: Este mitologia greacă, un mit? 
    G.A.:  Mitologia greacă se bazează pe povești care au fost transmise din generație în generație încă din perioada anterioară Atlantidei. Desigur, Atlantida și atlanții au existat.
La căderea acestei mari civilizații, mulți cetățeni din această țară au trebuit să fugă pentru a nu fi înghițiți de mare. În acest fel, populația Atlantidei s-a împrăștiat de-a lungul Mediteranei, unei părți din Egipt și în America de Sud. În poveștile lor, se regăsesc încă scenele cumplite de panică provocată de acele evenimente tragice.
Cu trecerea timpului și părăsirea lumii fizice de către acele suflete, totul a trecut în mituri și legende, mult mai mult decât a consemnat istoria. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă acum cineva ar încerca să explice pe internet acele evenimente apuse; câte deformări, cât ”folclor” s-ar adăuga; dar dacă acele explicații ar fi trebuit date unor oameni mai primitivi decât cei de astăzi, să zicem, unora care au trăit cu 1500 de ani înainte?
Mulți dintre zeii și zeițele Greciei antice, au existat cu siguranță, deși, ulterior, după așternerea uitării, generațiile care au urmat au dat adesea interpretări eronate asupra unora dintre acești zei. 
Societatea umană post-Atlantida, a decăzut treptat, tehnologiile de care dispuneau au dispărut sau n-au mai putut fi folosite, ca urmare a scăderii constante a nivelului de cunoaștere, de conștiință și de spiritualitate. 
În acea perioadă de după scufundare, abilitățile urmașilor s-au diminuat și lumea, ființa umană, a ales o altă cale, o cale a izolării, meschinăriei și materialității.
Așa deci, pentru a reveni la întrebare, acești zei, aceste ființe, au existat dar multe dintre mituri au fost acoperite de contribuția deformatoare a naratorilor. 
Vă va surprinde, dar unii dintre voi sunteți suflete ale vechilor zei greci, care v-ați readaptat la o lume mai puțin avansată, mai puțin spiritualizată și mai egoistă. Lumea a devenit mult mai materialistă și, din acest motiv, au crescut sentimentele de ură, invidie, dorința de înavuțire, totul pornind de la o exacerbată frică și spirit de conservare în materialitate, care, evident, era o iluzie.
În ceea ce te privește, tu nu ai fost dintre cei ”blocați” în materialitate. 
Generațiile viitoare vor readuce vibrațiile vechilor atlanți și ale zeităților care au existat pe planetă.
Luați notă: nu vi se pare un pic surprinzătoare ”coincidența" revenirii denumirilor de Atlantida, atlant, etc. în diferite zone ale planetei? Explicația se regăsește în memoria colectivă a umanității care a conservat toate realitățile trecutului, inclusiv perioada atlantă, care se va reactualiza pas cu pas. 

9. Tarin: poți deveni înger? 
    G.A.: din punctul nostru de vedere, am fost întotdeauna îngeri, nu am devenit îngeri. Oamenii care judecă liniar, adică cei care cred în existența unui început și unui sfârșit, în iluzia lor, consideră că cercul existențial nu se închide, adică susțin că trebuie să existe cu necesitate un început și un sfârșit în toate. Filozofia noastră este că ne-am aflat și ne vom afla în eternitate. 
Cu toate acestea, apreciem că există o deosebire, dar ea este una de vibrație. Îngerii sunt entități, ființe, caracterizate printr-o frecvență existențială mai înaltă decât ființele umane. Când veți atinge nivelul corespunzător de vibrație, și voi veți recăpăta statutul de îngeri. 

10. Tarin: Dacă Pământul este gol, atunci, de ce nu putem, pur și simplu, călători în el?
      G.A.: Pământul, împreună cu multe alte planete, ar putea fi considerat că acoperă un mare gol interior. Asta dacă te raportezi la dimensiuni superioare. Dacă însă te referi la dimensiunile 3 și chiar 4, planeta pare umplută cu materie, prin care nu te poți deplasa, în cazul în care frecvența ta este din același spectru, adică joasă. Începând cu dimensiunea a 5-a, planeta este goală în interior. Este simplu, nu mai insistăm. Cine vibrează pe frecvențe superioare, este invitatul nostru să se preumble prin interiorul acestei planete. Există ființe care locuiesc în Pământul fizic interior, pe care voi, pur si simplu, nu le percepeți, deocamdată.
 Entitățile care vibrează pe frecvențe joase sau foarte joase, nu percep ceea ce există în planurile superioare lor. E logic. (Nota C.M.: să ne gândim la spițele unei roți care se învârte din ce în ce mai repede; de la un moment dat, spițele nu mai pot fi văzute de un observator uman deoarece ochiul nu mai poate secvențializa mișcarea. Desigur, dacă bagi degetul...; dar asta ar comporta o altă discuție). 
Deci, totul este o chestiune de vibrație.
Sperăm că v-au mulțumit răspunsurile noastre și că, pe unii, chiar îi vor ajuta.
Iubire și lumină! Noi suntem Ghizii voștri Angelici.

SURSA . http://AngelicGuides.wordpress.com
 (C.M.)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu