Mesaj de la F.G.L.
Greg |
(27 aug.2012; Greg Giles)
Eliberarea
căii pentru inițierea și realizarea de proiecte și programe, despre a căror
necesitate am mai discutat cu voi, întâmpină o anumită rezistență din partea
celor care încă mai reușesc să controleze și să manipuleze colectivitățile de
oameni, în încercarea lor de a bloca
realizarea acestor mari și importante obiective, care vor duce la eliberarea
definitivă a ființelor umane. Din acest motiv, se impune o accelerare a
măsurilor de depistare, arestare ,judecare și condamnare a forțelor
întunericului.
Noi nu
putem coborî, așa cum am mai spus, în lumea de la suprafață, pentru a începe
lucrările programate împreună cu voi, decât după ce influențele negativității
vor fi diminuate sub o anumită valoare. Aceasta ține de frecvența vibrației
noastre
Pentru
crearea condițiilor energetice minime, se impune destructurarea și alungarea cabalei
întunecate și a slujitorilor ei de pe planetă. Aceasta înseamnă arestarea și
condamnarea răufăcătorilor voștri.
Noi vom
avea nevoie de contribuția voastră la înfăptuirea acelor obiective cuprise în
program, după ce rețeaua corupției și înșelăciunii, va fi dezmembrată și adusă
în fața justiției. Noi credem că nu ar fi prudent pentru organizația noastră să
coborâm în lumea de la suprafață în timp ce acești făptași, acești criminali, încă
mai sunt în libertate și mai dețin controlul asupra unei bune părți a lumii
voastre.
Sperăm că veți înțelege poziția noastră în legătură cu această chestiune. Din acest motiv, cel mai important sprijin pe care-l puteți aduce proiectelor noastre este accelerarea acțiunilor de anihilare a celor care se opun cu înverșunare realizării proiectelor noastre comune.
Noi
nu mai așteptăm ca ei să comită noi infracțiuni, căci avem deja un munte de
dovezi și probe incriminatorii, mult mai multe decât ar fi necesare pentru a fi
arestați, judecați și condamnați.
Suntem
încrezători asupra derulării viitoare a evenimentelor în domeniul cercetării și
judecării faptelor de corupție, înșelătorie, furt, criminalitate etc.
Am ajutat la formarea unor echipe de cercetare juridică care să învestigheze mai repede și mai eficient dosarele incriminate. Știm că forțele întunecate își propuseseră să extermine rasa umană și o parte din corpul fizic al planetei voastre. Ce alte dovezi mai elocvente mai așteptați, pentru a acționa rapid la destructurarea acestor rețele criminale?
Am ajutat la formarea unor echipe de cercetare juridică care să învestigheze mai repede și mai eficient dosarele incriminate. Știm că forțele întunecate își propuseseră să extermine rasa umană și o parte din corpul fizic al planetei voastre. Ce alte dovezi mai elocvente mai așteptați, pentru a acționa rapid la destructurarea acestor rețele criminale?
Ei, pur și simplu, doresc să-și promoveze grupurile
de interese pentru acapararea tuturor resurselor. Pentru aceasta, ei se
promovează unii pe alții în posturi cheie, de unde pot practica jaful și
distrugerea. Toate acestea se întâmplă în politică, în economie, în religie, în finanțe, în societate. Nimic
din ceea ce-i avantajează nu le scapă.
Ei se erijează în apărători ai legilor pe care, de fapt, le încalcă cu bunăștiință.
Ei se declară apărători ai poporului deși nu le pasă de el și nu-i interesează ca societatea să meargă mai bine. În timp ce sărăcia se adâncește, ei își construiesc palate și proprietăți, de foarte multe ori ascunse sub alte nume de proprietari, sau fac excursii costisitoare, mascate de "interese de stat". Ei cunosc doar lăcomia, pofta de putere, de control și devierile sexuale.
Ei se erijează în apărători ai legilor pe care, de fapt, le încalcă cu bunăștiință.
Ei se declară apărători ai poporului deși nu le pasă de el și nu-i interesează ca societatea să meargă mai bine. În timp ce sărăcia se adâncește, ei își construiesc palate și proprietăți, de foarte multe ori ascunse sub alte nume de proprietari, sau fac excursii costisitoare, mascate de "interese de stat". Ei cunosc doar lăcomia, pofta de putere, de control și devierile sexuale.
Ei nu au limite. Conștiința lor nu
funcționează la fel ca a voastră. Nu încercați să-i mai comparați cu voi; asta
ar fi ca și cum ați compara merele cu portocalele, cum spuneți voi, pentru că
aici nu este loc de nicio comparație. Ei sunt abonminabilii lumii voastre. Ei
nu fac parte din ea căci nu li se putea permite să facă parte din lumea
voastră, iar acum a sosit, în sfârșit momentul să fie eliminați din societatea
umană.
La asta se referă Decretul Creatorului nostru,
Creatorul a tot ceea ce există.
Ceea ce vă spunem nu este suficient pentru urechile voastre, pentru mintea și înțelegerea voastră?
Creatorul vostru și al nostru, UNICUL, El Însuși, a poruncit ca aceste creaturi abjecte să fie eliminate din lumea voastră, lume care ar fi trebuit să fie și va fi un tărâm absolut superb, fără prezența acestor ființe odioase și croite numai din și pentru minciună, ură și fărădelegi.
Ceea ce vă spunem nu este suficient pentru urechile voastre, pentru mintea și înțelegerea voastră?
Creatorul vostru și al nostru, UNICUL, El Însuși, a poruncit ca aceste creaturi abjecte să fie eliminate din lumea voastră, lume care ar fi trebuit să fie și va fi un tărâm absolut superb, fără prezența acestor ființe odioase și croite numai din și pentru minciună, ură și fărădelegi.
Despre
aceasta dorim să vă vorbim astăzi, și doar despre aceasta, căci nu există un
alt subiect de mai mare actualitate decât acesta. Toate celelalte vor fi
trecute în plan secundar și doar acesta trebuie scos acum în evidență, căci
rezolvarea lui definitivă privește soarta întregii omeniri de pe Pământ.
Aceia
dintre voi care aveți capacitatea formatorilor de opinie și de conducere a
mulțimii asuprite, mobilizați oamenii cinstiți și bineintenționați, mergeți la
reședințele acestor răufăcători și loviți cu curaj în ușa lor, pentru a-i
alunga de la putere, de la posturile pe care le dețin, de unde își pun în
aplicare planurile mârșave, îndreptate împotriva intereselor legitime ale
oamenilor cinstiți, pe care i-au manipulat mereu, prin minciună și
dezinformare.
Noi nu
putem face și nu vom face acest lucru în locul vostru căci ne oprește Legea sacră
a Liberului Arbitru. Neamestecul nostru direct în problemele voastre este
prevăzut în Decretul Creatorului. Sarcina noastră este de a vă trezi la
realitate, de a vă scoate de sub influența nefastă a Cabalei întunecate și de a
vă canaliza eforturile îndreptate în interesul eliberării voastre de sub
tiranie.
A trecut vremea retoricii, discursurilor și petițiilor, cuvântul de ordine este acum acțiunea. Trebuie să treceți cât mai
urgent de la vorbe dojenitoare și dezaprobatoare la fapte, la acțiunea directă.
Nu noi ci Creatrul v-o cere.
Nu lăsați pachetul nemulțumirilor voastre la ușa celor care v-au facut și vă fac rău; intrați peste ei, cereți-le socoteală, arestați-i, judecați-i și încarcerați-i. Calea comportamentului cu mănuși, nu mai este eficientă, din cauza obrăzniciei acestor răufăcători, care de prea multe ori au scăpat nepedepsiți.
Nu noi ci Creatrul v-o cere.
Nu lăsați pachetul nemulțumirilor voastre la ușa celor care v-au facut și vă fac rău; intrați peste ei, cereți-le socoteală, arestați-i, judecați-i și încarcerați-i. Calea comportamentului cu mănuși, nu mai este eficientă, din cauza obrăzniciei acestor răufăcători, care de prea multe ori au scăpat nepedepsiți.
Dorim să
ne facem cât mai clară poziția față de aceste acțiuni. Nu considerați că noi ne
eschivăm de a face această treabă în modul cel mai direct. Ea nu face parte din
programul primit de la Dumnezeu, care a decis ca rezolvarea ei “pe teren” să vă
aparțină. Dar aceasta nu înseamnă că vom rămâne în espectativă, atunci când voi
acționați. Nu am bătut atâta cale pentru a privi la un spectoacol în care alți
actori joacă. Noi vă vom ajuta cu tot ceea ce este nevoie, vă vom pune la
dispoziție întreaga „recuzită”, pentru ca totul să iasă conform dorinței Celui
care ne-a trimis. Vă vom ajuta în orice mod pe care-l putem imagina, căci dispunem de tehnologie foarte avansată, pe
care v-o punem la dispoziție. Avem tehnologii incredibil de avansate și metode
de supraveghere și colectare a informațiilor secrete de care aveți nevoie pentru
a finaliza aceste arestări, întocmind dosare cu un probatoriu infailibil. Oameni ai Pământului, noi suntem lângă voi și vă ajutăm, dar nu vom face niciodată treaba care vă revine vouă.
Există multe
grupuri diferite, organizații cu denumiri înșelătoare coordonate de acești
criminali care fac parte din Cabală, denumire generică în care sunt cuprinși
toți răufăcătorii. Mulți dintre ei nu fac parte în mod oficial din tabăra “Iluminaților”,
ci se regăsesc ca membri ai Masoneriei, Francmasoneriei, Cavalerilor Templieri,
Cavaleri ai Ordinelor Rosicruciene și alte denumiri fanteziste pe care și le-au
luat, pentru a induce lumea în eroare și a li se pierde urma.
Toți aceștia au o caracteristică comună: SUNT CRIMINALI, chiar dacă unii dintre ei habar nu au pe cine și prin ce mijloace slujesc.
Toți aceștia au o caracteristică comună: SUNT CRIMINALI, chiar dacă unii dintre ei habar nu au pe cine și prin ce mijloace slujesc.
Majoritatea
dintre ei sunt membri de rang inferior ai acestor organizații, să ne fie
clar acest lucru, și nu cunosc ce se întâmplă la vârful piramidei, și nici măcar nu realizează că fac parte
dintr-o organizație criminală. Lor li se
cer doar servicii, informații,
supravegheri, investigații, pe care le fac pe teren, adică în colectivități
de unde adună date pe care le predau mai departe unei verigi superioare,
singura pe care o cunosc. Rețeaua aceasta lungă și întortochiată, este
înfiltrată peste tot, fără ca lumea să bănuiască ceva. Prin ținută și
comportament, ei par oameni cumsecade, decent îmbrăcați, cu gusturi
neextravagante, oameni joviali, “buni de pus pe rană”. Ei au fost recrutați în aceste organizații pentru
aspectul lor, pentru farmecul lor, expertiza lor sau pentru colegialitatea lor
recunoscută și apreciată de colectivitatea în care lucrează. Dar mulți dintre
ei au fost chemați în aceste organizații să facă treburile murdare ale celor plasați
spre vârful piramidei. Asta este tot. Ei sunt slujitorii, ei sunt pionii, și nu-ți
vine a crede că sub masca jovialității lor se ascund niște criminali.
Ne adresăm
acelora dintre ei care nu cunosc pe cine slujesc, la ce acte criminale ajută, și
le spunem că vor da socoteală pentru complicitatea lor la săvârșirea crimelor și
altor acte antisociale. Veți fi transformați de cei care v-au dat ordine în „acarul
Păun” căci vor încerca să-și scape ei
pielea , îngropându-vă pe voi, care , poate, nu ați fost prea conștienți cînd
le-ați executat ordinele. Renunțați măcar acum și treceți de partea corectă a
societății voastre! Este un sfat prietenesc. Gestul vostru de retragere și(sau)
de demascare a păpușarilor care v-au manipulat va fi o circumstanță atenuantă,
atunci când veți fi judecați.
Este doar
o chestiune de timp până când veți fi prinși și judecați. Viteza cu care se
derulează această vastă acțiune este din ce în ce mai mare iar orizontul de
timp al libertății voastre se îngustează extrem de repede.
Noi nu mai dispunem de suficient timp pentru ca voi să vă hotărâți să vă autodenunțați. Faceți-o acum căci mâine va fi prea târziu. Orele vă sunt numărate și doar de voi depinde să faceți diferența între libertatea obținută prin retragere sau denunțare și pușcărie sau degradare socială. Mulți aveți familii, copii care vor avea nevoie de sprijinul vostru. Cum o veți putea face dacă veți fi după gratii câțiva ani buni, sau vă veți pierde toate posibilitățile de a vă ajua familia?
Noi nu mai dispunem de suficient timp pentru ca voi să vă hotărâți să vă autodenunțați. Faceți-o acum căci mâine va fi prea târziu. Orele vă sunt numărate și doar de voi depinde să faceți diferența între libertatea obținută prin retragere sau denunțare și pușcărie sau degradare socială. Mulți aveți familii, copii care vor avea nevoie de sprijinul vostru. Cum o veți putea face dacă veți fi după gratii câțiva ani buni, sau vă veți pierde toate posibilitățile de a vă ajua familia?
Așteptăm răspunsul
și poziția voastră față de aceste comandamente extrem de importante pentru
lumea voastră. Faceți-o la comentariile de la subsolul acestui mesaj.
Vă mulțumim pentru timpul acordat citirii acestei comunicări, și scuzați-ne tonul puțin mai apăsat pe care l-am folosit, însă noi înțelegem destul de bine imperativele acestei perioade care sunt cruciale pentru apropierea ascensiunii voaste. Va fi suficient timp pentru a ne exprima sentimentele de iubire și alintare pentru cei merituoși.
Trebuie să
înțelegeți că în executarea sarcinilor încredințate de către Creator,
comandanții noștri nu-și permit să fie poeți și înțelepții din Limerick. Ei sunt comandanți, generali, liderii de mari
flote spațiale, și au participat nu o dată la lupte pentru eliminarea forțelor
întunericului din diverse colțuri ale Universului.
Aceasta este
mesajul pe care ne-am propus să vi-l transmitem astăzi. În el nu ați mai
regăsit obișnuitele noastre exprimări
pline de blândețe și înțelegere. O impune momentul. Mesajul de astăzi trebuie
înțeles ca un semnal de alarmă, o
chemare la acțiune, căci nu prea mai există loc pentru joacă. Cei care v-au
vorbit, sau în numele cărora v-am făcut comunicarea, sunt niște profesioniști cu o extraordinar de
bogată activitate în domeniu, ființe de o competență desăvârșită în al căror
dicționar nu există cuvântul “poate”. Determinarea și măestria lor au fost
probate în diverse situații din univers, pe care au fost chemați să le rezolve.
În acest
război, noi luăm, totuși, „prizonieri”. Voi, cei vizați, apreciați cum se
cuvine această hotărâre căci există și varianta drastică în care se spune că „în
acest război nu există prizonieri”. Cândva, pentru eliberarea popoarelor
noastre, am fost nevoiți să alegem această a doua variantă.
Noi vă
iubim și ne pasă de ceea ce se întâmplă cu voi. Sunteți frații și surorile
noastre și dorim să vă vedem liberi cel puțin atât de mult pe cât v-o doriți
voi. Timpul rămas eliberării voastre este atât de scurt încât aproape că nu mai
putem spune că mai există și un mâine. V-ați înscris deja în „astăzi”.
Suntem Federația Galactică a Luminii.
Suntem Federația Galactică a Luminii.
SURSA: http://ascensionearth2012.org/-
English
(C.M.)
Deci sa ne fie clar: fara voia lui Dumnezeu UNICUL nici un fir de iarba nu se misca darmite cei care cu ravna din intuneric ne conduc. s-ar putea sa mai avem de asteptat mult si bine pentruca totul ( deocamdata ) este o frumoasa vorbarie si fiecare este liber sa viseze ce-i place.
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa ne aiba in paza!!!
Eu nu mai inteleg nimic.Parca voi arestati cabala.Cum as putea eu sa fac asta? Nici nu stiu cine sunt aia.
RăspundețiȘtergereCum sa ajung eu la usa lor? Totul suna aiurea. Pana la urma care este ajutorul vostru? Parca aveati nu stiu ce tehnologie pe care trebuia sa ni le oferiti in septembrie.Deci ce trebuie sa facem noi? Sa nu miscam in front ca ne trageti de urechi. De asa ceva suntem satui.Ori veniti cu ceva concret, ori la revedere.Consider ca ne-ati ametit suficient si sper ca pot folosi acelasi ton apasat.
Si eu va iubesc, cu drag DANIELA.
Citeste articolul "pentru Daniela"
RăspundețiȘtergereC.M.