Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 8 februarie 2012

UN INTERVIU CU PREȘEDINTELE CONSILIULUI INTERGALACTIC (2)

Steve
Linda
(ultima parte)

(30 ian.2012; channelers Linda Dillon și Steve Beckow)

De la acel prim contact cu planeta voastră, a avut loc o schimbare în componența celor care țineau Consiliul de Foc al Gaiei, vechia echipă fiind formată din ființe foarte bătrâne de pe Pământ. Acum o parte dintre ei ni s-au alaturat nouă, iar o parte dintre ființele noastre stelare – frații și surorile voastre – au rămas să se îngrijească și să vegheze asupra Flăcării Vieții din acel Consiliu a Focului din inima Gaiei. Acest schimb se consideră a fi fost un prim succes foarte important.
Noi nu susținem că toate acestea au avut loc doar la nivel spiritual. Oricum, calitatea de membru în acest Consiliu a ajuns să fie văzută ca o onoare, dar și ca o reală responsabilitate.


Nu au existat lideri politici – mă rog, ceea ce credeți voi a fi lideri  - la acea dată, lideri care să se simtă pregătiți pentru asumarea calității de membru al Consiliului, atât din teama de a recunoaște această realitate cât și pentru că ar fi trebuit să adere în totalitate la normele care se impun a fi respectate.

In prezent, flotele care planează deasupra planetei voastre - și, credeți-mă, sunt multe – păstrează legătura cu noi, Consiliul fiind veriga lor de legătură cu toate planetele din care provin toate aceste ființe, diferite ca înfățișare, grad de cultură, rasă etc. Toate planetele, aparținând multor galaxii, sunt afiliate și au reprezentanți în Consiliul Intergalactic. Menționez însă că noi nu subordonăm aceste flotile, coordonarea lor nu ne aparține.

Regula care stă la baza apartanenței ca membru al Consiliului este acceptarea unei politici de pace și cooperare și excluderea ideii de război, indiferent care ar fi motivele. Non-agresiunea, non-violența și iubirea sunt condițiile de bază pentru a deveni membru al Consiliului Intergalactc. Ele sunt respectate de mii de ani.

Acum voi sunteți prezenți în această organizație deși nu au avut loc festivități de primire a planetei Pământ ca membru al Consiliului. Mă voi folosi de această ocazie pentru a transmite fiecăruia dintre voi, cei care ascultați sau citiți acest interviu, BUN VENIT ÎN CONSILIUL INTERGALACTIC! Voi sunteți locuitorii Pământului, sunteți copiii Gaiei, dar, în același timp, sunteți și frații și surorile noastre.

În această perioadă, ne-am poziționat aproape de voi pentru a participa, pentru a vă ajuta și pentru a vă asista în toate aspectele vieții voastre, ca de la egal la egal, oferindu-vă cunoașterea și tehnica noastră avansată în multiple domenii.

Dintr-o gravă eroare de înțelegere, mulți dintre politicienii și oamenii voștri de stat apreciază existența și prezența noastră în proximitatea planetei voastre ca pe o amenințare la adresa umanității, motiv pentru care consideră nimerit și chiar imperios necesar să facă pregătiri militare, cheltuind inutil fonduri enorme, fonduri atât de necesare în multe alte domenii care nu beneficiază de prea multă atenție.

Mereu am spus-o și am repetat-o că noi suntem frații voștri și venim cu intențiile cele mai prietenești și mai pașnice.
Noi nu avem nevoie de resursele voastre.
Noi nu avem nevoie de bunurile voastre, noi nu avem nevoie de hrana voastră, noi nu avem nevoie de apa voastră, noi nu avem nevoie de mineralele voastre.
Noi nu căutăm să luăm nimic din ceea ce este pe Pământ și nu dorim să ne impunem voința asupra voastră, credințele noastre, viziunile noastre. Vrem să vă împărtășim din cunoașterea și experiența noastră, voi luând din ea ceea ce credeți că vă este de folos.
În măsura în care ne-ați acceptat, v-am pus la dispoziție anumite tehnologii în domeniul calculatoarelor și al informațiilor, al medicinii aplicate, în muzică și artă etc. Nu le-am adus cu geamantanul ci vi le-am indus în memorie pentru ca voi să le descoperiți și să le interpretați ca idei care v-au străfulgerat mintea. Metoda este însă greoaie și adesea ineficientă din motive evidente.
A venit timpul pentru a accelera acest proces de asimilare a cunoștințelor de care societatea voastră are nevoie pentru a se dezvolta mai rapid. Această afirmație, pe care v-o transmit acum, este unul dintre motivele pentru care am dorit să avem această comunicare. 
Am dori ca în gândurile voastre, fiecare să-și declare apartanența la acest Consiliu Intergalactic și să ne recunoască de frați și surori deoarecec , cu adevărat, noi suntem frații și surorile voastre din stele.
Anul acesta se va deschide Pământului și vouă, pentru scurt timp, o fereastră a timpului către centrul galaxiei. Ceea ce cerem este ca în acea zi, fiecare dintre voi să recunoască originea noastră comună și dorința de a deveni membru al Consiliului Intergalactic. Această invocație, va fi o recunoaștere și va conta ca actul vostru de voință de a face parte din Familia Galactică.

Nu s-a intenționat niciodată să se înființerze cu voi un parteneriat inechitabil. Noi nu avem parteneri juniori. Noi suntem nerăbdători să ajutăm deoarece am trecut prin ceea ce urmează să treceți voi, iar experiența noastră v-ar fi de un real folos. Relația noastră cu voi va avea pentru totdeauna la bază IUBIREA.

Dacă voi aveți suspiciuni și frici, vom putea discuta despre ele și le vom clarifica – prin meditație, comunicare și cu inimile deschise.

Noi nu am bătut atâta cale, nu am mobilizat întregul Consiliu doar pentru a rămâne simpli observatori. Ne-am grăbit să fim aici pentru ca acest proces al înălțării să decurgă cât mai ușor pentru voi.

Noi am fost observatori la ceea ce s-a petrecut pe planeta voastră de foarte mult timp.
Am intervenit atunci când planeta voastră s-a dezechilibrat ceea ce se manifesta printr-un unghi de deviație important de la axa normală de rotație. Intervenția noastră a constat în introducerea Pământului într-o bulă energetică care a reanimat planeta, făcând-o să depășească situația de colaps (Nota C.M.: Se referă la situația periculoasă care s-a creat cu cca 70 de ani în urmă, când Pământul a lansat în cosmos semnalul S.O.S. anunțând iminentul colaps la care se ajunsese din cauza enormelor cantități de energie negativă care presau planeta și-i încetiniseră mult viteza de rotație în jurul propriei axe)
Intervenția rapidă a civilizațiilor din univers, care au trimis imediat mari cantități de Lumină Divină, a salvat planeta care, ulterior, s-a revigorat.
Suntem convinși că niciodată nu v-ați dorit să vă izolați de univers, acolo unde trăiesc frații și surorile voastre.
Acum, mergi mai departe, Steve!

SB: Ai adus în discuție multe teme, pe care doream să le abordez cu tine. Noi, oamenii suntem dornici să ne deschidem și să ne întâlnim cu voi. În acest sens, eu doresc să-ți fac o propunere. Nu sunt sigur dacă știi la ce mă refer, la ce plănuiam să îți cer.

G: Eu știu că ți-ai concentrat gândul asupra oportunității de a aparține acestei uniuni și nu pot decît să fiu de acord.
SB: Iți mulțumesc! Oh, foarte bine! Ei bine, iată cererea mea.
Guvernele se mișcă încet în ceea ce privește dezvăluirea adevărului existenței și prezenței voastre. Ceea ce putem face noi în mod individual este să vă recunoaștem, indiferent de ceea ce ne spun sau nu ne spun guvernele noastre. Asta ar trebui să facă fiecare dintre noi și să ne comunicăm convingerile de la unul la altul.

Vă mai cerem să primiți 20 dintre noi, la bordul navelor voastre mamă, să ne prezentați Consiliului și lui Ashtar, și altor ofiteri de-ai voștri, poate chiar să ne luați într-o excursie pe Sirius sau în Pleiade, pe Neptun sau pe Arcturus și să reveniți cu noi pe Pământ, pentru a putea comunica lumii ceea ce am văzut. Ai accepta aceasta propunere?


G: Da. Da, o accept, în numele întregului Consiliu Intergalactic și în numele Forțelor Unite al Galaxiilor Exterioare care ar include și Comandamentul Ashtar.

SB: Iți multumesc!

G: Noi deja ne-am gândit la cine ar urma să facă această călătorie, deoarece mulți dintre voi ați fost deja la bordul navelor și al flotei noastre, unii în deplină conștientizare, alții doar cu subconștientul. Cel mai potrivit ar fi ca grupul să viziteze una dintre navele noastre mamă. Chiar v-aș sugrera să vizitați nava mea, NEPTUN. Este o navă foarte frumoasă și ați avea ce vedea aici. Propunerea noastră ar fi ca grupul de vizitatori să cuprindă cel puțin 20 de persoane. Da, da, noi vă vom... noi vă vom... eu vă voi ajuta, personalul meu vă va ajuta să coordonați aceasta treabă.

SB: In regulă. Iți mulțumesc! Aceste 20 de persoane pot fi trimise  imediat. Aș fi cu atât mai fericit dacă ar fi admise mai multe persoane.

Acum, eu sunt sigur că tu cunoști că am discutat diverse variante prin care să se facă Dezvaluirea. Am avut între noi și discuții asupra Programului Abundentei și altele. Ne-am lovit frecvent de ceea ce  însemnă, pentru voi, cuvântul “curând”, imprecizia aceasta punându-ne în oarecare încurcătură și nesiguranță. Așa dar, ni s-ar putea comunica o dată fermă în ceea ce privește această călătorie, căci toți am vrea să ne pregătim cât mai bine și mai adecvat?
G:  Putem face aceasta în modul vostru de a vorbi - deoarece noi suntem în permanentă alertă maximă, voi știți; practic, noi putem facea aceasta imediat.


Noi vom atinge oamenii pe care i-am selecta și vă vom anunța care sunt aceștia, în funcție de criteriile noastre de selecție. Vreau să spun că vom cere acelor persoane care nu vor avea nici o ezitare, ca la întoarcere să aibă curajul și determinarea de a prezenta mass-mediei ceea ce au văzut în această expediție, fără teama că vor fi ridiculizați.
Așa dar, da, vom începe aceasta imediat. Când spunem ‘imediat’, nu trebuie să fie tradus ca fiind cândva. Noi putem începe aceasta în cadrul acestei săptămâni.
SB: In regulă. Pentru operativitate, eu deja am vorbit în principiu cu 20 de amatori. Am putea stabili ca această călătorie să înceapă Sâmbăta asta?

G: Sâmbătă este bine...
SB: Sâmbătă ar fi o zi acceptabilă? În regulă. Noi ne vom pregăti pentru aceasta, presupunând că voi veți include și alte persoane în acest prim grup.

G: Da, și asigurați-vă că familiile sunt anunțate, astfel încât să nu se sperie că cei dragi au dispărut.
SB: In regulă.

G: Își vor lua doar o scurtă vacanță.

SB: Intr-adevar. Eu cred că va fi cea mai importantă contribuție la Dezvăluirea existenței civilizațiilor extraterestre, pe care noi, ca ființe umane, am putea să o aducem.

SURSA: http://galacticchannelings.com


(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu