Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 26 decembrie 2011

SĂRBĂTORI FERICITE! Din partea Federației Galactice.

(25 dec.2011; channeler: Greg Giles)
Dragii noștri,

Mesajele pe care vi le trimitem dorim să vă fie de ajutor în înțelegerea mai clară și mai precisă atât a planetei pe care locuiți cât și a universului căruia-i aparțineți. Puteți fi siguri că, deși nu se recunoaște, mesajele noastre sunt citite, înafară de cei care nu ar avea nimic de ascuns, și de mulți membri ai guvernelor, oameni ai comunității științifice și cadre militare. Dacă ni s-ar permite, am putea să vă comunicăm o lungă listă a celor din aceste categorii de cititori interesați, majoritatea dintre ei neavând curajul să recunoască existența civilizațiilor extraterestre, din teama de a nu se compromite. În curând temerile lor nu vor mai ava sens, dat fiind faptul că lumea voastră va fi contactată “la vedere” de către soli de-ai noștri.

Înregistrările akashice păstrează în deplină siguranță întreaga istorie a planetei voastre dar și periplul vieților prin care a trecut fiecare dintre voi. Nu sunteți singura planetă care are asemenea înregistrări Toate planetele, civilizaţiile, şi fiinţele din acest univers au istoria lor stocată în acest mod.

Pe măsură ce veți atinge nivelul evolutiv necesar (și acest moment este foarte aproape) fiecare dintre voi va putea găsi în vasta bibliotecă akashică, tot ceea ce deorește, legat de toate existențele sale, de pământurile pe care ca avut vieți și de toate conexiunile pe care le-a realizat în aceste vieți. Chiar în prezentul vostru liniar există destule ființe umane care ajung să cunoască, la modul conștient, aceste înregistrări. Va veni o zi în care toți veți putea face aceasta, fără restricții.Vă puteți imagina colosalul interes, surprizele care vă așteaptă atunci când veți dispune de această abilitate?!

Astăzi, 25 dec.2011, este o zi mai specială pe planeta voastră, căci foarte mulți dintre voi prăznuiesc o sărbătoare din datini lăsată, ocazie cu care fiecare dintre voi devine mai bun, mai îngătuitor, mai plin de speranță. În numele Mântuitorului vostru, vă adunați în grupuri mai mari sau mai mici, vă veseliți și vă depănați amintiri, în jurul meselor bogate și a bradului de Crăciun.

Ca și voi, și noi avem anumite momente importante pe care le sărbătorim, legate de istoria civilizațiilor noastre și a universului. Dar astăzi, noi luăm parte afectiv la bucuria pe care o degajați și vă înconjurăm cu iubirea noastă frățească. Toate aceste evenimente au o calitate comună, care se regăsește peste tot, acolo unde au loc în univers, calitatea de a strânge ființele la un loc, de a le face să uite ceea ce a fost nu tocmai potrivit și de a năzui că ceea ce urmează va corespunde mai bune dorințelor fiecăruia.

Aproape că nu mai are importanță cât adevăr există în fiecare din aceste evenimente; importantă este energia benefică degajată cu aceste ocazii, importante sunt sentimentele de iubire și iertare manifestate în asemenea împrejurări. 

Manifestările de acest fel ajută omenirea voastră să avanseze mai repede spiritual. 
Este minunat când vedem cum urcați treptele evoluției ținându-vă de mână! Suteți superbi și măreți, și pentru aceasta, suntem tare mândri de voi. 
Bucurați-vă, frații noștri iubiți, de zilele voastre de sărbătoare, când faceți ca spre tăriile cerului să se înalțe efluvii de energii ale iubirii, spranței și împăcării!

Noi suntem familia voastră din stele.

SURSA : ascensionearth2012.blogspot.com

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu