Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

luni, 13 iunie 2011

COMUNICARE DE LA MATEI

(11 iunie 2011; channeler, Suzanne Ward)

Epoca de Aur pe pragul ţintă; motivarea sosirii iminente a familiilor din spaţiu; efectele frecvenţelor jose şi înalte, sugestii pentru mediu; perspectivă spirituală a întunecaţilor de pe planetă; nu se va produce un exod în masă în timpul ascensiunii Pământului; participarea Lucratorilor din Lumină la transformarea lumii.

1. Salutări iubitoare din partea tuturor sufletelor de pe această staţie spaţială! Aici este Matei.
Chiar şi cei mai devotaţi Lucratori în Lumină pot avea momente de îndoială că tot ceea ce s-a promis de-a lungul anilor, mai ales în ultima perioadă, poate fi îndeplinit cu succes în lunile care au mai rămas până când Pământul va atinge pragul trecerii în Epoca de Aur. Noi înţelegem acest lucru, mai ales dacă se ţine seama de încetineala cu care au progresat lucrurile pe Pământ în lunga sa istorie.

2. Numai că acum vă aflaţi într-o perioadă de sfârşit de ciclu, când abundenţa revelaţiilor şi transformărilor este evidentă, viteza de schimbare fiind una nemaiîntâlnită în istoria planetei. Încă o dată, noi vă asigurăm că forţele întunecate vor dispărea definitiv de pe Pământ, până la sfârşitul anului 2012. În plus, din cauza accelerării timpului, timpul vostru liniar va trece mai rapid pe zi ce trece, astfel că, practic, perioada scursă între, să zicem, 5 şi 28 ale lunii viitoare, va fi mai scurtă decât aceeaşi perioadă a lunii prezente.

3. Ceea ce percepţi voi acum în legătură cu scurgerea mai rapidă a timpului, se referă, în fapt, la caracteristicile energiei în mişcare şi la călătoria Pământului spre densitatea celei de a 4-a dimensiuni.Este normal să aveţi această percepţie dacă ţineţi cont de faptul că în dimensiunile superioare, noţiunea de timp dispare iar trecutul, prezentul şi viitorul se regăsesc în eternul moment de ACUM. În acest moment, voi nu vă puteţi imagina această realitate, dar o veţi înţelege pe deplin atunci când veţi accede în următoarea dimensiune. Ah, ce experienţe minunate vă aşteaptă!

4. Dar să ne întoarcem pe Pământ, unde multi dintre voi se întreabă "Când?" starea actuală de lucruri se va schimba, în sfârşit. Ştim că aţi dori să vi se comunice dacă nu ziua, măcar luna în care saltul se va produce căci răspunsul nostru stereotip "în curând!" nu vă mai satisface. (Observaţi că am pus un semn de exclamare şi asta semnifică ceva. Vă spun eu: deoarece are legătură cu iminenţa producerii unui eveniment).

5. Illuminati au deţinut controlul politic, economic şi tehnologic mulţi ani după lansarea de către forţele luminii a programului de atingere a nivelului Epocii de Aur pe planetă. Ei înţeleg acum că nu mai deţin controlul. Deşi reţeaua lor globală de dominaţie este în lichidare rapidă şi ireversibilă, ei încă mai pot controla o bună parte a populaţiei globului şi anume a celei aflată încă în ignoranţă şi habotnicie. Din acest motiv, venirea reprezentanţilor civilizaţiilor universului va produce un salt colosal în conştiinţa lumii voastre care va înţelege pe loc adevărurile care v-au fost ascunse totdeauna. Acesta este motivul pentru care Illuminati fac tot ceea ce mai pot pentru a împiedica aterizarea unor nave spaţiale.

6. Această împotrivire a făcut ca debarcarea să mai întârzie, ceea ce a impus refacerea de mai multe ori a întregului program care se va derula cu ocazia primului contact între aceste civilizaţii şi pământeni. Cel mai recent exemplu a fost cel în care se decisese ca o personalitate proieminentă a lumii voastre să anunţe existenţa şi iminenta debarcare a reprezentanţilor unor civilizaţii extraterestre. El a fost anulat deocamdată din cauza unor aspecte esenţiale care nu au fost finalizate şi în care au fost implicaţi influenţi oameni de pe planetă. Cei întunecaţi au iniţiat un program strategic de tergiversare folosindu-se de unele tulburări justificate care au avut loc în unele ţări, evenimentele fiind folosite de ei pentru a abate atenţia lumii de la posibila debarcare. Reprezentanţii lumilor civilizate vizitatoare au reconsiderat program premergător debarcării, socotind că nu este suficientă o simplă anunţare în mijloacele mass-media, prin care să se confirme existenţa altor lumi.

7. Potrivit celor pe care mi le-a comunicat Hatonn, câştigă teren ideea unui afişaj extrem de vizibil şi convingător pe cerul planetei, în diverse locuri, coroborat cu defilarea a numeroase nave spaţiale şi un comunicat special, dat simultan pe diversele canale de tv. şi radio. Se desfăşoară acum discuţii pe această temă pentru punerea la punct a unui plan detaliat de prezentare a celor care vor să vă contacteze. Desigur, se au în vedere toate măsurile de securitate pentru toate părţile.

8. Pe de o parte, vârful Illuminati nu a fost încă dislocat ceea ce face ca, exceptând declanşarea unui război nuclear, acei indivizi să mai aibă posibilitatea de a lua alte măsuri punitive asupra lumii, pentru a împiedica aterizarea navelor extraterestre.
Pe de altă parte, Pământul are mare mare nevoie de noi tehnologii cu care să înlăture masiva poluare chimică şi nucleară, mai cu seamă în Japonia unde instalaţiile nucleare ale acelei centrale au fost grav avariate.Vă amintiţi că am comunicat cum specialiştii ET, folosindu-se de tehnologia proprie, adusă la bordul unor nave de mici dimensiuni, au sprijinit (fără ca prezenţa lor să fie sesizată de pământeni) remediarea avariilor care, altfel, ar fi putut produce o mare catastrofă. De această dată, echipele ET care vor lucra la vedere, vor ajuta mult mai amplu la rezolvarea acestor situaţii.

9. Există acum o altă problemă în care trebuie să se intervină cu promtitudine. Mă refer la fenomenele meteo, provocate şi declanşate de mintea omului. În ultima perioadă s-a observat, desigur, creşterea frecvenţei şi intensităţii acestor intemperii care a devenit o sursă importantă de producerea negativităţii, ca urmare a daunelor provocate şi stării de teamă şi nesiguranţă în care trăiesc cei afectaţi. Numărul morţilor, amploarea pagubelor materiale şi financiare, lipsa locuinţelor salubre, distrugerea recoltelor, toate au ca rezultat creşterea energiei negative, energie de joasă frecvenţă, cu care se încearcă stoparea trendului evolutiv al planetei şi sistemului planetar.

10. În acelaşi timp, voi sunteţi într-un continuu proces de adaptare la înaltele vibraţii care vin pe Pământ. Corpul omenesc resimte puternic impactul celor două tipuri de vibraţii: una benefică, alta malefică. Vibraţiile produse de cutremure, erupţiile vulcanice , furtunile de diverse grade şi mărimi provoacă scoaterea din starea de echilibru a fiinţei umane resimţită prin stări de disconfort, impact emoţional şi mintal puternic, stări depresie şi chiar anumite stări de boală în corpul fizic, mai mult sau mai puţin pasagere. Cei cu sistemul imunitar slăbit resimt cel mai puternic aceste influenţe.

11. Numai eliminarea acestor surse de frecvenţă redusă poate îmbunătăţi starea de sănătate şi confort a celor afectaţi. Se impune deci demontarea sau anihilarea sistemelor de producere a acestor anomalii, care sunt amplasate în locaţii bine ascunse şi puternic păzite. Cu toate acestea, membrii familiei noastre din univers au capacitatea de a trece graniţa acestor sisteme de protecţie şi supraveghere, pentru a ajunge la echipamentele generatoare de evenimente distructive, pentru a le anihila.

12. Aceste două situaţii deosebit de importante sunt motivele pentru care debarcarea fiinţelor ET pe planetă se impune cu necesitate şi este iminentă. Gestionarea cu prudenţă a situaţiilor care apar la un anumit moment în derularea acestui program este imperativă dar impune şi unele măsuri de secretizare în ceea ce priveşte locaţiile şi data când se va declanşa acţiunea de debarcare.

13. Un alt considerent care impune o anume circumspecţie şi măsuri de neindicare a locaţiilor şi datei, derivă din necesitatea de a evita manifestarea agenţilor mass-media de alarmare a populaţiei planetei cu privire la „invadatorii străini”. Suntem siguri că se vor face încercări în acest sens, deoarece cei care nu vor binele civilizaţiei umane nu pot să scape ocazia de a mai fabrica nişte energie negativă pe seama panicării oamenilor. Cunoaştem, de asemenea, că Iiluminaţii încearcă să pună la punct un program de diversiune prin care, prin simulări şi contrafaceri, să prezinte omenirii, pe posturile de transmisie mass-media, „dovezi” terifiante care să demonstreze „agresivitatea invadatorilor şi relele lor intenţii”. Din acest motiv, popularizarea cât mai largă, în avans, a adevăratelor intenţii cu care fraţii noştri din univers vin pe Pământ, este foarte importantă.

14. Teama şi scepticismul oamenilor încă neavizaţi şi netreziţi la adevăratele stări de fapt, este nevoie să fie combătute de Lucrătorii în Lumină, de toţi oamenii conştienţi ai planetei care trebuie să depună o muncă tot mai stăruitoare de popularizare. Este necesar şi util ca toţi care au posibilitatea şi cunoaşterea necesare, să scrie şi să publice articole în presă, pe internet etc. pentru ca să se extindă rapid masa celor „puşi în temă”. Cu toate acestea, în munca voastră de lămurire, nu trebuie să daţi dovadă de foarte multă insistenţă sau, şi mai rău, de agresivitate verbală, faţă de cei care nu sunt pregătiţi sau refuză să înţeleagă. Cei care şi-au luat rolul de propagatori ai acestor realităţi, este bine să comunice între ei, prin diverse mijloace, astfel ca fiecare să-şi îmbogăţească cunoaşterea cu date noi, pentru a fi capabili să dea răspunsuri cât mai clare şi documentate la întrebările celor sceptici sau care vor să ştie. Informaţi-vă prietenii, vecinii, cunoştinţele ocazionale (dacă dovedesc receptivitate la subiect) despre acest program de debarcare a unor reprezentanţi ET şi scopul lor paşnic cu care sosesc.

15-17. Să ne referim la efectele vibraţiilor de joasă frecvenţă menţionate anterior şi ce metode ar trebui să aplicaţi, până la eliminarea cauzei, pentru a ca influenţa să dispară sau să se diminuieze. Este important să evitaţi zonele unde simţiţi că vă cuprinde, în mod inexplicabil, oboseala, evitaţi aglomerările, stările de stres, îmbrăcămintea sintetică, mediile uscate, pline de praf sau poluate chimic. Alegeţi să vă petreceţi timpul liber în aer curat, în zone împădurite sau cu multă verdeaţă. Faceţi duşuri care să vă revitalizeze, hrăniţi-vă cât mai natural şi mai vegetarian, deoarece fructele şi legumele netratate termic, conţin mai multă lumină, mai multă sănatate. Mâncaţi mai puţin decât de obicei şi nu consumaţi alimente sau băuturi vechi sau păstrate în recipienţi din plastic. Sucurile din comerţ sunt adevărate otrăvuri pentru corpul uman. Renunţaţi sau diminuaţi drastic consumul de carne, de zahăr şi alcool. Renunţaţi la fumat sau, măcar, răriţi-l.Consumaţi cât mai multă apă curată (de izvor).
Dormiţi cât este necesar pentru a vă recăpăta forţele şi bunadipoziţie. Faceţi eforturi moderate care să vă asigure menţinerea într-o formă fizică bună.

18. Consumul de apă curată  în cantităţi cât mai mari (cca 3 l pe zi) ajută sistemele corpului vostru să se cureţe şi să funcţioneze perfect. Cei care au posibilitatea, pot consuma soluţii conţinând aur monoatomic, care vă vor ajuta să aveţi mereu mintea limpede şi o memorie ireproşabilă. Renunţaţi pe cât posibil la medicamentele antidepresive şi, oricum, luaţi-le doar în dozele prescrise de specialist.

20-21 Vom trece acum la o altă problemă de interes general. Lungi perioade te timp civilizaţiile umane au fost stăpânite de forţele întunericului care au determinat reducerea constantă a luminii şi vibraţiei sistemului planetar. Aceste diminuări au scăzut mult structura ADN care a ajuns la doar două spirale, număr minim necesar pentru a se mai putea menţine natura umană a fiinţei. Această componentă diminuată a integrat ciclul karmic al densitaţii a treia. Pentru ca omenirea să evadeze din această constrângere, multe, foarte multe suflete au decis să-şi părăsească corpul fizic pentru a crea condiţiile accelerării evolutive spre dimensiunea a 4-a. A fost un acord extins la o mare colectivitate.

22. După ce acele persoane şi-au îndeplinit rolul de a fi "personaje negative", în timpul unor existenţe pământene, urma ca, în conformitate cu angajamentul luat iniţial, să se alăture forţelor luminii astfel ca această parte a galaxiei să fie eliberată de toate tendinţele întunecate căpătate de fiinţele umane. In realitate, majoritatea dintre ele s-au ataşat atât de mult de condiţia şi comportamentul fiinţelor care aleg lăcomia, setea de putere, brutalitatea, cruzimea, înşelăciunea încât au refuzat lumina şi au denunţat acordul iniţial.

23. Indiferent cât au devenit de întunecate aceste fiinţe, ele rămân părţi inseparabile ale Creatorului, pe care Unicul le va iubi la fel ca şi pe toate celelalte. Dumnezeu nu îi va judeca sau pedepsi niciodată dar ei vor fi traşi la răspundere de propriul lor suflet sau de cei cărora le-au cauzat o nedreptate. Cea mai mare mare nedreptate faţă de cineva este să-i împiedici evoluţia, prin acte care să-i modifice programul.

24. Este o iluzie să se creadă că actele lipsite de iubire pot fi uitate sau trecute cu vederea; nimeni nu va scăpa de urmările gândurilor, intenţiilor şi acţiunilor sale, atunci când Înalta Instanţă a sufletului îi va arăta fiecare acţiune întreprinsă şi va derula evenimentele şi faptele din viaţa care s-a încheiat. Aceasta se întâmplă când sufletul ajunge în Nirvana şi urmează să elaboreze un nou program de viaţă cu care să se reîncarneze. Nimic din ceea ce nu s-a realizat din vechiul program nu va fi omis iar ceea ce nu s-a îndeplinit se va relua, până când în acel domeniu, în acea caracteristică se va atinge măestria. Restanţele nu fac decât ca sufletul să reia experienţele trecute nereuşite, ceea ce va întârzia evoluţia entităţii respective.

Bineînţeles că în mentalitatea celei de a 3-a dimensiuni, există pedeapsa dură pentru acele persoane fizice care au renunţat la lumina şi la adevăr. Această pedeapsă nu i-o aplică Dumnezeu, ea este consecinţa firească a abaterii de la legile Divine ale evoluţiei sufletelor.
Fiinţa va păstra, mereu, o scînteie divină care va ajuta oricând sufletul să revină la iubire, compasiune şi adevăr, oricât se va fi scufundat în tenebrele întunericului. Această scânteie nu-l va părăsi niciodată căci ea va trebui să-l ajute să regăsească calea către lumină.

26. Deoarece toate sufletele sunt indisolubil legate de Sursa din care au fost create, orice suflet nu poate fi independent de Dumnezeu şi este organic legat, prin natura sa, de oricare dintre sufletele aflate în acest univers. La modul general, Dumnezeu şi marele colectiv de suflete formează o singură familie.
Cea mai corectă atitudine faţă de cei slabi, care greşesc într-un fel sau altul, nu o reprezintă pedeapsa ci strădania celorlalţi de a le trimite lumină care să-i trezească. O familie este cu atât mai puternică cu cât membri săi se sprijină reciproc şi dovedesc înţelepciune, iubire şi onestitate.

27. Acum, vom reveni la o problemă controversată şi greu de înţeles de multă lume. Se pune întrebarea: de ce în timpul derulării programului de ascensiune a planetei şi a fiinţelor umane, mai mor oameni, în diferite circumstanţe? Trebuie spus că acest ciclu viaţă-moarte depinde în primul rând de programul cu care a venit pe Pământ fiecare dintre voi. Că acum sunt mai mulţi decât în alte perioade, se explică tocmai prin faptul că multe suflete au dorit să fie prezente o anume perioadă din acest proces, pentru a beneficia de oportunitatea creşterii mai rapide a vibraţiei fiinţei lor. Alte suflete hotărăsc să-şi modifice programul aproape instantaneu (dar cu aprobarea celor implicaţi) pentru ca, prin plecarea lor, să uşureze procesul de purificare a planetei de energii negative. Mai este şi categoria acelor suflete care găsesc că părăsindu-şi trupul fizic, pot ajuta mai eficient la accelerarea ascensiunii celor dragi şi sistemului planetar în general.
Ceea ce dorim să menţionăm în context este că nu se marge pe ideea plecării simultane, prin exod, a unor mase mari de oameni, către alte dimensiuni.

28. În ceea ce priveşte îngrijorarea copiilor ai căror părinţi mor, trebuie considerat că noile cutume, tipul nou de viaţă care se va instaura şi care se va baza pe noua energie, este mai greu sau imposibil de asimilat de către fiinţele mai în vârstă, care nu au reuşit să evoluieze suficient până la această oră şi care nu ar mai putea face faţă unor încercări mai dure care necesită un corp sănătos şi plin de vigoare. Soluţia pe care o aleg sufletele lor este una plină de înţelepciune şi care le asigură evoluţia fără a fi supuşi unor suplicii inevitabile în viaţa actuală de pe planetă.
Cei tineri, nedeformaţi de obiceiurile societăţii, de vechile metehne moştenite din generaţie în generaţie, se pot adapta mai uşor noilor cerinţe ale Noii Ere. În plus, cei care, la nivel de suflet, hotărăsc să plece, beneficiază, să zicem aşa, de un bonus în evoluţia lor, deoarece, prin „sacrificiul” lor, dau o mână de ajutor planetei şi omenirii în drumul lor către dimensiunea următoare.

29. Deşi sperăm că nici unul dintre voi nu este prea îngrijorat în legătură cu unele previziuni catastrofice „iminente”, noi vă liniştim şi vă asigurăm că:
- NU VA FI NICI UN TSUNAMI DE 1000 DE PICIOARE,
- Pământul nu se va ciocni cu nici un corp ceresc, care să-i producă avarii,
- scurgerile radioactive de la uzina atomică de la Fukushima, Japonia, nu vor provoca moartea unor grupuri de populaţii,
- nu va exista nici un eveniment major care să producă moartea unor mase mari de oameni,
- nimic nu va impune oamenilor de la suprafaţă să se refugieze în subteran,
- lupta pentru libertate în ţările arabe nu va degenera într-un război global, nici măcar de amploare.
Toate aceste evenimente preconizate de unii nu se vor materializa deoarece planeta este acum destul de puternică, conştiinţa umană a crescut la un număr important de fiinţe umane, iar voinţa acestor doi factori nu va permite producerea unor evenimente catastrofale, la nivel global.

30. Popoarele din cea de a 3-a densitate vor progresa spre iluminarea spirituală universală la momentul potrivit fiecăruia dintre ele, grija voastră trebuind să se îndrepte spre evoluţia personală.

31. Mulţi se întreabă în ce zone ale vieţii se va deteriora situaţia prezentă şi în ce aspecte vor apărea mari greutăţi. Fără a enumera toate întrebările care ni s-au adresat, vom menţiona că ni s-au pus diferite întrebări în domenii precum: instituţiile financiare, acţiuni militare, radiaţii, organismele naţionale, persoanele fără adăpost, poluarea, legile nedrepte, impozitarea nedreptă, sănătatea precară, preţul benzinei, defrişările necontrolate, sursele regenerabile, sursele de energie, producţia de alimente şi de educaţia etc

32. Ne bucurăm să constatăm că începe să se schimbe în bine grija unora faţă de alţii, dorinţa oamenilor de a ajuta mai mult, creşterea compasiunii, dorinţa de transformare individuală în plan moral, comportamental şi spiritual.
Urmaţi-vă îndemnul inimii, faceţi ceea ce simţiţi că vă bucură sufletul şi inima! Promovaţi acţiunile de caritate pentru cei defavorizaţi, la nivel local sau comunitar.
Sunt multiple formele şi obiectivele acţiunilor care ar trebui întreprinse pentru redresarea unor stări de lucriri locale sau zonale în foarte multe domenii: poluarea, protecţia oamenilor nevoiaşi sau bolnavi, protecţia animalelor, grija pentru natură, igenizarea localităţilor, zonelor turistice şi cursurilor de apă, lupta împotriva drogurilor şi viciilor de orice natură etc.

33-34. Pe un plan mai înalt, faceţi-vă un obicei din a vizualiza lumea pe care o doriţi şi plasaţi-vă imaginar în ea ca un element activ, plin de viaţă şi iubire.Vizualizaţi-vă copiii şi pe cei dragi ca fiind sănătoşi şi fericiţi în acea lume! Vedeţi aevea o lume mai dreaptă, mai bună, mai sănătoasă şi mai iubitoare. Vizualizaţi cum domneşte armonia între om, natură şi toată creaţia lui Dumnezeu.
Suzy
Nu subestimaţi puterea gândului şi a dorinţelor.
Lumile sunt creaţii ale întenţionării, ale gîndului. Nu uitaţi că IUBIREA este cea mai puternică energie din întreaga creaţie!

Vă transmitem gândurile noastre de iubire şi nu uitaţi că niciodată voi nu aţi fost singuri. Deşi nevăzuţi, noi suntem mereu lângă voi.

Matei.

SURSA : www.matthewbooks.com
(C.M.)


Un comentariu:

  1. i JOIN US DACA VREI SA FI NOASTRE
    FRATERNITATE
    Illuminati contactați-ne
    frăție Illuminati 49@gmail.com
    Iluminații este o societate secretă desființată
    format dintr-un fervent
    Academic, Adam Weishaupt în Balvaria,
    1776. Cultul ca numele său
    sugerează, a fost un grup de intelectuali
    s-au adunat pentru a insufla
    disciplina ei înșiși, se infiltreze
    agențiile guvernamentale, și de a crea un
    nouă ordine mondială. Cu toate acestea, în original
    Illuminati a fost dizolvat de
    guvern Balgaria atunci când secretul
    companiile au fost interzise, ​​cu toate că
    chiar și înainte, probleme interne puternice
    au fost deja de conducere
    terminare cult Illuminati.
    Era Illuminati secolul al 18-lea.
    21 și 20 de secole
    au, de asemenea, o sectă Iluminaților în cuvinte
    sunt mult mai susceptibile de a
    Intelege, ar trebui să se înregistreze,
    atrageti lanțul lor
    comandă, da tu iluminare, și
    Apoi, puterea, vei juca
    roluri musculare în guvern. Acest articol
    încercând să sublinieze,
    fapte despre Illuminati moderne și, de asemenea
    ajută cititorul să se alăture,
    și să folosească oportunitățile prevalat de catre
    sectă, care sunt
    iluminare, îmbogățirea și
    imputernicire.
    Iluminații face pe oameni bogați, celebru și
    astoundingly
    puternic. Illuminati, ceea ce înseamnă
    iluminare, purge mintea
    toate vestigiile ignoranță, întârziere
    și naivitatii. Acesta vă aduce
    pe iluzii și iluziilor care
    ați fost supuși multor escapade religioase, și
    atunci când sunt eliberați de acestea
    nu sunt adecvate, sarcini de succes
    devine inevitabilă.
    Știind că mulți dintre noi facem
    să înțeleagă Iluminați ca
    este, voi proceda pentru a expune acest lucru
    fenomen minunat și am
    în speranța că până la momentul când ajungi la ultima
    paragraful al prezentului articol,
    vei fi pe cale de a deveni
    "Iluminate". Aceasta ar face
    bun cititor remarcat faptul că Illuminati
    din secolul al 18-lea nu este
    chiar și cu Illuminati moderne.
    vechi a fost un cult, în timp ce
    Aceasta este o conștiință. DACA VREI SA FII
    Un membru ne puteți trimite un email la adresa: illuminatibrotherhood49@gmail.com [OPELLTEMPLEOJABUS@YAHOO.COM]

    RăspundețiȘtergere