Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 15 mai 2010

Un mesaj urgent de la Arhanghelul Mihail


(05/14/2010, prin Somos Luz em Ação)

rŞ M.)ţi erioade,evoluţia spirituală.şte numărul fiinţelor care au Eu sunt Fraţia Luminii din voi.

Ne aflăm astăzi aici pentru că a venit timpul ca energia luminii să intre în acţiune, căci de acum încolo, nu mai este "timp de pierdut" cu speculaţii filozofice ; trebuie trecut rapid la acţiune. În consecinţă, cerem dragelor noastre fiinţe umane să se concentreze pe manifestarea în toate modurile posibile a energiei luminii, cu obiectivul direct şi concret de a vă accelera evoluţia. Această activitate trebuie depusă nu numai zi de zi, dar, dacă se poate, ceas de ceas. Voi, cei care vă puteţi numi Lucrătorii Luminii, trebuie să acţionaţi atât pentru creşterea frecvenţei voastre de vibraţie cât şi pentru trezirea semenilor voştri încă adormiţi şi neînţelegători a ceea ce se petrece acum pe planeta voastră.

Noi suntem gata să ajutăm grupul Lucrătorilor în Lumină. Treaba pe care aţi făcut-o pănă acum este lăudabilă, dar trebuie să acceleraţi acţiunea de a creşte numărul fiinţelor care au încă nevoie de ajutor pentru a înţelege că există un proces de transformare a planetei şi omenirii, a cărui finalitate este trecerea la o nouă dimensiune.
Duceţi-vă munca mai departe şi nu vă îngrijoraţi pentru evenimentele care vor avea loc în următoarele luni, pe planetă. Aceste evenimente sunt necesare pentru purificarea planetei şi stau sub controlul Arhan. Metatron. Nu daţi ascultare egoului vostru uman care, sub imperiul fricii, vă îndeamnă la acţiuni nebenefice, disperate, încărcate de energii negative care vă stopează evoluţia.

Pe data de 17 a acestei luni se va încheia procesul de unificare. Ne vom întâlni la ora 14 (ora Braziliei) a acelei zile, iar la ora 15 (nota C.M.:21, ora României), indiferent unde vă veţi afla, vă propun să luaţi o pauză în care să vă accentuaţi receptivitatea înterioară şi să vă deschideţi inimile pentru a accesa fluxul de energie pe care vi-l voi trimite.

În numele Frăţiei Luminii, eu, Arhanghelul Mihail voi fi alături de voi pentru eternitate.

Chiar dacă îndatoririle zilnice presează asupra voastră, nu uitaţi că, în fapt, acestea sunt iluzii proprii dimensiunii a treia, în care mai există planeta. Trataţi aceste probleme cu calm şi nu le lăsaţi să vă abată de la sarcina voastră primordială, a acestei perioade, evoluţia spirituală.

rŞ M.)ţi erioade,evoluţia spirituală.şte numărul fiinţelor care auŞŞ ŞRămâneţi în dragoste şi în adevăr, copiii meu iubiţi ai Urantiei.

Arhanghelul Mihail.

Sursa, http://lightworkers.org

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu