Publicat 17 octombrie 2023
Traducere Const. Mihăilescu
Mari
Swaruu:
Bună încă o dată. Vă mulțumesc că sunteți din nou aici, cu
mine. Sper că sunteți cu toții bine și puternici. Eu sunt Mari
Swaruu.
În primul rând, vreau să spun că am fost oarecum
superficială când am vorbit despre conductele de evacuare ale
aeronavelor căci nu pot spune prea multe aici, pe această platformă
media. Nu am fost avertizată, dar am primit „Wikipediated”, dacă
știți ce vreau să spun. Așa că, încă o dată, trebuie să spun
că acest conținut este doar în scopuri de divertisment și că
poate fi luat ca informație SF, deși eu îmi iau informațiile
foarte în serios.
Subiectul legat de aeronave este puternic
cenzurat, chiar mai mult decât decât mă așteptam, așa că nu voi
putea da informații prea aprofundate. Știu că am fost poate prea
puțin critică la adresa nocivității gazelor de eșapament de la
un avion, dar datele mele indică cu tărie că acestea sunt în mare
parte doar mici cristale de gheață. Cu toate acestea, sunt pline de
contaminanți nocivi din cauza aditivilor cuprinși în combustibil,
care includ bariul, a cărui utilitate eu nu o văd justificată.
În
general, bariul
este asociat cu scăderea producției de hormoni. Interferează cu
testosteronul și reduce fertilitatea generală atât la bărbați,
cât și la femei.
Dacă adăugați un plus agendelor Cabalei, care promovează papaya
și dulciurile, trebuie să luați în considerare și aditivii
alimentari nocivi care, de asemenea, scad testosteronul și toți
hormonii implicați în reproducere, cum ar fi glutamatul
monosodic.
Chiar dacă acele trasee (dâre) ar fi 100% formate numai din
cristale de gheață, ele tot ar fi dăunătoare, deoarece blochează
lumina soarelui pe zone extinse. Nu e de mirare că acest subiect
este atât de cenzurat, deoarece este unul dintre cele mai evident
greșite și dăunătoare lucruri pe care Cabala încearcă să le
ascundă populației, minimizându-le efectele sau negându-le
existența.
Despre clima de pe Pământ, în general, m-aș
aștepta ca acesta să fie unul dintre subiectele la care oamenii
neinformați sau matriciați
să fie cei mai sceptici, dar este adevărul obiectiv asupra a ceea
ce se întâmplă pe Pământ.
Chiar dacă planeta are
mecanismele sale naturale de creare a climei, toate sunt modificate
sau ghidate de tehnologia cunoștințelor umane pe cel puțin trei
niveluri sau scări principale, primul fiind cel oficial, cel pe care
guvernele acceptă că există, ceea ce este normal: însămânțarea
norilor cu substanțe chimice normale, care includ iodură de argint,
iodură de potasiu, gheață carbonică (care este dioxid de carbon
solid) și propan lichid.
Toate
provoacă condensarea vaporilor de apă din atmosferă, exact în
același mod în care o fac și gazele de eșapament de la
avioane.
Următorul nivel de control artificial al climei, este
cel care implică tehnologia cu microunde, cum ar fi infamul HAARP,
unde instalațiile originale nu mai funcționează, deoarece au fost
înlocuite cu antene mobile mult mai eficiente, plasate pe navele
militare mari și chiar pe vehicule terestre, ceea ce le face mult
mai greu de depistat și de urmărit.
La acest nivel se
folosesc în principal microunde de înaltă energie pentru a modifica
zonele de înaltă și joasă presiune din atmosferă, ceea ce
provoacă modificări și temperaturi, atunci când se folosesc
combinații și algoritmi cunoscuți care implică substanțele
chimice suspendate în atmosferă pentru a crește reactivitatea,
provocând schimbări puternice de vreme în zonele vizate.
Există
apoi nivel de control al climei care implică o tehnologie și mai
înaltă și pe care doar Federația Galactică și rasele sale
membre îl au la dispoziție. Această tehnologie este mult peste
nivelul și înțelegerea umană și a fost folosită pentru a
modifica climatul natural al Pământului, provocând inundații,
furtuni, uragane și tornade, toate vizând condiția sufletelor
încarnate pe Pământ.
La acest nivel se folosesc toate
instrumentele și metodele menționate mai sus, inclusiv folosirea
unor fascicule gravitaționale modulate, care mișcă componentele
atmosferice după bunul plac, declanșând literalmente stări
extreme, inclusiv uragane, dirijate într-o direcție sau alta după
dorință operatorului. Includeți aici toate celelalte evenimente
meteorologice existente, nu numai uraganele.
Această metodă
este cea mai frecvent utilizată de rasele non-umane care îndeplinesc
rolul de ghizii și paznicii ai Pământului, toți membrii
Federației Galactice, bineînțeles. Ei folosesc echipamente de
observare montate pe navele lor care orbitează planeta.
Aceste
comenzi sunt holograme tridimensionale mari ale modelelor
meteorologice globale care pot fi modificate la dorință prin
deplasarea obiectelor holografice sau pur și simplu prin concentrare
mentală.
Insist că majoritatea tiparelor meteorologice
simple sunt naturale, dar ele ajung să fie modificate artificial
până la punctul în care devine imposibil să știi unde se termină
cele naturale și unde încep cele artificiale. Dar este absolut
sigur să spunem că manifestările de amploare, cum ar fi furtunile
masive și uraganele, sunt create și ghidate artificial.
Este
cazul și al producerii majorității marilor cutremure, inclusiv
cele din trecutul îndepărtat, deoarece nu este nimic nou. Acest
lucru se întâmplă de mii de ani. Spun asta amintindu-le
ascultătorilor că trecutul, așa cum îl cunosc ei oficial, este
fals și că au existat de mai multe ori pe Pământ societăți
globale cu înaltă tehnologie.
Acest lucru este valabil și
pentru majoritatea cutremurelor mari, deoarece atât Cabala de pe
Pământ, cât și Federația Galactică dispun de tehnologia de a
compacta plăcile tectonice subterane cu mare acuratețe, folosind
echipamente radar extrem de eficiente care pătrund în Pământ; în
cazul Federației Galactice, dispozitive extrem de sofisticate de
cartografiere a gravitației și a densității de masă. Știind
exact cum sunt modelate plăcile tectonice și relația dintre ele,
ei pot ști exact unde sunt punctele slabe, locul în care s-a
acumulat presiunea și unde placa de deasupra se înclină sau este
ținută pe loc de cea de jos. .
Cunoscând punctele slabe
dintre plăci, se poate trimite o undă de șoc direct către punctul
vulnerabil de înaltă presiune, suficient pentru a provoca o
deplasare calculată. În cazul punctelor de presiune mai
„recalcitrante”, aplicând vibrația continuă sub formă de unde
de șoc și adăugând energia înaltă a microundelor, se provoacă
lichefierea locală a acelor puncte vulnerabile slăbind legătura
dintre ele. Apa lucrează ca lubrifiant provocând pierderea
aderenței între plăci în zona dorită și o alunecare sau
deplasare ulterioară, cu producere de cutremur.
Ce poți
face împotriva unor asemenea acțiuni? Nimic altceva decât să fii
vigilent și să te retragi în locuri nepericuloase. Nici măcar eu,
împreună cu grupul meu, nu putem face nimic în privința asta
decât să vă atenționăm cât mai din timp pe canalele de
comunicare tip YouTube.
O serie de cutremure care au avut loc,
cum ar fi cele trei care au afectat Mexico City, pe 19 septembrie, au
avut cauze evident atrificiale, nu naturale. Acesta este doar un
exemplu dintre multele care se produc.
Cu toate acestea,
trebuie să știți și că ființele umane și biologia, în
general, sunt mult mai rezistente decât ceea ce Cabala ori Federația
Galactică pot înțelege. După cum au afirmat predecesorii mei,
biologicul este foarte rezistent, iar ADN-ul său de bază are o
tendință foarte puternică de a se adapta situațiilor, fie ele și
neprevăzute.
ADN-ul nu este inert reprezintă manifestarea
cristalină a sufletului care folosește un corp biologic.
Poate
dura timp, dar ADN-ul va reveni și își va reface structura pentru
a se pune la dispoziția sufletului. Așa că modificarea forțată a
ADN-ului uman în laborator poate duce doar la modificări
tremporare, dacă conștiința subiectului nu este modificată astfel
în cât să accepte acele modificări și să se sincronizeze cu
corpul. Adică schimbările artificiale nu pot deveni permanente dacă
conștiința nu acceptă asta.
Dacă însă alterarea produsă
artificial este profundă, atunci ea poate întrerupe legătura cu
sufletul, mutilând sau chiar ucigând individul.
Dar
nu vă așteptați pe ADN-ul vostru să revină la normal dacă
ființa voastră ajunge să accepte ceea ce inițial i s-a impus prin
forță.
Vă mulțumesc! Atitudinea voastră mă ajută să
continui cu aceste informații, mai mult decât ați crede. Și sper
să ne vedem aici data viitoare.
Aveți grijă de voi !
Cu
multa dragoste.
Prietena voastră,
Mari Swaruu
https://swaruu.org/transcripts/artificial-weather-english-re-loaded
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu