vineri, 15 ianuarie 2021

Planeta haosului (9)/5

 23 octombrie 2020 de Derek Knauss

Traducere Const. Mihăilescu

(continuare)

Sistem de putere și control.

Gândiți-vă la orice lucru negativ pe care vi-l puteți imagina: crimă, minciuni, corupție, extorcare, luare de mită, înșelăciune, tortură, închisoare, sclavie, control al minții, război electronic invizibil prin dogmă, ideologii, strategie de divizare și cucerire; toate acestea se regăsesc în practicile întunecaților. Toate sunt ingredientele care condimentează copios anti-viața. 

Fenicienii și omologii lor din nord, prinții Mării Negre - Sciția, care, de asemenea, au controlat Marea Caspică și strâmtoarea Bosfor, cei care au divizat Anatolia și au dominat calea principală Est - Vest, cunoscută sub numele Silk Road (Drumul Mătăsii), și-au impus puterea și s-au îmbogățit.

Ei s-au asigurat că regalitatea le va fi îndatorată pentru ajutorul primit în războaie intuite și inițiate de ei, pentru a-și perpetua dominația. Regalitatea, prin influențe și legături nevăzute, a alterat și otrăvit discursul politic și a preluat administrarea efectivă a țărilor, prin guverne agreate de ea. S-au perfectat și realizat căsătorii între descendenții regali iudaici ai lui Zarah și Perez. Corupția, nepotismul, co-sangvinitatea au menținut separată familia „aleșilor” de marea masă a popoarelor lumii. După care, totul a devenit foarte simplu de manipulat și ținut sub control, căci la fiecare „capăt de sfoară” se găsea un reprezentant al lor, care le apăra interesele.

Un popor din zona Mării Negre, cunoscut sub numele de Khazari a început să domine lumea, ca o combinație malefică dintre cainiți / canaaniți / edomiți / daniți, împreună cu unii descendenți ai lui Așkenaz, nepotul fiului lui Noe, Iafet. 

Erau un popor atât de războinic și doritor de conflicte, încât regii din ținuturile înconjurătoare s-au aliat și le-au dat un ultimatum indicându-le să accepte una dintre religiile existente în acea regiune: iudaismul, islamul sau creștinismul.

De formă, khazarii au ales ca în exterior să fie reprezentați de iudaism dar, în sinea lor, au jurat să distrugă toate cele trei religii care le fuseseră indicate (impuse). 

S-a format:

-) catolicismul, cu intenția ascunsă de a distruge creștinismul;

-) wahabbismul pentru a distruge islamul;

-) iudaismul talmudic, despre care vorbea Yeshua, cunoscut sub numele de Iisus.

În exterior, ei au ales iudaismul talmudic și au devenit cunoscuți ca evrei AshkeNAZI. 

Accentul pus aici pe partea NSDAP a numelui, a fost intenționat, pentru a sublinia faptul că acești oameni au devenit parte a naziștilor de mai târziu. Ironia soartei a făcut ca principiile și tezele naziste să se întoarcă împotriva evreilor, în cel de al doilea război mondial, căci, în realitate, conducerea nazistă era satanistă, practicantă talmudică a iudaismului.

Evrei AshkeNAZI au devenit ulterior sioniștii, care astăzi se află în spatele statului Israel. De fapt, în realitate, liderii Israelului sunt sataniști ai un popor non-semit, non-evreu. Evreii talmudici erau descendenții falșilor mari preoți care erau la putere în Templul din Ierusalim în timpul lui Yeshua, cei numiți deschis a forma Sinagoga lui Satana, pentru că exact așa erau.

Există o sectă deosebit de dură și primitivă în cadrul acestui grup, cunoscut sub numele de Frankist, o mișcare religioasă evreiască Sabbatean, creată de Jacob Frank, un om care se pretindea a fi Mesia. Încă și astăzi mai există descendenți ai acestei mișcări, care exercită o mare influență.

Jeffrey Epstein a fost un evreu ashkenazist frankist sabatean, dar alături de Ghislaine Maxwell.

Cei mai mulți oameni cred că nazismul a apus pentru totdeauna. 

Adevărul este că la sfârșitul războiului ale doilea mondial conducerea nazistă s-a retras și s-a stabilit în America Centrală și de Sud precum și în Antarctica, unde și-a creat baze subterane ori la suprafață, în zone foarte izolate.

Oamenii de știință și inginerii lor de top au fost aduși în America în timpul Operațiunii Clips. 

De atunci ei s-au infiltrat în cele mai înalte structuri ale guvernului american; de ex., Prescott Bush, tatăl președintelui Bush, a fost nazist.

CIA deține multe dovezi care demonstrează responsabilitatea acestei familii în uciderea lui J.F.Kennedy. Există o legătură strânsă între această familie atât cu nazismul cât și cu satanismul.

Găsiți online liste ale familiilor Dark Nobility din Veneția. Slujitorii lor sunt Papi și Cardinali. Minionii papilor și cardinalilor sunt mafia, diverse agenții secrete de informații, cum ar fi Mossad, MI-6, CIA, FBI etc. precum și regalitatea vizibilă. 

Ceilalți slujitori ai lor sunt politicienii, bancherii, justiția, forțele de ordine, mass-media, marile și influentele publicații, vedetele și vârfurile sportului.

De la toți se cere să fie adepți și practicanți ai sacrificiilor umane și animale. Prin educația pe care o primesc, conducerea lor satanistă așteaptă ca toți să fie capabili să accepte tortura și sacrificarea copiilor, pentru control mental al ființelor umane.

Toți sunt dependenți de alcool și droguri, precum și de adrenocrom, un drog, un produs secundar obținut la torturarea și sacrificarea ființelor umane. Toți sunt obligați să participe și să asiste la actele de bestialitate, incest, tortură, crimă, necrofilie și sex deviant. Un număr mare dintre ei sunt obligați să fie transcenderi. Incredibil, dar o asemenea „educație” produce indivizi care par să nu mai aibă conștiință și să nu vadă nimic greșit în ceea ce fac.

Totul se păstrează în sânul familiei lor. 

Se îmbogățesc și se recompensează numai pe ei înșiși. Au acaparat și au consolidat atât de multă bogăție încât numărul lor foarte restrâns deține marea majoritate a companiilor, terenurilor, bijuteriilor, lucrărilor de artă, conacelor și bogățiile Pământului.

Planificarea lor se elaborează cu secole înainte. Acest lucru este ușor de făcut, deoarece familiile lor au controlat de mii de ani lumea. Ei au exploatat fiecare resursă pe care au găsit-o și nu le-a păsat de oamenii sau mediul care au fost afectați și din care au furat.

Însă principala lor sursă de îmbogățire este RĂZBOIUL. Acest „instrument” servește multor scopuri, căci război înseamnă: producție de armamente și logistică (uniforme, echipamente, hrană, suprastructură etc) din care se obțin câștiguri imense. Culmea este că „familia” restrânsă care conduce lumea, alimentează cu tot ceea ce este necesar, ambele tabere aflate în conflict, desfășurarea războiului fiind astfel manevrată încât să se producă la intensitatea și pe o durată care să asigure maximum de câștig.

Sarcina primordială a entităților care ne interferează, și pe care ființele umane aflate în 3D nu le pot vedea, este să preleveze energiile de care au nevoie și pe care le folosesc atât ca hrană cât și ca materie primă, pentru realizarea diferitelor obiective. Pentru a obține aceste energii, ființelor umane interferate li se creează și induc stări de joasă vibrație precum: durerea, angoasa, frica, ura, dorința de răzbunare, slaba stimă de sine etc.

Acesta este principalul motiv pentru care se declanșează războaiele, în care mor sau suferă mii și mii de oameni. 

Oamenii sunt sacrificați (sau se sacrifică) nu pentru un țel măreț, „pentru o lume mai bună și mai dreaptă”, pentru „apărarea patriei”, ci pentru a produce cât mai multă energie atât de necesară entităților întunecate [arhoni, reptilieni, mantizi, grii, draconieni, ființe de falsă lumină (FDL-uri), ființe negative le lumină (FNL-uri) etc]. Războaiele (conflictele de orice fel) au fost și sunt create cu un singur scop: obținerea de energie negativă pentru interferatori.

Oamenii își plătesc libertatea cu viața și cu banii câștigați din greu și prin dureri fizice și emoționale. Celor care vă îndeamnă la asemenea „acte patriotice” nu le pasă de suferința voastră, singurul lor scop fiind să le produceți energie de joasă vibrație, hrana de care depinde existența și prosperitatea lor. Credința (într-un dumnezeu salvator) este cea mai rentabilă afacere, prin care FDL -urile (Civilizația lui Dumnezeu) exploatează sufletul uman.

„ Elita ” globală avea un plan grandios pentru a elimina nouăzeci la sută din populația umană. Ei au nevoie doar de un anume număr (limitat) de oameni pentru a-i servi și a-i alimenta cu energie. Însă când, ca număr, lumea a explodat, întunecații au trebuit să ia măsuri pentru a nu se depăși o anumită limită. În medie, se consideră că fiecare întunecat are nevoie de exploatarea și interferarea a 2600 de sclavi umani „personali”.(Pentru a înțelege punctul lor de vedere, urmăriți Cele 10 porunci ale lui Cecil B, de Mille, sau Jocurile foamei, sau orice serie populară care redă o imagine a unui viitor sumbru în care umanitatea recurge la sinucidere). Nu vi se pare că „sună” asemănător cu „Haosul planificat?”

În consecință, întunecații au lucrat cu sârguință în diverse feluri în încercarea de a reduce numeric omenirea, dovedindu-se în acest scop, destul de inventivi, în găsirea unor noi modalități de a profita de mizeria și moartea umană; războiul fiind doar una dintre aceste modalități. 

O „tehnică” de exterminare treptată a populației, larg acceptată și care are o mare eficiență, deși lucrează în timp,  este industria farmaceutică al cărui rol nu este să vindece boala, suferința ci să dea dependență și să prelungească acea stare de boală în parametri care asigură producerea de către bolnav a celei mai mari cantități de energie negativă, de consistența și calitatea dorită de interferatorul întunecat.

Industria medicamentelor este astfel concepută încât omul să-și amaneteze sănătatea primind în schimb promisiunea unei vindecări, niciodată obținută.

Așa cum o dovedește și actuala pandemie Covid-19, teama de boală este un mecanism de control foarte eficient, marea majoritate a oamenilor (n.m: ignoranți) acordându-i încredere și lăsându-se controlați. Frica este mecanismul de control cel mai eficient utilizat de întunecați.

Gândiți-vă pentru o clipă, că din copilărie până la moarte, există diverse sisteme de control asupra minții umane, care, de fapt, au făcut din viața fiecăruia dintre voi un calvar pe care l-ați suportat cu stoicism și pentru care (culmea!) unii dintre voi chiar ați mulțumit „proniei”.

Filmele de groază, jocurile video cu violență, programele de televiziune saturate de reclame agresive și impertinente, hoardele de țânțari, furtunile electrice, incendiile „naturale”, modificările climatice, inundațiile, rețelele 5G, bolile provocate de viruși de laborator și chiar amenințarea unui asteroid gigantic care (chipurile!) de zeci și sute de ani s-ar îndrepta spre Pământ, toate sunt menite să producă neliniște și teamă. Cât de mare este această frică, dacă majoritatea oamenilor au ajuns să le fie teamă să și respire aer curat !! E aberant, dar chiar se întâmplă.

(va continua)

https://prepareforchange.net/2020/10/23/planned-chaos-part-9-darkness-drives-the-madness/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=planned-chaos-part-9-darkness-drives-the-madness

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu