sâmbătă, 1 august 2020

Despre virusuri, în general; despre Covid 19, în special (II)

Traducere Const. Mihăilescu



Acțiunea de pe planeta Pământ - Consolidarea sistemului imunitar.
Pământul, ca ființă vie, a contribuit activ la întărirea sistemului imunitar, prin intermediul a două impulsuri (unde) - care provin din miezul Pământului.
Prima a avut loc la începutul lunii februarie a acestui an, iar a doua la începutul lunii aprilie. Cu aceste impulsuri (valuri energetice) planeta Pământ are, pentru prima dată după foarte mult timp, posibilitatea unei întăriri directe și a unei influențe de vindecare asupra tuturor ființelor care sunt legate de ea. Așa înțelege mama Pământ să-și protejeze copiii, cărora le-a dat din corpul său materialitatea ființei umane.
În felul acesta, planeta Pământ contribuie la consolidarea sistemului nostru imunitar. 
Dacă sistemul imunitar al populației umane naturale este stabil și puternic, propriul său sistem imunitar este de asemenea.
Acestea sunt energii vindecătoare trimise de Soarele Central Cosmic, care au intrat în această galaxie prin Soarele Central Universal și Soarele Central Galactic, influențând totodată Soarele acestui sistem solar dar și planetele care-i aparțin.. Cu toate acestea, ele nu sunt marile fluxuri (valuri) cosmice pe care mulți dintre voi le așteptați.

Un atac masiv din partea Întunericului, cu toate sistemele sale de arme, este întotdeauna un atac asupra planetei în sine - care este baza vieții pentru toate ființele care trăiesc pe ea.
Ca precedent, cândva în trecut, pentru a slăbi sistemul imunitar al unei civilizații, primul lucru care s-a întâmplat a fost un atac asupra sistemului imunitar al planetei unde se afla acea civilizație. Prin aceasta, s-a stricat echilibrul ecosistemelor.
Asemenea atacuri slăbesc drastic sistemul imunitar al ecosistemelor, inclusiv cel al civilizației umanoide respective, căci totul este interconectat într-un sistem. (informații celulare / ADN).

Operațiunile forțelor luminii - reconectarea Pământului.
O condiție esențială pentru eliberare și ascensiunea întregii civilizații și integrarea în rețeaua cosmică a sistemelor planetare este legătura dvs. cu planeta.
Separarea de planetă și crearea unei lumi artificiale pe Pământ, care s-a amplificat de secole, a dus la multe boli distructive și exotice. Mai mult, acest lucru a dus la intenții, gânduri și modele de comportament care sunt nefirești. Majoritatea dintre voi nu știți prea multe despre aceste manipulări. În prezent, toate aceste comportamente sunt detașate și dizolvate de forțele luminii.
Acest proces foarte intens, împletit și complex provoacă instabilitate în întreaga matrice 3D.
Pentru a contracara agenda partii Întunecate și pentru a restabili conexiunea vitală cu planeta, unele acțiuni au fost întreprinse de Forțele Luminii, care acum pot fi deconspirate.
* În anii 2000, până la sfârșitul anului 2012, după mult timp, s-a activat de trei ori Flacara Inimii ființelor umane de la suprafață. Această valoare a flacării corespunde sfântului graal.
Un echipaj special, din partea întrupată a Forțelor Luminii, a căutat în această densitate Flacăra Inimii fiecărei ființe de pe această planetă, constatând că
la foarte multe dintre ele, această Flacără mai exista doar ca o mică scânteie pâlpâindă. Totuși, faptul că ea mai exista, a determinat SURSA DIVINĂ CEA ADEVĂRATĂ să intervină, pentru a o rvigora.
Cum s-a procedat: de îndată ce echipa de cercetare aflată pe suprafața planetei depistează într-un corp 0 scânteie din Flacăra Inimii, transmite un semnal SURSEI, folosind coduri de acces speciale și secrete (pentru a nu exista posibilitatea interferării). Ca urmare, de la SURSĂ ființa primește un semnal luminos de răspuns, corespunzător modulat, care fortifică și revitalizează scânteia depistată în acea ființă. Trebuie spus că această activitate, de revitalizare a Flăcării Inimii se desfășoară și asupra unor animale mai evoluate.
* După ce porțile cosmice au fost închise (la sfârșitul anului 2012), puterea semnalelor de răspuns ale SURSEI a început să crească treptat și să strălucească în Flăcăra Inimii a din ce în ce mai multe ființe aflate la suprafața planetei. [nota C.M.: la sf. anului 2012, mai precis pe 21 dec., SURSA DIVINĂ ADEVĂRATĂ a închis accesul dispre univers spre Pământ, a oricăror entități sau energii (mai ales malefice) în vederea activităților care urmau a fi demarate pe planetă. În principal este vorba despre activitaatea de depistare și revitalizare a energiilor luminii din ființele umane și unele animale mai evoluate. Această măsură este și una de purificare pentru pregătirea creșterii nivelului de conștiință general pe Pământ, înțeles de noi prin ceea ce numim actul „tezirii”]
Dar, în definitiv, care sunt urmările acestei revitalizări ?
Cel mai important efect constă în trezirea ființei, prin creșterea nivelului său de conștiință .
* La jumătatea anului 2019, o flotă specială, în cooperare directă cu un echipaj selectat din partea încarnată a echipajului de la sol, a debarcat pe polanetă semințe stelare ale luminii, în principal în zona ocupată în plan fizic de un mare aeroport uman.
Pentru răspândirea semințelor stelare a fost utilizat traficul intens de pe acel aeroport. Această misiune a durat câteva luni.
Semințele luminii au fost plasate în fiecare ființă pasageră din traficul acelui aeroport. Ființa care primea sămânța trebuia să îndeplinească două condiții:
- să posede scâteie divină (indiferent cât de viabilă ar fi fost); (nota C.M.: cu alte cuvinte, ființa primitoare trebuia să aibă suflet)
- să fie aptă de procreare;
Aceleași condiții trebuiau îndeplinite și de animalele cuprinse, în acea perioadă, în traficul aeroportului.
Primitorii de semințe de lumină au fost astfel selectați și programați (nota C.M.: la modul inconștient, evident) încât să fie dintre cei care, ulterior, vor veni în contact cu cele cca 4-5 mld. de ființe umaneale globului pământesc. (de menționat că nr. de 7 mld. oameni, comunicat prin diverse surse este intenționat exagerat de către malefici, pentru a servi agendei lor).
Totuși, trebuie menționat că diseminarea semințelor stelare s-a făcut nu numai prin actul procreării ci și prin mijloace din afara planului fizic. În acest fel, unele ființe umane, care au primit semințe stelare la trecerea prin zona aeroportului, au putut răspândi aceste semințe membrilor familiilor lor sau rudelor compatibile, cu ocazia primei lor întâlniri, fără contact fizic.
Ne referim la contactul „de la inimă la inimă”.
Un singur purtător din fiecare familie a fost suficient pentru a aduce această sămânță stelară în structura familiei, inclusiv animalele de companie.7
Astfel, până la sfârșitul lui 2019 a fost însămânțat un număr imens de populație cu aceste semințe de lumină.
Din octombrie 2019, o flotă specială s-a poziționat în miezul interior al Pământului, într-o anumită zonă de sub suprafața planetei. Această flotă specială este conectată la semințele liminii care au fost distribuite anterior în populația de suprafață și, în același timp, la miezul planetar.
Nucleul Pământului este conectat la Soare, iar Soarele este conectat la Soarele Central Galactic, printre altele.
Din ianuarie 2020, această flotă specială a început să funcționeze pentru a crește frecvența Pământului.
Creșterea frecvenței de oscilație provine în mod regulat de la Soarele Central Galactic care, la rândul său, primește energii de la ceilalți Sori Centrali, și toți primesc energii cosmice de la SURSĂ.

Prin aceste creșteri și prin conectarea la fiecare Soare Kundalini al fiecărei ființe de pe suprafața planetei, frecvența fiecărui corp uman și animal a crescut în mod natural.
Acea energie curge prin Soarele Kundalini în corpurile lor, iar energia Kundalini se extinde treptat în toate sistemele fizice.
Datorită tehnologiei de scanare și respectare ridicată a forțelor luminii, este posibil să monitorizați și să înregistrați totul.
Toate reacțiile populației de la suprafață afectată sunt supuse unei evaluări constante, pentru a reduce sau evita stresul și eforturile suplimentare posibile pentru sistemele fizice, energetice și psihologice.
Astfel, toate ființele de la suprafață afectate au fost ancorate și nedisturbate până în miezul pământului pentru o perioadă. (Inima Mamei Pământ).

De asemenea, adevărate ancore energetice se conectează la Forțele Luminii, la Soare, etc.
Deci, toții avem în interiorul nostru potențialul de a ne deplasa împreună cu Mama Pământ la următoarea treaptă evolutivă.
Fiecare dintre noi are de ales dacă să accepte aceste schimbări și să-și crescă vibrația noastră pentru pentru a însoți planeta..
După cum am menționat anterior, aceasta include multă muncă interioară și auto-analiză.
Munca interioară înseamnă efortul de a ne decupla complet de la matricea 3D.
Toate măsurile luate de Forțele Liminii au următorul efect:
prin capacitatea noastră sporită acum de a absorbi energiile luminii, codurile de lumină etc., sistemul imunitar al oamenilor de la suprafață se întărește automat și accelerat. Pe măsură ce această lumină în expansiune devine mai ancorată în sistemele corpului uman, ea devine capabilă să ardă nano-tehnologia prezentă în el. În acest mod, întunecații nu mai pot menține implanturile în corpurile umane prin intermediul nano-tehnologiilor lor.
În plus, toate „lucrările” în care s-a folosit tehnologia luminii se consolidează. Tunelurile din Seth au fost cuplate la anumite sisteme de arme exotice (inclusiv unele bombe Toplet) și au fost interconectate cu populația de la suprafață.
Aceștia sunt factorii care au determinat partea Întunecată să intre în panică și să înțeleagă că zilele-i sunt numărate, în ceea ce privrește controlul asupra ființelor umane și supraviețuirea lor pe Pământ.
Datorită dizolvării suplimentare a tunelurilor din Seth, suprimarea influenței laturii întunecate asupra populației de la suprafață se accentuiază constant. Iar acest lucru declanșează un impuls enorm de trezire pentru cei care pot și sau doresc să-l accepte.
Totuși, ceea ce trebuie înțeles în întregul proces de eliberare este faptul că doar cei care acceptă necondiționat aceste schimbări le vor experimenta. Toți ceilalți, care se agață de vechile structuri, pur și simplu se vor reconecta la vechea schemă existențială.

Sursa: Federația Galactică - SaVi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu