duminică, 4 martie 2018

Viktor Orban: «Niciodată nu ar trebui să subestimăm puterea forțelor întunecate satanice. O parte din statele cheie ale UE sunt ținute ostatice»

În cadrul discursului susținut pe tema migrației în Europa, Viktor Orban a calificat Centrul și Estul Europei drept ultima zonă liberă de migranți, scrie RT.
Niciodată nu ar trebui să subestimăm puterea forțelor întunecate”, a susținut liderul de la Budapesta în timp ce vorbea despre complotul din spatele crizei migranților din Europa. Totodată, Orban a adăugat că „acestea (forțele întunecate) nu au o structură solidă ci doar rețele extinse”.
O parte dintre statele cheie ale UE sunt «ținute ostatice» de către un «misterios imperiu al speculațiilor financiare» care se află în spatele valului de migranți revărsat peste Europa”, a mai punctat Orban în discursul ținut cu ocazia aniversării evenimentelor anti-sovietice din 1956.
Planul a fost făcut cu intenția de a transforma Europa într-un continent multicultural și numai noi am reușit să ne opunem”, a concluzionat premierul Ungariei, incluzând la noi nu numai Ungaria, dar și Polonia, Cehia și Slovacia care au refuzat să accepte cote de migranți impuse de „Bruxelles-ul căzut sub influența lui George Soros”.
yogaesoteric 
4 martie 2018
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu