Mesaj de la Ghizii Angelici
(5 iunie 2017;
channeler Taryn Crimi)
Traducere Const.
Mihăilescu.
Astăzi dorim să ne concentrăm atenția asupra vibrațiilor activate pe care fiecare
dintre voi le aveți la un moment dat. Atunci când îți deplasezi atenția de pe
un palier pe altul se produce implicit și o reajustare a frecvenței de vibrație , elementul de terminant fiind natura și intensitatea gândurilor pe
care le formulezi.
Mereu ați fost
invitați ca atunci când, din diferite motive, vă aflați în zona unor gânduri
negative, să faceți alte alegeri pentru a ieși din acea zonă și să vă plasați
într-una cu vibrații pozitive.
Aici trebuie remarcat că trecerea de la o stare la alta nu se face instantaneu, adică, deși (să zicem) ai trecut deja de la un gând negativ la unul pozitiv, efectul se resimte după un anumit timp, nu instantaneu. Cu alte cuvinte, chiar dacă, la un moment dat, gândurile tale se referă la un fapt, o acțiune pozitivă, încă vei fi dominat de negativitate, adică emoțiile, trăirile pozitive de la începutul acelei abordări vor putea fi umbrite de un sentiment de neîncredere, de lipsă de entuziasm, decât după un oarecare interval de timp. Deci momentul trecerii de la o stare la alta (din punct de vedere emoțional) nu coincide cu delimitarea cronologică a acțiunilor. Există o oarecare decalare în timp.

Permiteți-ne să
ne explicăm în continuare.
Adesea spunem că există un timp de întârziere între gândurile și emoțiile voastre și manifestarea fizică a acestora. Vedeți, când v-ați concentrat de ceva timp asupra unei anume stări, ați învestit o anume energie în acel gând. Această investiție de natură energetică se transmite și se răspândește în toată ființa voastră și are nevoie să fie susținută pentru a atinge un anumit nivel de stare. Dacă, între timp, voi ați decis să faceți o altă alegere, efectele alegerii anterioare vor continua un anumit timp să se manifesate și să se propage, până când alegerea ulterioară „va ajunge din urmă” și va șterge efectele primei opțiuni. (nota C.M.: explicația constă în faptul că pentru ștergerea unei amprente energetice și reimprimarea unei ale amprente este nevoie de un anumit timp măsurabil, timp în care sunt activați anumiți centri neuronali).

Așa cum vi s-a
precizat în mesaje anterioare, din diferite surse, în această perioadă de
schimbare de ciclu cosmic, ființelor din acest sector al universului li se
accelerează și amplifcă conștiința și percepțiile, cu consecințe directe asupra
volumului abilităților și, evident, asupra nivelului vibrațional. Aceasta însemnă
și o modificare a tipurilor de gândire și gradului și profunzimii de
deliberare.
Din ce în ce mai mult deveniți mai cumpătați, mai raționali mai ațenți în ceea ce alegeți să faceți sau să gândiți, adică mai înțelepți. Pe de altă parte, deși pare o contradicție, viteza și corectitudinea deciziilor voastre cresc.
De loc de neglijat este și faptul că începeți să vă concentrați mai bine asupra acțiunlior momentului, nemai lâsându-vă pradă disoluțiilor în gândire (nota C.M.: nu vom mai fi atât de „împrăștiați” ca până acum).
O mai bună concentrare asupra a ceea ce faceți mărește mult procentul reușitelor, evită accidentele, înlătură stările de oboseală, crește viteza de execuție și calitatea lucrărilor și deciziilor.
Din cauză acestei accelerări generale, este de înțeles că se impune adoptarea și chiar permanentizarea stărilor pozitive, benefice. Dar accelerarea deciziilor nu trebuie să însemne și precipitarea în luarea lor.
Cum de la momentul schimbării de atitudine până la percepția reală a acelei schimbări, inevitabil apare un decalaj, trebuie introdusă și acceptată noțiunea de „răbdare”, factorul determinant fiind aici „încrederea” (credința), atitudinea pozitivă.

Am dori să ne
folosim de analogia cu un ventilator de tavan. Când intri într-o cameră unde ventilatorul
este activat, și nu-l mai vrei, pur și simplu apeși pe întrerupător. Deși i-ai
„tăiat” alimentarea, paletele ventilatorului nu se vor opri instantaneu ci vor
continua să se mai învârtă câteva zeci de secunde.
Tot astfel se
întâmplă și cu oamenii. Între dorința și acțiunea de a schimba o anumită stare
(negativă) în una pozitivă, trebuie avut răbdare și încredere (credință) până
la apariția efectelor în realitatea voastră.
T.C. |
Și mai este ceva:
pe perioada așteptării efectelor, „nu mai umblați la întrerupător”! (Nu
oscilați între cele două stări). Un fapt este cert și de el trebuie să fiți
convinși: gândurile pozitive nu crează circumstanțe negative, oricât ar trece până la schimbare. Întârzierea apariției efectelor se datorează fie nehotărârii
voastre fie lipsei de credință.
(Când ai acționat „întrerupătorul” pe poziția „oprit” și
încă paletele se rotesc, nu mai încercați din nou să vă convingeți că
într-adevăr era pe poziția dorită, altfel îi veți da un nou impuls). Acceptați
că poate exista un anumit decalaj.
Sperăm că acest mesaj v-a servit într-un fel.
În dragoste și lumină; noi suntem Ghizii Angelici
www.Angelic-Guides.com
http://www.secretulcunoasterii.ro/lumea-are-cancer-si-cancerul-este-omul-asta-ne-asteapta-dragi-oite-cum-vede-elita-mondiala-problema-demografica/
RăspundețiȘtergereObservaţi, vă rog, cum aceşti psihopaţi bătrâni şi putred de bogaţi, adepţi ai segregărilor de orice fel, împart lumea în două: NOI şi ceilalţi. Toate metodele criminale propuse se vor aplica pe ceilalţi! În alegaţiile lor vorbesc doar la persoana a III-a: ceilalţi sunt prea mulţi, ceilalţi sunt cobaii, ceilalţi trebuie să moară, ceilalţi trebuie sterilizaţi…
În acea zi şi-n acel ceas neştiut de nimeni, toţi sociopaţii acestia vor descoperi pe rând că şi ei sunt simpli oameni! Şi oamenii sunt muritori! Moartea nu te ia pentru că eşti bun sau rău, sărac sau bogat, religios sau ateu, bolnav ori sănătos, vesel sau trist, ci te ia pentru că EŞTI VIU. Şi tot ceea ce este viu, este sortit pieirii! Pieirea nu însemna afundarea în nimic ci transformare…
Informatii
ȘtergereNu sa vorbit de ceva vreme despre miscarea polilor ,sau despre magnetismul pamantului,si despre punctul 0.
De punctul 0 am trecut in anul 2015,atunci sa petrecut cateva fenomene care au indicat ca pamantul a trecut prin ceva neinteles,deoarece atunci a scazut constiinta umana sub 1D.
Magnetismul pamantului trebuia sa fie 10 pe o scara de la 1 la 10,acum este de 5.
Polii sau miscat si ei.Luam un ceas,si punem Nordul la ora 12 si Sudul la ora 18,asa era inainte ca polii sa se miste,acum gasim polul Nord la ora 11,si Sudul la ora 17.Miscare va continua mereu,nu se va opri niciodata aceasta miscare.
Despre magnetism pot sa va mai spun ca daca continua sa scada ,corpurile oamenilor devin din ce in ce mai usoare.Cu cat este atractia magnetica a pamantului mai mare,cu atat corpurile sunt mai greoaie,deci uite asa am aflat de ce se spune ca ascensionam si cu corpul,adica ca ,corpul nostru devine alceva.In momentul cand va scade gravitatia si mai mult,omul si orice vietuitoare ,o sa aiba alt corp mult mai usor in timp,pentru ca schimbarea o sa vina din cauza lipsei de magnetism.Pe o scara de la 1 la 10 se va opri magnetismul la 3.Deci vom avea magnetism 3 cand se va produce ascensiunea,si ca si locatie zona 5D.
Despre presiunea admosferica pot spune ca trebuia sa fie 9 pe o scara de la 1 la 10,dar avem 5.
Dupa cum vedeti toate cifrele sunt catastrofice.
Ce este de retinut, este faptul ca atunci cand magnetismul ajuge la 3 sa terminat ascensiunea,deocamdata este la 5,iar noi suntem in dimensiuni joase deocamdata.
Presiunea admosferica,si magnetismul fac ravagii in corpul uman.Se simte in dureri ale oaselor,tensiunea mare,cine are probleme de inima nu prea isi mai fac efectul pastilele,senzatii de caduri,si dureri ale corpului si dureri de cap.
HA! Ha! ha! ha! Ha! Ha! HA!
RăspundețiȘtergereEric Pianka, biolog american, a cărui activitate include herpetologie și ecologie evolutivă, profesor de biologie la Universitatea din Austin, Texas:
„Virusul SIDA nu este un criminal eficient pentru că ucide prea lent. Candidatul meu preferat pentru a elimina 90% din populatia lumii este virusul aerofob Ebola (Ebola Reston), deoarece are un grad extrem de letalitate și ucide în zile, nu în ani. Noi trebuie să ucidem 90% din populaţia lumii cu Ebola. Trebuie să ucidem oamenii. Gândiţi-vă la aceasta. Şi cu gripa aviară se poate ucide, dar mai puţin. Trebuie să ucidem atât de mult încât din 10 oameni, unul să-i îngroape pe ceilalţi 9!!!”
Asta,spune ....Marius-Adrian Cretu ? Ai strans lovele pentru un ....laptop dragule ? Sau.....ti-ai deschis ceva "Casa de rugaciuni/Banca/Moschee/Templu/etc"? Acum,incerci sa aduni lovele spunandu-ne ceva ce stim de ani ? Trebuie, sa mai schimbi tehnologia/vorbaria ca este cam....depasita !
Ștergere